«

»

Constantin Enianu – Puterea Spiritului

Norii plumburii ai nazismului au trecut și peste bazilica Sf Petru de la Roma, când Hitler a ordonat invadarea Vaticanului, dorind eliminarea Sfântului Pontif, Papa Pius XII, care complota împotriva lui. Acest capitol uitat de mult timp, a fost o înfruntare tainică între trimisul Mântuitorului și antihrist.
În septembrie 1939, cu naziștii invadați în Polonia, un grup de agenți secreți germani au pus la cale asasinarea lui Hitler, însă le trebuia un aliat credibil care să negocieze cu britanicii protejarea ulterioară a suveranității Germaniei. Astfel, s-au hotărât să se adreseze papei în eficientizarea demersului lor, considerând că acesta dorește binele Germaniei. Problema era delicată. Grupul de inițiativă fiind de confesie protestantă, le trebuia un mobil de a intra în legătură cu papa. Acesta a fost Josef Müller, alias Taurul.
Josef Müller, era un spion cu bună expertiză în domeniu, fiind omul ideal pentru a lua legătura cu papa. El purta asupra sa mereu o servietă cu documente care dovedeau nelegiuirile la adresa bisericii de către naziști. Acestea erau predate printr-un agent Vaticanului.
În octombrie 1939, Müller vine cu o propunere secretă pentru papă, prin intermediari, tactica lui specifică de acțiune, fiindcă el nu vorbea direct cu Pius XII. Se întrevedea o acțiune de anihilare a lui Hitler. Dacă dictatorul putea să fie înlăturat fără a fi ucis, papa ar fi fost de acord, dar aveau în față un tiran veros. Singura soluție era asasinatul. Papa față de aceste acțiuni laice, a găsit justificare în învățăturile lui Toma d’Aquino: „Cel care îl ucide pe tiran pentru a elibera poporul este răsplătit”. Odată fiind cooptarea papei, conjurația începe la modul serios. Se trimit mesaje secrete de la Roma la Berlin, îndosite printre rapoartele obișnuite, sub titlul „Posibilități actuale pentru un tratat de pace”. Pe Pius XII îl delectau aceste îndeletniciri juvenile.
Complotiștii acționau, dar se ivește un fapt fortuit. Un alt potențial asasin lovește primul. Georg Elser, comunist din München, știa că Hitler ținea mereu un discurs pe 8 noiembrie la Bürgerbräukeller, comemorând tentativa eșuată de lovitură de stat din 1923. Elser, un bun tâmplar autodidact, a dormit într-o berărie luni în șir ca să scobească o coloană lângă care știa că va sta Hitler când va ține discursul. În interiorul coloanei a pus explozive cu un temporizator. Hitler scurtează discursul, pleacă în grabă, iar bomba face victime doar printre cei rămași. Hitler, încrezător în ideea că providența e de partea sa, fiindcă a scăpat cu viață, se grăbea spre Berlin ca să ordone invadarea Europei de Vest.
În ianuarie 1940, papa îl cheamă pe trimisul plenipotențiar britanic, sir D’Arcy Osborne, la o întâlnire nocturnă de taină, dezvăluindu-i fără echivoc de ce parte se găsește. Hitler trebuia oprit din expansiunile sale. Câțiva generali germani voiau schimbarea regimului hitlerist. Osborne a fost sensibilizat și a transmis prin telegraf Londrei: „Chestiunea e mai serioasă decât credem noi”. Pius XII a susținut că Aliații trebuie să privească lucrurile cu seriozitate și să dialogheze pe marginea schimbării de regim nazist. Sub apanajul papei, complotiștii stabilesc condițiile pentru pacea cu britanicii după lichidarea lui Hitler, garantând un regim de pace și independență Germaniei.
Fiecare militar german, de la feldmareșal la soldat, depuneau jurământ de credință absolută față de regimul hitlerist, după disciplina și supunerea de sorginte prusacă. Inacțiunea era blamată. Așa că Hitler a pregătit atacul asupra Europei de Vest. Un atac preventiv asupra lui ar salva milioane de vieți cu prețul uneia.
Pe 10 mai 1940, șansele de a acționa ale complotiștilor au fost spulberate. Hitler a atacat Franța și a invadat Olanda, Belgia și Luxemburgul. Generalii racolați ca să i se opună lui Hitler au început să sufere de sindromul Stockholm, găsind în Hitler un bun învingător. Papa a rămas profund dezamăgit de eșecul primelor uneltiri. După un an și jumătate naziștii stăpânesc toată Europa.
În decembrie 1941, iată că apar noi fisuri în eșafodajul nazist. Pe frontul de est, armata germană e în retragere după înfrângerea din bătălia pentru Moscova. Pe 11 decembrie, SUA declară război Germaniei. Victoria lui Hitler se șubrezește. La Vatican se reiterează, pe la colțuri, posibilitatea unui complot. Papa e informat de existența unui nou plan de a readuce la viață „sfânta Germanie”.
În 1943, al patrulea an din al Doilea Război Mondial, forța Germaniei începe să scadă. Astfel, generalii lui Hitler încep să se asigure că Hitler va suferi un accident fatal. Pius XII a primit cu entuziasm planul complotiștilor, subliniind că schimbarea regimului va fi benefică. Într-un avion în care se găsea Hitler trebuia să explodeze un colet, dar nu a explodat. Providența era din nou de partea lui Hitler. Josef Müller este învinuit de complot asupra lui Hitler.
În primăvara lui 1943, poliția și serviciile secrete naziste îl suspectau deja pe Müller, iar în cele din urmă l-au arestat sub suspiciunea de înaltă trădare. Se credea că ideea de înlăturare a dictatorului nu mai avea sens. Dar, iată că iar apare un rebel pe cale să preia făclia rezistenței, chiar la două zile după arestarea lui Müller, colonelul Claus Stauffenberg. Fiind rănit în deșertul tunisian, a încheiat cu războiul de la care s-a ales cu Crucea de Fier pentru vitejie și s-a implicat într-o nouă cruciadă, deoarece atrocitățile la care a fost martor i-au încărcat conștiința.
Pentru Pius XII, arestarea lui Müller vine într-un moment nefericit. În 1943, războiul a ajuns în preajma sa. Aliații se pregătesc să invadeze Italia dinspre sud, iar Roma a ajuns zonă de bătălie în dimineața zilei de 19 iulie 1943. Peste 500 de bombardiere americane distrug țintele germane din jurul Romei, făcând multe victime și pagube materiale și în sânul populației. Papa a văzut pe viu recrudescența războiului, considerând că asemenea fapte nu duc la nimic bun.
După scurt timp de la acțiunile Aliaților, dictatorul Mussolini e arestat de propriul guvern, iar Hitler, considerând că e mâna Vaticanului vrea răzbunare. Intențiile lui Hitler sunt aflate de amiralul Canaris, care îl previne pe papă. Vaticanul se pregătește astfel de invazia nazistă.
Pe 8 septembrie sosește Ziua Judecății. Guvernul italian nou format anunță armistițiul cu Aliații. Imediat, parașutiștii germani iau Roma cu asalt, înconjurând bazilica Sfântul Petru, pe 13 septembrie 1943, cu intenția de răpi pe Pius XII, după mărturia de după război a generalului Karl Wolff, comandant SS în Italia. Planu răpirii nu s-a pus însă în aplicare. Apariția colonelului Claus von Stauffenberg a fost speranța rezistenței în fața forței răului. Colonelul complotist, servindu-se de un plan de a înăbuși o eventuală revoltă a unor lucrători reduși la sclavagism pe șantierele naziste, cu numele de cod Walkiria, a conceput un plan nou numit Walkiria 2. Stauffenberg avea să-și folosească trupele din subordine nu ca să protejeze regimul nazist, ci ca să-l distrugă. Vicleșugul consta în reprimarea frământărilor sociale după asasinarea lui Hitler. În timp ce colonelul se pregătește de acțiune, americanii intră triumfător în Roma. Rugile Vaticanului au fost ascultate.
După o lună și jumătate de la eliberarea Romei, Claus von Stauffenberg se pregătește să comită o nelegiuire, după ce și-a cerut în confesional iertarea Sfântului Leon, care li se acordă catolicilor înainte de a pleca la un eveniment care putea să le aducă moartea. Atentatul cu explozibil într-o servietă are loc. Providența însă l-a salvat din nou pe Hitler de la moarte, iar colonelul și ceilalți colaboratori au fost condamnați la moarte de o curte marțială constituită ad-hoc.
În septembrie 1944, într-un seif de la sediul Abwehrului s-au găsit mai multe documente, care pe lângă încriminarea membrilor rezistenței germane, arătau și legăturile acestora cu papa Pius XII. Printre ele se afla și un bilet scris de mână, cu însemnele papalității, prin care se arăta implicarea papei în răsturnarea regimului nazist.
Principalul spion al papei, Taurul, aflat în închisoare își aștepta execuția, împăcat că moare pentru convingerile sale, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. În noiembrie 1944, pe când se afla de peste un an în arestul Gestapoului, un ofițer SS i-a dat o hârtie cu însemnele papalității pe care părintele Robert Leiber, adjunctul papei, a scris, în 1940, condițiile pentru pacea cu Marea Britanie. Era o probă elocventă că agentul și papa au fost prinși asupra faptului. Taurul a înghițit hârtia, făcând dispărută proba care îl încrimina direct pe Pius XII. Au urmat clipe sumbre de tortură pentru agent după aceea, dar nu a cedat. În afara închisorii, Reichul se prăbușește. Abia după război el și-a dat seama că fusese salvat de un telefon în ultima clipă, de la un vechi prieten, generalul Hans Rattenhuber. Taurul a fost șters de pe lista complotiștilor ce urmau a fi executați.
După sfârșitul războiului, Josef Müller a jucat un rol de seamă în Europa, fiind numit părintele monedei europene și contribuind la clădirea unei Europe mai puternice și mai unite. Astfel, papa Pius XII, considerat de unii și „papa lui Hitler”, a înțeles că trebuie luptat împotriva forțelor satanice, iar Josef Müller, văzând ura sub multiple forme, s-a disociat de ea, iertând până și pe naziști.
(Consemnări după „Papa vs Hitler”, documentar artistic, National Geographic Tv)

Lasă un răspuns