«

»

Mihaela Malea Stroe – A făcut-o și L. Orban… de oaie!

Să fie vreo cincisprezece ani de când am asistat în cancelarie la o tiradă antimioritică susținută de o proaspătă (pe-atunci) absolventă de filologie. Argumentul ei suprem era o întâmplare căreia i-a fost martoră în gimnaziu când – o citez – „prostul clasei” a întrebat-o pe profesoara lor: „Da’ doamnă, ăla, dacă știe că vor să-l omoare, de ce nu cheamă poliția?” Că „prostul clasei” (abia într-a opta, bietul copil!) întreabă așa ceva, e firesc. Vârsta îl exonerează, nu înseamnă că era cu adevărat prost: balada este prea complexă pentru a fi înțeleasă în gimnaziu, se cere studiată în clasele mari de liceu. Apocaliptic este însă faptul că acest episod a devenit argument în perorația tinerei absolvente de filologie: „Da, domnule, așa trebuia să reacționeze ciobanul, să se apere, să cheme poliția, nu să stea ca boul să-l omoare ăia!”
Cum s-o mai fi predând acum la facultățile de litere Miorița? Peste umăr, în răspăr, din vârful limbii și al pixurilor corect ascuțite politic? Domnișoara nici n-a tresărit când i-am atras atenția că l-a citat, ca argument, pe „prostul clasei” și că s-ar fi cuvenit ca ea, la altă vârstă și cu studii de profil, să fi înțeles mai mult.
Necazul este că, între timp, (prea) mulți din categoria „prostul clasei” au dobândit diplome (reciclabile în hârtie igienică) și (pasagere) funcții înalte din piscul de neant al cărora acuză Miorița de relele așa-zis inoculate prin studierea baladei, în mentalul poporului român: fatalism, lașitate, lipsă de reacție în fața dușmanului etc., etc., etc. E drept că unii dintre ei nu sunt tocmai proști, dar le convine (așa o fi corect politic?) să facă pe proștii, să lovească în cultură și să promoveze „neabătut”, în manieră stalinistă, una dintre cele mai stupide teorii. Cu orice argumente logice, filosofice, psihologice, mitologice, literare sau de teorie literară ai încerca să-i deturnezi de la tâmpeniile crase pe care le susțin, sunt perfect impermeabili, iar mintea lor, multă-puțină câtă o fi, are duritatea impenetrabilă a „monolitului” atât de plăcut partidului (comunist). Obsesia lor? Scoaterea Mioriței din programa școlară. Ce urmează? Păi, dacă nu se mai studiază balada, temelia înțelegerii altor texte literare, inspirate din sursa folclorică, e distrusă, deci… să le scoatem și pe acelea din programă, nu?! Odată atins obiectivul, o să le cășuneze pe altceva și pe altcineva. Semnale că, în fățișa și agresiva lor ofensivă anticulturală, nu se vor opri la Miorița, deja există. Mai scria unul undeva că relele ni se trag de la pesimismul eminescian. Chiar așa?! Nu cumva ni se trag de la o mult prea lungă succesiune (pre și post decembristă) de impostori cu funcții importante?!
Discursurile antimioriticilor (de la blogărul „pătrățosu”, până la „mâna de indivizi” anonimi – inițiatorii unei petiții antimioritice online – și până la cei supra-titrați – Ioana Bot, Florin Iaru, Mihail Neamțu ș.a.), ignoră textul baladei și sunt, fără excepție, scurte, rudimentare, de un viclean primitivism, cu mesaj simplist, tras la indigo, de parcă toți ar gândi cu un singur cap, nu se știe clar al cui. O mostră în acest sens ne oferă, mai nou, și Ludovic Orban: „Avem o poezie, Miorița, vă spun sincer că susțin să fie scoasă din programa școlară. Nu numai fatalismul care există şi faptul că un om, deşi este înştiinţat că o să i se întâmple ceva rău, nu face nimic, mai sunt şi alte lucruri care nu cad bine. Sunt nişte chestiuni acolo care intră în subconştientul copilului care învaţă această poezie, care reflectă o mentalitate contrară unei societăţi care trebuie să evolueze, care trebuie să se dezvolte, care trebuie să bată cărări nebătute, trebuie să recupereze un decalaj moștenit nu din cauza noastră”. Adică bla, bla, bla… într-un revigorat limbaj de lemn. Să fie, oare, sarcină ideologică/de partid?!
Explicabil, de altfel, acest primitivism, pentru că numai așa, adaptându-și discursul la nivelul „prostului clasei”, anti-mioriticii au priză la analfabeții funcționali despre care se știe limpede că sunt produsul nefericit (dar, în esență, nevinovat) al pseudo-reformei postdecembriste a învățământului. Numai așa pot măcelări și răstălmăci balada cum îi taie pe ei capul, fără ca publicul țintă să reacționeze. Spune-i unuia care oricum n-are chef de studiu și căruia cultura îi provoacă angoase, grețuri și dureri de cap, că „susții” eliminarea unui capitol din programă și l-ai cucerit definitiv. Pentru el nici nu conteză motivul/pretextul tău. E fericit că l-ai scutit de un capitol pe el sau pe urmașii lui. Dacă-l mai scutești și de altele, îți pupă mâna și te votează cu elan până la adânci bătrâneți, fără să priceapă că, de fapt, tu (indiferent cum te-ai numi) ești un pion anticultural activ și – mai grav! – cu putere decizională.
Discursurile „mioriticilor” (de la marii autori, critici literari și folcloriști interbelici până la contemporanii noștri Petru Ursache, Victor Ravini, Mircea Platon ș.a.) sunt ample, elevate, susținute cu citate, cu demonstrații, explicații și argumente culturale, cu bogate trimiteri bibliografice, cu note de subsol și termeni de specialitate, un eșafodaj complex menit, pe bună dreptate, să contrazică teoria văzduhistă a fatalismului inoculat și să combată actualele sabotaje culturale. Din păcate, receptorii lor vor fi puțini, întrucât nimeni dintre suferinzii de lene cronică a minții nu se va osteni în vecii-vecilor nici măcar să le parcurgă pe diagonală, darămite să recitească balada, apoi să le studieze atent, cu interes, și să le înțeleagă în profunzime. Va sări iepurește peste ele, probabil de teamă că un efort intelectual atât de intens i-ar putea fi fatal. Și se va delecta confortabil cu Las Fierbinți sau La bloc. Apropo: dacă un text greu accesibil, cu care un public foarte restrâns (elevii și – doar – studenții filologi), mai mult sau mai puțin receptiv, se întâlnește preț de câteva ore pe an, numai de două-trei ori în viață (o dată în gimnaziu, o dată în liceu, eventual încă o dată în facultate) a reușit, chipurile, performanța inoculării fatalismului la nivel de popor, ce să mai zicem de aceste seriale? Difuzate repetitiv, dimineața și seara, în premieră și în reluare, în țară și diaspora, la ore de maximă audiență, facile, deci accesibile unui public larg (părinți, bunici, copii, nepoți, unchi, mătuși, cu sau fără studii…) și atrăgătoare… ca un aspirator de materie cenușie, ce forță de inoculare pot avea? Și ce inoculează aceste interminabile seriale, sezon după sezon, câtă vreme personajele sunt prostul, bețivul, slugarnicul, coruptul, prostituata, afemeiatul, escrocul, bârfitoarea, mincinosul, șmecherul, leneșul, agresivul? Nu ni se „inoculează” (foarte insistent, consecvent și eficient) ideea că așa suntem noi… total lipsiți de caracter, de calități și de valori? Sau, în acest caz, teoria unei prejudicioase inoculării nu e valabilă și, prin urmare, serialele nu trebuie scoase din grila de programe, ca Miorița din programa școlară? În fine…
Mintea leneșă și obtuză, ca și aceea maladiv (și periodic) pervertită politic, nu digeră argumentul cultural, oricât ar fi el de logic și de obiectiv. Spune-i celui bolnav de lene intelectuală și obtuz că Miorița este opera aperta și o să creadă că l-ai înjurat. Spune-i de conjuncția sub incidența căreia stă ipoteticul, nu certitudinea („de-o fi să mor”), și o să creadă că îl hărțuiești. Spune-i celui pervertit politic aceleași lucruri și, chiar dacă înțelege bine mesajul, o să-și baricadeze timpanele.
Nu Miorița, o capodoperă cercetată și prețuită și de străini, ar trebui dată afară din programa școlară! Ar trebui dați afară din învățământ și/sau din funcțiile lor înalte toți aceia incapabili să-i înțeleagă Mioriței adevăratele valențe și să-i dea interpretarea cuvenită. Pentru că, aidoma înaintașilor lor din întunecata eră proletcultistă, tocmai ei se fac vinovați de prejudicii majore, pe termen lung, aduse nației și culturii.

Mihaela Malea Stroe

Lasă un răspuns