Categorie Arhiva: Camelia Cristea

Poeta cu sufletul albastru de cer senin

Pe Camelia Cristea, poeta cu sufletul albastru de cer senin, am regăsit-o spărgând “paharul cu venin” și bând “din pocalul de lumină” cuvinte, după aproape un an, timp în care nu prea am știut nimic despre ea. Sunt poeți care se revoltă, se luptă pentru afirmare. Pentru Camelia Cristea poezia este tubul de oxigen prin …

Continue reading »

Camelia Cristea – Poesis

M-am trezit M-am trezit sfioasă adunând tăceri… Buzele ce-s strânse au făcut și riduri, Unde ești tu oare? Ai rămas în ieri? Și-au crescut din iarbă parcă niște ziduri. Țipătul acesta este unul mut… Inima îl știe, sinele-l cunoaște, Am făcut poteci în necunoscut Ochii au găsit zările albastre.

Continue reading »

Camelia Cristea – Culoare

Vreau să dai culoare clipelor din ceas, Toamna-n crizantemă parcă a prins și glas Doi scaieți în floare se zgâiesc și-ntreabă: -De ce oare timpul e mereu pe grabă? Le răspunde ploaia, ce în ropot trece Și umple paharul doar cu apă rece, Arșița din vară a topit asfaltul Și-a plecat în grabă să vadă …

Continue reading »

Camelia Cristea – Fire de dor

Se varsă ceru-n poala unui câmp, Iar soarele în fire de mătase, Fuioarele au tors grâu și porumb Bogatul rod ne intră iar în case. Podgoriile miros deja a must, În teasc din struguri lacrimi împlinite Din pântec de butoi mai sare-un cep, Un pivnicer înnumară oi pe sărite.

Continue reading »

Camelia Cristea – Ia strămoșească

Am cusut pe ie macii toți în floare Spicele de grâu scăldate în soare, Hora bătrânească ce o știau moșii Dimineața pură când cântau cocoșii! Piscul unui munte albit de speranță, Dorul ce așteaptă o mână pe clanță, Aripa de vultur și zboru’ îndrăzneț, Steagul arborat de un vis semeț!

Continue reading »

Camelia Cristea – Liniștea

Mai dau din scoarțe jos și calc ușor pe iarbă, Iar liniștea mă umple și începe chiar să fiarbă Îmi intră până-n suflet și-mi dă un dor de viață, Bujorii au roșit pe un obraz de fată…. Și calc peste ruina ce o căram cu râvnă Îi simt încă privirea și glasul plin de țîvnă …

Continue reading »

Camelia Cristea – Rug de stele

Când pe fruntea nopții se pogoară stele Fur vreo câteva și mă aprind în ele, Timpul stă în loc nu-l mai cară ceasul, Liniștea mă umple și o trec cu pasul… Pot atinge luna cu bagheta minții, Uneori privesc cum se-arată sfinții Pe altar de flori pun un rug de stele, Să te aprinzi de …

Continue reading »

Camelia Cristea – Înălţarea

Se Înaltă Hristos în cerul deschis, Departe de zarvă și gloata nebună, Un înger vorbește de raiul promis Și are nădejdea înfiptă pe strună. Altarul se-aprinde în flacără vie Lumini necreate lucesc în sfârșit Cer și pământ sunt împreună, Prin jertfa suprema s-au intalnit!

Continue reading »

Camelia Cristea – poesis

Gândul Pune gândul să mai pască Iarbă verde, nu doar iască, Dacă vrea dă-i un bilet Și-o adresă din concret! Cailor ce mai nechează Și mă țin în noapte trează Dă-le miriști înflorite, Nu doar hamuri, greu plătite.

Continue reading »

Poeta Camelia Cristea, pe aripi de înger

Camelia Cristea a ales să stea de veghe/ După datină şi lege,/Să aline durerea lumii prin blânda rugăciune. Volumul ,,Ferestre deschise” de Camelia Cristea, apărut în colecția ,,Scrisul de azi”, Editura Singur, 2015, este o invitație de a descoperi lumea autoarei, prin zidirea existenței voite de Dumnezeu. Camelia Cristea și-a găsit vocația de a cultiva …

Continue reading »

Camelia Cristea: Învierea

Aud bicele nebune Ce lovesc un trup de carne, Țipătul durerii surde Se aude prin canoane! Din piroanele înfipte, Drept în mâini și în picioare Curge lava suferinței, Prin bătrânele icoane Iar la talpa crucii plânge Maica Sfântă îndurerată, Lăcrima-i muiată-n sânge, Inima de bici brăzdată…

Continue reading »

Dorina Stoica: Pentru Camelia Cristea „e vremea zborului”

Mi s-a așezat în față un cristal cu o sută de fețe. Poezia Cameliei Cristea, poetă cu nume de Crist și prenume de floare. Un cristal, prin care am privit și am văzut sufletul metamorfozat din fluture, înger în zbor lin spre celest, căutând dar și găsind acea iubire pură născută și renăscută din Lumina …

Continue reading »

Camelia Cristea – poesis

M-am logodit M-am logodit cu verdele pădurii, Pe frunze capul uneori mi-l plec, Învăț să dau curaj rostirii Să las frumos pe unde trec. Copacii toți îmi sunt alături Pe vreme bună și furtuni,

Continue reading »

Camelia Cristea – versuri

M-aș scrie M-aș scrie primăvară pe firul mic de iarbă Și aș trasa cu cretă contur de ghiocei, Când dorul depărtării se va porni să cearnă, În fir de tuberoză mi-oi pune ochii mei. M-aș scrie un copac în vara cea fierbinte, La umbră mea să stai pe rânduri de cuvinte

Continue reading »

Camelia Cristea – poesis

Am înflorit Am înflorit în liliacul din grădină Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori, Din meri bătuţi cu frunză de sulfină, Trimit spre tine calde îmbrăţişări. Mă – alintă o iasomie despletită Mirată-n râsul ei mă regăsesc, Miresme dulci, cu iz de sânziene Mă poartă pe tărâmul cu poveşti.

Continue reading »

Camelia Cristea – versuri

Infinitul La masa tăcerii s-aducem o pâine Sărmanii așteaptă să-i miluim, Doar frimituri mai cad pentru unii Și ei trăiesc cu mult prea puțin. Poarta sărutului stă larg deschisă Să treaca toți mirii în primăveri Și-n drumul lor să ningă frenetic, Cu crinoline de ghiocei.

Continue reading »

Camelia Cristea – versuri

Alinare Când sună din bucium târziul Şi dealul e – ascuns în ninsoare, Pe buze de nori se preumblă Cerneala ca-n rând pe scrisoare.   Şi-n neguri de fum se îmbracă Castelul cu trepte de ceară, Domniţa se roagă să treacă Un înger s-o scape de fiară.

Continue reading »