«

Mariana Gurza: Poesis

Floare dalbă

Cine-i floarea dalbă din poveşti
Himeră ca o lacrimă tăcută,
Inimă plăpândă, zguduită,
Roua dimineţii din poveşti?

Tu nu eşti decât lumină
În lumea asta mult prea crudă
Nimeni nu va ştii a voastră taină
Atâta timp cât suferinţa-i surdă…

Speranţa

Spre infinit m-aș duce
C-un cântec de dor străbun
Și-n lacrimi tremurânde,
Aș semăna iubiri;
M-aș prinde printre stele
Cu mâinile de flori,
Și-aș îngenunchea o lume,
Vai, atât de plină de erori…

Doar eu…

Doar eu, în tăcere,
Îmi veghez durerea
Şi nu pot spune nimănui.
Doar eu, cu lacrima pe geană,
Sufăr, şi mi-e teamă.
Ce va fi, când voi pleca?
Şi de va fi să mor,
Voi merge pe pridvor,
Acolo, printre munţi,
Unde sunt toți ai mei
Şi voi sta în poala lor,
Legănată visător.
Şi voi cânta din nai,
Ca pe la noi pe plai.
Şi inul înflorit îmi va şopti,
Ce fac ai mei copii,
Ce face dragul meu iubit,
În nopțile târzii…

Lacrima iubirii

Puntea dintre tine şi mine,
A rămas o şoaptă,
În adierea caldă, a iubirii.
Puntea dintre tine şi mine,
Valsează la fiecare gând,
La fiecare tumult în noapte.
A rămas aceeaşi,
Chiar dacă, durerile nărăvaşe,
Ne-au învăluit în umbră.
Puntea dintre tine şi mine,
Nu există
Decât în visul meu,
De nufăr îndrăgostit,
Purtat pe lacrima iubirii.

Lasă un răspuns