Mariana Gurza: Poesis

Floare dalbă

Cine-i floarea dalbă din poveşti
Himeră ca o lacrimă tăcută,
Inimă plăpândă, zguduită,
Roua dimineţii din poveşti?

Tu nu eşti decât lumină
În lumea asta mult prea crudă
Nimeni nu va ştii a voastră taină
Atâta timp cât suferinţa-i surdă…

Speranţa

Spre infinit m-aș duce
C-un cântec de dor străbun
Și-n lacrimi tremurânde,
Aș semăna iubiri;
M-aș prinde printre stele
Cu mâinile de flori,
Și-aș îngenunchea o lume,
Vai, atât de plină de erori… (mai mult…)

Vavila Popovici: ÎNGÂMFARE vs. MODESTIE

Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea” – Esop

ÎNGÂMFAREA este, conform dicționarului, o atitudine de încredere exagerată în propriile însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. Este o trăsătură a inimii care constituie „o gravă ameninţare pentru noi toţi”. Omul îngâmfat beneficiază cu obrăznicie de anumite libertăți, fără să aibă dreptul de a face așa ceva. Deseori acest lucru duce la dezastru. Îngâmfarea a distrus regi, regate, conducători, țări și a fost cauza prăbușirii unor imperii.
Biblia afirmă pe bună dreptate: „A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“. Fiecare om are locul său în această lume, pe care trebuie să-l păstreze cu modestie și să-l dezvolte tot cu modestie, cu bun simț, respectând anumite limite, chiar și atunci când se urcă niște trepte ale realizării, ale succesului. O persoană îngâmfată nu ține seamă de ceilalți, crezând orbește că deține calități pe care nu le mai au ceilalți și în consecință adoptă o atitudine de superioritate. (mai mult…)

Renata Alexe – Vibrații lirice

Anul 2019 înscrie un dublu eveniment în existența Liei Ruse , cunoscută autoare a unui număr considerabil de volume în versuri. În primul rând este vorba de un moment emoționant -sărbătorirea celor șaptezeci de ani de conviețuire pe care soții Lia Filoteia si Ion Ruse i-au înregistrat în memoria afectivă. Ceremonia s-a desfășurat pe 21 iulie într-o biserică a Facultății de TEOLOGIE din orașul Pitești ROMÂNIA.
Într-o asistență intimă, sub ocrotirea sfântă a icoanelor, în murmur de rugăciuni rostite sub tremur de lumânări s-au dat binecuvântările și inelele care au marcat întărirea unei iubiri bazate, decenii întregi, pe respect și afectivitate. A fost un moment înălțător pentru toți care își găsesc corespondența în versurile din: „Cât de drag”, „Mirajele verii” și „Vara de basm”, poezii ale cărții „Povestea Continuă”, talisman brodat de Lia Ruse. (mai mult…)

Alexandru Dospinescu – versuri

Alexandru Dospinescu

Au secat fântânile

Au secat fântânile şi zilele pun jar
În piua bolnavă acum de pojar.
De vipie cruntă totu-i pălit
Iar ziua desfată un soare cumplit.

E secetă, cum n-a fost vreodată,
Cămaşa-i lipită de trup, sfâşiată,
Aerul încins ne frige, pustiu,
Paharul secă de-atâta târziu. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

Daruri și datorii

  • Ăştia nu sunt prietenii mei… Sunt ai dracului.
  • Mi s-a recomandat să nu mănânc înainte de culcare…Şi atunci, am mâncat după!
  • Să nu-i crezi pe greci când fac daruri, dar mai ales când fac datorii.
  • Poţi fi bătut la figurat şi cu banii luaţi la propriu…
  • Cine nu ştie nimic vorbeşte despre toate (Liviu Antonesei).
  • Nu mai da cu parfum peste rahat că pute şi mai rău.
  • La Hamburg nici nu au auzit de hamburgheri, la Paris am întrebat de parizer şi n-au ştiut ce-i aia…
  • S-au bucurat nespus, adică nu au spus la nimeni că s-au bucurat.
  • Ca să faci carieră, trebuie să fii erudit sau înrudit.
  • Adevărul poate fi mai necesar decât dreptatea? (Emilia Cristea).
  • Necazurile lucrează în trei schimburi… (mai mult…)

Irina Lucia Mihalca – versuri

Culorile curcubeului

Pradă stărilor, emoțiilor, trăirilor țâșnesc
stoluri, stoluri de cuvinte,
ca într-o călătorie în necunoscut,
pulsează în noi continente,
purtate în buzunarul gândurilor,
se eliberează, apoi,
rostite sau scrise,
tălmăcite sau neînțelese,
pure sau încărcate, (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

Cu degetul pe rană

 

  • Calitatea ecoului depinde şi de cea a sunetului original.
  • Oh, de câte ori cumpărăm tabloul numai pentru că ne place rama.
  • Aş vrea ca necrologul meu să-l scrie strănepoţii…
  • Prea multă minte strică, dar şi prea puţină.
  • Nu prea sunt bărbaţi fără antecedente şi femei fără anecedenţi.
  • Uneori mă întreb cum de reuşesc fotbaliştii să alerge cu viteza cu care vorbeşte crainicul.
  • Vrei să pui degetul pe rană? Spală-ţi, mai întâi mâinile!
  • Cine nu te aprobă nu este neapărat contra ta.
  • Prostia e internaţională dar are elemente de specific local. (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (7) PLOTIN (Neoplatonism)

„Lumea trebuie să fie marcată de legi și de ordine, pentru a fi scena vieții morale a omului, altfel ar fi haos, iar legea nu are o altă putere în afara celei de a duce la împlinire destinul; ea a fost dată indivizilor, iar ei o poartă cu sine și o folosesc…” – Plotin

Sunt la a 7-a expunere despre legătura între Filozofie și ideile, sentimentele împărtășite de oameni care transcend cunoscutul sau naturalul, precum și legătura cu alt tip de cunoaștere – sigură și rațională – , cu privire la natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență. Este legătura care poate asigura progresul.
Pentru a face filozofie se cere a avea o mare sensibilitate, atât de mare încât să încerci să intri în tine însuți, să cauți un punct de sprijin în gândirea ta care să te echilibreze și să ai puterea de a-i echilibra și pe ceilalți prin devoalarea contextului în care ai găsit acest punct de echilibru, să-l poți explica celorlalți. Aceasta au făcut o serie de filozofi, pentru a ajuta cu gândirea lor la bunul mers al acestei lumi. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Să ne împăcăm cu Dumnezeu chiar dacă nu ne-am certat cu El niciodată.
  • A afirma că gândeşti e un act de curaj…
  • Anunţ: „Lapte proaspăt direct de la producător”.
  • S-a spus despre el că ştie să vorbească, dar că nu ştie să tacă.
  • Uneori e mai bine să nu ştii ceva, decât să ştii (Liviu Antonesei).
  • „În cadrul concursului de poezie, reprezentantul nostru a primit marele premiu pentru proză”.
  • Ideile tocite nu pot pătrunde nicăieri.
  • Orice regulă e făcută pentru a fi încălcată…
  • Excursiile prea organizate seamănă cu un program de lucru. (mai mult…)

Elisabeta Bogățan – Mihai Merticaru cântă în cor cu stelele

Fascinat de arhitectura desăvârşită a sonetului, de muzicalitatea şi frumuseţea sa aparte, Mihai Merticaru se supune cu succes „probei de foc” a rigorilor lui, așa cum dovedește în volumul „Vis și abis”, publicat de Editura Mușatinia, Roman, 2018.
Volumul are drept prefață eseul „Sonetul – regele poeziei”, în care autorul face o doctă prezentare a sonetului, declarându-și deplina adeziune la această poezie cu formă fixă.
Volumul se deschide cu suita de sonete „Parisul (în 14 sonete)”, grupare care amintește de „«coroana», culme a rigorii sonetului”, despre care autorul vorbește în eseul cu care începe volumul, dar Mihai Merticaru nu are ambiția de a scrie o coroană, ci doar sugerează o apropiere, prin suita sa de 14 sonete. care e dedicată, așa cum spune titlul, Parisului, „orașul lumină”: „Zi și noapte, Parisu-i feerie, / Un ocean de culori și de lumină”. Poetul reînvie momente importante din istoria orașului, din viața sa culturală: literatură, pictură, muzică, pictează în cuvinte minunățiile orașului. Atmosfera de înaltă elevație a Parisului are capacitatea de puternică transfigurare lăuntrică: „Începi subit să-ndrăgești tot ce urai, / Risipă de frumusețe-i prea multă.”. Finalul suitei, după etalarea splendorilor Parisului, este neașteptat, o afirmare a atașamentului față de locurile natale: „Rob nu vreau să-ți fiu, rămân ce-am fost, pietrean !” (mai mult…)

Ben Todică: La mulți ani Art-emis!

Stimate domnule ION MĂLDĂRESCU,
Stimată doamnă MARIA DIANA POPESCU,
Stimată redacţie,
Stimaţi colaboratori,
Sincere şi calde FELICITĂRI!
2019 este un an cu o semnificaţie aparte pentru dumneavoastră. Aniversarea unui deceniu de activitate a Revistei ART-EMIS în serviciul informării românilor din ţară şi din străinătate este o sărbătoare a noastră, a tuturor.
Oamenii CA DUMNEAVOASTRĂ ŞI COLABORATORII REVISTEI ART-EMIS sunt și vor fi întotdeauna pentru românii de pretutindeni exemplu de dăruire şi talent, capabili de abordări variate ca temă şi stil, curaj şi sinceritate în apărarea justiţiei, adevărului şi libertăţii românilor. Dreptul la liberă exprimare şi promovarea articolelor şi eseurilor de orice calibru al pregătirii profesionale şi vârstă în paginile revistei, sunt şi vor fi o parte importantă a succesului nostru continuu, al românilor oriunde s-ar afla.
Apreciind rigoarea şi profesionalismul de care daţi dovadă în conţinutul revistei, cu mare mândrie vă admirăm şi vă stimăm. Sperăm ca şi în continuare să fiţi fereastra noastră deschisă spre acasă şi vă promitem că vom continua să vă citim cu aplecare şi deosebit interes. (mai mult…)

Iurie Braşoveanu: Cristina Maria Niţă – Cerul din adâncuri

Edenul fluturilor

După manifestarea admirabilă a primului volum, ,,Dincolo de aripi„, cu plus de noblețe poetică şi profuză sensibilitate, Cristina Maria Niță revine în compania succesivei colecții de versuri, expuse între odoarele cerului său imponderabil.
Izvodire de gând modelat pe murmur de suflet şi convertit amplu în cuvânt despre avatarurile propriei naturi, despre semeni sau magnificența împărăției pământene, ,,Cerul din adâncuri“ este rodul înaripat al tăcerii înrădăcinate abscons, transfigurată de simțuri voltaice. Prin recentul volum, oarecum aşteptat ca idee de continuitate creatoare dar şi ca cerință indirectă, expresie a imboldului lăuntric, poeta se desprinde din metamorfoza aporiilor, ieşind să înveşmânte cu aura expansivității lumii sale, sanctuarul unei luxuriante destăinuiri de sine. Poezia sa, călită în iureşul labirintic al cotidianității ciclice, unde se învață creşterea în spiritul maturizării universale, deține forța magiei plutirii pe unda cuvântului măiestrit. Echilibrate ca valoare literară prin aspecte prozodice de ansamblu, emoțional dar şi ca mesaj, poeziile alcătuiesc trei capitole cu titluri ce justifica temele cel mai des abordate în creația sa. Fiecare poezie, din mărturisirile autoarei este ,,o porțiune de cale parcursă“, este vocea unui simțământ, erupția tumultului negrăit, trecut prin conştiința trăirii şi prelucrat cu originală piotimie. (mai mult…)

Vavila Popovici: Caut un om cinstit, un om cu bun simț!

Cuprinsă de furie/ mi-am izbit tâmpla-n perete./ Am văzut sticleții gândului/ sărind și lovind pereții odăii./ Am auzit glasul ceasornicului,/ despre timpu-n care trăim/ în limba lor clipele vorbind./ Cu o lanternă în mână am ieșit afară./ Nici țipenie de om!/ Atmosferă bizară./ Doar frunzele copacilor atârnau pe crengi,/ de lumina rece a lunii luminate,/ tremurând ca niște mici ființe/ mute și nevinovate./ M-am oprit și am vrut să strig: „Caut un om!”/ Da!, un om aș fi căutat,/ deși bănuiam că în acest timp,/ „omul” nu putea fi aflat./ Am luat pietre în mâini
și-am lovit în ziduri cu mânie./ Un șobolan în noapte fugea,/ între drumuri mai cumpănea;/ trupu-mi de teamă și scârbă/ ca un ocean se zbuciuma./ Și-atunci am strigat: „Caut un om!”/ Indivizi obosiți, unii de muncă, alții de dragoste,/ din case au ieșit,/ în jurul meu s-au adunat./ Crezându-mă nebună,/ bineînțeles că nimeni nu a căutat.
Unde să-l fi aflat?
(Din volumul meu de versuri „O mie și una de…poeme”) (mai mult…)

Emilia Ţuţuianu: apariții editoriale la Editura Mușatinia, Gheorghe A.M Ciobanu – scrieri

ciobanui

Un adevărat cavaler al Ordinului Condei, Gheorghe A.M Ciobanu este o emblemă a urbei romașcane, pe portativul muzicii cuvântului și a creațiilor literare, fie că sunt eseuri, proze sau încondeieri de moment, emanând prin toată ființa vitalitatea gândirii și creației minții umane.
De sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, pe 25 Martie 1925, se bunăvestea naşterea la Roman a celui ce avea să încununeze laurii socratici ai culturii urbei muşatine, viitorul profesor, eseist, prozator, poet, critic de artă, muzicolog, exeget al culturii romaşcane, Gh.
A.M. Ciobanu. După cursurile Şcolii primare nr. 4 şi a Liceului Roman-Vodă, în oraşul natal, este admis la mai multe facultăţi: Medicină, Agronomie, Filozofie, Drept. Din motive materiale urmează cariera didactică în învăţământ unde a profesat timp de 50 de ani, predând discipline diverse ca matematica, filosofia, istoria muzicii, istoria artelor plastice, logica, în diferite instituţii de învăţământ din oraşul Roman precum Liceul Roman-Vodă şi Institutul Teologic Franciscan. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

ANECDOTE ADEVĂRATE

Când a apărut volumul meu umoristic „Înger cu coarne”, mi-am amintit de câteva întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii, legate de lansarea unor cărţi ale mele.
„Şarpele şi cupa” a fost publicată de editura Junimea în 1972. Cartea a avut o presă bună, era inspirată din viaţa şi munca unui tânăr medic şi de acea titlul ei amintea cunoscutul simbol al medicinii. Intr-o zi, un tovarăş cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte şi mi-a spus:
– E foarte clar că titlul cărţi e cu cheie, adică cu schepsis. Se înţelege că şarpele e duşmanul de clasă… Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?
– Cunoaşteţi desigur lozinca patriotica CU PA-rtidul nostru în frunte, vom avea victorii multe? am răspuns cu voce mică…
– Sigur că da!
– Ei, bine, primele patru litere sunt CUPA… (mai mult…)

Vasile Filip: Cugetarea – Omul în fața sinelui

Omul se înfățișează și se mărturisește prin faptele sale. Prin cărțile sale – scriitorul; prin tablourile și sculpturile sale – artistul plastic; prin muzica sa – compozitorul și interpretul. Pentru a nu induce sentimentul discriminării, îmi îngădui să afirm că orice om este, într-un fel sau altul, un mic/mare creator. În top, fără îndoială, se situează oamenii de știință, care, la rândul lor, și ei sunt totodată niște artiști.
Marii gânditori ai lumii au portretizat pe om în fel și chip. Pitagora, de exemplu, a zis că ,,Omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar Democrit că ,,Omul este un mic univers”; dar și ,,o ființă sociabilă”, după Aristotel. În timp ce Pindar cugeta că ,,Oamenii sunt visul unei umbre”, Homer cobora mai adânc în realitatea concretă, și crudă, înlăturând fardul metaforic: ,,Nu există ceva mai jalnic decât omul, dintre toate ființele câte respiră și umblă pe pământ”. Apropo: când a trăit Homer? ,,Probabil între sec. 12 și 18 î.e.n.” ‒ ,,precizează” ,,mic dicționar enciclopedic”, care… trăiește din anul 1972 încoace. Cutez a spune că marele gânditor și poet grec este contemporanul nostru. Și încă unul care știe pe-de-rost ce și cum e cu lumea de astăzi, îndeosebi cu cea românească. În care omul-politic și din structurile statului, stâlpii, cum ar veni – se arată marelui public precum ar fi creația satanei, nu a lui Dumnezeu. ,,Homo homini lupus” – ca s-o dăm olecuță și pre lătinie. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

DARURI ŞI DATORII

  • Ăştia nu sunt prietenii mei… Sunt ai dracului.
  • Mi s-a recomandat să nu mănânc înainte de culcare…Şi atunci, am mâncat după!
  • Să nu-i crezi pe greci când fac daruri, dar mai ales când fac datorii.
  • Poţi fi bătut la figurat şi cu banii luaţi la propriu…
  • Cine nu ştie nimic vorbeşte despre toate (Liviu Antonesei).
  • Nu mai da cu parfum peste rahat că pute şi mai rău.
  • La Hamburg nici nu au auzit de hamburgheri, la Paris am întrebat de parizer şi n-au ştiut ce-i aia…
  • S-au bucurat nespus, adică nu au spus la nimeni că s-au bucurat.
  • Ca să faci carieră, trebuie să fii erudit sau înrudit.
  • Adevărul poate fi mai necesar decât dreptatea? (Emilia Cristea).
  • Necazurile lucrează în trei schimburi…
  • Nu ştiam absolut nimic, dar acum nu mai ştiu nici atât.
  • El întreabă, el răspunde şi tot el nu-i de acord cu răspunsul…
  • Măgăriile nu pot fi justificate, dar uneori sunt explicate.
  • Dacă avem noroc, şi noi vom fi odată bătrâni (Beatrice Vaisman).
  • O femeie se poate îmbrăca în roz, în verde, în indigo. Şi un bărbat?
  • Cu cât maşina e mai scumpă, dăm mai mult respect: o parte propietarului, o parte automobilului.
  • Lucrurile nefăcute se răzbună.
  • Uneori e mai greu să scrii o felicitare decât un roman (Mihai Batog Bujeniţă).
  • Dacă eşti colţos, nu te da rotund.
  • Atunci afli câtă apă intră într-un pahar, când ţi se varsă în pat!
  • Feriţi-vă de vocea mulţimilor tăcute.
  • Orice volum de memorii ar trebui prefaţat de medicul autorului.

Tiberiu Tudor – poesis

tudor

Spre amurgul de jar

La vama de fum
a-nserării ascult
cum oile vin
prin pelinul mărunt,

Cum oile vin
prin pelinul amar
şi curg liniştit
în amurgul de jar

Şi curg liniştit
în amurgul de fum,
ca viaţa-mi curgând
liniştită de-acum,

Ca viaţa-mi curgând,
liniştit şi amar,
în seara de fum,
spre amurgul de jar.

Veronica Balaj – Interviu cu editor Emilia Ţuţuianu

Veronica-Balaj-foto-2016

În contextul actual, când se intersectează atâtea informaţii în domeniul cultural şi când totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității unei regiuni. O emblemă care se diversifică mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă, decât prin intervenții diferite, prin acţiuni variate, susţinute cu şi din dăruire?

Acest lucru îl exersează de ani buni şi dna. Emilia Țuțuianu din Roman care conduce Editura Muşatinia. În discuţia care urmează vom înțelege că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc forţele întru propagarea unor idei sau în interconectarea de valori culturale.

emilia-tutuianu

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

FEMEI GRASE

  • Am uitat să-ţi amintesc. De ce nu mi-ai adus aminte?
  • Dacă vorbeşti mai puţin, auzi mai multe…
  • Nu există femei grase, ci numai confecţii cu măsură mică.
  • Sunt mai multe posibilităţi de a lupta cu birocraţia, dar nici una nu funcţionează.
  • Mai multe muşte se îneacă în miere decât în oţet (La Fontaine).
  • Uneori, vârsta îţi schimbă personalitatea, alteori o funcţie nouă.
  • Cuţit-aş… as- cuţit…
  • De multe ori, tratamentul e mai greu de suportat decît boala.
  • Fulgerul nu e vestitorul tunetului, ci cauza lui. (mai mult…)

Vavila Popovici: Întâlnirea Trump – Iohannis, 20 august 2019

Ai încredere și acționează ca și cum ar fi imposibil să eșuezi.” — C.F. Kettering

Se produc schimbări în politica internațională, ceea ce nu trebuie să ne mire, fiindcă pământul se mișcă, oamenii se mișcă, marii actori ai scenei pe care se desfășoară viața se mișcă și ei… Dar nimic nu este întâmplător, ci se profilează căi noi care să ducă spre alte orizonturi, se produc schimbări ale priorităților care să ducă la înnoiri, evoluții și nicidecum la eșuări sau distrugeri. Viața ne-a dovedit că totul se supune, în final, unei ordini, rareori intervine hazardul care poate duce la distrugeri și acelea se reechilibrează, se recuperează în timp. Și toate acestea în favoarea omului, dar și cu voința lui și a Domnului. De multe ori, pierderi temporare au dus la câștiguri imense. Viața are sinusoida ei.
Trăim într-un univers emoțional. În unele țări populația este predominată de sentimentul afectiv, în altele acesta este compensat de rațiune; cred însă că istoria a avut de câștigat când cele două comportamente s-au salvat de la eșec, una pe alta, prin compensație, de cele mai multe ori învingând rațiunea. Și aceasta fiindcă omul este dotat cu o sferă largă a rațiunii, ceea ce lipsește sau există în cantitate prea mică în lumea animală și vegetală din jurul nostru. (mai mult…)

Emilia Amariei: Poesis

Arena cu fluturi

Strig în pustie
poate că voi dezlâna seceta, stârnind norii…
ploi răzlețe udă nisipurile muțeniei mele
rătăcit în propria minte
caut niște vânzători de zâmbete
să facă tumbe prin sufletul meu
ca printr-o arenă cu fluturi

în aula singurătății se așază niște raze
ele așteaptă apa vie a cunoștinței binelui și răului
profesorul nu-și mai împarte cuvintele
razele se ridică și pleacă
scaunele plâng în întuneric
liniștea ruginește pereții inimii
universitatea aceasta are un mare coeficient de risc (mai mult…)

Virgil Răjeşu: Scrisoare deschisă către Uniunea Scriitorilor de Limbă Română

Când am fost invitat să mă înscriu în societatea Dvs., nu am ezitat nici o clipă, ba am aderat cu bucurie deosebită, considerând că avem nevoie de asemenea organisme care cultivă și se îngrijesc de limba română, în această perioadă de nesiguranță de toate genurile, de tendințe de desfigurare a ființei naționale și de asalt fără precedent al neologismelor de import.
Din nefericire, nu după multă vreme după ce am devenit membru cu drepturi depline al Uniunii și înainte de a trimite către revista acesteia ceva din scrierile mele, primeam – via E-mail – câteva recomandări, prin care eram atenționat să țin cont de așa-zisul ÎNDRUMAR STILISTIC întocmit de o doamnă cu numeroase funcții în USLR și coordonator al revistei.
N-am înțeles și continui să nu înțeleg cum puteți pune în circulație, cu o ușurință condamnabilă, un îndrumar inept și monstruos, care nu are nici în clin, nici în mânecă cu literatura. Nu știu conform cărui drept își arogă doamna respectivă (după cât se pare și autoare a Îndreptarului) sarcina de a da membrilor USRL indicații despre modul în care trebuie să gândească, să simtă și să se exprime, ba și să folosească limba română.
Ca să nu fiu acuzat de subiectivism, supun atenției cititorilor și celor intertesați, câteva mo(n)stre de recomandări, cu unele comentarii pe care nu lmi le pot reprima.
Ce poate însemna stupiditatea unor formulări de genul acesta
: ”am constatat … o tendință pronunțată spre un limbaj stilistic … vetust și osificat, cu expresii previzibile, excesiv de formale, rigide, inclusiv la textele în proză sau în cele de analiză critică” ?
Cum adică ?Nu sunt admise spre publicare textele care conțin diminutive” ? Cine vă dreptul să instituiți cenzura textelor ? Aproape că nu există revistă care să nu menționeze că orice exprimare aparține autorului și el răspunde de textele publicate. Nu doar atât. Există limbă fără diminutive ? Sau ele trebuie păstrate numai pentru grădiniță ?! (mai mult…)

Mihai Merticaru – sonete

SONETUL CONVIETUIRII FERICITE

Împărțim un vis și-o împărăție,
O inimă cu două luminișuri,
Un munte cu abisuri și suișuri
Și-un fermecat izvor cu apă vie.

Ne cățărăm pe-aceleași povârnișuri,
Cât mai departe de viața pustie,
Dragostea ne e marea bogăție,
Cântăm pe-o vioară cu două arcușuri.

Adesea ne-ntâlnim în același gând,
Vrăjiți, rătăcim printr-o melodie,
Ne troienim în iluzii surâzând (mai mult…)

Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)

Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Țuțuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui

Veronica Balaj_coperta selectiv-Areopagus

(mai mult…)

George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?

Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă de timp în care cârmuitorii de toate culorile politice au făcut tot ce le-a stat în putință ca România și cetățenii ei rămași acasă să-și taie de zor craca de sub picioare. Păi cum altfel să-ți explici că o țară înzestrată de Creator cu de toate (fabuloase bogății ale solului și subsolului, climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, binecuvântată așezare geografică pe cursul inferior al Dunării și taman la intersecția drumurilor/intereselor occidentale cu cele orientale, popor de-o providențială răbdare) a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană la toți parametrii care ilustrează nivelul real de trai, cu o datorie externă de circa 100 miliarde euro, un gol populațional de peste patru milioane suflete (am în vedere doar românii expatriați în antinaționala perioadă postdecembristă, nu și milioanele de vieți intrauterine curmate legal de medici), cu o mentalitate complet dată peste cap, un învățământ ce nu precupețește niciun efort politico-financiar pentru ca numărul analfabeților funcționali să sporească an de an, o tot mai precară sănătate a nației (vezi jalnica stare a atâtor spitale și înfricoșătorul număr de farmacii), cu un stat în necontenită disoluție și un viitor tot mai nesigur pentru urmași, nu doar de mântuială pregătiți să preia ștafeta național-europeană, ci și înstrăinați aproape cu totul de autenticele fundamente ale românismului?! (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMAN

Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.
Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți. (mai mult…)

Victor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobani

Guvernul francez își bate joc de ciobanii francezi. Administrația franceză le interzice transhumanța chiar și de pe un munte pe alt munte vecin, sub diferite pretexte și le impune tot felul de norme absurde și restricții, numai ca să îi bage în faliment. Oile franceze sunt duse la ecarisaj, ca să le transforme în conserve pentru pisici și se importă cu avionul oi congelate din Australia și Noua Zeelandă. Probabil că cineva profită din asta. Și cine profită din faptul că sute de ciobani și agricultori francezi ajunși la disperare se sinucid în fiecare an, iar familiile lor sunt expropriate și rămân pe drumuri, cu datorii financiare rămase pe seama urmașilor? Dar numai în Franța se duce o politică dușmănoasă împotriva țăranilor? O fi ura orășenilor față de țărani un fenomen european? De unde vine ura orășenilor noștri față de ciobanul din Miorița? De ce a devenit politic corect să își bată joc toți nătărăii de Miorița, de Eminescu și de toate valorile noastre culturale? Știu birocrații mai bine decât știe ciobanul, de câți câini are el nevoie să se apere de lupi, de urși (mai mult…)

Vavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂ

Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise și speranțe,/ vă vor crede zei păzitori,
și vă vor dărui dragostea lor./ Numai atunci!/ Lăsați fecioarele să-și termine visele!

Conform Dicționarului limbii române libertatea este „posibilitatea de a acționa după propria voință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății.” Libertinajul reprezintă viață în libertate cu un comportament desfrânat, destrăbălat, în afara bunului simț și a legilor morale.
Mulți confundă cele două noțiuni, ne înțelegând că omului, într-adevăr, poate face orice, dar că foarte puțin din tot ceea ce poate face îi este folositor. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia”.
Conștiința și voința sunt cele care aleg și îmbrățișează făcutul de bine sau de rău, iar alegerea trebuie să nu stânjenească pe cei din jur și totodată să fie conformă cu legea morală. Libertatea, precum și moralitatea sunt daruri date de Dumnezeu. Sunt tineri, adolescenți și mulți dintre oamenii maturi care confundă libertatea cu libertinajul, unii din necunoaștere, alții din naivitate cad în plasa (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

BACŞIŞ

  • Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
  • ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
  • Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
  • Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
  • Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
  • „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
  • Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
  • Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
  • Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
  • Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
  • Unele idei strălucesc prin absenţă. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

AVOCADO

  • Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
  • La cât? întreb eu politicos.
  • Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
    Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
  • S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
  • Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
  • Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
    -Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o (mai mult…)

Daniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările

Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
„era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
  • Multi amici, putini prieteni…
  • Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SIMPTOMELE NEVROZEI

  • Ştii la ce concluzie am ajuns? mă întreabă Oiţerman.
  • Ai ajuns la o concluzie? mă mir eu candid.
    Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: „A escrocat un milion”.
  • Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe şi obsesii, întotdeauna a visat să aibe un milion pe care nu i l-a dat nimeni…
  • Ce legătură are?
  • Are. Acum priveşte aici: „Trei accidentaţi grav pe trecere pietoni”. Pot să-ţi relatez conţinutul, pentru că am citit. Un şofer a intrat cu o (mai mult…)

Veronica Balaj: Cosmisian, un autor inedit

Comisian - Mouelle Roucher

Mouelle Roucher,  ,„Dezliterarea”  vol I

Înnoirile în creația literară, continuă. Sunt necesare. Fac parte din însăși ființa scrierii.Nu mă refer în mod special la cunoscutul val nou din literatura franceză a deceniilor trecute .Desigur, ecourile sale s-au diversificat și , firește s-au ampretat cu nota personală a scriitorilor care i-au urmat. Scriitorii tineri , cu talent, au cale liberă de-a se afirma într-o formulă novatoare .Este și cazul tânărului autor Cosmisian , care a semnat acest volum,Mouelle Roucher cu subtitlul Dezliterarea , incitant încă de la prima vedere. Ce va să zică acest termen oarecum inventat ? Este sublinierea conceptului , validat de vremuri și timp că,odată plecată în lume , o carte, își are propriul destin. Independent de creatorul său. La acest fapt se mai adaugă și o concepție proprie autorului Cosmisian, urmare a unei meditații profunde apropos de raportul și influența cuvântului scris asupra lumii. Intenția novatoare este explicitată în capitolul al 14-lea al volumului în atenție, unde autorul precizează: ,,Dezliterarea”este momentul în care cuvintele se desprind de structura lor firească, este un timp, aș zice, când cuvintele desprinse…au libera circulație să creeze o nouă poveste . Așa am putea parafraza concepția autorului. (mai mult…)

Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Mariana Gurza: PoesisVavila Popovici: ÎNGÂMFARE vs. MODESTIERenata Alexe – Vibrații liriceAlexandru Dospinescu – versuriDorel Schor – ziceriIrina Lucia Mihalca – versuriDorel Schor – ziceriVavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (7) PLOTIN (Neoplatonism)Dorel Schor – ziceriElisabeta Bogățan – Mihai Merticaru cântă în cor cu steleleBen Todică: La mulți ani Art-emis!Iurie Braşoveanu: Cristina Maria Niţă – Cerul din adâncuriVavila Popovici: Caut un om cinstit, un om cu bun simț!Emilia Ţuţuianu: apariții editoriale la Editura Mușatinia, Gheorghe A.M Ciobanu – scrieriDorel Schor – schițeVasile Filip: Cugetarea – Omul în fața sineluiDorel Schor – ziceriTiberiu Tudor – poesisVeronica Balaj – Interviu cu editor Emilia ŢuţuianuDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Întâlnirea Trump – Iohannis, 20 august 2019Emilia Amariei: PoesisVirgil Răjeşu: Scrisoare deschisă către Uniunea Scriitorilor de Limbă RomânăMihai Merticaru – soneteGalina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMANVictor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobaniVavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeDaniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zărileTiberiu Tudor – Nisipul Căilor LacteeDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeVeronica Balaj: Cosmisian, un autor ineditVavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

George PETROVAI: Cu-atâtea creșteri programate, viețile ni-s mutilate!

Actuala coaliție pesedisto-aldistă ține morțiș ca, prin prin înfăptuirea programului „la virgulă” sau, mă rog, la alte semne ortografice impuse de împrejurări și necesități cârmuitoare, să-și atingă două obiective mari și late:
1)Să întărească elita pungașilor prin noi și consistente privilegii acordate acestora (imunități, lovituri administrate Justiției, lefuri și pensii de-o nerușinare fără pereche în Europa unită și neunită etc.);
2)Prin firimiturile azvârlite maselor de salariați și pensionari să creeze aparența că prosperitatea lor constituie principala și necontenita grijă a cârmuitorilor, astfel câștigând un plus de simpatie din partea alegătorilor cu extrem de puțin discernământ politic în ceea ce privește viitorul nației și al României.
Da, căci pentru locuitorii sau cetățenii etern neîmpliniți de pe aceste meleaguri (milioanele de consumatori care au fost învățați de politrucii postdecembriști să nu știe de obligațiile fundamentale, precum acelea de-a munci și de-a plăti dările, ci numai de Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Solie de nuntă pe zări

Tac muguri pe ramuri pustii,
Gerul mai mușcă din clipe,
Vise tresar sub stihii
Și vor povestiri să-nfiripe.

Freamăt de aripi se-avântă,
Cerul se îmbracă-n tăceri;
Flori s-au gătit pentru nuntă,
Dar nu pot scăpa de poveri! Read the rest of this entry »

Mirela-Ioana BORCHIN-DORCESCU CELESTA – O POVESTE DE DRAGOSTE (1)

Celesta

Căci, dincolo de-a lacrimii perdea,
O-mbrăţişai. Şi EA te-mbrăţişa.
(Eugen Dorcescu, Triada)

Într-o seară posacă de iarnă, după ore, când îmi strângeam lucrurile, s-a apropiat o studentă de catedră. Cu un zâmbet sfios, s-a aplecat spre mine, de parcă ar fi vrut să rămână totul între noi, şi m-a întrebat: „Doamna profesoară, cum vorbiţi dumneavoastră cu soţul…?” Ce era să-i răspund, de unde să încep, unde să mă opresc? De fapt, pentru mine conta mai mult decât orice că ea se întrebase asta, că o preocupa aşa ceva… Oare chiar încercase să-şi închipuie felul cum vorbeşte profesoara ei cu Teodoru? M-a surprins că nu i-a spus pe nume, ci s-a referit la el în calitate de soţ al meu, al doamnei profesoare! Nu-mi venea să cred că am stârnit o asemenea curiozitate în rândul studenţilor! Am început să-i povestesc, cu o însufleţire nouă, cum am primit, în acest an, ceea ce, poate, de mult mi se cuvenea, dar pentru care niciodată nu e prea târziu… Read the rest of this entry »

Adrian Erbiceanu – sonete

Sonetul

Risipitori, ca tot ce stă sub soare,
Ni-e tihna tot mai prinsă în arsură,
Un zbor de ne-ncetată aventură,
Un vis în vis; o tainică chemare.

De câte ori, încinși de-alergătură,
Ne revoltăm, cuprinși de-nfiorare,
La văzul bărcii – prevestind uitare –
C-un ban, zălog, ca ultimă procură, Read the rest of this entry »

Vavila Popovici : ÎNFUMURARE NEJUSTIFICATĂ

În toate merge înainte minciuna, trăgând prostia după ea, de funia vulgarității fără leac, iar adevărul vine din urmă, șchiopătând încet, la braț cu timpul.” – Baltasar Gracián y Morales

Dovedind înfumurare nejustificată, social-democratul poreclit „mitralieră” după ce a spus că ar folosi arma sa AKM pe manifestanții care au protestat împotriva OUG 13, enervat și gata de răzbunare, cu una sau două zile înainte de anunțata vizită a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, la București, a exprimat la Digi 24: „Ce ați vrea dumneavoastră să facă cineva din România când vine Timmermans? Să stea în genunchi că vine Timmermans, sau Parlamentul României a ajuns să fie anexa vreunui stat? Vine Timmermans, domne… și dacă vine ce? Parteneriat înseamnă parteneriat, nu sclavi și stăpâni. Parteneriat – trebuie să ne respectăm între noi, nu e cineva șef! Un parteneriat înseamnă că dacă Timmermans vine trebuie să asculte poziția noastră, să respecte Parlamentul României, nu să vină Timmermans… E un partener!  Când se duce în Franța sau Germania, ce face Timmermans? Unde corupția e așa de mare…”. Avocatul Ioan Cupșa i-a răspuns, totodată provocându-l cu o întrebare: „Face ce face și în România. În România ce face?” „Nu o să mai facă nici în România, vă spun eu. Să vină ca un partener să discutăm”, a completat „profetul”, deputatul PSD.
Constantin Noica spunea că „din civilizație iei cât vrei, din cultură iei cât poți”. Noi românii putem lua mult din cultură, mai putem și da, dar din civilizația celorlalte țări europene de ce nu vrem a lua? Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: Poesis

emilia-2015

Joc

De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,
s-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,
să simt răcoare-i la picioare,
să simt că-ntregul corp mă doare.

Şi într-o zi…

priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau
şi pietricele zvârlite departe, pe mal, adunau
erau zeci, sute şi mii
şi albe şi negre, maro, cenuşii,
dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
venind de departe, vorbind de alte ere. Read the rest of this entry »

Două cărți de Angela Furtună vor fi lansate la LIVRE SALON PARIS 2018, ce va avea loc în intervalul 16-19 martie la Paris

Antologia coperta

Scriitoarea Angela FURTUNĂ, membră a Uniunii Scriitorilor din România, va lansa și în acest an două volume la Livre Paris, cel mai mare salon internațional de carte din Franța, care va avea loc la Paris în intervalul 16-19 martie, Porte de Versailles. Salonul găzduiește 1200 de expozanți, din 45 de țări, 800 de conferințe; 3000 de autori vor oferi autografe…Țara invitată de onoare din acest an la salon este Rusia. http://www.livreparis.com/

Evenimentele românești sunt organizate de Editura Vinea (Director Nicolae TZONE), alături de alte prestigioase edituri românești, toate găzduite de standul Institutului Cultural Român (la Salon, harta indicativ I-G85).

Volumele prezentate de scriitoarea suceveană Angela FURTUNĂ vor fi La Ville Blanche, o traducere de Constantin FROSIN, în seria „Bucarest-Paris, huit livres de poésie pour la France”, Editura Vinea, Colecția Vinea Internațional, 2017, și Pursânge astral, Editura Vinea, București, 2017 (cu o copertă și șapte fotografii de Raluca ARHIRE). Read the rest of this entry »

George Petrovai, apariție editorială

Petrovai George

Sorin Grumuș: Sculptorul Ion Irimescu, combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial

interviu-ion-irimescu

Ion Irimescu, născut la data de 27 februarie 1903, în comuna Preoteşti, judeţul Suceava.a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.
Într-un interviu din 1997 păstrat în Arhiva de istorie orală, artistul rememorează câteva aspecte din perioada în care a fost înrolat în armată:
,,Am venit în ţară şi de la Paris direct, am intrat pe poarta regimentului şi m-a încorporat, că eram şi nesupus la încorporare, că-mi venise termenul dar eram la Paris şi nu eram să vin pentru acest lucru. Şi schimbarea de atmosferă, de mentalitate, de decor de la Paris, te trezeşti în curtea regimentului îmbrăcat soldăţeşte!… Şi am făcut stagiul militar respectiv, de un an, în care am avut şansa unei întâmplări din tinereţe, că am avut un accident la mâna stângă, care este stricată. Mi-a plesnit un focos de grenadă, ca copil, era Primul Război Mondial. Mi-a stricat mâna. În fine, credeam că am să scap de armată, dar n-a fost posibil, că m-a luat la armată la Serviciul geografic, ca să fac hărţi. Şi a venit şi războiul, şi am făcut şi războiul. Am fost cu armatele româneşti, sub asistenţa nemţilor, până aproape de Cotul Donului, într-un sat unde s-a oprit. Eram la Comandamentul Armatei a 3-a, făceam hărţile topografice pe care se desfăşurau luptele. Şi Read the rest of this entry »

Galina Martea – Necesitatea Unirii – Reunirii

Galina Martea

Ce poate fi mai dureros pentru o națiune atunci când teritoriul ei este divizat în mai multe bucăți? O astfel de sutuație se regăsește în cazul Basarabiei, bucata de pământ care este ruptă de la patria-mamă România. Fiind o întâmplare nefericită în istoria naţiunii române, credem, acuma este momentul potrivit ca această eroare istorică să fie reparată odată cu aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire – Centenarul Marii Uniri – 27 martie 2018. Unirea sau, mai bine zis, Reunirea Basarabiei cu România trebuie realizată întru binele tuturor românilor de bună credință nu numai din motivul pentru a simboliza o necesitate istorică, dar pentru a exprima o necesitate vitală în existenţa unui popor care are la bază aceleaşi origini de limbă vorbită, tradiţii, cultură. Dacă, în timp, în viaţa românilor din Basarabia s-au produs multe erori, nelegiuiri, nenorociri, divizări de teritoriu, la ziua de azi acest ţinut la fel continuă să existe în condiţii pline de incertitudini şi fără nicio perspectivă pentru un viitor cât de cât luminos. Actualmente, în calitate de stat independent, Basarabia-Moldova este plină de regrete, scăldată de durerea poporului înfometat şi istovit de necazurile vieţii cotidiene. Realitatea efectivă, conform evenimentelor derulate de până acuma, a demonstrat în nenumărate rânduri că Moldova nu poate exista în continuare în calitate de stat independent, deoarece clasa dominantă a societăţii nu este capabilă de a administra ţara pe criterii civilizate, iar poporul este condamnat, Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Mărțișor 2018

MARȚIŞOR-MARTIE 2018
Se leagănă un vis în joc, anunţ-altă primăvară
Cu irizări de pur noroc, bucuria ne-mpresoară.
Prin aer vestitorii vin, vremea a înflorit duios!
Trimite iar, cerul divin, un zâmbet cald şi luminos…
Şi,…se scutură din soare raze-n doruri călătoare
Şi,.. se-aude tropotind primăvara-n crengi de timp.
Împletit din două fire, roşu cu alb imaculat
( Puritate şi iubire) O, mărţişoru-i fermacat…
Încărcat, cu dor şi vrajă, şnuruleţu-ntruchipează Read the rest of this entry »

Adrian Botez – versuri

 

BOTEZ A DESEN 0(1)


CA MIASMELE DIN MLAŞTINI

…ca miasmele din mlaştini – otrăvindu-te Femeia
i te-nchini cu serafimii – şi-i predai – la suflet – Cheia!
…s-o clatini nu-ţi dă prin minte – ca s-auzi cum zornăieşte:
bani şi calcule şi crime… – …Cal Troian o-adăposteşte!

…iar tu – Laocoon fraier – când să crezi c-ai dovedit
Şerpii Vorbei-i te sufocă – dumicat şi-mbrobodit…
…unde-i Văpaia Iubirii? – iar Zeiţa… – …care-i scopul?
te-a orbit Venin-Balaur – supt în burţi de catifea

aiurit de zeii cinici – nu ţi-e bun nici Telescopul
să vezi Adevărul Veşnic: cine este? – ce vrea Ea?
…ce-i Femeia? – e Strămoaşa Amăgirii – Iluzia-Jumătate

a Sferei pe care Domnul a greşit-o în Cetate…
…ambalată fascinant – o admiră prostu-Adam
neştiind că: orice-Urgie iscă-se dincol’ de Geam! Read the rest of this entry »

Anişoara-Violeta Cîra: „Spre nicăieri” – cartea confruntării cu adevărul

„… Ce să mai sper
În lunga zi polară?
Sau e noapte?…
Ori moarte…

Anisoara-Violeta Cira

Aceasta este lumea din „Spre nicăieri”. O lume grotescă, cufundată în mocirlă, derutantă, cu întrebări fără răspuns… Versurile autoarei o descriu perfect.

De dimineaţă, am revăzut, pe tabletă, amintiri de acum… trei ani. Am retrăit momentul cu lacrimi în ochi. Era într-o duminică de februarie, în care am fost, alături de mama mea, ce a părăsit, între timp, această lume, la parastasul Mitropolitului Vasile Lazarescu. Ne aflam în cripta mitropoliţilor, între cele două personaje de referinţă ale romanului „Spre nicăieri”, sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Mi-am amintit cum prietenei mele îi era frică să scrie despre unchiul său, Mitropolitul-martir al Banatului, şi cum eu o încurajam, însoţind-o pas cu pas, trecând împreună prin încercări ce par acum dintr-o altă epocă, fiindcă atitudinea faţă de „Mitropolitul uitat” s-a schimbat cu 180 de grade.
Am trăit cu emoție indescriptibilă în preajma acestui roman (Mirela Radu-Lazarescu, George Safir, „Spre nicăieri”, 2 volume, 1200 pagini, Editura Eurostampa, Timișoara, 2014). Am fost cutremurată în vreme ce se scria, sunt copleşită recitindu-l. Un roman ce atacă puncte sensibile, fie recognoscibile și disforice, în plan istoric, fie fictive, dar absolut verosimile, în plan estetic. Un roman care bătea, atunci, la uşi închise, care dezgropa adevăruri inimaginabile şi deschidea drumuri noi. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Dreptatea ne cere să judecăm

„În nici o împrejurare nu este nici bine nici cinstit a săvârși nedreptatea, nici să răspundem cu ea, deci nici să săvârșim răul, nici să răspundem cu el.” – Socrate

Vineri 22 februarie când am scris eseul „Despre rușine”, a fost momentul în care stimabilul prof. universitar, dr. Tudorel Toader și-a încheiat pledoaria, înscenând un proces stalinist în toată regula.
Când așteptam concluziilor ministrului Tudorel Toader, aveam presimțirea că va încheia în acest mod, adică a cere revocarea din funcție a șefei Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Laura Codruța Kövesi.
După ce l-am studiat un timp pe ministrul justiției, mi-am dat seama, după felul teatral de manifestare, că nu prețuiește moralitatea, cinstea, integritatea, deși pregătirea sa profesională o cere. Amânările lui în acest verdict au fost probabil dictate de șeful partidului, care pregătea noi și noi dovezi (de ultimă oră) care să o inculpe pe șefa DNA. Când s-a umplut vasul cu lichid mocirlos, a fost chemat de către prim-ministru, din deplasarea pe care o făcuse în Japonia, pentru a face anunțul pregătit. Am auzit exponentul partidului de guvernământ strigând: „Tudorele, fă ceva, nu se mai poate așa”. Ulterior, același secretar general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a vorbit tot în numele partidului: „Președintele Iohannis e obligat de lege să o revoce pe Köveşi. Dacă nu o revocă, nu îl vom suspenda pe Președintele statului. Speranța noastră este ca anul viitor candidatul PSD să-l învingă în alegeri drepte și corecte pe Iohannis. Asta este miza cea mare și asta credem toți. Deci într-o competiție democratică și normală, nu cu suspendări și cu astfel de acolade. Nu vom câștiga alegerile așa. Read the rest of this entry »

Veronica Balaj – Corabie pentru un naufragiu

unnamed

Notă de lectură

Am preferat să preiau un vers al autorului și să-l folosesc drept titlu pentru notările de mai jos, rezultate în urma lecturii volumului antologic semnat de Traian Pintilie întrucât se potrivește cu starea poeziilor sale.Autorul și-a transpus în versuri trăirile, înnotând parcă prin meandrele simțămintelor .Avem de-a face cu o poezie în care trăirile sunt eșafodajul și emblema , sunt mărturie nedisimulată și confesiune.Uneori contemplativă, adeseori colocvială.
De la bun început cititorul va fi atras aproape pe neobservate în mrejele unor tonalități muzicale. Ca expresivitate artistică , ritmările sunt clasice, au muzicalitatea unor destăinuiri diverse, la foc molcom, fără vârtejuri obositoare sau cu accente ascuțite. Poetul este un conviv care, așa cum însuși versul afirmă , nu are nimic de ascuns, ba este gata să împărtășească o experiență de viață cu alunecușuri și tăceri , cu iubiri fără tumultul unor răspunsuri așteptate care să-l poarte apoi pe culmile extazului și în final, în vîrtejul disperării: Read the rest of this entry »

Luminița Zaharia – poesis

Luminita Zaharia

o giruetă iubea un șevalet

mă diluez, iubite, de-atîta poezie,
fac riduri de expresie comună
și nici măcar nu ești tu, știu acum,
omul misterios de pe lună
ești un iubit ca orice iubit
limitat de piele și haine
și singurele tale taine
sunt fluturașul de salariu
și parola de socializare… Read the rest of this entry »

George Petrovai: Elita șnapanilor postdecembriști

Dicționarul explicativ al limbii române ne obliga ca prin elită să înțelegem „ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o societate”, respectiv „mai demn de a fi ales” (subl. mea, G.P.), prin aceea că oamenii de elită constituie crema unei colectivități. Firește, o obligație substanțială pentru tot mai puținii oameni dispuși să rămână ei înșiși și una formală pentru aceia (ăștia sunt grosul omenirii) care fac tot ce le stă în putință ca să pară altceva – mai buni, mai generoși, mai culți și mai iscusiți, pe scurt, mai cu moț (la modă este sintagma „mai descurcăreți”) decât mulți alții.
Dar cum postdecembrismul le-a dat la noi pe toate peste cap, așa încât locul modelelor tradiționale (români demni, valoroși și cu frică de Dumnezeu) a fost luat de secături abile și de stârpituri labile, în al căror foarte limitat dicționar moral-atitudinal nu au ce căuta termeni ca onoare, cinste, iubire creștină, responsabilitate, dăruire, bine general, frumos autentic sau demisie, se subînțelege că semnificația noțiunii „elită” se rezumă la „parte a unei clase sociale care are o poziție privilegiată față de întreaga societate”! Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Despre rușine

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.” – Aristotel

Dicționarele definesc rușinea ca sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală, antonimul fiindu-i cinstea. Deci, atâta timp cât va exista rușinea, va exista și cinstea.
O persoană poate să se simtă rușinată numai dacă are sentimentul rușinii, pe care unii știu să-l ascundă, alții –nu. Oamenii de știință și victorienii (epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria) erau fascinați de reacția de înroșire a feței. Ea dovedea că sentimentele autentice nu pot fi mascate și că emoțiile pot triumfa asupra rațiunii. „Cel care nu roșește de căință nu va fugi de fapte care dau mustrări de cuget”, spunea poetul si dramaturgul german Friedrich von Schiller.
Rușinea este una din cele mai puternice emoții umane. Rădăcina cuvântului „rușine” provine de la un cuvânt mai vechi ce înseamnă „a acoperi” în sensul de a ascunde și acoperi lucrurile de care ne este rușine. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite, dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând, în acest caz, o justificare reală. Read the rest of this entry »

Ion Măzăreanu – Înfӑptuirile lui Ion Ionescu de la Brad din perioada 1870-1891, când a locuit la Brad

George Petrovai: Creierul și misterul său tulburător

Suntem ceea ce suntem (ființe înzestrate cu gândire, limbaj, sentimente și conștiință) datorită creierului, acest organ care nu reprezintă decât 2% din greutatea corpului și despre care reputați oameni de știință afirmă că este „lucrul cel mai minunat și cel mai misterios din tot universul” (Henry F. Osborne, antropolog), respectiv că este „diferit și infinit mai complex decât oricare lucru din universul cunoscut” (Richard M. Restak, neurolog).
Miracolul demarează în uterul matern, unde celulele nervoase încep să se formeze la trei săptămâni după conceperea fătului, într-un ritm de până la 250.000 de neuroni pe minut, și se continuă după naștere, așa încât – ne spune Morton Hunt în cartea The Universe Within (Universul lăuntric) – „Creierul copilului, spre deosebire de acela al oricărui animal, își triplează volumul în cursul primului an de viață”.
Și astfel, prin cele aproximativ 100 de miliarde de celule nervoase, plus celulele gliale cu rol fundamental în procesele de memorare, creierul uman constituie miracolul pe care-l întruchipează omul. Într-adevăr, căci spre deosebire de toate celelalte viețuitoare, dotate cu „cablajul” încorporat ce asigură inteligența instinctivă, dar dispunând de-o capacitate limitată de învățare a lucrurilor noi, creierul uman nu posedă informațiile în sine (filosoful englez John Locke susținea că mintea omului este „tabula rasa” la naștere), însă a fost dăruit de Read the rest of this entry »

Adrian Botez – poeme

BOTEZ A DESEN 0(1)

POVESTEA DUHULUI

zeii de glod s-or aurì – curând
sânge ne-a curge-n mocirlos Pământ
din omeniri nu va rămâne urmă:
doar fâlfâiri şi zgreapţăne ce scurmă…

toţi se târăsc spre vizuini-văzduh
Domnul i-ascunde – deocamdată – -n stuh…
de-aici – din mlaştina celestă
zborul şi-or lua – -n vârtejuri de tempestă Read the rest of this entry »

Galina Martea: Creaţia umană – conţinut spiritual în existența valorilor

Galina Martea

Fiind un stimulent educativ de o valoare inegalabilă în dezvoltarea omului, creatia umana este dialogul social reprodus prin forme clare de comunicaţie. Prin acest dialog social, realizat si centrat pe creatie/lectură, are loc procesul de influenţă ce orientează omul în a cunoaşte valoarea cuvântului scris şi rostit, valoarea sentimentelor şi convingerilor umane, valoarea imaginaţiei reale şi ireale, valoarea a tot ceea ce este firesc şi estetic în viaţa umană. Astfel, omul patrunzând în tainele reale şi ireale ale existenţei îşi dezvoltă la nesfârşit capacitatea intelectuală, respectiv, creând noi orizonturi şi idei obţinute în baza percepţiilor acumulate din lectură, lectura/cartea fiind creaţia umană de o mare valoare. În aşa mod, creaţia umană-cartea este un izvor de răspunsuri şi sursă de inspiraţie pentru om, acesta, în timp, devenind tot mai înţelept în procesele vitale ce sunt însoţite de conexiunea reciprocă a relaţiilor umane. Prin relaţiile de reciprocitate dintre oameni şi fenomene, anume cartea/lectura este acel fenomen intermediar şi acea substanţă care provoacă discuţii, schimb de păreri, contraziceri. Respectiv, cartea, creaţie umană, stimulează și plăsmuiește acţiuni cu caracter cultural şi, nemijlocit, activităţi ce dezvoltă şi Read the rest of this entry »

Șerban Foarță. Portret de scriitor: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu

Mirela-Ioana Borchin - Eugen Dorcescu

Doamna Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu e autoare, până azi, a numeroase cărți, eseuri, studii, prefețe, comentarii (la volume atât beletristice, cât și științifice).
De subliniat, în ocurență, înaltul nivel și competența indiscutabilă ale autoarei în materie de hermeneutică literară și filologic-stilistică, Domnia sa îmbinând intuiția critică cu larga informare în domeniile interpretării textelor.
Dacă mulți scriitori sunt numai un fel de artizani ai scrisului, prezența în Uniune a unui veritabil intelectual, în structura căruia talentul și apetența pentru cunoaștere sunt echivalente, merită întreaga noastră admirație, ba chiar și o fericită uimire, putem spune. Bunăoară, nu poți să rămâi indiferent la un studiu cu un titlu (à la Wittgenstein) precum acesta: Semantica modurilor incertitudinii.
Mutatis mutandis, aceleași alese însușiri sunt decelabile și în privința substanței, ca și a stilului scrierilor strictamente literare.
Acesta ultim, stilul, se remarcă prin, în primul rând, o cursivitate, o „politețe” chiar (demnă de autorii ottocentiști), o, dacă vreți, civilitate „d΄ autrefois”, dar nu anacronică, – ce nu împiedică, însă, complexitățile de ordin existențial, psihologic, chiar sofisticat, cu multiple trimiteri și „dedesubturi” de natură abisală, metafizică sau teologală. Read the rest of this entry »

Sorin Grumuș: Colonelul Grigore Zadik, personalitate proeminentă a artileriei antiaeriene române

Fotografie de familie (de la stănga la dreapta, Grigore, Ioan Cristea, Marguerite, Iacob si Rosa Zadik)

Grigore, Ioan Cristea, Marguerite, Iacob si Rosa Zadik

Născut la data de 27 martie 1898 la București, Grigore Zadik, cetățean român de etnie armeană, a urmat Liceul Militar ,,Mănăstirea Dealu”, Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină , Școala Militară de Observatori în Balon și Școala Superioară de Război.Tatăl său, generalul Iacob Zadik născut în anul 1867 în comuna Brătulești, județul Roman, a îndeplinit printre altele, funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie Roman în cel de-Al Doilea Război Balcanic și șef de stat major al Corpului IVArmată, în Războiul pentru Întregirea României.
Grigore Zadik a participat la Războiul pentru Întregirea României ca observator aerian din balon, în perioada 20 septembrie 1917-1 iulie 1918, fiind avansat sublocotenent pe front. În calitate de subofițer a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade, ,,Crucea Comemorativă ” cu bareta ,,Mărășești” și cu medalia ,,Victoria”. Read the rest of this entry »

George Petrovai – Tâlharii protestează-n cor când legea-i are în vizor

Iată unul dintre multele paradoxuri prin care România postdecembristă a ajuns țara tuturor posibilităților nelegiuite: toți românii doresc ca ea să fie înțeleaptă și prosperă, însă ei continuă să fie complicii marilor pungași și demagogi la urne și în sondajele de opinie dintre campaniile electorale, astfel că în cei aproape 30 de ani de catastrofală democrație iliesciano-originală, partidul Social Democrat (PSD) n-a coborât niciodată sub 40% în preferințele electoratului său fidel până la scrânteală și mintos până la aiureală.
Dar cu toate că PSD (sub acest nume sau sub cele înaintemergătoare) a fost în fruntea mesei cu bucate politice cam toată perioada postdecembristă, că doar adevărata putere pe aceste meleaguri este în labele șparlamentarilor cu gândire de turmă și năravuri mafiote, totuși, nu numai că nu și-a recunoscut niciodată vina pentru grosul dezastrului național (economic, financiar, social-biologic, educațional, cultural-identitar) din cei circa 20 de ani de cârmuire efectivă, ci are îndrăzneala să-i facă vinovați pe adversarii politici dinăuntrul și din afara României (primii pentru…moștenirea grea, ceilalți pentru statutul de colonie subdezvoltată), iar de ceva vreme, mai exact de la Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Iubita mea cu ochi de stele

Iubita mea cu flori în plete!
Să știi, de Sfântul Valentin
La tine n-am putut să vin,
Dar voi veni de Dragobete!

Iubita mea cu cer sub gene,
Tu, care gândul îmi mângâi
La fel ca-n ziua cea dintâi,
Promit să-ți scriu chiar și catrene Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Cu gândul la urmași…

 

Când țara-i pusă pe butuci
de-a politrucilor sfidare,
iar noi cei mulți nu-i zăticnim
cu-atrocea noastră nepăsare,

e semn că la români prezentul
conferă vieții rost și țel,
deși majoritatea lor
sunt zilnic păcăliți de el,

cu-acele fleacuri azvârlite
de-orice guvern aflat în treabă,
ca rostul nost să fie șubred
și țelul viitor să n-aibă. Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Progresul nostru social este haotic și formal!

Dacă cetățenii unui stat și instituțiile acestuia formează corpusul social sau complexul motor viu prin care societatea își urmează destinul, politica promovată de aleșii mari și mici constituie subtilul său combustibil. Un combustibil biosocial capabil să motiveze celulele și organele sistemului (indivizi, familii, instituții, asociații, organizații) și să antreneze în chip eficient imensele sale energii (idei, aspirații, finanțe, resursele solului și subsolului) sau, dimpotrivă, prin necinstea, impostura și neînzestrarea aleșilor , elementele active ale uriașului angrenaj conștient de sine să fie atât de dezgustate, încât fatalmente să contribuie la decelerarea mașinii sociale.
Și astfel apar inevitabilele probleme pentru cei mulți: disponibilizări, inflație, scumpirea produselor și serviciilor, pe scurt, sărăcia generalizată devine lucie!
Dintr-o atare stare de lucruri eminamente contraproductivă pentru prezentul și viitorul unei țări (bunăoară, năucitorul caz al României postdecembriste), cu necesitate rezultă polarizarea socială și prăpastia ce neîncetat se adâncește între cei doi poli: de o parte sfidarea și mizeria moral-spirituală a tâlharilor cu ștaif, de cealaltă parte răbdarea și umilința maselor de înșelați. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: A trai corect și drept

Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.” – Socrate

Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.
Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.
Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile Read the rest of this entry »

Ioan Miclău- Gepianul: Un film, de o realitate dură

1

Un nou film românesc care merită a fi văzut!

În scenariul și regia sa artistică binecunoscută, cineastul nostru australian din Melbourne, dl. Ben Todică ne aduce un nou film al său care merită văzut. Este un film cu o temă atingătoare fiecărei ființe omenești!

Cu titlul, ”Marionetele Morții”, filmul se derulează pe You Tube de-alungul a 3 episoade! Observăm deasemenea căci imediat sub titlul filmului, în paranteză regizorul notează: (ea ne joacă). Adică (ea) Moartea ne joacă în multe chipuri și feluri! Personificată Moartea ne apare sub forma unui schelet omenesc ce ține o coasă în mână! Cum are ea să secere viețile oamenilor muritori, vom vedea și în acest film realizat de Ben Todică, fiind de fapt o referire la propria-i familie, a părinților săi plecați în lumea luminilor veșnice! Read the rest of this entry »

Ștefan Avadanei – versuri

Ștefan Avadanei

Tragedia unui căṭel

Astăzi vremea-i tare udă
Si ferestrele asudă.
Plictisit privesc în stradă
E urât, fără zăpadă.

Văd un câine amărât,
Stă în drum nehotărât
Pare-a căuta mâncare,
Stăpâni cred că nu mai are. Read the rest of this entry »

Ben Todică: Marionete?

Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii – clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După 39 de ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident de muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier, unde făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare cu o persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de 10 ani a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul unei vechi cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în interior. Mai târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se topește la nivelul Read the rest of this entry »

Viorel ROMAN: RĂZBOIUL DINTRE STATELE PARALELE

ROMAN-Viorel-wb

Războiul dintre Statele Paralele moldo-valah şi euro-atlantic, fiecare legitim de o parte sau cealalalta a Carpaţilor, aminteşte de Războiul religios de treizece de ani dintre catolici şi protestanţi în Sfântul Imperiu Roman, cel de Secesiune dintre catolicii şi protestanţii în SUA, dintre hinduşii şi mahomedanii în India, catolicii şi protestaţii din Irlanda, creştinii şi musulmanii în Sudan, catolicii, ortodocşii, islamicii din fosta Jugoslavie, ortodocşi şi catolici în Ucraina etc…

Totul e paşnic în UE/NATO, dar sunt deja cinci milioane de românii, victime colaterale, pe locul doi în lume, după Siria în război, care s-au refugiat, băjenit în occident, şi refuzul premierului partidei ortodoxo-comuniste moldo-valahe PMR, PCR, FSN, PSD, Vasilica-Viorica Dăncila, de a vorbi în Parlamentul European, la Bruxelles, de a pune pe ordinea de zi vizita papei Francisc în anul Centenarului şi beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în faimă de martiri sub regimul ortodoxo-comunist. Asta dă apă la moară atât acelor occidentali, care-i văd pe ortodocşi incompatibili cu occidentul, cât şi autohtoniştilor moldo-valahi, care abia aşteaptă să scape de Europa pe care nu o înţeleg şi de aceea nu o accepta. Read the rest of this entry »

lect. dr Marius Mihet: Virgil Gheorghiu, Dosarul deschis al unei biografii controversate

3

Virgil Gheorghiu (în actul de naștere Vergiliu) se naște la 9 septembrie 1916 în comuna Războieni, cătunul Valea Albă, din județul Neamț și moare la 22 iunie 1992, la Paris. În actele oficiale, data nașterii este trecută 15 septembrie, satul Totoiești, pentru că tatăl, preot paroh în sat din 1914, nu-l declară la vreme autorităților. Este fiul lui Constantin Gheorghiu, preot al dinastiei Gheorghiu (fiul preotului Vasile Gheorghiu) din Valea Seacă, și al Mariei Scobai, din Blebea – preoteasă și mamă care și-a lăsat amprenta credinței cu o dîrzenie teodidactă impresionantă. Originară din Blebea de pe Ozana, localitate pe care scriitorul o numeșe Ierusalim, și mama aparține unei dinastii de preoți ortodocși. Dintre cei 13 frați ai ei, doar unul urmează calea bisericii. Doi mor devreme. Cele nouă fete au fost căsătorite cu preoți. Părinții scriitorului s-au căsătorit în 5 noiembrie 1915, Virgil fiind primul copil al cuplului; îi vor urma Elena (căsătorită Luchian), Lucia (căsătorită Herlea), Neculai și Florica (după căsătorie, Grigoriu). În privința numelui de botez, scriitorul insistă în mai multe rînduri. La mijloc e depărtarea creștină și acceptarea unui nume păgîn, fapt reproșat deseori părinților, pînă ce are revelația că destinul lui stă sub semnul poeziei. De altfel, mitologia numelui l-a urmărit întreaga viață. Și-a venerat părinții, la fel pe bunicul din partea mamei, „Marele Scobai”, cum îl numește pe preotul Toma Scobai. Read the rest of this entry »

Magdalena Avadanei: La căpătul lumii – Țara de Foc

DSC_2075

Temerarii navigatori care au înfruntat primejdiile şi necunoscutele depărtări au fost pentru noi nişte simboluri şi nişte eroi ai acelor vremuri: Magelan, Cristofor Columb, Charles Darvin şi mulṭi alṭii care au deschis şi au aprins imaginaṭia unor elevi dornici de cunoaştere şi aventură. Se învăṭa geografia cu harta fizica a lumii în faṭă şi se dădea examen la sfảrşit de clasa a IV-a. Am simṭit o atracṭie nemarginită pentru harta lumii şi mai ales pentru zonele foarte îndepărtate ale globului. Acele aşezări de la capătul lumii,Ţara de Foc, Strâmtoarea Magelan, Alaska, Peninsula Kamciatca şi Noua Zeelandă, erau erau pentru mine nişte misterioase atracṭii, inexplicabile pentru un copil. Le-am purtat în minte încă din copilărie şi mereu îmi reveneau în cap acele misterioase chem. ari, acea atracṭie neobişnuită care mă urmărea mereu. Aşa erau de bine fixate în imaginaṭia mea, încảt dacă cineva m–ar fi pus să le desenez, puṭin aş fi deviat de la realitate. Astăzi am împlinit un vis al copilăriei, copilul de demult a trăit emoṭia puternică, cand a păşit pe urmele lui Magelan şi ale lui Darvin. Vreo 2-3 ani am căutat grupuri, care să ajungă în acele locuri, dar nu am găsit. Dorinṭa să ajung acolo era aşa de mare încât am hotărât să merg singură, fără ghid, fără grup, doar cu nepoata mea. Read the rest of this entry »