«

»

Constantin Enianu – Știință și credință (compozit dramatic în versuri)

Personaje

Sommer (poet aventurier, secretar de cancelarie la Curtea lui Despot Vodă şi profesor de latină şi greacă)
Despot (Domnitor al Ţării Moldovei, poet, medic, aventurier din Apusul Europei)
Ioachim (căpitan de mercenari în armata lui Despot şi comandant al Cetăţii Neamţului)
Lusinius (episcop protestant al saxonilor şi ungurilor din Moldova de sub Despot)
Ferencz (socrul lui Sommer, unul din conducătorii unitarienilor din Cluj)
Demetrius (secretar la curtea lui Despot)
Soţia lui Sommer
Doamna Ruxandra (soţia domnitorului moldovean Alexandru Lăpuşneanu)
Ana (fiică de boier moldovean)
Meşterul, Calfa, Feciorul, Fecioara, Drumeţul, Elevul, Păstorul, Hangiţa, Primul seimen, Al doilea seimen

Acţiunea se petrece în Epoca Renaşterii pe teritoriul României, între anii 1562-1574

______________

NOTĂ: Versurile însoţite de asteriscuri sunt citate din Elegiile poetului umanist Johannes Sommer. Traducerea lor din limba latină aparţine lui Traian Diaconescu. (C.E.)

ooOoo

Actul I
Scena 1
În preajma Şcolii Latine de la Cotnari.

Primul seimen
(la urechea celui de al doilea, dar cu voce tare)
Suspectă pare în domnie
O urzeală când poporul
E bântuit de sărăcie,
Deşi frământă des ogorul !
Al doilea seimen
Simţul măririi în oricine-i pus…
Primul seimen
Iar aceasta cum se explică ?
Al doilea seimen
Ca să nu se-ncurce cu supus
Sămânţa lui ce-n lan se strică.
Primul seimen
Ce zici acum de slujitorul nou ?
Al doilea seimen
Se pare că banu-i este
Cultura întâmplătoare :
Mişcarea frunzei prin tempeste
Sau vântul răscolind o mare.
Păcatul prim e-n conştiinţa
Unui „Dracon“ ce vine-acum
Cu aspre legi, şi-apoi fiinţa
Supusului să ţină-n fum…
Ioachim
(grăbit spre seimeni cu un pergament în desfacere)
Iată ! Pe amicul meu mercenar
L-a făcut Vodă scretar…
(seimenii în cor)
…şi profesor la Cotnar !
Ioachim
(citeşte pergamentul)
„Ad Ioachimum Prudentium Silesium
Hac sibi luce novam sumpsit, Ioachime, coronam
Atque aliud noster Despota nome habet“…*
(primul seimen îl întrerupe)
Primul seimen
Asta-i vorbă din vreo astră,
Dar cum sună-n limba noastră ?
Ioachim
(aşezându-se pe o lespede lângă seimeni)
„Către Ioachim Prudentius
În această zi, Ioachime, Despot al nostru şi-a pus pe cap
O nouă coroană şi a primit alt nume.
Ajungând rege dintr-un duce, Iacob nu mai poartă ca înainte
Semnele fără importanţă ale Samosului răpit,
Ci un zimbru cu chipul ameninţător se uită la Ioan(1) sculptat
Pe efigia unde ceara regească înfăţişează semnele imprimate.
Să nu-ţi fie de mirare : Moldova a hotărât această lege
Care impune unui nou domn nume schimbate.
Dacă Glogavia(2) ta supusă nu are aceste obiceiuri
Pe care nici Elba(3) mea nu le-a folosit,
Totuşi există, desigur, o anumită origine a obiceiului.
Roma cea măreaţă i-a dăruit începutul.
Demult, mulţimea socotea că în nume se afla o prevestire
Şi că literele mute pricinuiau toate schimbările soartei.
Aceasta ne-o spune stegarul chemat din luptă. Lui
I-a stricat faptul că un sunet al numelui era prevestitor de rău.
Aceasta ne-o spune numele schimbat al Pontului Euxin(4).
Lungă osteneală ar fi ca să le înşir pe toate acestea.
Aş crede că tablele(5) legământului evreilor i-au instruit
Odinioară pe străvechii părinţi ai Italiei.
Ei auziseră că numele a fost schimbat şi vestitorului Abram(6)
Sau poate că ţi-a fost schimbat şi ţie o, mare Iacobe(7).
Pricina a părut însemnată şi ei porunceau prin lege să fie imitaţi,
Şi acest lucru a îngrijorat adesea pe nurori.
Între pontifi(8), Sergius cel dintâi(9), pentru că se ruşina
De gura-i urâtă a îngăduit ca numele să fie schimbat.
De atunci superstiţia răspândită în lumea largă,
Primită ca lege dreaptă, dăinuie pretutindeni.
Tu şi cu mine veţi chema pe Christos cu rugi şi făgăduinţe
Pentru ca domnitorului să-i fie cu noroc ambele nume.“ *
Al doilea seimen
Se pare că ne-am pripit
Cînd pe Sommer am bârfit,
Îndrugând fără temei
Că s-ar trage din mişei…
Rostul lui a fost să fie
Sus la Curte, la Domnie !
Primul seimen
Sunt judecăţi care, grăbite,
Strică viaţa prin ispite,
Iar altele, cu-adânc de miez,
Au valoare prin bun crez.
Ioachim
La Cetate-acum să ne grăbim,
C-avem mulţi să mai…bârfim…(Ies toţi trei)

Scena 2
Acelaşi cadru.

Despot
Ubi desint medicus, ibi incipit poeta !(10)
Sommer
Principe, îmi place studiul. Îl aleg
Întreaga taină a lumii să dezleg.
Un Logos conjur ca Fizica
Să desluşesc şi Metafizica.
Despot
Pro Alma mater, gaudeamus !(11)
Sommer
Am întâlnit Cuvântul, frate
Cu întreaga Realitate.
Şi-am tras soarele jos,
Şi-am văzut o lume sus,
Şi-am intrat în apă caldă
Şi am dat de pietre reci…
Despot
…şi cu pietrele petreci
orice apă ce te scaldă…
Sommer
…Să durez o realitate
Din cuvinte adunate !
Despot
„In principio erat verbum, et verbum erat apud Deum, et Deum erat verbum“(12)
Sommer
Să fie verbul peste toate
Îmi pare că-n dureri se poate,
Cum dragostea în om se-ngână
Cu patima de pe sub mână…
Despot
Ce vreau să fac se va întinde
Sub mişcarea de la sori :
Apollo va zdrobi tăcerea
Ce-mi pune piedici deseori.
(către spectatori)
Iubesc puterea ce m-a înălţat
Şi doresc să mă menţină
Cu un crez de om purtat
Prin revelaţia creştină.
Sommer
(aparte)
Al ei fiind, tu poţi să mori
Păstrându-i firea totdeauna
Fecundă peste glia-n spori,
Să-i scoată din trudiri cununa.
Dar vei fi viu, că viu e mersul
Oricum genune se opune.
Sărind din foc o apă-n spume
Îţi va compune universul
Cu-n „of de rând“ care se-alină
Prin dragostea scăldată în lumină…
(către Despot)
Principe, ce este rău şi ce e bine
Deseori le judecă poporu-n sine !

Actul II
Într-un han.

Hangiţa
Ziua bună, călători spătoşi !
Cu ce să vă servim ?
Ioachim
Cu nişte ochi frumoşi,
Dacă nu greşim…(seimenii râd)
Întâi vrem o cană cu vin
Din cel cu gustul de pelin.
Hangiţa
Bun e gândul… ca de colb
Gâtul să vi-l curăţaţi,
Şi limba să vă dezlegaţi…
Primul seimen
(zâmbind languros hangiţei)
…sau la iubit s-avem imbold !
(hangiţa iese zâmbind)
Al doilea seimen
Căpitane, mi se pare că ochi străini ne scrutează !
Ioachim
(privind discret prin han)
Lume curioasă care de străini se interesează
Precum pruncul ziua de ce noaptea visează.
(intră hangiţa cu băutură şi o pită tăiată în trei)
Dar eşti harnică, hangiţo ! Repede ai venit.
Hangiţa
Cum să nu, când de dragoste aţi pomenit !
(Hangiţa iese. De masa oaspeţilor se apropie un păstor chefuit şi pune mâna uşor pe umărul primului seimen)
Primul seimen
Cu ce-ţi putem fi de folos, frate !
Păstorul
Cu doruri…şi nestemate…
Primul seimen
(retrăgându-şi umărul de sub mâna păstorului)
Doruri avem cu toţii.
Nestemate – poate hoţii ! (toţi râd)
Păstorul
O cupă de vin am vrut,
Să ciocnim, dintru-nceput…
(păstorul primeşte vin în cupă de la seimeni şi se întoarce la masa lui)
Primul seimen
(privind blajin spre masa păstorului)
De când Vodă câte-un galben a luat,
Norodul umblă necăjit prin sat.
Ioachim
„Stipendium pecati mors est“…
Bun mai e proverbu-acest !
Al doilea seimen
Şi cum sună în limba satului ?
Ioachim
„Moartea este plata păcatului.“
Primul seimen
Moartea o găsim oricum…
Al doilea seimen
…Şi păcatele-s pe drum.
Ne ferim, cât ne ferim…
Ioachim
…Până moartea nimerim !
(Râd cu toţii. Intră hangiţa. Ioachim o prinde de după talie şi recită)
„Alte grâuri cheamă plugul,
Alte râuri spală iia…
Tu, fecioară, Demiurgul
Ştii să judeci slujind glia.
Vezi amorul clar cu firea,
Nu te plângi de Sburători,
Sânul nu ţi-l frângi aiurea
La Luceferi peţitori.
Eu, lucid, ca dar mirean
Îţi ofer la umbra stâncii
Flori de colţ, întru alean
Că se pierd prin lume pruncii…
(bea din cupă)
Ca iubirea să rămână
Vie lege între tâmple,
Gura ta aştept, stăpână,
De iubire să mă împle !
Hangiţa
Iată gura mea, stăpâne,
Cu aroma ei de pâne…
(se sărută)
Ioachim
Ochii tăi, asemeni albastrului ceresc,
Mă atrag.
Din ei se naşte şi creşte ce iubesc,
Dar rămân în prag…
C-ajuns la rostul cuminecat
Din grâu
Pe ogor de muşatini, udat
De râu
Îl urmez ştiind rod de pâine
De ieri, de azi şi mâine
Scăldând floare de busuioc
În al voievozilor soroc.
(hangita se retrage sfioasă într-o parte)
Primul seimen
(bătând pe umăr pe al doilea seimen toropit de vin)
Ce faci cu vinul din cupă ?
Al doilea seimen
Oboseala mi-l astupă…
Ioachim
Hangiţo, dă-ne, rogu-te, un pat,
Că de chef ne-am săturat. (cântă)
„Frunză verde eu am fost,
Dar m-am uscat fără rost“…
Primul seimen
…Bine că avem un adăpost.
(hangiţa iese cu cei trei)
Păstorul
(lovind cupa goală de masă)
Să fi fost femeia mea atât de rea,
Încât să piară sub o spadă grea ?
Ploconirea plăcerii de trup e gângavă
Când dragostea se-arată mai gravă.
De ce să piară sufletul aprins
Într-o spuză cu tăciune stins ?!(13)

Actul III
Scena 1
Cameră de studiu.

Elevul
(intră in camera unde Sommer stă aplecat peste o carte)
Gut morgen !
Sommer
Dimineaţa bună,
Dar expresia e inoportună
Pe tărâm moldav.
Elevul
Vreau să mă arăt grozav
Cu limbile străine.
Nu vă pare bine ?!
Sommer
Când faci multe
Nu pot suflet să-ţi exulte.
Elevul
Atunci s-o luăm uşor,
Să nu irosim din spor.
Sommer
„Satius ignorare est rem quam male discere“.(14)
Elevul
Dacă bine înţeleg,
Începutul e doime de Întreg.
Sommer
Pitagora, în vechime,
A propus această doime.
Elevul
Întregul este Adevărul.
Sommer
Care muşcă mărul ! (râde)
Elevul
Dar Virtutea ce poate fi ?
Sommer
Virtutea este miez de zi,
Căci pentru a omului libertate
Mijlocia-i cea mai bună parte…
Elevul
(către spectatori)
Scrutez Adevărul
Sub palma mea lată
Şi muşc adânc mărul
Esenţa să scoată.
N-apuc spre noapte,
Ci râd cu ziua
De ea, că ştiu a
Pune gând la fapte…
Sommer
(luându-l de după umeri, cu faţa la public)
Determin trecutul
Să lase un spor
Pentru a face lutul
Să nască izvor.
Real şi Plăcere
Se-adună, se leagă,
Fiindcă mistere
Astfel se dezleagă.
Progresul consistă
Din braţe unite
Cu mintea ce-asistă
La arderi smerite.
Elevul
(aparte)
Poetul ce încinge
Din luturi Idee,
Pe drum de-odisee
Arca-şi convinge.(iese)
Sommer
(citeşte cu voce tare la masa de lucru)
„O, Despot, născut din viţa regească a unor părinţi greci.
Tu, al cărui neam se trage din străbuni heraclizi.
Gândit-ai oare că sorţii nesiguri ai domniilor stau în picioare
Sau zac la pământ din pricina legii ascunse a destinelor ? “ *
(către public)
Dacă eşti bun, nu-i bunătatea primă,
Ca binele să se desfete-n vreme,
Precum ideea în vreo rimă,
Sfidând stihia alintată-n teme…
Dacă loveşti în cel care-a căzut
Pierderea de azi e-n faimă mâine :
Stihia râde cu râs de surdo-mut
Căci omul îşi replămădeşte pâine…
Priveşte, lumea altfel se arată,
Deşi-i aceeaşi în substanţă :
Mâna roteşte pe pământ o roată,
Iar mintea-i dă şi importanţă…
Treci uriaş prin forţa care-ai dobândit,
Ci-n mers ţi se croieşte nemilos sfârşit.
(revine la masă şi citeşte tare de pe un pergament)
Se poate ca ochiul să nu vadă
Lumina aruncată de soare pe lună,
Atunci s-a născut deruta la-nţelepţi.
Ei de-ar fi ştiut problema cum să pună,
Cu Esenţa bravă rămâneau adepţi.
Acum se întrece gura lor să spună
Banale sensuri pe-o estradă,
Când spectatorii stau să vadă
Ce a rămas din lumea care
Întinde spaţiul sub picioare…

Scena 2
Sală a Şcolii de la Cotnari.

Episcopul
(mergând galeş cu un pergament răsucit la piept)
Ave, fidicen lyre !(15)
Sommer
(reverenţios)
Ave, Signore !
Episcopul
(privindu-şi pergamentul)
Fine poet !
Vizionar te-arăţi şi demiurg, profet
În rândurile scrise despre Despot al nostru.
Sommer
(sfios)
Signore, intenţia mea a fost ca lumii rostu’
Să desluşesc, cum v-am mai spus, fecund,
Lăsând deoparte arme şi patima de aur.
Episcopul
Harul te-a răpit ca râu din prund :
Destinul vieţii sub Dumnezeul-Faur.
Sommer
„Poeţii, desfătarea oamenilor, compun cântece lăudate,
Dar în afară de aceasta ogorul lor nu rodeşte nimic“. *
Episcopul
Principele ştiut-a că-n trupul slab şi-n minte
Adăpostită stă a tainelor sorginte
De aceea a grăit : „O, preaviteazule recrut
Nu ştiu ce ispravă poţi să faci cu trupul tău firav,
N-ai puteri pentru o armă atât de mare ca scutul.
De ce vii la arme când defel nu eşti născut pentru ele ?“ **
Sommer
(zâmbind melancolic)
„A spus şi eroul mi-a dăruit mie cithara aurită,
Aceasta fusese, într-adevăr, răsplata meşteşugului meu.
Astfel, iubirea mea devenind fugară, am părăsit
Iarăşi tabăra zeului Marte cu soldaţii sângeroşi
Şi grija binevoitorului Principe m-a încredinţat, fără voie,
Muzelor ca să slăvesc zeiţele precum mai înainte,
Căci el a încurajat cu mare cheltuială creaţiile mele,
După ce văzuse că este onorat prin arta mea bună..
El a vrut ca eu să fiu călăuzitor copiilor pentru studii
Şi să dau legi severe sufletelor tinere.“ ***
Episcopul
Acest popor la credinţa noastră
Trebuie convertit.
Sommer
Intenţia sa de mânie poate se va potoli
Şi n-ar mai fi atât de rătăcit.
Episcopul
(cu grimasă de durere din zona abdominală)
Urmând credinţa noastră, ajuns-am, se pare,
Să înghit otrăvită licoare,
Preparată de boieri neaoşi ce cutează
Numai a lor credinţă să păstreze trează…(16)
Sommer
„De ce Principele victorios venerează divinităţi învinse ?
Oare nu vei porunci ca domnul să evite o nelegiuire atât de mare ?
Eu credeam că aceasta este o datorie a ta.“ *
Episcopul
În legile sacre există un Logos ce strigă,
Legând Pământul de Cer c-o veşnică verigă.
Sommer
„Mulţimea se uită la regi cu privirea aţintită
Şi fiecare crede că îi e permis să facă ceea ce fac ei.
Adesea un magistrat îmblânzeşte hotărârile legilor
Când un temei grav uşurează o povară exagerată.“ **
Episcopul
Moldova e o curte desfrânată şi perfidă,
Precum odată curtea papală de la Avignon,
Cu prelaţi ce se-ntreceau în şagă să desfidă
Orice crimă săvârşită-n umbră de amvon.
Sommer
Petrarca a hulit prin vers bogat
Destrăbălări sub mitra de pontif
Prin trei sonete : cazne de Sisìf
Pentru acei ce-n rău au jubilat.
(către spectatori)
„Eu tot aştept, secătuit de vlagă,
Acel sultan prin foc să-i treacă iadul,
Să-şi facă-n el, unind credinţi, Bagdadul,
De nu-i târziu ca soarta s-o-nţeleagă…
Trufaşe turnuri, idoli fi-vor iară
O pulbere… Cei ce stau de pază,
Lăuntric arşi, vor arde şi-n afară.
Virtutea, frumuseţea sufletească
Vor stăpâni pe-o lume pururi trează.“(17)
(Episcopul se retrage. Sommer rămâne la o masă şi scrie).

Scena 3
Acelaşi cadru. Sommer şi Ana.

Sommer
Aristofan a spus că toate
Câte-s în lume, supuse-s bogăţiei. Deci
Acela care de ea are parte
E fericit în veci.
Ana
„În veci“, dacă-i unită cu-nţelepciunea-har
Din suflet, cum zis-a marele Pindar.
Sommer
Fecioară valahă cu păr de-abanos,
Cu ochii la fel şi graiul frumos,
Îmi placi cum scoţi din gândire cuvânt.
El iese ca vinul din mustul înfrânt.
Ana
(cu oftat ironic)
Părăseşte, poete, lira ta,
Căci alean nu-mi poţi înlătura.
Ca şi Desăvârşita Domniţă Florentină
Îmi văd iubirea împărtăşită-n tină.
Sommer
Durerea ta-i născută din vârsta de scânteie
Ce vrea acum ca să devii femeie –
Să arzi prin ani în care rodul din rodire
Îţi lasă prunci în casă. Iat’a ta menire !
Ana
(lângă masa cu manuscrise)
Peţirea de cuvinte în suflet se aşterne
Să bucure ursita fulgilor de perne
Sau groapa-n care carnea fuge de pe os,
Hrănind viermi lacomi de ospăţ vârtos…
Sommer
(aparte, cu voce scăzută)
Cuvântul are cheia-n taine
Când adevăru-i în dos de haine
Precum corpul după ce Adam
A crezut în Eva şi-a mâncat din ram…
(cu voce tare)
Spune, donă Ana, amarul tău nu-i de pelin
Crescut la umbra unui conte palatin ?!(18)
Ana
Amarul este dulcele stricat,
În uitare când a fost lăsat.
Sommer
Lethe doarme, dar visează multe
Ce-ar fi drept oricine să le-asculte.
(la urechea Anei)
Despot ţine parte la iubirea care
Simţul şi gândirea pune pe picioare.
Ana
Vorbele acestea au vreun tâlc ascuns,
Neîncercat de mintea mea-n pătruns.
Sommer
Studiul timpuriu, legi deprinse-n tinereţe,
Semnele de spaţiu şi de timp, în speţe,
Pot aduce omul la dorit succes :
Glorii să serbeze din rotund proces.
Ana
Este mare Şcoala din Cotnar,
Dacă e condusă de aşa cărturar !
Sommer
(privind cu tristeţe spre public)
În van e lupta pe ţinut moldav,
Unde omu-i slobod la un trai trândav.
Ana
Moldoveanul cu şiretenie ţine-n adăpost
Efortul, dacă munca n-o vede ca bun rost.
Sommer
Nici la credinţă nu se prea dispune…
Ana
Credinţa lui e scoasă din moştenite rune
Ce leagă sufletul de trup, iar ambele de glie.
Sommer
Dar aceasta nu se vede şi-n căsătorie !
Ana
Nu-nţeleg !
Sommer
Nici n-ai să poţi vreodată,
Căci mamă ai ca tine alături de un tată,
Însă sub slavă se-ascunde gestul rău,
Simţit în faţă doar de Dumnezeu.
Ana
Insinuare îţi desluşesc acuma,
Simţind o mare lină cum îşi ridică spuma
Sub uraganul aprig ce n-o lasă-n pace.
Sommer
(zâmbind)
Fineţi de caractere se desluşesc sub ace.
Ana
Discuţia, dacă mai continuăm, se pare
Că degenerează în vreo insultare.
Sommer
„Quae pigeat invenise, cave quaesiverìs“.
Ana
Aş dori şi-n limba mea să fie zis.
Sommer
(cu amabilitate reverenţioasă)
Nu căuta un lucru dorit,
Să nu regreţi apoi că l-ai găsit.
Ana
Sentinţa mi se dedică special ?
Sommer
(cu zâmbet ironic)
O, nu, ar fi cu totul infernal !
Infern prezis chiar la amândoi
Ce căutăm ceva de care-apoi
Să nu scăpăm o viaţă-ntreagă, (aparte)
Deşi făptura ne e dragă…
Ana
(cu zâmbet glacial)
Aluzii subtile face, poete !
(se retrage în culise)
Sommer
(către spectatori)
E sevă din Venera ce-o cântă toţi poeţii…

Scena 4
Acelaşi cadru.

Despot
(intră insoţit de Ioachim)
Când spada în teacă stă liniştită
Cuvântul înlocuieşte şi o pită.
Sommer
(după reverenţă)
Ceva lipseşte la amintitul „cuvânt“ :
Fapta mâinilor care din pământ
Ridică spre tărie sufletele-alese.
Despot
Păcat c-aceste „suflete“ nu-s dese ! (zâmbeşte sobru)
Sommer
„Aceasta era fapta, o, preaînvăţatule Principe, pe care ai putea
S-o adaugi începuturilor alese de unde, printr-o cinstire strălucită,
Ai fi mai cunoscut, dacă biblioteca cea nouă,
Adăpostind felurite cărţi, ar fi fost construită,
Dacă acoperişurile ei luminoase ar ocroti Camenele fugare
Şi dacă Phoebus Apollo şi-ar arăta noua sa podoabă.“ *
Despot
Ar fi simplu ! Dacă supuşii m-ar asculta;
Dacă Bellona lancea n-ar scutura;
Boierii asupra domniei de n-ar conspira;
Turcii graniţa de nu ar forţa.
Sommer
(aparte)
„Să-ţi dea zeii o bătrâneţe ruşinoasă, tâlhare Soliman !
De ce tulburi nobila podoabă, nelegiuite turc ?
Care nu ţi-a fost de-ajunscă cetăţile Ungariei
Văduvite de oameni, au plâns moartea stăpânului lor,
Ca să nu mai zacă, măcar biblioteca, sfârtecată jalnic
De mâini barbare în faţa picioarelor tale ?“ **
Ioachim
(către Despot)
„Dar oricât va fi sfâşiat ostaşul volumele risipite,
Nu poate totuşi să uzurpe dreptul contra gloriei.
Va trăi Matei şi se va bucura de lauda eternă,
Iar cetatea barbară va împovăra ruguri neguroase.“***
Sommer
„Păşeşte pe aceste căi, Principe, pe calea asta se merge la astre,
Celelalte toate vor fi ale morţii care va veni.
În acest timp se cade ca eu să mă ostenesc cu credinţă
Pentru copii şi, totodată, să merg pe căi umile,
Până ce îşi vor aşeza temeiurile limbii latine
Şi vor şti, cât mai sigur, să vorbească în graiul ausonic.
Făureşte-ţi speranţe demne de sufletul tău. Făţarnicul Apollo
Nu va trece peste sarcinile investiţiilor tale atât de mari,
Iar tineretul instruit, pe care-l hrăneşti cu destulă plată,
Îţi va face, prin vreme, numele tău strălucit.“ ****
(intră Demetrius)
Despot
(întâmpinându-l)
„O, preabunule Demetrius, tu preaiubit de Camenele greceşti
La a cărui poruncă au venit şi poporul şi curtea,
Ce oare cere sora aurie a lui Phoebus îmreună cu stelele
Şi ce, prin noile semne, prevestirile de război, vrednice de cumpănit ?“ *****
Demetrius
„Ce faceţi voi, dregători ? Chemaţi oastea credincioasă.
Nu ştiu ce mare năpastă vede mintea mea îngrozită.
Mă tem de trădare; o, trebuie să fie prea orb acela
Care n-ar observa că multe stau ascunse sub aceste viclenii.“ ******
Ioachim
(strângând mânerul spadei de la şold, către public)
„Păstorul nu străjuieşte bine stâna dată în pază
Când câinii care au fost îndepărtaţi au părăsit turma.
Tot astfel nici un stat nu-şi apără bine poporul încredinţat
Dacă soldatul aprig nu se avântă la luptă pentru patrie.“ *******
Sommer
(către Despot)
„Vorbirea blândă promite o foarte mare bunăvoinţă
Şi domnul însuşi îl numeşte acum pe turc „tată“.
Nu râdeţi de viclenie. O, dacă închipuirile mele m-ar înşela !
Un neam barbar nu ştie să păstreze un legământ
Şi chiar dacă turcii şi-ar cultiva legământul cu inimă sinceră,
Nici curtea noastră nu este lipsită de intrigile ei.
Cercetează numele de regi ai neamului Moldovei
Şi aruncă-ţi privirea fugară prin câteva secole înapoi !
Nu vei găsi uşor un conducător pe care valahii
Să nu-l fi pierdut sau prin ucidere sau prin trădare.
Pe cei care nu-i pot prin sabie, îi înlătură, nimicindu-i prin trădare.
Cucuta vine adesea ca părtaşă la crimă.“ ********
Despot
Şi eu cred că spada poate sta în cui
Când un cuvânt blajin supusului îi spui;
Dar dacă fierul ţipă, luceşte către fier,
Vorba-i compromisă, iar bune gânduri pier.
Demetrius
Nu se cade suflet să îndulceşti c-o rază
Ce nu se prinde-n mână să devină pază
Viselor de astre, de lumi noi ce vin,
Alinându-ţi viaţa doar cu cer senin…
Ioachim
Poporul şi curtea sunt puterea care,
Într-o unitate, ar menţine stare
Bună, întru pace, fără ca străin
S-o invidieze sau s-aducă spin.
Sommer
(către Despot)
Natura este diferită. Egalitate nu va fi,
Fiindcă ochiul ochi insultă, mână
Trece peste mână, ziua intră-n altă zi,
Şi-ntre toate e stăpână
Vrajba, ca soroc de-a fi !

Actul IV
Scena 1
Aulă a Şcolii Coronensis.

Sommer
(cu o carte în mâini)
La această şcoală din Braşov,
Mă simt ca runele-n ceaslov.
Ferencz
Viaţa prin cunoaştere devine virtute şi viciu
Potrivite după multiple puteri în deliciu.
Sommer
Virtutea e Monas, iar Dyas e viciul.
Ferencz
Da, spus-a Sfântul Augustin,
Iar istoria-i spira. Progresul e biciul
Ce mână popoare-n plăceri şi venin…
Sommer
„Omnia sunt hominum temi pendentia filo,
Et subito casu quae valuere ruunt.“(19)
Ferencz
„Brevibus momentis suma verti“…(20)
Sommer
Parcă aş fi o broască în fântână,
Sorbind în zi un punct infim
Din crugul larg. Noaptea văd stăpână
Pe-ntregul trup când cerul nu-i senin
Să-mi mângâi văz cu raze de la stele.
Ferencz
Te-alină, sper, iubirea fiicei mele,
Dorind oricând alături să vă ştiu.
Văd deşert în trudă spre un rod târziu
Dacă la fapta mea bucuria nu-i stăpână,
Rost să dea la minte, inimă şi mână.
Sommer
Ca zestre bună caracter frumos i-ai dat.
Prin ce-ntreprinzi eşti demn de lăudat.
Ferencz
Unirea sufletelor de o seamă
Nu petrec viaţa-n teamă.
Sommer
Izvor de bunuri e-n această unire…
Ferencz
Privilegiul averilor de cuget şi simţire…
(Intră un elev. Sommer îi dă cartea)
Sommer
(admirându-i reverenţa)
Să auzim cum sună în greceşte
Ce-ţi spun acum pe latineşte :
„Reddite ergo quae sunt Caesaris, Caesari ; et quae sunt Dei Deo.“(21)
Elevul
„Apodote oun Kaisaros Kaisaris kai ta tou Theon tō Theō.“(22)(iese)
Sommer
Elevii aceştia au de-a-nvăţa stăruinţă
Dacă dau răspunsuri cu-atâta uşurinţă.
Ferencz
Păcat că sunt puţini acei care spre studiu
Stau aplecaţi. Trăirea imediată le-i preludiu
De zi cu zi…
Sommer
…Etern făcând din clipă
Şi plăceri uşoare din gusturi în pripă.
Ferencz
Toate acestea sincer de le spui,
Lumea comună îţi găseşte cui,
Ori vei pieri uitându-te în soare,
Orbit de raza lui prea tare…
Sommer
Selena, deci, mă poate ademeni mai lesne,
Decât sub Phoebus să rămân…în bezne ! (râde)
Ferencz
Întocmai ! Tu ai visul care-n somn se-arată
Şi îl prinzi în braţe ca pe Morgana-fată.(iese)

Scena 2
Acelaşi cadru. Intră soţia lui Sommer.

Sommer
(întâmpinând-o cu braţele deschise)
Perfectul din natură simt când te privesc.
Nimic sau tot din viaţă ce are sens acum
Le-ngemănez cu floarea uitată de parfum
Pe-o stâncă irizată de un amurg ceresc.
Soţia
Sub tăcere încerc adevărul s-ascund,
Fiindcă orice faptă deprinsă amară
Se-arată în formă, dar fondul e-n prund,
În prund lăsând legi adânci să ne doară…
Sommer
Amaruri ce mă urmăresc, deodată
Se sting, vindecând o pată
Ascunsă din vremea în care
Pripite glorii mă purtau sub soare.
Soţia
Iubirea mea curată vreau s-aline
Lezări de suflet ce le ai în tine.
Încearcă spre faţa luminată jalea ta
Prin al tău ochi a descărca.
Sommer
(privind-o melancolic)
„Desigur, episcopul cu inima pioasă, sfâşiat de otravă,(23)
Era semnul răzvrătirii apropiate.“ *
Soţia
Continuă !
Sommer
(depărtându-se de ea)
Mi-e capul turbure… Nu pot !
Soţia
(urmându-l prin aulă)
Caută să-mi spui măcar puţin din tot…
Sommer
(citeşte de pe un pergament de pe masă)
„O, ce durere ! Un slujitor ridică împotriva stăpânului
Armele criminale, ajuns ceea ce era prin bunăvoinţa ta.
Iar tu sperai la bucuriile patului de nuntă
Şi o fată nobilă a fost pe cale de căsătorie cu tine.
Dar violenţa năprasnică a sorţii ţi-a răsturnat planul
Şi moartea te stăpâneşte, o, Despote care ai fost ucis.
Totuşi aceasta va fi mângâierea morţii tale cumplite,
Dacă acum îţi mai rămâne grija răzbunării,
Pentru că urmaşul tău a ispăşit pedeapsa trădării,
Ucis şi el când încă nu stăpânea frâiele ţării.“ **
Soţia
Cu viaţă că tu ai scăpat, sunt mulţumită !
Sommer
(citeşte din altă filă)
„N-aş fi voit să fi părăsit zeiţele ţinutului meu,
Când cineva dintre prietenii mulţi m-a sfătuit odinioară,
În timp ce statul moldav se înălţa puternic în rangul său,
Că ar putea să vină pericole atât de grave pentru viaţa mea
Încât dorinţa cea mai apropiată să-mi fie chiar moartea,
Eu am răspuns : mai degrabă Istru, întorcându-şi valul
Şi revenind la izvor, ar părăsi apele Pontului Euxin.“ ***
Soţia
Ah, ca poet credinţă bună ai,
Şi-n tron de adevăr tu stai –
Durerea se reduce când o spui
Prin lacrimă de ochi tehui…
Sommer
Mai bine scutul greu ţineam la piept
Şi-n luptă pe câmpii aş fi pierit,
Decât aici să mă găseşti deştept
Cu amintiri ce ţi le-am dezvelit.
Soţia
Deci, eu să cred că-s tratament
Printr-un amar ce nu-i absent
În suferinţe, crezând că pot
Cu dăruiri din piept să ţi le scot ?
Sommer
Nu-i dar mai mare decât verbul.
El din suflet se ridică.
Tu mi l-ai dat prin grai şi simt
Că-n tot ce fac el se aplică.
(se îmbrăţişează)

Actul V
Aulă a Gimnaziului din Bistriţa.

Ferencz
Activitatea spiritului înţeleg
De religie şi morală să dezleg
Spre a fi liber în al său galop,
Să se atingă-n lume bun scop.
Sommer
Dar, tată, în lume acest „ţel“
L-a reprezentat Machiavel…
Ferencz
Da ! Adică Necesitatea într-un Stat
E ultima virtute de reprezentat,
Nu Raţiunea care-ar duce la nimic
Dominarea în poporul inamic…
Sommer
De aici apare sens la orice aparenţă
Care-mbracă-n coajă groasă o esenţă :
Nefericirea omului de bine pe pământ
Şi rătăcirea lui precum un Sfânt…
Ferencz
Aş zice… de politică să ne lipim încet,
Fără de cleiuri tari, căci se poate
Să fim supuşi canonului şiret
Ce vine să ne-mpungă pe la spate…
Sommer
„Canonul“ ?!
Ferencz
Da. E mai prudent
Ca din lumea trecătoare să fii absent,
Decât să arzi aiurea cu un soi
De oameni care-ajung gunoi.
Sommer
„Gunoi“ ?!
Ferencz
Gunoi de toamnă, primăvară
Răsturnat cu brazda pe ogoară…
Sommer
Dar nici departe nu poţi sta
De tot ce mişcă-n ţara ta.
Îngheţul te-ar pătrunde lesne
Ca spada piept când lupţi în bezne.
Ferencz
Tinereţea trece prin trup firavă
Şi te avântă-n cugetări de slavă,
Iar timpul va umple simţirea
Şi mintea, liniştindu-ţi firea
Arsă azi în flacără vioaie.
Sommer
Menirea mi-am crezut în Moldova
În care am trăit intens cu slova,
Lăsând deoparte armele de luptă
Şi bogăţii din care răi se-nfruptă.
Ferencz
(cu grimasă sceptică)
Din tine ce-a făcut acel meleag
De-l arăţi acum atât de drag ?
Sommer
Durere multă mi-a adus, ca să gândesc
La miezul faptelor, unde-am greşit.
Durerea unui cărturar să însoţesc
Lîngă supuşii care l-au zdrobit.
Ferencz
Da, zici de Heraclide, Despot brav
Peste ţinutul neamului moldav.
Sommer
De care altul aş putea să spun ?
Despot cartea a unit cu arma,
Cum indienii prin cuvântul „karma“
Renăşteau întru sufletul străbun.
Ferencz
Dar pe popor el nu s-a sprijinit
Ca-n mercenarii ce l-au părăsit :
Când banul a ajuns tot mai puţin
În punga lor, i-au pus venin
În cupa sorţii ca să piară
Nădejdea frunţii de tiară.
Sommer
Tradiţii de popor sunt mai presus
Decât nutrirea forţei spre supus.
Viaţa lui Despot cu virtuţi şi tare
Mi-am propus spre consemnare.
Ferencz
Impunerea în ţară a credinţei Unitare
De către Despot a deschis
Vrajba în supuşii de confesii Trinitare.
Sommer
Un tratat pe-această temă eu am scris…
(intră soţia lui Sommer)
Ferencz
(indicând cu degetul pe fiecare)
Ca Sfântul Duh apari, copila mea !
Eu, Tată; Johannes, Fiu…Şi-aşa
Trinitatea-i într-o za !
Soţia lui Sommer
(zâmbind nedumerită)
Se poate tâlcul vorbelor tale să ştiu
Spre a-nţelege dialogul vostru viu ?
Sommer
(către Ferencz)
De „tâlc“ nu e nevoie-n ce s-a spus,
Căci Dumnezeu acesta n-a propus.
Ferencz
Ce noutăţi ne aduci ?
Soţia lui Sommer
O întrebare,
Cu „gravitas dicendi“soţului meu.
Sommer
Ascult.
Soţia
Fapta mâinii în tărie
Înalţă omul cât e-n viaţă,
Ori după moartea sa e vie ?
Sommer
Când suflet, pasiune stau deoparte,
Oricare faptă seamănă a moarte,
Căci din mişcări mecanice răsar
Doar forme fade sub un ochi fugar.
Soţia
Visat-am că am pus cu daltă
Pe un meşter să prefacă-n artă
Un munte care-mi sta în cale.
(către spectatori)
El mi-a spus atunci cu jale :
„Nu forma pietrei-i lucru sfânt –
Ea este oricum pământ.
Oricare semn rămâne-n suflet
De la om bun şi bunu-i umblet“…
Sommer
Acel munte-i Dumnezeu,
Iar visu-n sine – Harul Său…

Actul VI
Scena 1
Sommer, bolnav de pestă, trăieşte ultimele clipe solitar pe un pat.

Sommer
Acum un fragment din viaţa lumii
Spre ultim licăr se îndreaptă,
Simt cum Cel de Sus mâna-mi întinde,
Acum speranţa mea îl conjură
Un mic răgaz să mai lase vieţii cu care
M-am deprins în durere multă…
Mâna Lui îmi pare că nu pot să iau :
Înşelăciunea trupului simt cum
Mă îndeamnă spre acest gest
Ca să nu-şi piardă din sine…
Cuvântul aş vrea să-mi prindă Zeul
Cărui serv am fost în viaţă,
Trudind în sânul unei naţii
Puternică prin crezuri străbune.
(din culise se aude vocea lui Despot)
Vocea lui Despot
Cutumele acestei glii ce-am înţeles puţin
Vor dăinui multă vreme încolo
Fiindcă greu se schimbă o haină
Câştigată după grea sudoare.
La fel se păstrează şi-o străbună limbă.
Sommer
(deschide ochii şi priveşte în gol)
Limbă… Cuvânt… Logos divin…
Acestea toate le-am dorit lăsa
Ca moştenire printr-o şcoală
Asemenea cu şcoli de prin Apus.
(voce necunoscută din culise)
Vocea
Noutatea stearpă greu pătrunde
În conştiinţele comode sau deloc
Când nu-i iubirea rădăcina
Cu sevă viitoarei vieţi de bun soroc.
Sommer
Ce-i cu aceste vorbe ? Care-i noima lor
Şi ce necunoscut le pronunţă ?!
Vocea
Clipa din urmă îţi arată
O tablă neagră de gândiri.
Fugind de trup, verbul se îndreaptă
Spre urechea ce păstrează amintiri.
Sommer
Sufletul meu în arca nemuririi s-a urcat
Şi prin furtuni, liniştite ape, soare,
Lună plină, va umbla neîncetat.
Vocea
Rămâne acum să înfrunţi
Marea odisee-a pomenirii…
Sommer
Las la capătul acestei peste,
Venită a mă răpune încet,
Încrederea în neam valah :
Din el am luat-o
Şi-napoi i-am dat-o.
Vocea
Mântuit rămâi în orice vis,
Deoarece iubirea n-ai ucis !
(Sommer moare)

Scena 2
Interior de biserică în construcţie

Doamna Ruxandra
De ce nu se aude nimic afară,
Iar înăuntru zgomotul doboară
Plăpânda ureche a celui ce ascultă ?
Meşterul
În interior e vraja limpede şi luminată,
Căci nu mai poate ascultarea să se ţină
Prea mult între ziduri simple :
Este un farmec tremurat în tâmple.
Doamna Ruxandra
„Extra ecclesiam non salus.“(24)
Acest edificiu va salva
Credinţa din ţara mea !
(intră o fecioară)
Fecioara
(privind spre Doamna Ruxandra)
Când Vodă Lăpuşneanu (25) s-a stins,
Ai vrut să fii iubire între inimi moi
Aprinse de un adânc mers al firii
Pe care moartea nu l-a aşteptat,
Ci doar lumina semnelor
Întreţinute-n dragostea de neam.
(privind spre boltă)
Nu mă-nclin spre-acel ce poate
Întoarce suferinţa şi o moarte;
Nu vreau imagini din alt vis
Redând acelaşi paradis.
(intră un zidar)
Zidarul
Poate nu se luptă cu lumina
Patima cuprinsă între culmi târzii,
Dar dragostea se arată în decline
De vorbe pentru ziduri vii…
Doamna Ruxandra
Tu ştii zidul să înalţi şi var
Să-ntinzi pe el, dar în zadar…
Zidarul
Cu varul şi cu zidăria
Se poate umple visteria.
Domniţa Ruxandra
Eşti liber să crezi ce vrei
Despre muncă şi câştigul ei.
Zidarul
Mi se rupe inima, iar mintea ce mai e
Când un rod nu umple orice mână,
Gândirea s-o aştearnă în vreo foaie,
Veacuri care vin s-o vadă stăpână
În case cu-amintiri în droaie.
Doamna Ruxandra
Mi-am dorit o Sfântă Precistă(26)
Prin sfânt lăcaş de piatră să menţină
Credinţa străbună pe o bună pistă.
(arătând spre zidurile bisericii)
E rostuirea Domnului în sine !
Meşterul
Sătul de toate caut tihna-n somn,
Ca moartea pietrei într-o mână vie.
Liber mă simt că am slujit un domn
Zdrobit de patima de glie.
Prin dalta mea şi tesla dintr-un fier
Am revelări şi amintesc trecut –
El viitor arată ca mister
Dacă adevăr va fi pierdut.
(intră un calfă)
Calfa
Gâtlejul mi-e uscat. Vinul ar dori
Cărare să-şi găsească puţin
În loc de dragoste : el ar fi
Sărut odihnitor şi lin…
Doamna Ruxandra
Dragostea-i vrednicia voastră ca bărbaţi.
Luaţi garafa, sorbiţi cât veţi putea :
Lumina vă e dar, iar dorul de ceva
Vă va umbri în toţi ai voştri fraţi.
Calfa
De ce ?
Doamna Ruxandra
Pentru că „nu sunteţi“ !
Calfa
Cum „nu suntem“, când piatra înălţăm ?!
Doamna Ruxandra
În acest mod nu înălţaţi nimic,
Căci e lumina oarbă şi temeiul orb
Când nu vă detaşaţi de zidul inimic.
Calfa
Rostirea asta n-o-nţeleg.
Doamna Ruxandra
Modelatorii pietrei, pietrei vor rămâne
Cu sufletul pe veci legat
De anemii şi de blesteme,
Pe care robii mâinilor nu le vor şti.
Calfa
Dar temelii viitoare din vechi ruine
Sporesc imaginea în care se vor arăta
Ca amintiri de străvechi destine,
Încercând prezenta lume de-a salva.
Doamna Ruxandra
De aşa scorneli nu-mi pasă când piatra
Stă peste un domn zdrobit de vanităţi.
(intră un fecior de Curte cu o carte în mână)
Feciorul
Mama mea e poate o icoană, iar eu
Nu vreau decât iubire întru Dumnezeu
Să pot păstra pe mal moldav.
Doamna Ruxandra
Cartea te va ţine-n fire brav.
Fie iertat orice gest şi consimt spre durere
Punerea-n zid a ceea ce este în suflet.
Mi se arată lividă faţa pietrei, avere
În mâna celui perfid şi slab în umblet.
Feciorul
E cartea temelia cea mai fermă de durat
Şi în păstrare îi urmează minte,
Nu gura care-aruncă ce-a mâncat
În pântecul deprins cu linte…
Meşterul
(către calfă)
Văd în zidire iertare la vină !
Varul e viu fără faţă-n ruină.
Mîna mai grav se aşează pe porţi
De restrişti moştenite ce porţi.
Calfa
Meştere, ce eu fac mă va ţine acasă,
Cu femeie şi plozi, cu iubirea ce-apasă
Mai greu când n-o ştiu hrănită de muncă.
Pîinea e cea care viaţa descurcă !
(intră un drumeţ)
Drumeţul
(desface un pergament şi citeşte)
„Suport suferinţa ce mă trece –
Astfel moartea poate fi uşoară,
Văzând cum se naşte fiu din fecioară
Să izbăvească neamul rece.“
Meşterul
Cine eşti, drumeţule ? Ce vânt te îmbie
Pe acest meleag din care anotimpuri
S-au deşirat cu multe vieţi în vijelie ?
Drumeţul
Sunt un renegat cu rost în noi timpuri :
Un semn adus de la înaintaşi cuminţi,
Care-au iubit pe buni şi răi din ginţi
Cu braţele într-un folos de fapte,
Mai bune sau mai rele-n zi şi noapte.
Doamna Ruxandra
Povara de care aminteşti noi o purtăm
În inimile noastre drept simbol,
Ori „semn“, cum zici, s-o arătăm
Neamului creştin fără ocol.
Drumeţul
Pe aici vor trece mereu lumi amestecate,
Iar fericirea trudei va fi redusă-n toate.
Doamna Ruxandra
Să ne rugăm bunului Dumnezeu,
Eliberare să ne dea din lutul greu.

SFÂRŞIT

(MCMLXXXIX – MCMXC)

ooOoo

Note şi comentarii

* Elegia V, Către Ioachimus Prudentius, Despre numele nou al lui Despot. Fragment din original.
1. După ce a cucerit tronul Moldovei, Despot (pe numele adevărat Iacob Eraclid), descindea dintr-o familie princiară, după cum pretindea, din insula Samos (Grecia), şi-a schimbat numele în Ioan conform unei tradiţii vechi.
2. Glogavia (Glogan), oraş în Silezia (Germania), pe râul Oder de unde a venit Ioachimus Prudentius.
3. Elba este fluviu în Germania, ţara de origine a lui Johannes Sommer.
4. Marea Neagră a fost numită la început Axeinos Pontos (Marea Neospitalieră) din pricina furtunilor şi a cerului întunecat, dar mai târziu, prin antifrază, pentru a căpăta voinţa divinităţii sale, a fost numită Euxeinos Pontos (Marea Ospitalieră).
5. Poruncile divine date evreilor, prin Moise, au fost scrise pe table de piatră şi păstrate ca legi sacre.
6. Abraham, patriarh al evreilor, s-a numit la început Abram, dar după legământul cu Dumnezeu, a primit numele Abraham.
7. Iacob, patriarh al evreilor, după victoria în lupta cu îngerul s-a numit Israel.
8. Titlul de Pontifex Maximus a fost preluat de ierarhia creştină şi, din sec. VI d. H., l-au purtat papii de la Roma.
9. Biserica romano-catolică a avut patru papi cu numele Sergius. Aici e vorba de Sergius I (1009-1012) care, înainte de a ocupa scaunul papal se numea Bocca di Porco.
* Elegia V, Către Ioachimus Prudentius, Despre numele nou al lui Despot.
10. Unde sfârşeşte medicul, acolo începe poetul (lat.).
11. Pentru Şcoala creată, să ne bucurăm !(lat.). Aluzie la Şcoala latină de la Cotnari.
12. La început era cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul (N.T., Ioan, 1,1).
13. Despot-Vodă pedepsea cu spada adulterul săvârşit atât de bărbaţi, cât şi de femei.
14. Mai bine să nu ştii un lucru, decât să-l înveţi prost (Publius Syrius).
* Elegia II, Către principele Despot.
15. Fii sănătos, cântăreţ liric (lat.)
* Elegia I, Curriculum vitae.
** Ibidem.
*** Ibd. (Mărturie semnificativă pentru activitatea poetului Sommer care glorifică faptele domnitorului şi instruirea elevilor la Şcoala de la Cotnari).
16. Lusinius a fost otrăvit de boierii moldoveni din pricină că acesta era un pion al expansiunii credinţei protestante în lumea ortodoxă moldoveană.
* Elegia IV, Despre sărbătoarea Bobotezei.
** Ibidem.
17. Fragment din Sonetul 137 de Petrarca.
18. Vornicul Moţoc, tatăl Anei, dorea căsătoria fiicei sale cu Despot. Despot era logodit cu fiica nobilului polonez Martin Zborowski.
* Elegia X, Despre bibliotecă şi despre şcoala instituită. Referire la Biblioteca de Curte, începută dar neterminată, de la Suceava.
** Ibd. Soliman II Magnificul a domnit între 1520-1566 şi a fost cel mai celebru dintre sultanii turci. El a cucerit Ungaria, expansiunea sa în Occident a fost oprită sub zidurile Vienei.
*** Ibd. Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490); la curtea sa au înflorit literele şi artele.
**** Ibd. Versuri care atestă funcţionarea Şcolii de la Cotnari şi scopul învăţământului latin urmărit în acest lăcaş de cultură. „Graiul ausonic“ este derivat din Ausonia, numele Italiei meridionale şi sudice.
***** Elegia VI, Către Demetrius, Despre pregătiri de război.
****** Ibd. Versurile relevă presimţirea uzurpării tronului lui Despot.
******* Ibd.
******** Ibd. Răsturnarea domnitorilor prin crimă sau trădare este un act care nu e specific valahilor, ci întregului ev mediu european.
19. Toate cele omeneşti atârnă de un fir subţire, şi ceea ce a fost puternic se prăbuşeşte deodată (Ovidius, Ponticele)
20. Cauzele mici răstoarnă lucrurile cele mai mari (Tacitus, Anale)
21. Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (N.T., Matei). Expresia latinească.
22. Idem. Expresia greacească.
23. Referitor la otrăvirea episcopului Lusinius.
* Elegia I, Curriculum vitae (Vv.83,84)
** Ibd. (Vv.105…114)
*** Ibd. (Vv.202…208)
24. În afara Bisericii nu e nici o salvare (lat.)
25. Alexandru Lăpuşneanu, domnitor moldovean renumit pentru cruzimile sale.
26. Biserica Precista Mare se află în municipiul Roman din Moldova.

ooOoo

Constantin
Enianu

Lasă un răspuns