Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)

Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Țuțuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui

Veronica Balaj_coperta selectiv-Areopagus

(mai mult…)

George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?

Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă de timp în care cârmuitorii de toate culorile politice au făcut tot ce le-a stat în putință ca România și cetățenii ei rămași acasă să-și taie de zor craca de sub picioare. Păi cum altfel să-ți explici că o țară înzestrată de Creator cu de toate (fabuloase bogății ale solului și subsolului, climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, binecuvântată așezare geografică pe cursul inferior al Dunării și taman la intersecția drumurilor/intereselor occidentale cu cele orientale, popor de-o providențială răbdare) a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană la toți parametrii care ilustrează nivelul real de trai, cu o datorie externă de circa 100 miliarde euro, un gol populațional de peste patru milioane suflete (am în vedere doar românii expatriați în antinaționala perioadă postdecembristă, nu și milioanele de vieți intrauterine curmate legal de medici), cu o mentalitate complet dată peste cap, un învățământ ce nu precupețește niciun efort politico-financiar pentru ca numărul analfabeților funcționali să sporească an de an, o tot mai precară sănătate a nației (vezi jalnica stare a atâtor spitale și înfricoșătorul număr de farmacii), cu un stat în necontenită disoluție și un viitor tot mai nesigur pentru urmași, nu doar de mântuială pregătiți să preia ștafeta național-europeană, ci și înstrăinați aproape cu totul de autenticele fundamente ale românismului?! (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMAN

Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.
Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți. (mai mult…)

Victor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobani

Guvernul francez își bate joc de ciobanii francezi. Administrația franceză le interzice transhumanța chiar și de pe un munte pe alt munte vecin, sub diferite pretexte și le impune tot felul de norme absurde și restricții, numai ca să îi bage în faliment. Oile franceze sunt duse la ecarisaj, ca să le transforme în conserve pentru pisici și se importă cu avionul oi congelate din Australia și Noua Zeelandă. Probabil că cineva profită din asta. Și cine profită din faptul că sute de ciobani și agricultori francezi ajunși la disperare se sinucid în fiecare an, iar familiile lor sunt expropriate și rămân pe drumuri, cu datorii financiare rămase pe seama urmașilor? Dar numai în Franța se duce o politică dușmănoasă împotriva țăranilor? O fi ura orășenilor față de țărani un fenomen european? De unde vine ura orășenilor noștri față de ciobanul din Miorița? De ce a devenit politic corect să își bată joc toți nătărăii de Miorița, de Eminescu și de toate valorile noastre culturale? Știu birocrații mai bine decât știe ciobanul, de câți câini are el nevoie să se apere de lupi, de urși (mai mult…)

Vavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂ

Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise și speranțe,/ vă vor crede zei păzitori,
și vă vor dărui dragostea lor./ Numai atunci!/ Lăsați fecioarele să-și termine visele!

Conform Dicționarului limbii române libertatea este „posibilitatea de a acționa după propria voință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății.” Libertinajul reprezintă viață în libertate cu un comportament desfrânat, destrăbălat, în afara bunului simț și a legilor morale.
Mulți confundă cele două noțiuni, ne înțelegând că omului, într-adevăr, poate face orice, dar că foarte puțin din tot ceea ce poate face îi este folositor. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia”.
Conștiința și voința sunt cele care aleg și îmbrățișează făcutul de bine sau de rău, iar alegerea trebuie să nu stânjenească pe cei din jur și totodată să fie conformă cu legea morală. Libertatea, precum și moralitatea sunt daruri date de Dumnezeu. Sunt tineri, adolescenți și mulți dintre oamenii maturi care confundă libertatea cu libertinajul, unii din necunoaștere, alții din naivitate cad în plasa (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

BACŞIŞ

  • Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
  • ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
  • Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
  • Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
  • Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
  • „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
  • Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
  • Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
  • Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
  • Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
  • Unele idei strălucesc prin absenţă. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

AVOCADO

  • Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
  • La cât? întreb eu politicos.
  • Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
    Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
  • S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
  • Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
  • Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
    -Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o (mai mult…)

Daniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările

Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
„era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
  • Multi amici, putini prieteni…
  • Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SIMPTOMELE NEVROZEI

  • Ştii la ce concluzie am ajuns? mă întreabă Oiţerman.
  • Ai ajuns la o concluzie? mă mir eu candid.
    Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: „A escrocat un milion”.
  • Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe şi obsesii, întotdeauna a visat să aibe un milion pe care nu i l-a dat nimeni…
  • Ce legătură are?
  • Are. Acum priveşte aici: „Trei accidentaţi grav pe trecere pietoni”. Pot să-ţi relatez conţinutul, pentru că am citit. Un şofer a intrat cu o (mai mult…)

Veronica Balaj: Cosmisian, un autor inedit

Comisian - Mouelle Roucher

Mouelle Roucher,  ,„Dezliterarea”  vol I

Înnoirile în creația literară, continuă. Sunt necesare. Fac parte din însăși ființa scrierii.Nu mă refer în mod special la cunoscutul val nou din literatura franceză a deceniilor trecute .Desigur, ecourile sale s-au diversificat și , firește s-au ampretat cu nota personală a scriitorilor care i-au urmat. Scriitorii tineri , cu talent, au cale liberă de-a se afirma într-o formulă novatoare .Este și cazul tânărului autor Cosmisian , care a semnat acest volum,Mouelle Roucher cu subtitlul Dezliterarea , incitant încă de la prima vedere. Ce va să zică acest termen oarecum inventat ? Este sublinierea conceptului , validat de vremuri și timp că,odată plecată în lume , o carte, își are propriul destin. Independent de creatorul său. La acest fapt se mai adaugă și o concepție proprie autorului Cosmisian, urmare a unei meditații profunde apropos de raportul și influența cuvântului scris asupra lumii. Intenția novatoare este explicitată în capitolul al 14-lea al volumului în atenție, unde autorul precizează: ,,Dezliterarea”este momentul în care cuvintele se desprind de structura lor firească, este un timp, aș zice, când cuvintele desprinse…au libera circulație să creeze o nouă poveste . Așa am putea parafraza concepția autorului. (mai mult…)

Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica Pop

O carte ca o mărturie
Un al doilea volum în ierarhia unui om al scrierii literare nu este nicidecum pe locul doi decât cronologic vorbind. El face parte dintr-o trăire permanentă, ca un flux interior pe care, orice poet și-a asumă ca pe o stare de viață, de existență. Aceste POEME ÎNTOMNATE, Edit. Eurostampa, Timișoara, 2016, sunt de fapt, rodul unor gânduri îndelung cizelate, trăiri transferate în cuvinte, în simboluri care susțin unitatea cărții. Ne-am putea opri la câteva dintre acestea cum ar fi, trecerea timpului și adăugăm ca argument, denumirea primului volum, Timp personal. Timpul se constituie frecvent ca leit-motiv din care se ivesc imagini poematice cu valabilitate general-umană. Autoarea nu este copleșită de teamă, n-o încearcă o angoasă, visele și tăcerile timpului sunt acceptate ca ceva firesc: ,,bucuria visării/stau pe-o câmpie/întinsă/sub un cer/în amiază/meditez/cât de scurtă/e viața /numai/cuvântul durează” (pg. 32)De fapt și titlul duce spre această priveliște dulce-amăruie a vremii în derularea sa implacabilă,ajungând pentru autoare la tărâmul toamnei care în subtext înseamnă rodul . Acumularea. Înțelepciunea, raționala percepție a raportului cu viața care-și are normele sale dincolo de voința personală. Nu ai ca om, ca ființă singulară în felul tău, nu ai altă cale decât să aduni cele care te pot îmbogăți într-o toamnă a vieții ajuns. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

UN FALS REUŞIT

  • Cum se numeşte atunci când ai invitat cinci musafiri şi vin zece ?!
  • Tipul nu dă semne vizibile că înţelege ce citeşte…
  • Luna viitoare mi se eliberează un program de economii. Trăiască libertatea!
  • „O dronă invizibilă a fost observată ieri seara”.
  • Când beţi şampanie, nu uitaţi cu cine aţi băut apă (Al. Pacino).
  • Nu oricărui om îi este frică să se facă de râs.
  • Numai din eşecuri înveţi… Şi dacă n-am avut eşecuri?
  • Dreptatea nu poate fi înfăptuită de către cei nedrepţi. (mai mult…)

Vavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUS

„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham

Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente (mai mult…)

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilor

„Ceea ce impresionează la Constantin Brâncoveanu, dincolo de dimensiunea cultural-artistică și cea religioasă, este durata domniei sale. A fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai Țării Românești, domnind neîntrerupt vreme de peste 25 de ani. De la Basarab I și Mircea cel Bătrân și până la Mica Unire, doar Matei Basarab se apropie de aceast cifră, iar performanța lui Brâncoveanu este cu atât mai apreciabilă cu cât contextul în care a domnit a fost unul extrem de complicat, dominat de incertitudine, într-o perioadă în care, pe plan intern, țara era divizată de conflictele dintre facțiunile boierești, iar la nivelul continentului aveau loc prefaceri de ordin geopolitic de o magnitudine deosebită“ – Ambasador George Cristian MAIOR, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”.
Puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a marcat istoria românilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelungata sa domnie din Ţara Românească, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, corespunde unor importante realizări economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând diplomatice şi informative. (mai mult…)

Dorel Schor – Sfaturi dietetice

  • Nimic nu se compară cu o păcăleală bună… De-a mea!
  • Ar fi foarte grav dacă am fi întotdeauna de acord în toate.
  • Toate prejudecăţile sunt vechi. Nu aveţi ceva nou ?
  • Caracterizare: slugă la toţi stăpânii.
  • Ce e nou poate fi contestat mai uşor (Liviu Lăzărescu).
  • Două dispoziţii de sens contrar se anulează între ele.
  • Există o deosebire intre „nu sunt de acord şi „nu permit”.
  • Nu mai avem ce discuta, suntem de aceaşi părere… (mai mult…)

Vavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – Zenon

Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.
După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.
Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

OAMENI ŞI ANIMALE

Cearta dintre Boris Glazpapier şi dentistul Kleinergrois a început într-o seară, la un pahar de bere, de la un fleac atât de puţin important încât a doua zi aproape nimeni nu-şi mai amintea exact amănuntul. Fapt este că, puţin înfierbântaţi de ceartă, uzaţi de căldura zilei şi cu nervii răsuciţi, cei doi au depăşit motivul iniţial şi şi-au aruncat tot felul de epitete, au ridicat tonul şi, la un moment dat, şi-au complimentat nevestele şi căţeii…
– Javra dumitale latră la patru dimineaţa, a strigat Boris. Ruşine!
– Poate a dumitale, a replicat dentistul. Nu a mea…
– Ha, ha, eu nici nu am câine! În calitate de preşedinte al comitetului de bloc voi propune o taxă specială pentru proprietarii de câini. Cine vrea potaie, să plătească!
Aici e momentul când au intervenit şi alţii. În mai puţin de jumătate de oră s-au format două partide. Unul al posesorilor de patrupede, celălalt al adversarilor juraţi. Proprietarii de animale s-au aşezat sub platforma ştiută a Asociaţiei pentru protecţia animalelor, ceilalţi au apelat la Organizaţia pentru apărarea drepturilor cetăţeanului. Evenimentul a fost comentat la băcănie, la măcelăria lui Ioel Fişelovici, la tutungerie şi la bancă. S-au creat largi curente de opinie şi atitudine.
„Partidul în favoarea oamenilor” a propus boicotarea magazinelor unde se comercializează preparate de genul Ham-ham sau Miau. Ziarul local acordă o atenţie deosebită evenimentului, iar tirajul îi crescu fantastic după ce rubrica „opinia cititorului” (mai mult…)

Daniel Luca: Recuperarea inocenței

kara molnar

În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”). (mai mult…)

Emanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţei

Geografia eidetică a con-textualităţii esenţiale cuprinde opţiunea funciară a lui Noica pentru Platon, Aristotel, Bruno, Descartes, Kant, Goethe, Hegel (mai ales modelul fiinţei I-D-G), dar şi „Rostirea românească”, Eminescu. Le vom identifica pe parcursul unei Constituiri fenomenologice a sensului cugetării nicasiene, astfel:
I. 1. Continentul Platon
Ca şi Vladimir Soloviov1, filosoful român va scrie o „viaţă” a lui Platon, de la care începând putem verifica adevărul metodologiei moderne
(şi postmoderne), conform căruia Con-textualitatea subordonează caracteristic Inter-Textualitatea (Platon, Descartes, Kant, Hegel etc.) şi accentuează intra-textualitatea (Noica – „Limba” – „Rostirea filosofică românească”, „Modelul cultural european”, „Logica synlethică”, „Eminescu”, Spiritul românesc în cumpătul vremii (Cele 6 maladii), „Devenirea întru fiinţă”. În „Continentul – Platon”, Constantin Noica interpretează (face o hermeneutică unică) şi deci, descoperă. Ce „descoperă” şi ce „interpretează”?
1. În ordine succesivă: în primul rând, că „Nu e mai multă puritate într-o viaţă de filosof grec decât era într-o statuie, culori sunt şi într-o parte şi în alta. (mai mult…)

ION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

A apărut a doua ediție a cărții domnului Stan V. Cristea ,,Marin Preda-anii formării intelectuale’’. Trebuie să spunem de la început că materialul cuprins în volum aproape s-a dublat, de asemenea și imaginile din viața scriitorului. Teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede, un încercat al condeiului, nu este la prima tentativă, el a publicat multe volume de istorie literară, versuri, monografii și a realizat câteva antologii literare. Pasiunea lui a rămas tot MARIN PREDA. A umblat după materiale, le-a strâns, le-a clasat, a vizitat Siliștea-Gumești de câteva ori, a stat de vorbă cu rudele și sătenii, cu învățătorii lui, cu autoritățile și a reușit să ne prezinte o adevărată biografie a anilor formării intelectuale ai lui Marin Preda din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971. (mai mult…)

Victor Ravini – Asta nu ți-o poate ierta

— Îl cunoști pe Cutăriță Cutărescu? m-a întrebat la telefon un român din Göteborg, când locuiam acolo. Trebuie să fi auzit de el. Este un mare scriitor.
— Mare scriitor? „Îmi pare bine. La care minister?” am zis eu citându-l pe Cincinat Pavelescu.
— Nu, nu! E un scriitor renumit. Cum să nu știi de el?
— Ba da, îl știu. L-am cam cunoscut acum vreo două decenii, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Dar nu știam că a devenit așa mare între timp. Eram acolo cu fosta soție și cu copilul. Cutărescu la fel, cu soția și copilul. Stăteam în fotoliile de pe balcon, împreună cu soțiile și beam cafea. El spunea bancuri tot timpul. N-am conversat nimic. Eu nu prea cam știu să fac conversație, dar știu să tac. Așa că nu știu mare lucru despre el. Dar de ce mă întrebi?
La Neptun, aveam balcon comun cu Cutărescu, cu Sorin Titel și cu încă o pereche, în vârstă, distinși, respectabili, îmbrăcați la patru ace, el cu părul alb, la costum și cravată, nu în blugi sau oricum, ca noi ăștilalți scriitori. Pe Sorin Titel îl cunoșteam de la Timișoara, (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – versuri

POEZII CU ANTONIME, LA DOSPIT, SĂ CREASCĂ BINE

SE COC PERELE

Se coc perele-n grădină
Înverzesc când e lumină ,
Un zmeu a făcut minunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, afară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

FĂT FRUMOS ŞI FECIOARA CU PĂRUL DE AUR

Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi? (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Răutatea se naşte din prostie, din invidie şi din frustrare.
  • Fiecare duşman îşi are duşmanul său…
  • Pluralul începe de la doi.
  • Dacă îţi pute totul. tot timpul, problema e la nasul tău.
  • Proştii simt nevoia să dea sfaturi, înţelepţii nu .
  • Prestigiul se câştigă în ani de zile, dar se poate pierde într-o clipă.
  • E primit cu pâine şi sare cine are pâinea şi cuţitul.
  • E mai uşor să înjuri când eşti fără cravată.
  • Fiecare scai în pustiu e floare… (mai mult…)

Minodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu Cărpuşor

Plecat dintr-un loc de mare tradiţie istorică şi culturală – municipiul Roman-Neamţ, Ovidiu Cărpuşor, talent înnăscut, muncitor și ambițios, a mers cu încredere și perseverență încă din copilărie pe drumul împlinirii idealului vieții – de a sluji cu toată dăruirea arta. Prin multiplele resurse creatoare, de desenator și colorist, prin intensa pregătire profesională și originalitatea viziunii plastice și cu o biografie artistică deosebită, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, prețuit în țară și străinătate.
Stăpânind cu pricepere modalitățile specifice picturii și graficii, Ovidiu s-a îndreptat spre un limbaj al conciziei, tinzând spre reținerea elementelor sugestive în investigarea și interpretarea sensurilor obiective ale realității. Captivante prin bogăția fondului ideatic și emoțional, prin diversitatea genurilor abordate, creațiile sale sunt mărturia seriozității și a surprinzătoarei sale mobilității.Îndrăgostit de spațiul citadin, artistul realizează adevărate „portrete” de case vechi, monumente istorice și de artă – cetăți și castele, mănăstiri și schituri din burgul transilvan. Executate cu spontaneitate și cu marea forță de expresie a liniei evocatoare, el surprinde frumusețea și farmecul stilurilor arhitecturale, atmosfera și poezia lor autentică, transmițându-ne acel sentiment al permanenței și siguranței. (mai mult…)

Emanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui Noica

Noica este unul dintre puţinii cugetători contemporani care a pus, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluralitatea culturilor Europei (şi ale lumii) şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare. Încă din anul 1938, în eseul Omul contemporan şi viitorul, viitorul filosof conferenţia că „Omul de azi” este: „unul care nu se sinchiseşte de viitor; unul care nu crede în viitor (…) Viitor – nu-i aşa – are omul care visează, care năzuieşte, care vrea. Viitor are viitorul. Omul contemporan e obosit”(1) .
Critic acerb al întregii „literaturi a sfârşitului”, care excelase prin Oswald Spengler şi alţi falşi profeţi ai „sfârşitului de lume”, Noica ne reaminteşte că: „Nu trebuie să credem însă că singur omul contemporan e încercat de un asemenea sentiment al sfârşitului – sfârşit de civilizaţie, sfârşit de epocă sau sfârşit de lume. La contemporani, lucrul ia o formă mai gravă fiindcă e mai rafinată ceva (…) Omul de azi nu are atât sentimentul sfârşitului absolut, cât greutatea începutului, indiferenţă faţă de viitor. Iar dacă are şi sentimentul sfârşitului, adică dacă spune: cu noi se sfârşeşte o anumită civilizaţie sau o anumită perioadă a istoriei, e pentru că nu vrea să aibă răspunderea zilei de mâine, nu iubeşte ziua de mâine. E atât de comod să aştepţi împlinirea vremurilor, ca şi cum n-ai avea nici o răspundere la ceea ce se <<împlineşte>>”(2) . (mai mult…)

Dorel Schor – Ziceri

  • Eşti destul de bogat ca să-ţi permiţi să spui numai adevărul?
  • Fiecare e expert în ceva pentru ceilalţi.
  • Toate frumuseţile sunt trecătoare, dar nu toate trecătoarele sunt frumuseţi…
  • Munţi de cuvinte, pleşuvi de idei.
  • Omul modern nu se poate întoarce la mama Natură. Nu sunt destule locuri de parcare.
  • Nu v-o luăm în nume de rău… Nici nu ştim cum vă cheamă.
  • Cele mai nobile cuvinte pot ieşi din gura cea mai nespălată.
  • In spatele fiecărei feministe se află o femeie care face treburile ei.
  • Problema asta mă depăşeşte: e prea mică pentru mine!
  • Dacă te bagi în tărăţe te mănâncă porcii. Şi dacă nu te bagi, nu te mănâncă porcii?
  • El şi-a scos frunzele de laur, ea şi-a scos frunza de viţă… (roman). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Tremurul plopilor

tudor

Fără de veste-ntr-o seară
Liniştea mi se pierduse,
Dragostea mea de o vară
Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic luceşte
Febra privirilor tale,
Tremurul plopilor mi-este
Albă cămaşă de zale.

Lia Ruse – Ia noastră

IA
Aveam -ie- din vise înalte,
Cu râuri înflorite și,..ce halo,
Când amintirile încep să salte!…
Atâta a rămas într-un tablou.
……………………………….
Cusută-i cu limpezite fire,
Tălmăcind modele fine și rare.
Bunica mi-a povestit cu iubire
Cum încântă cu-atâtea odoare!…
Culoarea-i prinsă-n dorința ideii, (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

JAGUAR

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de (mai mult…)

Domniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi Paris

Autor a peste douăzeci de volume de versuri, Mihai Merticaru îşi continuă peregrinările pe cărările luminoase ale Parnasului literar, editând o nouă carte dedicată sonetului, specia literară care l-a consacrat și l-a impus atenției publice.Titlul volumului „Vis şi abis”, apărut la Editura Muşatinia din Roman, în anul 2018, constituie o frumoasă metaforă, visul reprezentând speranța, calea de acces spre lumi mirifice, aurorale, iar abisul (prăpastia, genunea) sugerând prăbușirea acestor speranțe și iluzii..
Fascinat de frumuseţea „oraşului luminilor”, autorul dedică Parisului un grupaj de paisprezece sonete, unul mai frumos decât altul, pe care le aşază în partea de început a opusului liric, atribuind, în versurile sale, mai multe caracteristici celebrei capitale europene; „… Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori şi de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu o mie de ispite te îmbie...”( „Parisul” I); este „ Cuib de nebunie şi tinereţe”( „Parisul” II ); „Magnet e a metropolei lumină…”(„Parisul” XII).
Jurnalul de călătorie”, în inima Franţei, punctează principalele obiective de care se simte atras oricare turist, odată ajuns în Paris: Turnul Eiffel („Întreaga omenire şi-a dat întâlnire/ La Turnul Eiffel…” („Parisul” I ), vestitele muzee pariziene, străzile purtând numele unor celebre personalităţi istorice sau al unor renumiţi oameni de cultură (pictori, scriitori, maeştri ai diverselor arte), parcurile şi grădinile, ori râul Sena care străbate metropola şi pe care „curg istorii colorate”. E atâta frumuseţe în acest colţ de lume, încât ai dori ca timpul să stea în loc, iar sufletul să se încarce de armonia cosmică, plutitoare în aer, alături de sunetele clopotelor din Catedrala Notre-Dame, sau ale Basilicei Sacre-Coeur. L’Ile de la Cite, Pont-des-Artes, La Place de la Concorde, Le Palais Garnier, Le Moulin Rouge…( „Parisul” VI ) sunt tot atâtea locuri de neuitat, surprinse cu meşteşug artistic de poetul Mihai Merticaru. (mai mult…)

Mirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Anul acesta, la o oră de pregătire pentru bacalaureat, o elevă m-a întrebat: „De ce generației mele nu-i place Eminescu?” M-am abținut să-i răspund imediat. Mi-am amintit subit de recomandările șefilor mei: „Să ne bucurăm că-i mai avem!” „Ar trebui să-mi spui tu de ce nu îți place”. „Nu știu…” Nu e cazul să dăm vina pe nimeni. Căci s-ar putea să fim toți vinovați. În afară de Mihai Eminescu.

Azi, la 130 de ani de la moartea sa, îmi amintesc însă întrebarea. Și tonul ușor obraznic cu care mi-a fost adresată. Oare cum m-am deprins eu să-l prețuiesc pe Eminescu? În biblioteca noastră de la Carani era o carte mai mare decât mine, pusă într-o vitrină. Scria cu litere aurii, de-o șchioapă: EMINESCU – POEZII. Și-acum o văd înaintea ochilor. Din ea am învățat prima poezie: „Somnoroase păsărele”. Am aflat mai întâi ce este lebăda, apoi ce înseamnă feerie și, mai târziu, că, de fapt, Mihai Eminescu îi spune iubitei sale, și nu lebedei: „Fie-ți îngerii aproape!”, „Somnul dulce!”, „Noapte bună!”. Bunicul îmi recita cu patos „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” încă de pe vremea când eu credeam că România e o femeie, probabil iubita lui Mihai Eminescu, căreia poetul îi face numai urări frumoase. Învățătoarea mea ne-a pus, prin clasa a III-a, să memorăm fragmente din „Scrisoarea III”, iar eu le reproduceam (mai mult…)

Lia Ruse – Mirajele verii

Mi te aștept, din clipă în clipă, cu dorul aprins
Miraculos de tandră în peisajul verde,
La ora de taină, cu tine,-am cel mai frumos vis!
Fermecătoare vară, din ochi, timpul te pierde…
Mă tot îmbăt, cu tine, din cupe de iubire
În repetate clipe spre amintirea vieții,
Candoare e în mine și printr-o presumțire
Te-am prins venind ușor, în zorii dimineții.
Și ai venit! Te simt un joc de umbre și lumini, (mai mult…)

Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMANVictor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobaniVavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeDaniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zărileTiberiu Tudor – Nisipul Căilor LacteeDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeVeronica Balaj: Cosmisian, un autor ineditVavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica PopRevista AlternanțeDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUSConstantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilorDorel Schor – Sfaturi dieteticeVavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – ZenonDorel Schor – schițeDaniel Luca: Recuperarea inocențeiEmanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţeiION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEAVictor Ravini – Asta nu ți-o poate iertaMelania Rusu Caragioiu – versuriDorel Schor – schițeDorel Schor – ziceriMinodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu CărpuşorEmanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui NoicaDorel Schor – ZiceriTiberiu Tudor – Tremurul plopilorLia Ruse – Ia noastrăDorel Schor – schițeDomniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi ParisMirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…Lia Ruse – Mirajele verii

George Petrovai – Tâlharii protestează-n cor când legea-i are în vizor

Iată unul dintre multele paradoxuri prin care România postdecembristă a ajuns țara tuturor posibilităților nelegiuite: toți românii doresc ca ea să fie înțeleaptă și prosperă, însă ei continuă să fie complicii marilor pungași și demagogi la urne și în sondajele de opinie dintre campaniile electorale, astfel că în cei aproape 30 de ani de catastrofală democrație iliesciano-originală, partidul Social Democrat (PSD) n-a coborât niciodată sub 40% în preferințele electoratului său fidel până la scrânteală și mintos până la aiureală.
Dar cu toate că PSD (sub acest nume sau sub cele înaintemergătoare) a fost în fruntea mesei cu bucate politice cam toată perioada postdecembristă, că doar adevărata putere pe aceste meleaguri este în labele șparlamentarilor cu gândire de turmă și năravuri mafiote, totuși, nu numai că nu și-a recunoscut niciodată vina pentru grosul dezastrului național (economic, financiar, social-biologic, educațional, cultural-identitar) din cei circa 20 de ani de cârmuire efectivă, ci are îndrăzneala să-i facă vinovați pe adversarii politici dinăuntrul și din afara României (primii pentru…moștenirea grea, ceilalți pentru statutul de colonie subdezvoltată), iar de ceva vreme, mai exact de la Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Iubita mea cu ochi de stele

Iubita mea cu flori în plete!
Să știi, de Sfântul Valentin
La tine n-am putut să vin,
Dar voi veni de Dragobete!

Iubita mea cu cer sub gene,
Tu, care gândul îmi mângâi
La fel ca-n ziua cea dintâi,
Promit să-ți scriu chiar și catrene Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Cu gândul la urmași…

 

Când țara-i pusă pe butuci
de-a politrucilor sfidare,
iar noi cei mulți nu-i zăticnim
cu-atrocea noastră nepăsare,

e semn că la români prezentul
conferă vieții rost și țel,
deși majoritatea lor
sunt zilnic păcăliți de el,

cu-acele fleacuri azvârlite
de-orice guvern aflat în treabă,
ca rostul nost să fie șubred
și țelul viitor să n-aibă. Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Progresul nostru social este haotic și formal!

Dacă cetățenii unui stat și instituțiile acestuia formează corpusul social sau complexul motor viu prin care societatea își urmează destinul, politica promovată de aleșii mari și mici constituie subtilul său combustibil. Un combustibil biosocial capabil să motiveze celulele și organele sistemului (indivizi, familii, instituții, asociații, organizații) și să antreneze în chip eficient imensele sale energii (idei, aspirații, finanțe, resursele solului și subsolului) sau, dimpotrivă, prin necinstea, impostura și neînzestrarea aleșilor , elementele active ale uriașului angrenaj conștient de sine să fie atât de dezgustate, încât fatalmente să contribuie la decelerarea mașinii sociale.
Și astfel apar inevitabilele probleme pentru cei mulți: disponibilizări, inflație, scumpirea produselor și serviciilor, pe scurt, sărăcia generalizată devine lucie!
Dintr-o atare stare de lucruri eminamente contraproductivă pentru prezentul și viitorul unei țări (bunăoară, năucitorul caz al României postdecembriste), cu necesitate rezultă polarizarea socială și prăpastia ce neîncetat se adâncește între cei doi poli: de o parte sfidarea și mizeria moral-spirituală a tâlharilor cu ștaif, de cealaltă parte răbdarea și umilința maselor de înșelați. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: A trai corect și drept

Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.” – Socrate

Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.
Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.
Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile Read the rest of this entry »

Ioan Miclău- Gepianul: Un film, de o realitate dură

1

Un nou film românesc care merită a fi văzut!

În scenariul și regia sa artistică binecunoscută, cineastul nostru australian din Melbourne, dl. Ben Todică ne aduce un nou film al său care merită văzut. Este un film cu o temă atingătoare fiecărei ființe omenești!

Cu titlul, ”Marionetele Morții”, filmul se derulează pe You Tube de-alungul a 3 episoade! Observăm deasemenea căci imediat sub titlul filmului, în paranteză regizorul notează: (ea ne joacă). Adică (ea) Moartea ne joacă în multe chipuri și feluri! Personificată Moartea ne apare sub forma unui schelet omenesc ce ține o coasă în mână! Cum are ea să secere viețile oamenilor muritori, vom vedea și în acest film realizat de Ben Todică, fiind de fapt o referire la propria-i familie, a părinților săi plecați în lumea luminilor veșnice! Read the rest of this entry »

Ștefan Avadanei – versuri

Ștefan Avadanei

Tragedia unui căṭel

Astăzi vremea-i tare udă
Si ferestrele asudă.
Plictisit privesc în stradă
E urât, fără zăpadă.

Văd un câine amărât,
Stă în drum nehotărât
Pare-a căuta mâncare,
Stăpâni cred că nu mai are. Read the rest of this entry »

Ben Todică: Marionete?

Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii – clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După 39 de ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident de muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier, unde făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare cu o persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de 10 ani a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul unei vechi cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în interior. Mai târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se topește la nivelul Read the rest of this entry »

Viorel ROMAN: RĂZBOIUL DINTRE STATELE PARALELE

ROMAN-Viorel-wb

Războiul dintre Statele Paralele moldo-valah şi euro-atlantic, fiecare legitim de o parte sau cealalalta a Carpaţilor, aminteşte de Războiul religios de treizece de ani dintre catolici şi protestanţi în Sfântul Imperiu Roman, cel de Secesiune dintre catolicii şi protestanţii în SUA, dintre hinduşii şi mahomedanii în India, catolicii şi protestaţii din Irlanda, creştinii şi musulmanii în Sudan, catolicii, ortodocşii, islamicii din fosta Jugoslavie, ortodocşi şi catolici în Ucraina etc…

Totul e paşnic în UE/NATO, dar sunt deja cinci milioane de românii, victime colaterale, pe locul doi în lume, după Siria în război, care s-au refugiat, băjenit în occident, şi refuzul premierului partidei ortodoxo-comuniste moldo-valahe PMR, PCR, FSN, PSD, Vasilica-Viorica Dăncila, de a vorbi în Parlamentul European, la Bruxelles, de a pune pe ordinea de zi vizita papei Francisc în anul Centenarului şi beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în faimă de martiri sub regimul ortodoxo-comunist. Asta dă apă la moară atât acelor occidentali, care-i văd pe ortodocşi incompatibili cu occidentul, cât şi autohtoniştilor moldo-valahi, care abia aşteaptă să scape de Europa pe care nu o înţeleg şi de aceea nu o accepta. Read the rest of this entry »

lect. dr Marius Mihet: Virgil Gheorghiu, Dosarul deschis al unei biografii controversate

3

Virgil Gheorghiu (în actul de naștere Vergiliu) se naște la 9 septembrie 1916 în comuna Războieni, cătunul Valea Albă, din județul Neamț și moare la 22 iunie 1992, la Paris. În actele oficiale, data nașterii este trecută 15 septembrie, satul Totoiești, pentru că tatăl, preot paroh în sat din 1914, nu-l declară la vreme autorităților. Este fiul lui Constantin Gheorghiu, preot al dinastiei Gheorghiu (fiul preotului Vasile Gheorghiu) din Valea Seacă, și al Mariei Scobai, din Blebea – preoteasă și mamă care și-a lăsat amprenta credinței cu o dîrzenie teodidactă impresionantă. Originară din Blebea de pe Ozana, localitate pe care scriitorul o numeșe Ierusalim, și mama aparține unei dinastii de preoți ortodocși. Dintre cei 13 frați ai ei, doar unul urmează calea bisericii. Doi mor devreme. Cele nouă fete au fost căsătorite cu preoți. Părinții scriitorului s-au căsătorit în 5 noiembrie 1915, Virgil fiind primul copil al cuplului; îi vor urma Elena (căsătorită Luchian), Lucia (căsătorită Herlea), Neculai și Florica (după căsătorie, Grigoriu). În privința numelui de botez, scriitorul insistă în mai multe rînduri. La mijloc e depărtarea creștină și acceptarea unui nume păgîn, fapt reproșat deseori părinților, pînă ce are revelația că destinul lui stă sub semnul poeziei. De altfel, mitologia numelui l-a urmărit întreaga viață. Și-a venerat părinții, la fel pe bunicul din partea mamei, „Marele Scobai”, cum îl numește pe preotul Toma Scobai. Read the rest of this entry »

Magdalena Avadanei: La căpătul lumii – Țara de Foc

DSC_2075

Temerarii navigatori care au înfruntat primejdiile şi necunoscutele depărtări au fost pentru noi nişte simboluri şi nişte eroi ai acelor vremuri: Magelan, Cristofor Columb, Charles Darvin şi mulṭi alṭii care au deschis şi au aprins imaginaṭia unor elevi dornici de cunoaştere şi aventură. Se învăṭa geografia cu harta fizica a lumii în faṭă şi se dădea examen la sfảrşit de clasa a IV-a. Am simṭit o atracṭie nemarginită pentru harta lumii şi mai ales pentru zonele foarte îndepărtate ale globului. Acele aşezări de la capătul lumii,Ţara de Foc, Strâmtoarea Magelan, Alaska, Peninsula Kamciatca şi Noua Zeelandă, erau erau pentru mine nişte misterioase atracṭii, inexplicabile pentru un copil. Le-am purtat în minte încă din copilărie şi mereu îmi reveneau în cap acele misterioase chem. ari, acea atracṭie neobişnuită care mă urmărea mereu. Aşa erau de bine fixate în imaginaṭia mea, încảt dacă cineva m–ar fi pus să le desenez, puṭin aş fi deviat de la realitate. Astăzi am împlinit un vis al copilăriei, copilul de demult a trăit emoṭia puternică, cand a păşit pe urmele lui Magelan şi ale lui Darvin. Vreo 2-3 ani am căutat grupuri, care să ajungă în acele locuri, dar nu am găsit. Dorinṭa să ajung acolo era aşa de mare încât am hotărât să merg singură, fără ghid, fără grup, doar cu nepoata mea. Read the rest of this entry »

Raluca FARAON – LITOMORFISME (POEME)

FARAON Raluca

GENEZĂ

Poemele sunt pajişti întinse unde pasc liniştite căprioare cu ochii blânzi
aici curg ape bolborosind un esperanto al inimii şi minţii în răscruce
unde timpul aleargă insomniac de la capătul zilei până la cel al nopţii
cu ochii cât cepele călcând periodic peste ceasornice şi pendule bete.
Realitatea zăpăcită şi ea refuză să se trezească să se apuce de treabă
se ascunde sub pled şi mormăie îmbufnată lăsând cuvintele să se topească
într-o confuzie de identitate să se facă poem la două la patru mâini deodată. Read the rest of this entry »

Tit Tihon – versuri

Tit Tihon

lui Dan Zaharia

În sălile de clasă atinge profesorul Lacteea,
Enki, zeul înţelepciunii în ştiinţe îl sfinţeşte,
Cu multicolore curcubeie în cupele primite
Veşnică fie amintirea discipolilor învăţăcei.

Teorii, probleme zămisleşte-n lecţii maestrul,
Căutând experimente-n laboratoarele ştiinţei,
Sperând că la olimpiadele naţionale de fizică,
Vor şti să scrie ce maestrul Dan îi învăţase.

Arhimede, tu, primeşte spiritul lui Zaharia,
Ancestral profesor, venerat în lumea fizicii,
De muşatinii Colegiului Tehnic Vasile Sav,
Moştenirea sincretică fie-i veşnic neuitată. Read the rest of this entry »

Galina MARTEA: Datoria externă a unui stat – obligație civilă sau responsabilitate statală?

Galina Martea

Prin noțiunea de datorie externă înțelegem că aceasta este o sumă de bani îndatorată (indiferent de valută – dolar, euro) de la un stat străin sau diverse institutii financiare internationale. Acești bani datorați sau împrumut bănesc are loc sub formă de credite financiare garantate unui stat, unui guvern etc. Respectivul împrumut bănesc se realizează în baza unor contracte bilaterale în care sunt stipulate condiții concrete de primire și de restituire a acestuia (fiind incluse și costurile corespunzătoare – credite cu dobândă fixă, credite cu dobândă variabilă), în dependență de creditele oferite, iar cea mai importantă secțiune a acestor contracte sunt costurile și garantia statului debitor care urmeaza în viitor să ramburseze datoria externă formată. Deci, datoria externă sunt mijloacele financiare (sau mărfuri, etc) pe care un stat le deține față de creditorii străini, aceștea fiind persoane juridice sau fizice.
Dacă să ne referim la creditorii străini, atunci împrumuturile externe în ultimile două decenii au căpătat o amploare nemaivăzută, rezultat al unui excedent de capital al țărilor dezvoltate. Astfel, exportul de capital din țările dezvoltate, fiind actualizat și sub așa numitele împrumuturi bănești externe (credite financiare), sunt binevenite în țările din Estul Europei și nu numai. În acest joc al împrumuturilor Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: Despre cinste, necinste și ticăloșie

 

Citat-Dostoievski

Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverșunare, ca mincinosul care a fost prins.” – Nicolae Iorga

Valorile morale care au îmbogățit cu adevărat viața omului, valori care s-au dovedit a fi de încredere, sunt utile și importante pentru societate. În zilele noastre ele cunosc un declin semnificativ.
De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi întocmite, pentru ca binele să-l călăuzească în viață. Cinstea și alături de ea onoarea și corectitudinea au fost și rămân calități morale apreciate și considerate mai presus decât celelalte virtuți ale omului. Ele îi obligă pe oameni să-și îndeplinească datoria socială, să respecte adevărul și dreptatea, și să se comporte sincer și corect în societate. Sunt valori morale fundamentale pentru oricare societate civilizată. Când ele își pierd din calitate, este vădit că societatea se degradează. Read the rest of this entry »

Alexandru Spătaru – versuri

Florile

Florile ştiu,
suferă, iubesc şi iartă;
izvoare limpezi de energie
înmiresmată, atoatetămăduitoare,
se oferă oricui, când
dragostea lor ne întâlneşte.

Pe cât de tare
ne va încerca durerea,
pe-atât vor fi mai parfumate…

Şi vor înflori mereu! Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Virtute-i pentru om lunga răbdare, dar pentru nație-i doar resemnare!

Lesne de înțeles că o comunitate (popor, națiune) are două mari componente: componenta fizică sau trupul (indivizii alcătuitori) și cea spirituală sau specificul respectivei comunități (totalitatea relațiilor interumane prin care fiecare grupare se aseamănă în plan general uman cu celelalte și, în același timp, se deosebește de ele în plan cultural-identitar).
De unde concluzia: Tot ceea ce constituie esențial, iar prin aceasta definitoriu pentru individ (lăcomia sau, dimpotrivă, generozitatea, necinstea sau onestitatea, cruzimea sau mila, perfidia sau sinceritatea etc.), la nivel de comunitate devine atât de nesemnificativ, încât specificul acesteia nu poate fi perceput de un străin doar din gândirea și comportamentul mai mult sau mai puțin schimbătoare ale câtorva membri, fie ei chiar și exponențiali prin jocurile politice. Ba mai mult, este cumplit de nedrept ca o pădure să fie redusă la nivelul uscăturilor din ea și ca sensul existențial al unui popor să fie apreciat după spusele și faptele unor nevrednici cu funcții politice. Bunăoară, așa ca pretinșii cârmuitori ai României postdecembriste, cu toții agramați, aproape toți tâlhari și trădători și, până în clipa de față, doar unii dintre ei penali cu acte în regulă. Read the rest of this entry »

Mariana Gurza: Arta poetică a Irinei Lucia Mihalca, ziditoare de suflete

Irina Lucia Mihalca

Motto:
,,Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos”. M. Eminescu

Poeta Irina Lucia Mihalca, este o călătoare în univers, ,,închițând / din lacrimile Maicii Domnului / în secțiunea de aur a Timpului cu Veșnicia. Un drum lung și încărcat de sentimentele autoarei ce sunt prezente între cer și pământ.
Volumul ,,Dincolo de luntrea visului” apărut în condiții excelente la editura Mușatinia, Roman, 2016, surprinde poeta la porțile cerului vorbind cu sine, cu freamătul pământului, cu valurile iubirii răscolite de timp. Astfel transcede tainic într-o altă lume plină de înțelesuri. ,,Prin lumina felinarelor, / aripi de înger sfâșie tăcerea, / Prelinse în urmă, două din umbrele mele / se întind către cer”. Urmele sufletului caută urmele poetei în timpuri. Read the rest of this entry »

Mihai Merticaru – Coroană de sonete

Mihai Merticaru

(SONETELE FEMEII)

I

Sonete, fără ea,nu s-ar mai scrie,
Florile n-ar mai răsări în sere,
Nici albinele n-ar mai face miere,
Aştrii s-ar rătăci prin galaxie,

Pământul n-ar mai avea emisfere,
Seva n-ar urca în viţa de vie,
Calea nu ne-ar mai fi în colilie,
Soarele din cer s-ar vedea cum piere.

Femeia-i forţa de gravitaţie,
Inspiratoarea operei de artă,
Ce te înalţă-n starea de graţie,

Te încântă, te bagă-n vibraţie,
E toată un zâmbet chiar când te ceartă;
Dac-ai greşit, uită, dar nu te iartă. Read the rest of this entry »

George ROCA: POEME PENTRU ROMÂNIA 100

ROM100 rg

NOSTALGIE

Stând la Sydney pe terasă
Gândurile mă apasă
Ochii mi se umezesc
Când cu florile vorbesc
Şi le spun că-mi este dor
De Ţara Străbunilor
Flori mici de „Nu mă uita”
Înţeleg durerea mea. Read the rest of this entry »

Florica BUD: MIGDALE DULCI-AMARE (11): „HELP CEL TÂNĂR ŞI ZODIILE” (PAMFLET)

BUD-Florica-2016

Desigur că voi, Dubicieni Mâţifori Psipsoheidici, mari iubitori ai şaradelor, enigmelor şi ai altor giumbuşlucuri, aţi putea să răspundeţi pe loc întrebărilor despre Help cel Bătrân. Cine să fie acel Bătrân? Ar putea fi tatăl lui Help cel Tânăr. Ori să fie doar o fantomă a trecutului îndepărtat? Poate să fie o mlădiţă mai tânără din neamul Bătrânenilor, de-al lui Plinius. Sau poate este coautor al minunatelor versuri, „să mă săruţi dulce-dulce până la sânge” şi în acest fericit caz ar putea fi invitat să susţină o dizertaţie la una dintre conferinţele dedicată tinerilor. Această categorie binecuvântată abia aşteaptă să li se ţină un discurs despre cum pot să convieţuiască în acelaşi ou-vers, binele şi răul, iubirea şi violenţa, plăcerea şi durerea. Întrebarea „Există coabitare între bine şi rău?” este depăşită şi scoasă din orice manual de profil care se respectă. Read the rest of this entry »

Georgeta BLENDEA ZAMFIR: POEZII DE IANUARIE

BLENDEA ZAMFIR Georgeta2

ANOTIMPURILE NOULUI PĂMÂNT

Floarea alb-roză în bujorii copilului
Albul norilor plutind în loja amintirilor
Părinţilor ţinând în Primăvară pruncul
Adierea vântului Tainic în sursurul râului

Vine verdele, lumina cu soarele
Tinereţea ascultă vrăjită privighetorile
Luna din poiana mirositoare cântă
Şoaptele verii în Timp misterios cuvântă Read the rest of this entry »

Nicolae DINA: ÎNTRE „PATRIA DE SÂNGE” ŞI „PATRIA DE SUFLET”

BUICA-Elena--SGV-&-IDL-COPS-WB

Lectura oricăreia dintre cărţile doamnei Elena Buică – scriitoarea româno-canadiană alintată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv „Buni”, exprimând întreaga consideraţie a celor care o cunosc şi o admiră – este un real festin literar pentru fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivitatea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii şi, mai ales, de talentul de a comunica sufleteşte cu lectorii săi, indiferent de tematica şi de conţinutul fiecăreia dintre ele.

Nici cele două volume, a căror lansare la Alexandria este o onoare pentru iubitorii cărţilor sale din judeţul nostru (să nu uităm că este originară din Ţigăneştii Teleormanului unde şi-a petrecut copilăria, adolescenţa şi o parte din tinereţe), nu încalcă orientarea pe care însăşi şi-a impus-o, aceea de a ajunge la sufletul fiecărui cititor, aceea de a-şi deschide inima şi mintea în faţa acestuia, cu sinceritatea şi dragostea de oameni care i-a stat şi îi stă în fire dintotdeauna. Read the rest of this entry »

Ion IANCU-VALE: CREANGA SHIRAZ

IANCU VALE Ion

La ceas reavăn de zori de ziuă Glasul, cu timbrul său grav si sonor, mi-a străpătruns iarăşi somnul, rostind :” Definiţie definitivă, a crengii shiraz”. M-am trezit şi am aşternut aceste cuvinte pe hârtie. Din ilogica propoziţie, m-a frapat iniţial ultimul cuvânt, căruia i-am receptat perfect grafia.

Am dat căutare şi am aflat, că Shiraz, este un oraş iranian străvechi şi legendar, aflat la poalele muntelui Zagros, supranumit, printre altele, şi Oraşul Poeţilor şi în care doi mari poeţi persani, Hafez şi Saadi, au mausolee şi sunt consideraţi, şi acum, drept zeităţi.

A rămas apoi, să decriptez această misterioasă şi ciudată alcătuire de cuvinte: „Definiţie definitivă, a crengii shiraz” care, m-a dus, nu ştiu dece, cu gândul şi la un poem pe care l-m creat cu ani în urmă intitulat „Oraşul din vis” , publicat într-una din carţile mele, şi pe care îl redau acum mai jos: Read the rest of this entry »

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG: CRĂCIUN CU CÂNTEC

CSG CRACIUN

Era unul din acele Ajunuri de Crăciun din preajma anului 2000 pe care-l începeam în spaţioasa vilă a unei familii înstărite de englezi. Rezidenţi pe Costa Blanca de câţiva ani buni, părinţii bine situaţi ai cântăreţei de operă Sarah B. aveau obiceiul să-i invite la o recepţie pe toţi aceia cu care avuseseră contact în decursul anului precedent. Nimic de zis, modul lor de a spune „mulţumesc” era plin de distincţie!

La o şampanie şi ceva aperitive minuscule luam şi noi pulsul vecinătăţii şi profitam de ocazie să-mbrăcăm straiele de gală, exersând bunele maniere şi cunoştinţele de limbi străine. Fireşte că era o onoare deosebită să figurezi printre invitaţi. Ne bucuram să socializăm cu persoane de toate facturile, de la nobili până la personalului casei. Cu mai toţi ne ne vedeam literalmente din an în an, fiind aceea unica ocazie în care drumurile ni se intersectau. Read the rest of this entry »

Elena BUICĂ: LANSAREA CĂRŢILOR MELE LA „BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA”

BUICA-Elena--SGV-&-IDL-COPS-WB

Primul cuvânt despre lansarea cărţilor mele la Biblioteca judeţeană „Marin Preda” din Alexandria –Teleorman, este mulţumire, o mulţumire sufletească şi o bucurie asemenea unei înălţări de spirit…

Mă aflam pe meleagurile Teleormanului de aproape o lună, bucurându-mă de reîntâlnirile cu prietenii, rudele, cunoscuţii şi sătenii de care mi-a fost atâta dor, de revederea locurilor care cuprind în adâncul lor tainele comorilor de visuri şi speranţe de pe vremea când credeam că pot atinge cerul cu mâna, înaripată de speranţele părinţilor investite în mine. Toate şi totul, văzute şi muiate în necuprins, m-au adus de la cei 8.000 kilometri distanţă, cu dorinţa tainică de a le spune spiritelor părinţilor mei că ceva din speranţele lor le-am îndeplinit şi le pun la picioarele lor. Read the rest of this entry »

Lucia PĂTRAŞCU: EDUARD CLAUDIU BRĂILEANU – UN TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE A LUI BALZAC

BALZAC - VERISOARA BETTE cop

Verişoara Bette – Honoré de Balzac
Traducere în limba română de Eduard Claudiu Brăileanu

Volumul Verişoara Bette (La Cousine Bette, 1847) de Honoré de Balzac, tipărit la editura RAO, Bucureşti, 2017, 656 pagini, în cea mai recentă traducere semnată de Eduard Claudiu Brăileanu, devine o parte înseamnată în palmaresul literar al acestuia.

Cine este autorul acestei traduceri?

Eduard Claudiu Brăileanu, este Profesor de limba franceză; Şef serviciu „Relaţii Publice” la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila; Doctor în bibliologie şi ştiinţa informării 2008, Traducator-interpret din/în limba franceză autorizat de Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de cel al Justitiei; absolvent al Universităţii „Dunarea de Jos” Galati, cu specializarea: limba franceză – limba română, 1997. Read the rest of this entry »

Ștefan Dumitrescu: Să-l colindăm pe Caragiale

caragiale-1

Au venit Sărbătorile de iarnă, Domnul nostru Iisus Christos, care este nașterea și venirea continuă a Domnului pe pământ, se mai naște încă o dată. Colindătorii au pornit ca odinioară în satele românești prin Țară să-i colinde pe marii Scriitori, pe marii Oameni dați de acest pământ. Acum ne îndreptăm prin nămeții pufoși și înmiresmați ca niște grădini uriașe de crini de pe alte tărâmuri să ajungem la Haimanale să-l colindăm pe Marele Caragiale. Auziți cum sună zurgălăii, cum pocnesc urătorii din bice, cum vine de departe tânguiosul sunet de corn. Haideți să-l colindăm cu toții, scriitori, copii, toți românii pe nenea Iancu, să se scoale din morți !

SĂ-L COLINDĂM PE CARAGIALE

 

 O, lerui, ler

E sărbătoare-n cetate,

Ninge din cer,

Cu colinde bogate, Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: Ambâț, Arțag Și Pârțag. Modestie – Canci !

Citat-Pierre-Beaumarchais-638x338

„Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci și o gravă impolitețe și răutate față de cei prezenți.” – Michel de Montaigne”

Am asistat în ultimele săptămâni la evenimente, atitudini degradante. Pe scena noastră politică și-au jucat rolurile scandalagii, flecarii, actori mediocri plini de ifose, care au urmărit obținerea de efecte teatrale cu mijloace de prost gust și pe care lumea serioasă îi consideră cabotini. Citisem în tinerețe o carte care se intitula „Cabotini și cabotine”. De ce oare memoria mi-a păstrat atât de bine titlul cărții? Se vede că, în creier se fac conexiuni neașteptate, neuronii lucrează…
Concret, Secretarul general adjunct al PSD a declarat, cu o săptămână în urmă, că PSD va modifica „mult” Codurile penale și, întrebat de ce miniștri cu probleme penale vor face parte din Cabinetul guvernului, acesta a răspuns „pentru că putem”. De asemenea, întrebat dacă modificarea Codurilor penale va continua, secretarul general al PSD a spus: „Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat și ne-a dat această împuternicire…. ”.
După ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, Președintele PSD a fost întrebat dacă vor putea fi miniștri cei cu dosare penale și răspunsul a fost: „Am hotărât să ne facem noi Guvernul, și nu alte instituții”. Întrebat dacă membrii PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul Guvern, liderul social-democraților a răspuns: „Da”. Read the rest of this entry »

Ciprian Antoche – Patriotismul

PATRIOTISMUL SUB CONDEI

Patriotismul este un sentiment frumos și sfânt ce s-a născut în fiecare dintre noi odată cu țara. Unii au luptat generații întregi pentru a sădi trainic acest sentiment suprem în sufletele urmașilor, iar alții luptă cu prisosință și cu o dorință de fier pentru a șterge încă din fașă și din mințile noilor generații acest har uman primit moștenire chiar prin gena facerii. Putem noi oare, popor român, conștientiza cât de important este pentru viitorul nostru acest banal cuvânt în esența lui? De n-om pricepe și nu v-om cugeta până în străfundul nostru, vom asista cu neputință și cu ochii mari deschiși la ștergerea cu buretele de pe tabla lumii a ceea ce cândva s-a numit țară, s-a numit neam, s-a numit România!
Patriotismul este ceea ce ne lipsește astăzi, un cuvânt mic, dar care, prin lipsa lui atrage toate nenorocirile țării! Oare este cu putință a privi într-un viitor vag fără a simți acest patriotism de la care pleacă toate? Noi, încă români de azi, ori am uitat, ori nu mai vrem, ori am înțeles pe dos modernismul actual, unde pe lângă faptul că suntem nevigilenți în fața cotropitorilor contemporani, trebuie să ne ferim mai mult de ai noștri decât de străinii de țară.
Vai nouă, popor român! Vai nouă! Așa suntem noi învățați și deprinși, ca atunci când ne naștem și când sărbătorim să stingem lumânarea, iar atunci când murim să o aprindem. O fi un lucru normal pentru noi românii, dar total anapoda…! Read the rest of this entry »

Olguța Trifan – Rondelul speranței

olguta_trifan

Cade apusul pe lume şi-aduce
Tăcerea şi umbre în joc furibund,
Cuvinte şi teamă stau la răscruce
De drumuri ce, parcă, se întrepătrund.

Doreşte cerul cortina s-arunce
Peste dureri ce în lume se-ascund?
Cade apusul pe lume şi-aduce
Tăcerea şi umbre în joc furibund. Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – poesis

irina_lucia

Cronicile vii ale Dionului

Istoria s-a scris, într-o lumină argintie,
în pietre albite de vremuri,
prin haos şi zgomot,
în file-ngălbenite
şi manuscrise din biblioteci,
unele arse prin timp,
pe vase, pe lespezi, relicve,
în inimi şi-n noi,
memoria transmisă mai departe,
iar pentru cei care au
ochi să vadă şi suflet să simtă,
istoria e scrisă răsunător
în zidurile martore din care
lumina izvorăşte – o mare carte –
printre ruine, cândva altare,
temple, basilici, amfiteatre,
pieţe, grădini, străzi,
case, cetăţi, palate, monumente. Read the rest of this entry »

Ion Măzăreanu: Ion Ionescu de la Brad și creșterea animalelor

Ion Măzăreanu: Canal Dunăre – Marea Neagră

 

Vavila Popovici între ,,ultima piruetă” şi ,,nopţi albe” – convorbiri cu Emilia Țuțuianu

La aniversare vă doresc La mulți ani cu sănătate, liniște și pace![flickr_set id="72157692722717925"]

Un covor de frunze arămii foşneşte sub paşii noştri întomnaţi. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar şi ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă, un roman de o delicată vibraţie epico-lirică, purtând semnătura scriitoarei Vavila Popovici, a trezit în fiinţa mea dorinţa de a purta un dialog cu autoarea acestei cărţii. Mai întâi a fost frumuseţea acestui titlu, ludic şi grav totodată. Lumea spectacolului şi ideea lumii ca dans m-au atras mereu, cu o forţă căreia nu am ştiut cum să îi rezist. Asociam această lume cu cea sugerată de un alt titlu, de poem de astă dată, care m-a emoţionat: Piticul din cafea. În plus, încă de acum doi ani, pe adresa redacţiei revistei romaşcane Melidonium poposeau mailuri cu texte purtând semnătura scriitoarei care ne trimitea gânduri, pagini şi articole de departe, din Statele Unite, unde locuieşte acum. Încet, timpul a statornicit o fructuoasă şi benefică colaboratore cu revista din vechiul târg medieval al Moldovei. Citindu-i cu atenţie eseurile, am remarcat o constantă umanistă şi clasică în tot ceea ce primeam la redacţie. Scriitoarea are o încredere nezdruncinată în tot ceea ce durează, în efortul omului ca fiinţă creatoare, ordonatoare. Actul cultural reprezintă pentru acest scriitor o formă de rostuire a individului, dar şi a unui neam. Scrierile sale propun cititorului un univers special şi spontaneitatea creatoare ce poartă amprenta specifică celor care au scris în exil. Read the rest of this entry »