«

»

Melania Rusu Caragioiu – versuri

Moartea ce clamează marea armonie

Vâjâie-n van amintirea nelină:
Moarte-viață, năvală să vină?
Decât gol de toate,​ viață creștină !
Decât umbre sumbre, să vină lumină !

Sfințitu-s-au azimi și plosca de vin
Și sângele-a curs din Trupul Divin,
Roșitu-s-au ouă din Patimi și chin,
Rămas-au în scripte rugi- șoapte de-alin…

Când iar toaca bate a viață și moarte,
Golgota pe umeri și-n suflet s-o poarte,
Croind omenirii cea hâdă, o soarte,
Din hăuri și ceruri lumi tremură, foarte !

Dar iată, o lume din scrâșnet învie,
Întâi stă ascunsă în grote, se știe,
Apoi se înalță-n genunchi, și făclie,
Iar astăzi cu flamuri primesc: ,,EL Învie!”

Lasă un răspuns