«

»

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

Mestecenii topiţi în ceaţă,
Pierzându-şi frunzele subţiri,
Vor trece într-o altă viaţă
Ştergându-te din amintiri,

Stihia mării, vuitoare,
Se va zdrobi în digul nins,
Uitând de dragostea cu care
Cândva în valuri te-a cuprins

Şi-i va răspunde, dinspre stele,
Stăpân asupra tuturor,
Nisipul Căilor Lactee
Cu foşnet înfricoşător.

Lasă un răspuns