«

»

Virgil Răjeşu: Scrisoare deschisă către Uniunea Scriitorilor de Limbă Română

Când am fost invitat să mă înscriu în societatea Dvs., nu am ezitat nici o clipă, ba am aderat cu bucurie deosebită, considerând că avem nevoie de asemenea organisme care cultivă și se îngrijesc de limba română, în această perioadă de nesiguranță de toate genurile, de tendințe de desfigurare a ființei naționale și de asalt fără precedent al neologismelor de import.
Din nefericire, nu după multă vreme după ce am devenit membru cu drepturi depline al Uniunii și înainte de a trimite către revista acesteia ceva din scrierile mele, primeam – via E-mail – câteva recomandări, prin care eram atenționat să țin cont de așa-zisul ÎNDRUMAR STILISTIC întocmit de o doamnă cu numeroase funcții în USLR și coordonator al revistei.
N-am înțeles și continui să nu înțeleg cum puteți pune în circulație, cu o ușurință condamnabilă, un îndrumar inept și monstruos, care nu are nici în clin, nici în mânecă cu literatura. Nu știu conform cărui drept își arogă doamna respectivă (după cât se pare și autoare a Îndreptarului) sarcina de a da membrilor USRL indicații despre modul în care trebuie să gândească, să simtă și să se exprime, ba și să folosească limba română.
Ca să nu fiu acuzat de subiectivism, supun atenției cititorilor și celor intertesați, câteva mo(n)stre de recomandări, cu unele comentarii pe care nu lmi le pot reprima.
Ce poate însemna stupiditatea unor formulări de genul acesta
: ”am constatat … o tendință pronunțată spre un limbaj stilistic … vetust și osificat, cu expresii previzibile, excesiv de formale, rigide, inclusiv la textele în proză sau în cele de analiză critică” ?
Cum adică ?Nu sunt admise spre publicare textele care conțin diminutive” ? Cine vă dreptul să instituiți cenzura textelor ? Aproape că nu există revistă care să nu menționeze că orice exprimare aparține autorului și el răspunde de textele publicate. Nu doar atât. Există limbă fără diminutive ? Sau ele trebuie păstrate numai pentru grădiniță ?!

Doamna autoare se ridică împotriva acelorexpresii foarte dulci, textele declarative, siropoase, care abundă în înlănțuiri de metafore previzibile, mărturisiri directe ale dorului, admirației și suferinței, poeziile demagogice, lozincarde, angajate”. Cum să interzici cuiva să-și exprime dorul și trăirile sufletești ? Să ne exprimăm doar foamea, setea sau oboseala, ura sau disprețul față de ceilalți ?!?
Mai că nu pot crede în așa ceva : … ”vă rog să evitați cuvinte din acest registru : jale, dor, mângâiere, sărut, inimă, chin, îngeraș, dulce, oftat, mirositor, parfumat, etc. și sintagme de genul : dulce sărut, mi-ai furat inima, ne-am înlănțuit, iubire divină etc.”. Doamna uită sau nu știe că cuvinte precum ”jind”, ”dor” și ”jale” sunt comori unice ale limbii noastre, care nu au corespondent în alte limbi ? Cum să renunți la ele ? Ce poate fi mai splendid decât ”mângâiere”, ”iubire divină”, ”admirație”, ”parfumat” și așa mai departe ?
Cum poate fi interpretată cerința de a evita … ”portretele fizice și morale în poezie, fiindcă sunt inactuale, obsolete” (ooooo ! M-a dat gata!) Cum să-și iasă din uz portretele, când poezia de valoare tocmai asta face, zugrăvește portrete ? Pe placul sau dezgustul cuiva.
Este chiar glumă : ”Poezia și proza modernă nu mai operează cu declamații sentimentale și nici cu exteriorizarea gingășiei sentimentelor”. Nu acesta este rolul poeziei, de a exprima tocmai sentimentele și trăirile oamenilor ? Cu ce operează poezia, doamnă ? Cu expresii grosolane, triviale ? Cu înjurătura, blestemul, palma și scuipatul ?!? Impuneți limbajul de mahala sau pornografia libidinoasă a unora ?
Cum pot fi acceptate sentințe de genul : ”Poezia de dragoste, pentru că s-a scris atât de multă și atât de bună, a recurs și a epuizat aproape toate mijloacele de exprimare ?”. ”… nu scrieți poezie de dragoste dacă nu puteți aduce ceva nou în bagajul ei stilistic”. Măi să fie ! Să-și fi epuizat poezia toate mijloacele de exprimare ? Este sortită neantului tocmai poezia de dragoste ?
Cum poate fi etichetată altă sentință la fel de ineptă : ”… poezia modernă tratează preponderent stări emoționale contradictorii, abisale, halucinante, de negare, de inadaptare, de resemnare, de revoltă, sarcasm, ironie etc. …. Sunt de evitat poeziile de dragoste, despre părinți, despre anotimpuri și patriotice, fiindcă tratarea lor implică o excepțională putere de inovație imagistică și stilistică…” Mare ți-i minunea, Doamne ! Oameni buni, nu mai scrieți poezii de dragoste, scrieți cum se face fasolea bătută, borșul de păpădie și cum se epilează părul de pe picioare !
Auziți îndemnuri demne de poezie : ”încercați să abordați brutalul, sordidul, plictisul, urbanul …”. Nu v-ați săturat de brutalitatea, urâtul, minciuna și noroiul care ne invada în trecut și ne asaltează în fiecare zi și clipă de clipă ?
Nu pot compara acest Îndreptar (rețineți că nu l-am citit, dar îmi propun să-l caut și să-l citesc) decât cu fratele său geamăn, respectiv cu Dicționarul Româno-Moldovenesc.
Să nu fi auzit celebra autoare a Îndrumarului Stilistic că orice limbă este un organism viu care nu se învechește niciodată, care se perfecționează în permanență și este capabilă să se debaraseze singură de elementele care nu i se potrivesc ?
Cu tot regretul, consider că pentru a admite publicarea textelor într-o revistă, doamna nu are dreptul să cenzureze sentimentele nimănui. Cititorul este singurul judecător care hotărăște valoarea unei opere și îi conferă (sau nu) perenitatea.
….
În răspunsul meu adresat (în luna iulie) stimatei doamne atât de darnice în îndrumări referitoare la scrierile mele viitoare, mi-am exprimat nedumeririle și comentariile expuse mai sus, dar și refuzul de a continua să fac parte din USRL, cu atât mai mult cu cât zvonurile despre disensiunile și neînțelegerile din sânul organizației sunt din ce în ce mai audibile. Bineînțeles că nu am avut parte de nici un răspuns, pentru ca foarte recent, să primesc înștiințarea despre excluderea unor membri ai Uniunii. Nu m-am mirat deloc. Când standardele adoptate coboară prea mult și se depărtează de splendida misiune de a sluji limba română, de a o ocroti și a o oferi de orice încercare de degradare, mersul și viitorul USLR nu poate fi decât previzibil.
Ce nu înțeleg este compromisul pe care nume deosebite ale vieții culturale și literare din Mol-dova de pestre Prut îl acceptă și nu condamnă din start compromiterea unei inițiative valoroase.

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț

 

 

Lasă un răspuns