Categorie Arhiva: Al. Florin Ţene:

Mariana Cristescu sau vizualizarea în interiorul cuvântului

Autoare a mai multor cărţi de publicistică, reportaje, proză, critică literară şi poezie, Mariana Cristescu este un scriitor polivalent ce-şi pune în palmă sufletul, pentru a covinge cititorii săi de sinceritatea acestuia. Citind recentul volum de poezie, (bilingv, român-englez, traducere Ileana Sandu),intitulat „Forbidden Love/Amor prohibit“, apărut la Editura „Vatra Veche”, Târgu-Mureş, 2015, mi-am pus întrebarea …

Continue reading »

Al Florin Ţene – Starea psihofizică a poetului pe axa lumii

Două volume ale poetului Alensis De Nobilis mi-au atras atenţia, la început, datorită titlurilor „Axis mundi“, apărută la Editura Absolut/ Opera, şI „Perfuzii cu lacrimi”, Editura Opera, care a văzut lumina tiparului la o distanţă de doi ani de prima. Primul volum a cărui titlu ne duce cu gândul la o axă a lumii ce …

Continue reading »

Medalion de scriitor: Voichiţa Pălăcean Vereş sau mierea din cuvinte

Intimitatea ideilor din proza scriitoarei Voichiţa Pălăcean Vereş nu se află în unghiul timidităţii, al crispării vârstei, ci este în perioada maturităţii lucide, cu bună ştiinţă, până la subtilitate. Citind opera scriitoarei clujene, formată din nuvele şi romane, dar şi din publicistică, bine cotată de colegii de breaslă, mă face să afirm că un portret …

Continue reading »