«

»

Dorel Schor – schițe

Sincere feilcitări

S-a intimplat mai demult sa primim invitatii la doua nunti. Era vorba de niste rude, nu chiar de gradul unu sau doi. Fapt este ca o nunta era din partea familiei mele si cealalta din partea rudelor sotiei. Era cazul sa ne ducem ca sa nu fie discutii si chiar asa am decis. Mai ales ca nuntile erau la interval de citeva zile.

M-am interesat, bineinteles, cam care e cursul zilei in materie, altfel spus cam cit de mare sau de potrivit sa fie cecul si, in clipa in care am introdus cadoul in plic, m-am gindit ca e firesc sa adaug si citeva cuvinte de felicitare, nu de alta, dar sa nu se creeze confuzii in legatura cu titularul donatiei. Am facut rost de hirtie velina si am scris caligrafic:

„Dorim multa fericire tinerei perechi…”

– Cred si eu, m-a apostrofat sotia. Dorim fericire tinerei perechi! Dar cit de tinara e perechea, habar n-ai. Ca mireasa e mai coptuta si ca el e la a treia experienta matrimoniala, nu te-ai gindit. Vrei sa se spuna ca umbli cu aluzii!? Nu-i bine.

Dupa citeva minute de gindire, am formulat:

„Va uram fericire si multa sanatate…”

– Dar ce, au iesit din spital? Au nascut? Sau e un apropo ca la virsta asta nu ar fi prea sanatosi?

– Atunci, numai „va dorim fericire”…

– Prea scurt.

– Bine, am acceptat. ”In aceste momente deosebite din viata voastra, ne alaturam cu gindul si cu fapta…”

– Cum cu fapta!? m-a intrerupt cenzura.

– In regula, renunt. Ce spui de „Va uram ca toata viata sa fiti veseli si fericiti ca astazi”. Original, nu?

– Foarte… Nu e nunta fara un original ca asta. Numai noi de cite ori am scris timpenia asta.

– Stii ceva? Mai adaug vreo zece la suta la cec si nu scriu nimic. Parca sta cineva sa citeasca? Semnam foarte citet si gata!

Asa ca am oferit plicul fara cuvinte, am servit un sfert de pui si o cafea oparita, la zece seara eram acasa si am considerat ca am terminat cu prima nunta. A doua zi am primit un telefon de la mama miresei care ne reprosa ca nu am gasit de cuvinta sa facem o urare mirilor, le-am dat un cec de parca banii sint totul in viata. Ei ar fi preferat de o mie de ori sa ne stie cu inima si cu gindul alaturi, in aceste momente solemne si inaltatoare in viata unor oameni care isi unesc destinele la bine si la rau, care pun bazele unei familii, pornind curajosi pe oceanul involburat al vietii…

Ne-am privit cu repros reciproc, ne-am insusit cu smerenie critica si am valorificat textul la a doua nunta. Asa ca am scris din toata inima: „In viata, nu banii sint totul… Noi sintem cu inima si cu gindul alaturi de miri, in aceste momente atit de inaltatoare in viata unor oameni care isi unesc destinele la bine si la rau, punind bazele unei familii fericite, pornind curajosi pe oceanul atit de involburat al vietii”.

A iesit foarte frumos, caligrafic si fara nicio greseala de ortografie. Si semnaturile erau elegante, inflorite. Am facut rost de un plic cu stelute si porumbei si l-am oferit in seara nuntii cu un gest larg. Evident, nu am stricat impresia cu vreun cec, doar aveam experienta nuntii precedente nu era sa-i jignim si pe astia.

De atunci au trecut citiva ani. Cu personajele primei nunti sintem in relatii reci, dar corecte. Cit despre eroii nuntii numarul doi, ce sa va spun? Nici pina azi nu am reusit sa aflu ce i-a invrajbit in asa masura ca nici la botezul primului lor copil nu ne-au invitat… Culmea este ca tocmai pentru botez am eu o formula de felicitare absolut imbatabila.

Performanțe uluitoare

– Unii oameni au un curaj nebun, afirmă cu admiraţie îndoielnică Leopold Gurnişt. Am citit azi în ziar că un tip din Madagascar s-a însurat de trei ori cu aceaşi femeie. Păi ce, nu s-a lămurit de prima dată?
– Da, e de acord Menaşe, dar ce poţi să spui despre bărbatul care nu numai că s-a insurat de trei ori, dar a şi divorţat de trei ori. Şi nu de aceaşi femeie, ci de femei diferite… Dar toate blonde! Avea el o fixaţie sau poate vroia să verifice ceva. Cine ştie…
– Iar începeţi cu prostii de ale voastre, intervine în forţă madam Gurnişt. Parcă la un divorţ putem şti cine e vinovat şi din ce cauză..? Au mai divorţat şi alţii şi nu o dată cele care au dat papucii domnilor bărbaţi au fost femeile. Că ne-am săturat de violenţă domestică, de beţivi, de geloşi, de mincinoşi, de…
Noi Îl privim discret pe Leopold care pare să regrete deja că a deschis subiectul. Tipul e blajin, nu l-ai bănui nicidecum de violenţă domestică, de gelozie, de beţie. Dar gelos pe nevastă-sa? Haida de…Poate că mai spune o minciunică uneori, dar e om şi el, nu?…Noroc că dentistul Kleinergrois, care a tăcut până acum, are o intervenţie salvatoare:
– Eu cunosc din prima sursă un caz şi mai interesant. Un pacient de-al meu care a fost căsătorit tot de trei ori dar numai şi numai cu unguroaice. Nu blonde, nu frumoase, nu neapărat foarte tinere.
– Păi, de ce numai unguroaice? ne mirăm noi.
– Pentru că omul trăia la Budapesta! După aia şi-a luat lumea în cap, a venit aici şi ştiţi ce a făcut?
– Ce? întreabă timid Leopold.
– S-a însurat pentru a patra oară…!
Tăcere… Să te însori a patra oară e chiar un act de curaj neobişnuit. Nimeni nu îndrăzneşte să mai comenteze, aşa că dentistul schimbă vorba cu un alt caz senzaţional:
– Un coleg de-al meu, specialist în chirurgie, a fost nevoit să-şi opereze nevasta de apendicită tot de trei ori.
– Mai lasă-ne, nene cu invenţii din astea, doar toţi ştim măcar atâta lucru că omul nu are decât un singur apendice în burtă, precizează demn madam Gurnişt. Care poate fi operat o singură dată.
– Foarte adevărat, este de acord Kleinergrois. Dar colegul meu a avut trei neveste, doar despre asta discutăm. Am crezut că-i clar!

Lasă un răspuns