Categorie Arhiva: Carmen Ștefania Luca

Carmen Ştefania Luca – poesis

așa a fost să fie n-am forțat intrarea era deschis în criptă nici măcar nu mi s-a cerut o formulă magică sesam sesam sesam am intrat pur și simplu m-am ferit de păianjenii lucrători în pânzele albe m-am trântit ascultând povești la gura sufletului din care am cules cuvânt pentru zilele mele negre n-a fost …

Continue reading »

Carmen Ștefania Luca – versuri

fără ”de ce -uri” știi foarte bine etichetele pot fi rupte și oglinzile întoarse un ochi de apă îți spune adevărul dar privirea-ți este moartă o vară arde-n tine și inima-i cenușă izvorul e mult prea departe te-ai desprins trecând prin tine timpul se miră câtă lumină ai stins sub pasul tău

Continue reading »

Carmen Ștefania Luca – poezie

  copilărie la început tălpile n-atingeau pământul aripile creșteau pe șira spinării mama a zis că-i mai bine așa pentru o vreme iar eu am crezut-o pe cuvânt apoi au început să cadă de la sine timpul ne bătea la ușă în fiecare secundă să-i dăm zborul înapoi și eu…eu așa am crezut că-i mai …

Continue reading »

Carmen Ştefania Luca – versuri

                                 început                 la început a fost lacrima și lacrima a retezat iubirea fir cu fir până dincolo de pământ nu am crezut în zboruri întrerupte

Continue reading »

Carmen Ștefania Luca – versuri

fetița cu pistrui cizme roase de timp șireturi putrede în căutarea zigzagului haine împletite în culori pale bătături crescute-n palme mult prea devreme și mult prea adânc șotronul s-a șters sub lacrimi poate doar în minte mai tresare conturul imaginea piere absurd e doar o licărire dintr-o viață trecută

Continue reading »

Carmen Ștefania Luca – versuri

imponderabil privesc tavanul alb îndelung și fix caut gânduri cu degetele sufletului prin haos de trăiri îngerii tot trag de mine infinitul îmi așteaptă talpa să-l ating prin vis nemișcarea mă înfioară strig e vid nu se aude nimic deși totul se rotește a viață

Continue reading »

Carmen Ștefania Luca – versuri

Câteodată aripile-mi sunt deschise în speranța zborului dar, pași-mi rămân țintuiți prafului. alerg să prind un ram de vânt să-mi ridice trupul                                ceva mai sus de pământ.

Continue reading »