Dorel Schor – schițe

TĂIETORII DE FRUNZE

În urmă cu aproximativ un an, a intrat şeful în biroul meu şi m-a surprins tăind frunze la câini…
– Ce faci? m-a întrebat cu severitate.
Era clar că nu aveam de ales, aşa că am răspuns sincer:
– Tai frunze la câini…
Răspunsul meu era atât de firesc şi de explicit încât l-au pus în încurcătură. Drept urmare, în loc să mă beştelească, şeful s-a arătat interesat de amănuntele operaţiei.
– Cum procedezi? E greu?
– Nu e prea greu, dar nici prea uşor, l-am asigurat. Îţi trebuie răbdare, multă îndemânare şi, evident, experienţă. În lume există performeri, virtuoşi care obţin adevărate minuni.
– Nu mai spune! s-a minunat şeful… Precis? (mai mult…)

Luca Cipolla – versuri

Myosotis

Né da primo o ultimo sole
ricavo linfa
e
quale voce
assuma il verbo
che carezza
mano di sorella
e mi sorregge
in cilestrine vesti..
annullami..
ch’io sia
piuma che trascende il velo,
bruma,
assorto nel primo refolo
di mattino
che si desta
e di petalo in petalo
infine vibrare. (mai mult…)

LUCIAN BURERIU – VERSLIBRISMUL ȘI SECȚIUNEA DE AUR

Lucruri absolut esențiale sunt lăsate la o parte, în creația poetică, azi pare să primeze orgoliul celui care produce versificație. Simplul fapt că scrie poezie a devenit singurul criteriu al valorii, nu mai contează tradiția imensă a poeziei, tehnicile sale nu mai sunt respectate, de parcă astăzi am deprinde scrisul și cititul. Personalitățile care se afirmă acum sunt în cea mai mare parte niște diletanți. Conținutul, ideatica, mesajul par să fie niște anacronice obligații. Poetul contemporan nu mai are obligații. Poate singura este aceea a ignoranței în privința tehnicii redactării gândirii sale, care ar putea fi chiar artistică. Dar punerea în pagină a devenit parcă o practică dedicată doar a celor ce fac fotoculegere, tehnoredactorilor. Pare-se că nu prea mai interesează o anumită arhitectură a textului, așa cum are, de obicei, și muzica, începutul ca punct de atac, pentru captarea atenției, momentul culminant și apoi tehnica finalurilor, adeseori aducătoare de poantă, de o concluzie, care trebuie să fie surprinzătoare, șocantă. E considerată depășită cu o sută de ani era versificației în metru fix, așa-zisă clasică, toată lumea acceptă verslibrismul, acea invenție whitmaniană, dar fără să cunoască tehnicile speciale ale versului liber, care ar trebui să fie o serie de violente inovații, muzicalitate internă, succesiune de (mai mult…)

Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI

Scriitoarea ANGELA FURTUNĂ, alături de alți 71 de poeți din 22 de țări, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI, ediția a VI-a, Iași, 12-19 mai

//

Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră a PEN CLUB ROMÂNIA, este invitat oficial și va participa, cu recitaluri și lansări de carte, la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI, ediția a VI-a. Scriitoarea a participat la toate edițiile anterioare, contribuind prin dăruire și muncă, alături de ceilalți invitați, la construirea unuia din cele mai importante branduri contemporane ale literaturii române. Festivalul, inițiat de scriitorii Adi Cristi și Cassian Maria Spiridon, este unul din cele mai importante din Europa și se derulează în cadrul prestigiosului Festival Internațional anual al Educației de la Iași (mai-iunie). Angela Furtună a primit, la edițiile anterioare FIPI, distincțiile de merit “POETĂ A IAȘULUI” și „CAVALER AL POEZIEI CAPITALEI MARII UNIRI, IAȘI, 1918-1018”. În cadrul festivalului, este repartizată în Grupa a 5-a (a se vedea afișele). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – poesis

Tiberiu Tudor

 

Vântul e stăpân pe baltă,
Frigul a gonit lăstunii,
Frunza stufului înaltă
A-mbrăcat mănuşa brumii.

Câte-un vers dacă mai are −
Ce ştii tu, Sulemenito −
Umbra flăcării pe care
Anii mei au risipit-o.

Nu mai pot de mult să sufăr,
N-am de mult în ce mai crede,
Nu mai ştiu citi în lucruri
Faţa lor ce nu se vede. (mai mult…)

Dorel Schor – Foc la delicatese

Madam Gurnist si doamna Brodiciche sedeau la taifas pe banca din fata blocului si, cand m-au vazut venind de la serviciu, m-au oprit cu exclamatia:
– Ia te uita cine vine! Vorbim de lup si lupul… Ia loc o clipa.
M-am asezat intre cele doua respectabile doamne.
– Ce-i nou? am intrebat.
– Pai, nu stii? Asta noapte a ars magazinul de delicatese a lui Joel macelarul. Ca stii, pe langa toate care le avea dinainte, in ultima vreme se largise, gaseai la el o bucatica buna de mezel, pastrama, costita afumata, cascaval si chiar urda proaspata, daca aveai pofta. Si uite ca i-au pus foc, banditii, au spart geamul si au aruncat o carpa cu benzina…
– Ce vorbiti? ma mir eu. Cine sa fi pus focul? (mai mult…)

Vavila Popovici – Vicleniei îi plac întunecimile vieții

Lumea pe care am creat-o e un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea.” – Albert Einstein

Șmecheria este definită ca abilitatea omului șmecher, considerată de către unii a fi sinonimă cu escrocheria, șiretlicul, dibăcia, vicleșugul, înșelătoria, viclenia, frauda, șarlatania, hoția. Este un mod de a ieși din încurcătură, de a face trucuri și viclenii, spre deosebire de inteligență care este străduință, calcul și adevăr – calități ale comportamentului. Șmecherului îi sunt străine bunul simț și modestia. El sfidează și încalcă legi, găsind totodată modalități de încălcare a lor, sau chiar de schimbare.
Specula, corupția, învârteala, ciupeala sunt păcatele tipice, recunoscute ale șmecheriei dâmbovițene, dar nu numai, și țin de esența vieții din zilele noastre. Șmecherul se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase. Învățând șmecheria din familie sau de la prieteni mai în vârstă și mai experimentați, el se maturizează, profită de neatenția și îngăduința celor din jur și dobândește rangul vicleniei. Prefăcătoria îl însoțește pretutindeni. Omul de-acum înrăit, știe să se prefacă, se arată ca om bun, pentru a-i înșela pe ceilalți, a le obține încrederea.
Scriitorul Nicolae Filimon scria la vremea sa că „aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie și vicleșug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop și La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniți în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenție, încât ei știu foarte bine cum se fură cloșca de pe ouă fără ca acesta să cârâie”. (mai mult…)

Dorel Schor – Un clasament

  • Cel care promite că vorbeşte pe scurt, va vorbi „pe lung”.
  • Nu în orice loc poţi să-ţi dai cu părerea.
  • Cred că îngerii nu au sex. Dacă ar avea, ar avea foarte multe probleme…
  • Nu subestimaţi proştii, ei au mult umor involuntar.
  • Politica este mijlocul folosit de cei fără scrupule pentru a domina pe cei fără memorie (Voltaire).
  • Cine nu are noroc, nu are neapărat ghinion.
  • Uneori e vorba de incompetenţă, alteori de prostie… Păi, nu-i acelaş lucru ?
  • „Sunt mai bătrân, mai chel, mai gras dar nu neapărat mai înţelept” (anonim).
  • Un clasament: pescarul amator, politicianul, avocatul, instalatorul… La ce?
  • Poţi păcăli câţiva oameni tot timpul, toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi păcăli toţi oamenii tot timpul (Abraham Lincoln).
  • Un om liber e ca un scaun liber, întotdeauna se găseşte cineva care să se aşeze pe el. (mai mult…)

Ștefan Dumitrescu – Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, un monument al culturii române

Propunem un institut care să-i studieze opera

Ce imprevizibile și cât de generoase pot fi istoria și soarta omului cu unii oameni! Și cum psihologia și nivelul educațional al unui popor pot influența în bine sau în rău destinul marilor creatori! Este o temă gravă de meditat pentru noi, pentru români! Într-un sat din Gorj – cine se aștepta – se năștea un copil, care avea să pască caprele pe dealurile din împrejurimile satului, și căruia îi plăcea să cioplească. Avea peste ani să fie părintele artei moderne, să împartă istoria milenară a artei în două. De la el încoace altfel arată sculptura, artă veche de zeci de mii de ani. Dar dacă despre Brâncuși știe toată lumea – dacă ar fi rămas în țară astăzi ar fi fost un necunoscut – despre un alt mare spirit românesc, care a împărțit și el istoria științei în două, este vorba despre părintele Ciberneticii, medicul Ștefan Odobleja, nu a știut nimeni până cu câțiva ani înainte de a muri. Ba mai mult, a murit sărac, ca orice țăran din Oltenia. Iar astăzi ne îndoim că sunt mulți români care știu cine este Ștefan Odobleja. Concluzia este tristă și dură: nu știm să ne prețuim valorile, ba mai mult, dacă rămân în țară le marginalizăm și le asasinăm. (mai mult…)

Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian: Învierea Domnului ca temei existenţial

Unde îţi este, moarte, boldul?
Unde îţi este, iadule, biruinţa?
Sf. Ioan Gură de Aur (Utrenia Învierii)

Între toţi filosofii existenţialişti, vechi şi noi, Iisus Mântuitorul a fost cel mai important. El vine după antici şi odată cu ei, şi premerge pe moderni. Marile teme existenţialiste: filosofia ca mod de viaţă, libertate şi responsabilitate, autenticitate şi absurd, sens, decizie şi situaţie, pentru a enumera câteva, dezbătute de filosofi moderni celebri precum Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger, Simone de Beauvoir, Sartre, Camus, Dostoevskiş.a., sunt toate succint, practic şi explicit cuprinse în învăţătura Domnului Hristos.
Una dintre învăţăturile fundamentale predicatede Iisus, şi care, vrând, nevrând, mai mult sau mai puţin direct îi va face pe ceilalţi filosofi să graviteze în jurul Mântuitorului, uneori nu în mod deplin conştientizat, este aceea despre Învierea din morţi, învăţătură care schimbă radical înţelegerea despre lume şi viaţă, care cere în mod imperativ un anumit fel de a fi cu aplicaţii şi implicaţii profunde şi decisive atât în viaţa interioară a persoanei, cât şi în viaţa sa exterioară. (mai mult…)

Dorel Schor – Gaura covrigilor

Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tănăr, frumos si nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere..
Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit… (mai mult…)

Nicolae Vălăreanu Sârbu – Poeme

Cu chipul celuilalt

În sufletul cui voi pătrunde
încărcat cu iubire
fără să se opună,
ci lăsând trecerea liberă.

E atât de plăcută locuirea
în camere cu ferestre de gând
unde te poți privi în oglinzi
cu chipul celuilalt.

Respiri împreună deodată
aroma risipită de flori,
arderea noastră e o dungă roșie
pe conturul inimii, (mai mult…)

Cezarina Adamescu – Cronică literară la volumul ,,Poeme Vălărene’’ de Nicolae Vălăreanu (Sârbu)

În ciclul care se intitulează: „Poeme Vălărene” care dă titlul volumului şi e poate, cel mai reuşit, fiind alcătuit din poezii legate de locurile natale, de copilărie, de matricea spirituală. Autorul realizează şi tablouri rustice, idilice, în culori pastelate, scăldate într-o blîndă lumină. „Satul: Pe vale satul / într-o vesnicie rămas / străjuieste râul, / pe coline păduri de stejar. / Drumul serpuieste-n urcus / cu pieptul de piatră dezvelit, / printre case fântâni cu roată / în faţă măgura de calcar, / cu arbusti chirciţi de sete / Întunericul coboară / alunecând peste case, / de pe coama pădurii soarele / priveste ceasul clopotniţei / si pleacă mirat. / Noi ne apropiem / tăcuţi / de locul sfinţit / unde am lăsat copilăria / jucându-se cu timpul”.
Un sat „coborând în genunchi pe deal” a reprezentat întotdeauna un motiv de inspiraţie pentru poeţi, pictori, compozitori. Ei l-au transpus cu mijloacele artistice de care dispuneau, pe răbojul istoriei, înscriindu-l în veşnicie. Toţi autorii au fost seduşi de amintirea locului naşterii şi l-au „înnemurit” astfel, „dincolo de drumul veşniciei”.
Un portret admirabil este făcut de autor Bătrânului, figură luminoasă din sat, o efigie a neamului românesc: „Bătrânul: Urcă pe scara vârstei în solitudine / omul cu gândurile scrise si-n vorbe / cu multe întrebări nepuse / (mai mult…)

Victor Ravini – Dacă ciobanul din Miorița a fost sau nu a fost omorât

De unde vine disprețul unora dintre noi față de ciobanul din Miorița? De ce este ponegrit? Filologul austriac Leo Spitzer, profesor universitar în Germania și în USA, teoretician al literaturii și fondatorul stilisticii moderne, a afirmat că Miorița este „una dintre marile opere clasice ale literaturii universale.” Ce au unii împotriva celei mai frumoase poezii create de strămoșii noștri? Miorița nu poate să le placă celor ce o înțeleg pe dos, celor ce nu văd abstracțiunile exprimate prin cuvinte concrete cu sens metaforic și confundă conținutul poetic sublim din versuri, cu relatarea unui fapt divers de la ziar. Cum de au înțeles greșit? Beneficiază de scuza că au citit-o în grabă și au crezut că textul prezintă vreo acțiune din realitatea concretă. Nu au observat că aparenta narațiune descrie o simțire din suflet și ceva ce se petrece numai în imaginația personajului principal. Au clasificat Miorița ca un text epic, narativ, iar nu ca un text liric. Au simplificat definiția pe care o dădeau rapsozii populari – cântec bătrânesc – un gen literar extrem de complex, specific literaturii române și au crezut că ar fi o baladă despre un fapt întâmplat. Tot din grabă și cu o superficialitate la fel de scuzabilă, mulți nu au remarcat bogăția de idei frumoase și luminoase din Miorița. Nu au remarcat sensul simbolic, metaforic al cuvintelor și nici măcar nu au observat sensul unei simple conjuncții. Să o luăm pe îndelete, bătrânește. (mai mult…)

MĂRTURISIRI ȘI NOTE DE LECTOR ASUPRA CĂRȚII ,,INCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU” A POETEI MARIANA POPA , consemnate de Melania Rusu Caragioiu

DIN SERIALUL ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, capitolul IX

Căutând farmecul poeziei lirice mi-a căzut în mână, ca o ofrandă, cartea de versuri ,,Încătușată în târziu” a poetei Mariana Popa.
A spune mi-a căzut în mână, este o perifrază, eu gândind în sinea mea la acel har care se revarsă mereu asupra noastră, a tuturor. Harul acesta nu se manifestă numai precum o inspirație poetică, ci este ceeace primim în tot ce este esența, existența noastră pe pământ.
Drumul spre acestă carte a fost presărat cu multe și frumoase evenimente la care am participat prin bunăvioința autoarei acestui volum de poezii și a Doamnei Ligya Diaconescu, Directoarea Festivalului Internațional ,, Limba noastră cea română”, Festival care se desfășoară sub patronajul dânsei începând din anul 2013 pe plaiurile românești și în special vâlcene, sub acest titlul, dar care are începuturi mult mai ramificate și mai adânci, cu mult înainte.
Desfășurat pe Plaiuri vâlcene , sau în localități pline de istorie culturală străveche: pe malul Istriei, sau la Sâmbăta de Sus-Mănăstirea Brâncoveanu, sau la Moneasa – leagăn al moților coborând din munții Șiriei, sau la Hurezu- leagăn UNESCO, și în perspectivă la Băile Olănești, unde noutatea și vestigiile împletite în jurul albiei apelor tămăduitoare din vechime, ne vor vorbi de plai, neam și limbă românească. (mai mult…)

Prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu, la o lansare de carte: Hermeneia de Mirela Ioana Dorcescu

Vineri, 5 aprilie 2019, am urcat, direct din viața cotidiană, în Sala de cenaclu a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi a revistei „Orizont”, unde s-a lansat cartea Hermeneia a Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu. La prezidiu, alături de Cornel Ungureanu, stăteau soții Foarță și soții Dorcescu, astfel încât am avut, în fața mea, doi dintre cei mai de seamă poeți ai României.

Într-o ambianță de emoționantă prietenie, s-a vorbit despre cariera și lucrările Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu – de la cercetarea lingvistico-poetică, la roman și eseistică – și despre originala lucrare ce se lansa. Ajuns acasă, m-am retras în una din chiliile locuinței mele și am început să parcurg cele trei cărți, pe care soții Dorcescu mi le-au înmânat când am ajuns, intrând, acum, prin lectura lor, într-o mirifică lume.

Prima carte parcursă a fost, desigur, Hermenia care e închinată, în întreaga ei substanță, Poetului Eugen Dorcescu și împlinitei relații a acestuia cu autoarea. (mai mult…)

Dorel Schor – Idei puține

  • Îţi trimit nişte schiţe umoristice… Citeşte-le numai pe acelea care îţi plac!
  • Ca să ai simţul ridicolului, trebuie mai întâi să ai simţul umorului.
  • Zece la sută din cei întrebaţi au dat răspunsuri greşite. Ceilalţi nu au înţeles întrebarea.
  • Cei cu idei puţine dar cu buzunarele pline o iau înainte…
  • „În sfârşit am răcit şi tuşesc zdravăn. Mă duc la teatru… Cât am aşteptat! (Adrian Grauenfels).
  • De când cu egalitatea între sexe, nu numai ţapul e ispăşitor, ci şi capra.
  • Adesea oamenii se „fac că plouă” deşi le plouă chiar în casă.
  • Până la urmă cine învinge? Adevărul sau Sistemul?
  • Ultima decizie nu e cea mai bună, dar vine după celelalte care au eşuat.
  • Un idiot este un idiot. Doi idioţi sunt doi idioţi. Zece mii de idioţi sunt un partid politic (Franz Kafka). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SCUFIŢA ROŞIE
repovestită

Cineva mi-a reproşat că scriu tot felul de poveşti aproape necunoscute, în timp ce chestii absolut celebre, cum ar fi basmul cu Scufiţa Roşie, le las mai la urmă. Ceea ce nu e adevărat. Eu am încercat să fac publică întâmplarea cu fetiţa asta simpatică şi cu lupul, dar am fost mereu întrerupt
de diferite persoane.
– A fost odată o fetiţă care se numea Scufiţa Roşie…, am început eu.
– De ce, mă rog, roşie…? Înţeleg că nu aveai încotro pe vremea comuniştilor, a precizat un domn din Frontul Unităţii Naţionale. Dar acum avem culorile noastre patriotice. Unde sunt tradiţiile noastre milenare? Simbolurile noastre permanente? Nu s-a mai găsit o culoare locală adecvată pentru o fetiţă şi o scufiţă? Propun…
– Bine, am acceptat. Într-o zi, mama fetiţei îi spune: „Ţi-am pregătit un coş cu bunătăţi ca să i-l duci bunicii”…Bunica locuia în partea cealaltă a unei păduri, după un deal, într-o căsuţă mică… (mai mult…)

Dorel Schor: Schiţe umoristice – Ce mai faci?

În fiecare dimineaţă, când mă duc la slujbă, mă întâlnesc la lift cu vecinul meu, Ariel. În loc de salut, mă întreba:
– Ce se mai aude? Ce mai faci?

La intrarea în instituţia la care lucrez, mă întâlnesc zilnic cu Iosef. Aleargă şi sare câte trei trepte deodată, pentru că e mereu în întârziere, dar îmi aruncă şi el un:
– Ce mai faci? Cum merge treaba?

Pentru ca sunt atât de draguţi şi se interesează zilnic ce mai fac, iar eu nici nu apuc să le răspund, m-am hotarât să fiu politicos şi bine educat. Cu alte cuvinte, să-i informez, să le dau răspunsuri corecte la intrebările lor. Ieri dimineaţa m-am întâlnit, ca de obicei, cu Ariel. Am intrat in lift, i-am spus bună dimineaţa, iar el mi-a răspuns „Ce mai faci?”. Atunci l-am prins de un nasture şi i-am relatat amânunţit: (mai mult…)

Texte literare din antologia „Zidul de hârtie”

 

Schit de antracit
De Valentin-Claudiu DOBRE
Aripile libelulei prinse de antracit
zbat să iasă în zbor ateu,
fărâmiţându-se de grabă.
Diamantine, pietroase şi
strânse buze plate o reţin.
Doamne,
n-are să scape singură.
Fii !! (nd) atât de bună,
roagă-te de-o lină
adiere. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SCRISORI EUROPENE

SCRISOAREA I
Draga si liebe Suzana,
Observi probabil ca ti-am scris „liebe”, ca semn ca m-am si acomodat cu locul si simt ca parca m-am nascut aici, departe de galagia si caldura si agitatia pemanena de la noi. Aici e liniste, muntii sunt formidabili, iarba e verde si deasa, mirosul de brad ma inebuneste, peste tot vad vaci grase, se aud numai clopote de biserica, guten tag, fragi cu smantana, sunca originala, ce sa-ti mai scriu, e o destindere si o pace permanenta si totul e atit de grozav , ca merita un fristic cu chifle si lapte cald un milion de euro sau franci elvetieni. Ca sa nu mai vorbim de curatenie si ordine si disciplina si civilizatie si nivel de trai si respect reciproc, asa ca te sarut cu toata dragostea care o stii tu, (mai mult…)

Dorel Schor – Capra vecinului

  • M-am autodepăşit de multe ori, dar tot nu am ajuns primul.
  • Strănută ca un cal şi tuşeşte ca un măgar… O fi gripa porcină…
  • Cine vrea să vadă bine realitatea să-şi destupe urechile.
  • Toate dictaturile vorbesc în numele poporului.
  • E de preferat un taburet incomod unui tron instabil.
  • Prostia se ia la întrecere cu orgoliul şi câştigă oricum.
  • Adesea leacul e mai rău decât boala.
  • Dacă nu tuşeşti la concert, cum se va ştii că ai fost la concert? (mai mult…)

Vasile Filip: Iubirea – stare celestă

Din cele 47 de volume – proză, poezie, publicistică, eseuri, jurnal, cugetări – pe care scriitoarea Vavila Popovici le-a publicat până la sfârşitul anului 2018, unele sunt bilingve. Trăind de câţiva ani în America, generozitatea-i deja bine ştiută în ţara de baştină s-a amplificat, cititorul de limbă engleză având astfel şansa de a constata că scriitori demni de apreciat nasc pretutindeni. Chiar şi în limbile care nu se bucură de avantajul circulaţiei internaţionale fără restricţii. Deşi, nu doar în glumă vorbind, cele câteva bune milioane de români răspândiţi pe toate meridianele globului ar putea să impună şi o astfel de deschidere.
„Închin acest pahar iubirii”, carte de versuri în română-engleză, Made in the USA, SC, 21 november 2018 (Translation (english) Teodora Stoica, Vavila Popovici), este închinată, sublim omagiu, acelei stări umane numită simplu, cu un singur cuvânt: iubire. Sau dragoste. O stare pe care nimeni nu a pătruns-o în întreaga ei alcătuire, fiindcă omul – alcătuit din virtuţi şi servituţi – se mulţumeşte adesea, şi se bucură, cu ceea ce i se oferă. El nu mai are nici timp şi nici răbdare – curiozitate măcar – să cerceteze şi să analizeze stările pe care le trăieşte. Superficialitate? Nu! Slăbiciune! Nu sunt original în ceea ce scriu, m-au inspirat chiar versurile poetei Vavila Popovici: „Cine n-a văzut, n-a cunoscut/ fiorul, nebunia clipelor de iubire,/ acela n-a trăit!” (mai mult…)

Vavila Popovici – Despre onestitate și mitocănie

„Orice am încercat să fac în viață, am încercat cu toată inima să fac bine; oricărui lucru căruia m-am dedicat, m-am dedicat complet, având scopuri înalte și, pe scurt, întotdeauna am fost extrem de onest.” – Charles Dickens

Dicționarele definesc onestitatea drept corectitudine, probitate integritate, cinste. Onestitatea decurge în mod firesc, după aplicarea întru totul a regulilor morale, dar mai ales, din înțelegerea și respectarea permanentă a poruncii creștine care spune să îți iubești și să respecți semenii ca pe tine însuți. Omul onest simte că trebuie să fie sincer în primul rând cu el însuși. A fi onest înseamnă a te comporta înțelept, înțelegând că în acest mod vei putea fi liniștit în interiorul tău, și vei avea parte de liniște și din partea celor din afara ta.
Această virtute numită onestitate te obligă să recunoști când ai greșit și să arăți unde ai greșit, de ce ai greșit, ce poți face pentru a îndrepta greșeala, pentru ca ceilalți să te înțeleagă, să poată cântări, sfătui. Cu privire la politicieni, Eminescu spunea: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”. Sunt unii oameni cinstiți care nu au curajul să se confrunte cu propriile lor greșeli, nu au curajul să le recunoască. A fi lucid și corect cu eul propriu, a recunoaște greșelile și superioritatea altuia, a nu fi orgolios și nici invidios, sunt calități care se subsumează onestității. Constantin Brâncuși spunea: „Să fii isteț este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala”. (mai mult…)

Dorel Schor – Instrucțiuni pentru dormit

Îl văd pe Eli Iliescu tras la faţă, obosit şi fără nici un chef.
– Nu am mai dormit ca lumea de vreo săptămână, îmi spune.
– Copiii?, îl întreb.
– Nu, sunt mari acuma.
– Vecinii? Necazuri la servici?
– Nici vorbă. Nu dorm de când aplic instrucţiunile pentru dormit.
Şi pentru că mirarea mi se citeşte pe figură, mă lămureşte. A citit un articol pe internet care te sfătuieşte să dormi numai pe partea stângă. In felul acesta sucurile digestive îşi fac datoria la maximum pentru că şi stomacul e situat pe stânga…
– Asta e adevărat…
– Dar şi inima e pe stânga. Am tot încercat să dorm pe partea asta, mă apasă, simt cum bate inima, am palpitaţii, nu mă simt bine. Şi atunci am trecut pe dreapta. După un timp m-am liniştit, dar un gând nu-mi dă pace: Ce o se întâmple cu sucurile digestive? Şi ce (mai mult…)

Eleonora Schipor – Nicolae Motrescu la 75 de ani

La 22 martie anul curent profesorul, publicistul, activistul Nicolae Motrescu din comuna Crasna ar fi împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani.
I-a fost dat să vină pe lume în ziua de 22 martie a unui an cam greu, 1944. Pe stil vechi sărbătorim în această zi 40 de sfinţi.
Aşa a vrut soarta, probabil, ca tot într-o zi de primăvară să plece subit, neaşteptat, pe alt tărâm. Iată că la 18 martie s-au împlinit deja 11 ani de când nu-l mai avem printre noi. Nu-i mai auzim vocea cu un tembru deosebit, nu-i admirăm statura dreaptă şi ţinuta-i demnă. Profesorul, publicistul, autorul de cărţi, omul şi crăsneanul Nicolaie Motrescu a plecat într-un martie al anului 2008 spre zările albastre. A fost şi a rămas pentru totdeauna fratele mai mic al regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. A fost un bun român, un mare patriot al neamului şi baştinii chiar şi în acele vremuri de restrişte, fapt pentru care a suferit toată viaţa. Alături de regretatul său frate Ştefan Motrescu, fizicianul cu suflet de poet a ţinut făclia românismului aprinsă acolo, în Crasna lor dragă, susţinuţi şi îndemnaţi şi de ceilalţi fraţi şi unica lor soră Maria. (mai mult…)

Lia Ruse – Prier

Râde iarşi timpul!..Ce troian, ce ger
Era-n furtunile rele, ce zăpezi şi,..vai
Împânzeau aerul într-un zbucium de nai
Și, ningea violent din cer…
Se urcă abur de nea! Cum, toate s-au dus :
Zăpezile, gerul şi-atâtea tăceri,
Tristeţea rămasă peste ziua de ieri
Și-un galben, în nori, la apus…
Astăzi, e prea bine,.. e înalt şi frumos!
Iarnă, ce greu a fost şi, nu vreau să mai ştiu
În golul de afară acum, e destul şi e viu
Respirăm aer sănătos… (mai mult…)

Titi Nechita – Buburuzele

Pe sub uși, printre ferestre,
Făr’ a prinde eu de veste,
Îmbrăcate-n roșii bluze
Dau năvală buburuze.

Cu rochița lor pătată
Vin grămadă și pe dată
Își fac vânt din aripioare
Să ajungă pân’ la soare.

Nu gândesc și nici n-au teamă
Doar că n-au băgat de seamă.
Când făcut-au aste planuri,
N-au scos sticla de la geamuri! (mai mult…)

Mihai Merticaru – Un intervievat intemperat

O carte cuprinzând un interviu-fluviu de nu mai puțin 250 de pagini a apărut la Editura Rawex Coms, București, 2018, mărturie sinceră și curajoasă a unui poet, gazetar, redactor de cărți, istoric și critic literar, care, neîndoielnic, va răscoli multe spirite.
Judecățile de evaluare transpuse în secvențe cine-verite ne îndreptățesc să afirmăm că poetul Florentin Popescu întruchipează modelul de scriitor-cetățean care își sacrifică liniștea sufletească și prietenia cu mulți confrați pentru a face să triumfe adevărul, binele, dreptatea și alte valori morale, demascând arivismul, degradarea ființei umane, goana după privilegii, agresivitatea veleitarilor, diluviul editorial, infantilizarea publicului de către televiziuni, măcelărirea limbii române, etica de cumetrie, solidarizarea generaționistă, promovarea zgomotoasă a „valorilor” de grup, superlativita de care suferă mulți cronicari literari și multe altele.
Un aspru rechizitoriu se dezlănțuie la adresa poeziei contemporane: „ceea ce publicul (încă) mai numește poezie din ceea ce se publică cu duiumul prin reviste și prin volume numai poezie nu e. Fel de fel de bazaconii, de găselnițe, de împerecheri de cuvinte, de aiureli sunt promovate de autorii lor drept poezie … în care e abordat libidoul, în care se face caz de sexualism, mergându-se până la descrieri în amănunt a diverselor forme de prezentare a organelor sexuale și a altor aberații. În lirica noastră s-au scăpat caii de tot”(pag.50). În sfârșit, iată că a apărut cineva care să ne spună că regele e gol. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

ÎN FIREA LUCRURILOR

Cu Zaharia, care are o tarabă de falafel şi răcoritoare , am rămas în relaţii bune de când am procedat la un schimb de experienţă folositor pentru amândoi: eu am vândut falafel câteva zile, iar el s-a comportat ca un intelectual. De atunci eu cumpăr din când în când o jumătate de porţie, iar el poartă freză cu cărare la mijloc şi a fost ales preşedintele Asociaţiei micilor restauratori. Chiar l-am întrebat zilele trecute:
– La ce vă trebuie o asociaţie? Că doar voi sunteţi, prin specific, foarte individualişti. Tu ai un chioşc cu plăcinte, altul vinde burecas sau tartine cu tuna, altul are o gheretă cu îngheţată… Ori nu aveţi nici o legătură unul cu altul, ori sunteţi la concurenţă şi abia nu aveţi nici o legătură. Explică-mi, te rog!
– O să-ţi explic, a acceptat Zaharia, ştergându-şi cu poala maioului ochelarii de soare. O asociaţie are scopul de a apăra interesele celor asociaţi. Ideia ne-a venit în ultima vreme, de când cu toate grevele şi demonstraţiile… Inţelegi că noi, prin firea lucrurilor, avem nevoie de vad. Nimeni n-o să deschidă o afacere cu covrigi la filarmonică sau un chioşc la o galerie de pictură. Altfel stau lucrurile când e vorba de o piaţă, de un centru comercial, de o şcoală sau de parlamet… (mai mult…)

Gheorghe A.M. Ciobanu: Spuse amvonic, respuse poetic…

IPS Ioachim

Simbolic, alegoric, estetic, e o suită de gânduri, devenite apoi, rânduri. O suită apartenentă unui mitolog, abil ca un duo triadic, slujind și Cerul cu Pământul și Sacrul cu Profanul, aparținând, deopotrivă, la amândouă, ca o ipostază ce desăvârșește Triada. E scribul nostru, mereu ca neo-scrib, nu doar mânuitor de pană, ci de-o gândire cu înțelepciune.
Arhiepiscopul de la Roman și Bacău, Preasfinția Sa Ioachim, ne dăruiește acum un nou volum: „Pelerini prin tărâmul Cuvântului”. Cuvântul care, pentru noi, înseamnă Începutul.
Liturgic Cuvântul, plin de Har, ne este dăruit și ca Geneză și ca Simbol, de la o înălțime, nu doar geometrică, ci semnificând prea Purul Ființării existențiale, transpus în existența noastră de zi cu zi pe Terra. Este Amvonul, un alt simbol arhitectonic după Catapeteasmă și Altar, ce reprezintă un alt fel de bolți, acum interioare, care exprimă, mai complex, Credința. De la această înălțime se răspândesc acele tălmăciri telurice numite și Predici.
Aceste vorbiri sacro umane sunt pentru autorul volumului de față un Vouă liturgic prin care, pe viu, se întețește legătura dintre credincioși prin arta literară, prin poezie…de la Amvon, la unison sacralic. (mai mult…)

Magdalena şi Constantin Mănuță: Antologia unui cenaclu literar – artistic

A ieşit de sub tipar o nouă publicaţie cu privire la istoria apariţiei şi activităţii de la început şi până în prezent a Cenaclului literar – artistic IA’ŞI SCRIE, la Editura StudIS, Iaşi, 2019, sub coordonarea scriitorilor NINA GONŢA şi Constantin ANTON, intitulată ANTOLOGIE, o Cronică a şedinţelor susţinute în perioada anilor 2017-0218.
Lucrarea, o spunem din capul locului nu este o Antologie propriu-zisă, ci o istorie, o oglindă a activităţii derulate pas cu pas în răstimpul ce a trecut de la înfiinţare, vineri 29 septembrie 2017 la orele 17,00, la sediul Filialei „Ion Creangă” a Bibliotecii judeţene „Gh.Asachi”Iaşi.
Este un JURNAL DE CENACLU – „Incursiuni”, care evidenţiază toate şedinţele de până acum, în număr de 18 – un bilanţ de etapă, riguros consemnat şi redactat de scriitorii: Nina Gonţa, Constantin Anton, deosebitul jurnalist scriitor Dan Teodorescu, Lidia Gonţa Grosu, Ana Onică, Ana Opran, Liliana Tirel, sunt doar câţiva dintre mulţii moderatori ce au condus şedinţele cenaclului de-a rândul celor 18 întâlniri.
La pagina 127 vom întâlni o succintă Posfaţă la această carte – jurnal antologic, semnată de scriitorul preşedinte al Cenaclului literar – artistic IA’ŞI SCRIE, Constantin Anton. (mai mult…)

Dorel Schor – Ședința locatarilor

Ieri, cam spre seară a avut loc şedinţa locatarilor din blocul nostru pentru alegerea noului comitet. Noul comitet ales în unanimitate era exact vechiul comitet, de care noi ne-am declarat foarte mulţumiţi, mai ales de preşedintele Boris Israelovici Glazpapier. L-am felicitat călduros şi nu am contenit cu laude la adresa lui, până ce măgulit, Boris a scos o sticlă cu vodcă şi nişte biscuiţi, pe care îi pregătise pentru orice eventualitate.
– Dragi vecini, a spus Boris, vă mulţumesc pentru încredere, dar trebuie să ştiţi că funcţia de preşedinte de bloc este un fleac pentru mine. Unora dintre voi le-am povestit că am fost preşedinte de sindicat la o fabrică de textile cu vreo două mii de muncitoare în trei schimburi. Aveam biroul meu, câţiva subalterni şi era destul să dau un telefon la forurile de conducere şi se rezolva orice problemă. Ăsta eram eu! (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – Mult iubita mea poetă, Cristina-Marina Murgea

Timpul trece, uitarea se așterne atunci când anii se adună.
Din adâncurile memoriei și al singurului geamantan, am scos aceste file, din atașamentele de față, file, care la vremea lor m-au bucurat nespus
Toate au fost cam astfel:
Locația: Timișoara și București și…
Prietena mea Domnișoara octogenară Profesoara Natalia Lăzărescu, fostă prietenă cu Pierre Benoit , la Istanbul, era o mare amatoare de concursuri și se bucura precum un copil atunci când primea un premiu din străinătate, dânsa având dorința de a se vedea mereu călătorind, ca în tinerețe, dar acuma puterile fizice și materiale nu o mai ajutau.
În plus pentru atât de multă corespondență cu străinătatea ajunsese să bată la ochi. A mai făcut și imprudența să forografieze un peisaj citafdin frumos, în apropierea Sediului securtității din Timișoara și pentru aceasta a fost chemată la un interogatoriu și pusă la ordine. (mai mult…)

Vasile Filip: În vâltoarea vieții

Multă vreme – poate chiar și în timpurile contemporane nouă – în memoria publicului cititor imaginea scriitorului îl înfățișa pe acesta ca pe o ființă eterică, izolată în turnul de fildeș, într-un univers de nepătruns, dincolo de vâltoarea vieții din care, la drept vorbind, își culegea subiectele metamofozate în opere literare. Uneori – în capodopere. Fără îndoială, această viziune nu corespunde decât, poate, pe ici – pe colo cu realitatea. Într-o bună măsură, însă, ea dovedește prețuirea publicului, exprimată și ea într-o manieră artistică, metaforică. Trebuie, deci, luată ca atare, viața… internă – individuală sau de breaslă – oferind și posibilitatea unor considerații mai realiste și mai puțin… lirice.
În cazul scriitoarei Vavila Popovici, chestiunea este cât se poate de lesne de pătruns și se înțeles. Autoarea ni se înfățișează ca un spirit ancorat profund în realitățile pe care le trăiești la modul direct, neocolind, însă, pe cele tangențiale doar, dar care îi dau, și ele, posibilitatea de a se exprima în registre mai cuprinzătoare și mai relevante. (mai mult…)

Gh. A.M. Ciobanu – De la Geneză la Big Bang

Gh a m Ciobanu

Un nou secol, un nou mileniu, un repetat ,,memento” la adresa multor probleme cardinale ale omenirii, dintre care acea a ,,Tăcerii lumii”, ca și cea legată de ,,Sfârşitul” ei rămân, în mod deosebit, ca purtând în ele cea mai mare încărcătură de şoc.
Un ,,şoc al prezentului”, chiar dacă acestea se preocupă de un ,,ab initio” și de un ,,finis” al firii. Un ,,de la A la Z” cosmic, cu atât mai actual cu cât cea mai importantă religie a planetei îşi rotunjeşte, pentru a doua oară, milenara sa certitudine istorică, o religie care, de douăzeci de veacuri, a sanctificat , fără nici o derogare, existenţa unui început, ca şi al unui seism finalic ale lui ,,a fi”. La aceasta se mai adaugă şi modelul segmenţial al gândirii umane, al acestei inteligenţe superioare pentru care, orice din univers, se însumează în segmentul algoritmic AB. Pentru ea şi întregul, ca şi infinitatea sa de componente finite, trebuie să fi avut o ,,geneză” şi urmează a avea, peste o minisecundă sau peste un megacronos, o ,,Apocalipsă”. Să ne oprim acum, ,,primo tempo”, la acel ancestral ,,să fie”, care, la începuturi, s-a întrupat într-un ,,a fost ”. Aproape toate religiile omenirii au pus pe prim plan problema zămislirii lumii, fie din ,,ceva” sau din ,,nimic”, fie spontan sau în momente succesive, fie catastrofic sau olimpianic. (mai mult…)

Trăiți frumos, dar cu discernământ!

Suntem în zilele premergătoare sărbătorii împărătești a Maicii Domnului, Buna Vestire. În întreaga țară se organizează Marșul pentru viață, în cadrul căruia tineri de toate vârstele ies să susțină dreptul la viață recunoscut fiecărei persoane, încă de la concepere. Evenimentul divin în preajma căruia suntem chemați să mărturisim credința noastră în Cel care este Calea, Adevărul și Viața, semnifică anunţul lui Dumnezeu pentru însănătoşirea vieţii. Este Buna Vestire a refacerii şi a preţuirii darului vieţii.
Orice aflare a zămislirii unui prunc este o Bună Vestire. Pentru toţi, această veste să fie o Bună Vestire a tinereţii, să rămână veşnic vie în inimile voastre şi să vă dăruiască din puterea şi vigoarea ei tuturor! Preţuiţi darul vieţii! Preţuiţi unicitatea persoanei! Tuturor Dumnezeu să vă dăruiască Bune Vestiri şi să vă binevestească bucuria care este roada Duhului Sfânt!

ips_binecuvinteaza_zambitor_blue

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Înaintea acestor timpuri confuze pe care le trăim noi astăzi, orice copil născut în această lume era considerat un dar al lui Dumnezeu și o mare binecuvântare pentru familia născătoare de prunci. Astăzi, orice copil venit în lume presupune o provocare, un risc. Chiar dacă așa s-a ajuns să fie considerată naşterea unui copil, Vă îndemn părintește și prietenește să vă asumați acest risc și să fiți încredințați că Dumnezeu, Care este iubire, a pregătit încă din eternitate modul de a asigura existența tuturor până în veșnicie. De aceea, în orice familie creștină, vestea venirii unui copil pe lume, trebuie să apară concomitent cu disponibilitatea părinților a se sacrifica pentru el, deoarece nașterea unui copil este sinonimă cu jertfa. (mai mult…)

Titi Nechita – Niște ciori

Niște ciori, cam bosumflate
Stau pe-o ramură de plop
Și privind de sus, plouate,
Își dau ghionturi, fără scop!

Nu știu care dintre ele
A fost prima la ghiontit,
Dar uitând de toate cele,
Mă întreb: ce-or fi pățit?! (mai mult…)

Dorel Schor – schițeLuca Cipolla – versuriLUCIAN BURERIU – VERSLIBRISMUL ȘI SECȚIUNEA DE AURFestivalul Internațional POEZIA LA IAȘITiberiu Tudor – poesisDorel Schor – Foc la delicateseVavila Popovici – Vicleniei îi plac întunecimile viețiiDorel Schor – Un clasamentȘtefan Dumitrescu – Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, un monument al culturii românePr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian: Învierea Domnului ca temei existenţialDorel Schor – Gaura covrigilorNicolae Vălăreanu Sârbu – PoemeCezarina Adamescu – Cronică literară la volumul ,,Poeme Vălărene’’ de Nicolae Vălăreanu (Sârbu)Victor Ravini – Dacă ciobanul din Miorița a fost sau nu a fost omorâtMĂRTURISIRI ȘI NOTE DE LECTOR ASUPRA CĂRȚII ,,INCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU” A POETEI MARIANA POPA , consemnate de Melania Rusu CaragioiuProf. univ. dr. Mircea Lăzărescu, la o lansare de carte: Hermeneia de Mirela Ioana DorcescuDorel Schor – Idei puțineDorel Schor – schițeDorel Schor: Schiţe umoristice – Ce mai faci?Texte literare din antologia „Zidul de hârtie”Hermeneia- lansare de carte la Uniunea Scriitorilor din TimișoaraDorel Schor – schițeDorel Schor – Capra vecinuluiVasile Filip: Iubirea – stare celestăVavila Popovici – Despre onestitate și mitocănieDorel Schor – Instrucțiuni pentru dormitEleonora Schipor – Nicolae Motrescu la 75 de aniLia Ruse – PrierTiti Nechita – BuburuzeleMihai Merticaru – Un intervievat intemperatDorel Schor – schițeGheorghe A.M. Ciobanu: Spuse amvonic, respuse poetic…Magdalena şi Constantin Mănuță: Antologia unui cenaclu literar – artisticDorel Schor – Ședința locatarilorMelania Rusu Caragioiu – Mult iubita mea poetă, Cristina-Marina MurgeaVasile Filip: În vâltoarea viețiiGh. A.M. Ciobanu – De la Geneză la Big BangTrăiți frumos, dar cu discernământ!Eugen Dorcescu – metafora poeticăTiti Nechita – Niște ciori

George Petrovai: Profilul moral-spiritual al unui om acceptabil

Cu tot mai puține excepții (acei drepți care, susține F.M. Dostoievski, se roagă pentru noi și ale căror rugi sunt ascultate de Dumnezeu), omenirea ultrapragmatică din zilele noastre caută cu disperare socializarea sau apropierea de semeni prin necontenita îndepărtare de Cel ce toate le-a făcut și dă din coate să ajungă la fericire pe calea trufiei, ipocriziei și cruzimii, adică este foarte atentă la paiul din ochiul aproapelui și total nepăsătoare vizavi de bârna din propriul ochi.
Motive îndestulătoare ca hâtrul Mark Twain să le-o spună de la obraz contemporanilor săi că-și iubește din ce în ce mai mult câinele, pe măsură ce ajunge să-i cunoască pe oameni (adevăr preluat și reafirmat de Hitler), iar „țăranul imperial” Petre Țuțea să ne înștiințeze că singura revoluție cunoscută în istorie este aceea înfăptuită de Mântuitor în urmă cu două mii de ani, întrucât numai ea a pornit din interior spre exterior (de la planul moral-spiritual către cel social-material), toate celelalte încercări umane de schimbare a lumii, precum revolta iacobină sau cea bolșevico-rusească, urmând calea bătătorită a tehnicilor insurecționale – mai întâi preluarea puterii statale prin forță și Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Un an în plus

  • Cine caută găseşte. Mai ales cine caută necazuri cu lumânarea.
  • Fractura de logică trebuie imobilizată.
  • Fapul că înţeleg logica cuiva nu înseamnă că sunt de acord cu ea.
  • Uneori îmi place să fiu în opoziţie… E mai onorabil.
  • Ştiu că are minte multă, dar nu-i toată bună (de la Nae Cernăianu).
  • Ei nu au vicii, doar obsesii…
  • De câte ori arătătorul e îndreptat înainte, alte trei degete se îndreaptă înapoi.
  • Să facem haz de nehaz!
  • Dacă ai experienţă, nu mai trebuie să-ţi baţi capul cu teoria. Read the rest of this entry »

Andra TISCHER Poveştile unei ghicitoare în cafea (poeme) 2

TISCHER-Andra-PUGIC-cop1.jpgwb

ILLO TEMPORE

timpul acela, îţi spun, secundele lui, orele şi anii lui s-au pierdut.
Le-am rătăcit prin tăcerile noastre ca un copil într-o pădure,
nemaigăsind drumul spre casă de atâta plâns.
Mă priveai cu un ochi senin, iar cu unul mă certai în somn
Şi parcă deliram.
Timpul acela, îţi spun, şi-a întors faţa de la noi
Priveşte-l cum luptă cu mine, cum luptă singur cu omul neputincios
Fără să vrea să învingă, trezeşte-te, trezeşte-te,
aşa cum ai vrea să deştepţi un mort trecut la cele veşnice
crezând că poţi cădea la pace cu indiferenţa morţii.
În faţa noastră – pustiul.
Şi mâinile tale care îmi caută în neştire sufletul, săpând cu îndârjire.
Aici e, îţi spun, de negăsit de la plecarea ta
Oricât l-am căutat, întruna mă striga cu un glas debil şi nu înţelegeam Read the rest of this entry »

Dorel Schor – STRICT CONFIDENŢIAL

Menaşe m-a chemat în apartamentul lui, a închis uşa, a răsucit cheia în broască şi mi-a spus cu voce gravă:
– Rozica o să lipsească vreo două ore, s-a dus la coafor. Băiatul e şi el plecat, la un film. Şi te-am chemat special pe tine pentru că vreau să discutăm o problemă gravă, strict confidenţială.
M-am încruntat ca orice om serios şi am întrebat despre ce e vorba.
– Despre asta, a rostit Menaşe, despre revista asta. Am căutat ceva într-un sertar în camera băiatului şi am găsit revista asta plină de femei goale. Uită-te şi tu, dar repede până nu ne prinde nevastă-mea.
– Interesant, spun eu, păcat că-i în engleză…
– Poate să fie şi în patagoneză, ce-ţi pasă? Se înţelege foarte bine. Zi şi tu, asta-i literatură pentru un băiat de 14 ani? Uită-te numai la asta, uite ce ochi formidabili are…
– Nici blonda asta nu e rea. Read the rest of this entry »

Florica PATAN: Andra Tischer, ipostazele iubirii sau geografia unui sentiment

TISCHER-Andra-PUGIC-cop1.jpgwb

Ipostazele iubirii, precum şi treptele durerii acablante sunt evocate în versuri încărcate de substanţa unei realităţi tragice, prin care pâlpâie o anume duioşie; sunt versuri rupte parcă din trupul fragil al emoţiei şi al unei sensibilităţi împietrite în drama existenţială ce trebuie acceptată, ca şi când nu ar fi repetabilă în timp şi în spaţiu, ca un „inexorabile fatum”, ci doar acum, pentru prima dată, ar trebui traversată în univers, având senzaţia că „peronul e altul, filmul e greşit” („Urbană”). De aici, perceperea durerii la dimensiuni nemărginite, o experienţă ce a sfâşiat sufletul, precum şi încercarea de constituire a unor adevăruri pe un drum nou, al cunoaşterii poetice, al sondării în sinele fiinţei.

Versurile Andrei Tischer sunt acoperite de o fină tandreţe, dar cu forţă de persuasiune în metafizica ideilor în care sentimentul se înalţă de la tăcere, la „tunet” ce strigă îndoiala, neîmpăcarea, starea „colţului de pleoapă” cu „solzi de argint ai lacrimilor”, „pe drumuri de seară în crucea durerii”, după cum se ipostaziază poeta în „ghicitoare în cafea”, ca modalitate de transcedere a realităţii, un personaj imaginar, ca un alter ego cu „poveşti” reale, trăite. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Dorința de stabilitate

Liniștiți-vă și cunoașteți, pentru că liniștirea adună mintea.” – Petru Damaschin

Voința de a trăi este principiul fundamental al existenței noastre, al existenței universului. „Voința de a trăi cât mai mult posibil care însuflețește toate ființele organizate este înnăscută, absolută”, considera filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) și, împins de pesimismul său, prețios de altfel, spunea că totuși „viața este o afacere al cărei câștig nu acoperă cheltuielile”. De multe ori se dovedește așa a fi! Dar, tot voința este cea care încearcă a-i schimba valoarea câștigului. Cum? Prin luptă! „O luptă-i viața; deci, te luptă! / Cu dragoste de ea, cu dor. / Pe seama cui? Ești un nemernic / Când n-ai un țel hotărâtor.” ne îndemna poetul nostru George Coșbuc.
Toate popoarele aspiră, în viață, la binele comun și la cel individual. Greșelile politicienilor care urmăresc să cucerească puterea, acțiunile lor lipsite de discernământ, minciunile și șovăielile, alteori încăpățânarea stupidă, îi fac să uite de menirea lor, cea de asigurare a unei vieți stabile a oamenilor pe care-i conduc. Reacția oamenilor nu se lasă mult așteptată. Apare neliniștea, angoasa care poate duce la o adevărată luptă, sau opusul ei, starea de plictiseală, abandon. Ambele stări vin din afară, din mediul în care trăim, vulgar, agresant, cu care suntem în dezacord și din cauza căruia suferim. Read the rest of this entry »

Ion Gănguț: Valențe mitologice ale bradului la români

Este neîndoielnic faptul că bradul a exercitat o adevărată fascinaţie asupra românilor din vremuri imemoriale până în zilele noastre. Dintre multitudinea de motive, le-am identificat pe cele esenţiale: este arborele care rămâne verde pe toată perioada anului( simbol al vitalităţii); forma rectilinie a trunchiului, simetria crengilor, înălţimea şi anvergura coroanei impresio- nează prin semeţie şi măreţie; este arborele cel mai răspândit în pădurile noastre carpatine.
Cele mai vechi reprezentări ale bradului apar încă din neolitic în culturile Hamangia, Boian, Gumelniţa sau Cucuteni, pe obiecte ceramice, pe pereţii peşterilor,sub formă integrală sau simbolizat prin rămurica de brad ori frunza de brad. Zeiţa Bendis a tracilor este reprezentată cu o ramură de brad în mână.
În viziunea mitică a geto-dacilor, devine „arborele cosmogonic,arborele vieţii,un fel de axis mundi,care străbate cerurile cu coroana lui plină de aştri…sub coroana lui protejează ginta sau tribul…,iar sub rădăcinile lui adăposteşte o lume subterană,a demonilorˮ (Romulus Vulcănescu, „Mitologie românăˮ, Ed.Academiei, Bucureşti, 1987, p.90) . Read the rest of this entry »

Adrian BOTEZ: STIHURI VALAHE

BOTEZ A DESEN 0(1)

VISE DE SEARĂ

…văzut din curtea cu păuni: napoleonic mareşal!
stăpân pe stele şi pe-oceane – înaripatu-mi cal
mă poartă peste-mpărăţii şi peste mii de tronuri:
sunt împăratul Galaxiei – nu-s niciun fel de zvonuri

vindec betegi – redau vederi – învii şi morţi
sfinţesc săraci – fac şi desfac orişice sorţi
pe jumătate sunt în rai – mă am „la toartă” cu Hristos!
…din întâmplare – când şi când – mai umblu şi pe jos…

constat – atunci – că nu am oşti – nu sunt nici împărat
nu-nvii părinţi – nu-nvii străbuni – nici orbi n-am vindecat
sunt doar un biet Poet „plecat” – naiv – candid şi şchiop

de-orice mă sfarăm şi-orice-n lume mi-este hop…
…aşa frumos – de multe ori – visăm pe seară:
treziţi şi trişti – am vrea – pe loc – s-adormim iară… Read the rest of this entry »

Gheorghe Constantin NISTOROIU: BUCURIA SFINTELOR SĂRBĂTORI DE IARNĂ

25-Nasterea

„În noaptea Crăciunului alb şi senin
O Mamă cu Pruncul la sân,
Curată-n iubire, priveşte-n uimire
Plinindu-se Bunăvestire.
Un Prunc Sfânt se naşte în noaptea-nstelată
Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;
Al Tatălui drept Cuvânt
Coboară azi pe pământ
Făclie pe veci luminată!”
(Valeriu GAFENCU – Sfântul Închisorilor, Crăciun 1945)

Fiorul sufletesc al creştinului se strecoară tiptil în Noaptea Albă, serafică, pe sub faldurile de nea primind cântarea Îngerilor ce se pogoară din Cerul albastru care se răsfrânge peste Pământul dacilor împodobit cu sfintele Sărbători. Read the rest of this entry »

Magdalena ALBU: PLEDOARIE PENTRU CREŞTINISM (CREŞTINISMUL = AICI ŞI DINCOLO, DIMPREUNĂ…)

ALBU Magdalena x2

„Neclintit râul, fără de punţi.
Înecaţii din veac, trestii şi nuferi tăcând.
Vânătă pielea apei. Aici Dumnezeu
Niciodată n-a coborât.”
(Radu Cârneci – Banchetul în doi – Sonetul LXXXI, fragment)

Astăzi, religia creştină se află la o mare răscruce de drumuri, de unde se poate înălţa ori se poate pierde. Depinde cum luptă pentru a-şi defini cu sinceritate şi coerenţă miezul adânc al propriei filozofii interioare şi imaginea. Însă nu despre acea imagine de tip pr-istic vorbim noi aici, ci despre o radiografie exactă de sine, o poză amplă, nefardată cu intenţie, dar catalizatoare prin însăşi intensitatea Verbului de Lumină transmis către umanitate. Căci astăzi, într-o lume care nu te invită ostentativ decât la decadenţă şi puternic frig existenţial, creştinismul, prin oferta sa largă de atribute (re)umanizante şi (re)umanizatoare, produce o cantitate infinită de Lumină în stare să dezgheţe şi să lămurească cele mai intransigente şi înţepenite conştiinţe şi inimi. Read the rest of this entry »

Sorim Grumuș: General de brigadă Gheorghe Garoescu – Jurnal de front, vise de iubire

Gheorghe Garoescu

(14 august 1916-28 septembrie 1918)

Gheorghe Garoescu, născut la data de 1 octombrie 1886 la București a fost un general român, combatant în Războiul pentru Întregirea României. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Facultatea de Drept a Universității din București. Avansat la gradul de locotenent la 1 octombrie 1912, a fost repartizat în funcția de comandant de companie mitraliere la Regimentul 6 Vânători. În acestă calitate, a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic din vara anului 1913.
În timpul Războiului pentru Întregirea României, Gheorghe Garoescu s-a distins in luptele de la Porumbacu din luna septembrie 1916, la care a participat cu Regimentul 6 Vânători. A fost rănit in apropiere de Brașov, dar după o perioadă scurtă de convalescență, a revenit pe front.
În primăvara anului 1917, aflat în refacere cu unitatea în Moldova, Gheorghe Garoescu a fost implicat într-un scandal ce l-a vizat pe comandantul său de regiment și pe ofițerul cu aprovizionarea. Acesta îi acuză pe cei doi de furt și speculă cu produse din rechiziții destinate armatei. Cazul ajunge la Curtea Marțială, dar afacerea este în primă fază mușamalizată. În urma acestei măsuri, Gheorghe Garoescu va concluziona: Read the rest of this entry »

George Petrovai – Interviu cu Statul paralel

Eu: Chiar există așa ceva?!
El: Nostimă mirare întrebătoare. Adică îmi pui la îndoială existența, cu toate că am acceptat să-ți răspund la toate întrebările, oricât ar fi ele de năstrușnice. Ai merita să-ți întorc spatele și să-l dau dracului de interviu. Dar n-o voi face, nu din respect față de tine (mă rog, ce respect pot să am față de pestrița tagmă a jurnaliștilor?), ci pentru că sunt curios până unde vei merge cu nerozia neîncrederii.
Eu: Scuze pentru gafă! De fapt, cartezianismul nu-și trage seva din omniprezenta îndoială umană? Așa că te rog să te prezinți…
El: Văleu, ce de banalități și clișee! Dar de unde originalitate, când Martin Heidegger susține că l-a citit pe Aristotel în original și că a rămas surprins de mulțimea truismelor pe care acesta, unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichității, le înșiră la tot pasul. Prin urmare, dacă în afirmația voit paradoxală a lui Petre Țuțea renunțăm la partea cu idioții, atunci rămâne că numai Dumnezeu este original în sensul deplin al cuvântului… Read the rest of this entry »

Constantin Enianu – Money & Control

După atacul terorist din SUA de pe 11 septembrie 2001, s-au ivit multe întrebări, printre care una şi despre pericolele noii economii mondiale: terorismul este partea întunecată a globalizării ? Analiştii economici au afirmat că până pe 11 septembrie, se credea că globalizarea era ireversibilă. De atunci, se vorbeşte că lucrurile o pot lua în altă direcţie. Lumea de astăzi prin interconectivităţile sale poate oare aduce prosperitate tuturor ? „Următoarea noastră provocare este să facem lumea asta interdependentă mai mult pozitivă decât negativă. De felul în care realizăm asta depinde dacă secolul XXI va fi distrus de terorism sau va deveni cea mai paşnică şi prosperă perioadă din istoria lumii.”(William Clinton)(Episodul „Globalizarea”, din Documentarul Tv. „Resursele şi industriile strategice”)(*).
Luptele ideatice seculare despre cine va controla principalele sectoare economice, guvernele centralizate sau pieţele libere, continuă. În anii ’90, o revoluţie capitalistă mondială a alimentat noul ev al globalizării prin cea mai mare expansiune a comerţului mondial din istorie. Milioanelor de oameni, astăzi pare a le fi mai bine sub imperiul globalizării. Dar de la aparenţă la esenţă s-a ivit şi discuţia despre adevăratul impact al acestui proces. Una dintre întrebări este: De ce trebuie ca cei mai bogaţi din lume să dicteze mersul economiei lumii ? În episodul „Globalizarea”, este prefigurată lupta pentru cine ar trebui să facă noile reguli ale jocului în economia globală. Read the rest of this entry »

Adrian Botez – REÎNVIATA EPOPEE DACO-VALAHĂ

(în cinci cânturi – cu PROLOG şi EPILOG)

PROLOG

„…la-nceput a fost
Cuvântul – şi Cuvântul era la
Dumnezeu – şi Dumnezeu era
Cuvântul (…) Toate printr-însul
s-au făcut – şi fără Dânsul
nimic ce-i făcut – nu s-a
făcut…” (IOAN, cap. I, 1-3)

…un Singur Creator şi-o
Singură Creaţie – Creaţia fiind
de-a pururi repetată – şi iarăşi Ea-Creaţia fiind
Însuşi Creatorul Read the rest of this entry »

Din lumea colecționarilor

Dorel Schor – Apă de ploaie

 

Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apucă o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii scriu versuri, că alţii vor să se sinucidă sau iau o poziţie somnolentă în parlament.
Iată-l de pildă pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem aşa cam aproape zilnic, de câţiva ani, în staţia de autobuz. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia… Astăzi se observă de la distanţă că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută.
– Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă.
– Bine…, răspunde el posac.
E clar că nu e bine deloc. Ce poate să fie bine? Read the rest of this entry »

Adrian Botez – ARCANE ALCHIMICE ÎN POEMUL „MITOLOGICALE”, de MIHAI EMINESCU

Eminescu este obligat, prin misiunea sa de Spiritus Rector al NEAMULUI ROMÂNESC, să întindă, periodic, capcane iniţiatice, pentru a verifica gradul de virilitate spirituală al Neamului pe care-l ocroteşte. Cea mai cunoscută capcană a poetului Eminescu se numeşte MEMENTO MORI – panorama deşertăciunilor.
Una dintre cele mai puţin cunoscute capcane iniţiatice eminesciene este poemul MITOLOGICALE. Însuşi titlul, prin sufixarea cuvântului „mitologic”, avertizând asupra unei funcţii de împlinit în plan sacral – cu sufixul „-ale” – trimite la semnificaţia derizoriului, ilariantului (de tip zaharicale – sau, la Creangă: puricale…).
Numai în două cazuri, omenirea reacţionează astfel, faţă de sacru:
1- când mitul a fost uitat şi s-a degradat, formal, până la forma-funcţie de divertisment (dar orice mit poate reînvia oricând, autoenergetizându-se – pentru că el pre-există, din vecie spre vecie, în GRĂDINA ARHEILOR…);
2- când mitul trebuie protejat, cu orice preţ (chiar cu preţul aparenţei derizorii), de către iniţiaţi, în faţa valului agresiv-profan ( a se vedea măştile de tot felul – cele mai cunoscute fiind cele de carnaval… – dar semnificaţia esoterică a acestor măşti s-a pierdut, uneori aproape total… – puţini ştiu, de exemplu, că Arlechino are funcţie funebru-infernală…).
Textul eminescian oferă un traseu iniţiatic dintre cele mai interesante. Read the rest of this entry »

Ion Gănguț – Michelangelo. Poezia forţei şi a gingăşiei

Interesul constant şi frenetic pentru viaţa şi opera titanului Renaşterii, declanşat încă din timpul vieţii sale şi continuat până în zilele noastre a devenit un adevăr evident şi firesc.Iată că, relativ recent, doi cercetători americani, Benjamin Blech şi Roy Doliner, au publicat o carte care deschide noi orizonturi în interpretarea frescelor de pe bolta Capelei Sixtine, intitulată Codul lui Michelangelo, tradusă în româneşte la Editura Orizonturi, 2009.
Nu ne propunem o prezentare a acesteia, ci o discuţie mai aplicată privind poetica şi concepţia estetică a acestui uomo universale,numit încă în contemporaneitatea sa il Divino.
Pentru ca geniul său să se manifeste deplin, nu putea găsi condiţii mai prielnice decât în epoca Renaşterii,turbulentă din punct de vedere politic,dar atât de stimulativă pentru înflorirea artelor şi a ştiinţelor.Este epoca marilor descoperiri geografice,a cultului pentru reînvierea antichităţii căreia îi adaugă o valoare în plus, a cultului pentru măreţia omului, pentru descătuşarea energiilor sale creatoare în direcţia originalităţii şi a individualităţii.
Anii adolescenţei şi ai tinereţii lui Michelangelo stau sub semnul Academiei Platonice formate, încurajate şi susţinute prin mecenatul ilustrului Lorenzo il Magnifico în Florenţa,adevărata capitală culturală a Italiei renascentiste.În grădinile familiei de Medici,marile spirite ale vremii, gli avventurieri della penna (aventurierii condeiului) au găsit spaţiul prielnic şi atmosfera de emulaţie artistică şi ştiinţifică ce nu s-a mai repetat, poate, cu atâta intensitate. Îi amintim doar pe Leon Battista Alberti, Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola, Angelo Poliziano, Giorgio Vasari,fiecare în felul său punându-şi amprenta asupra personalităţii tânărului Buonarroti. Read the rest of this entry »

Adrian Botez – versuri

VISE DE SEARĂ

…văzut din curtea cu păuni: napoleonic mareşal!
stăpân pe stele şi pe-oceane – înaripatu-mi cal
mă poartă peste-mpărăţii şi peste mii de tronuri:
sunt împăratul Galaxiei – nu-s niciun fel de zvonuri

vindec betegi – redau vederi – învii şi morţi
sfinţesc săraci – fac şi desfac orişice sorţi
pe jumătate sunt în rai – mă am „la toartă” cu Hristos!
…din întâmplare – când şi când – mai umblu şi pe jos…

constat – atunci – că nu am oşti – nu sunt nici împărat
nu-nvii părinţi – nu-nvii străbuni – nici orbi n-am vindecat
sunt doar un biet Poet „plecat” – naiv – candid şi şchiop

de-orice mă sfarăm şi-orice-n lume mi-este hop…
…aşa frumos – de multe ori – visăm pe seară:
treziţi şi trişti – am vrea – pe loc – s-adormim iară…

BOTEZ-A-DESEN-3

Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Jaguar

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de naştere s-a potrivit a fi numărul maşinii ăsteia elegante, ar putea fi şi numărul de telefon al unui om important, contul bancar al unui bogătaş, numerele câştigătoare la tragerea Loto, numărul de buletin al unui politician, cu alte cuvinte n-ar strica să încerc să intru în legătură, pretextul este original şi, în viaţă, cine nu încearcă, nu progresează. Read the rest of this entry »

Vasile Filip – Rădăcinile şi izvoarele

Note de jurnal american (coperta dubla)

Dinspre rădăcini şi izvoare vin, şi se duc, mărturisirile pe care Vavila Popovici ni le dăruie, cu binecunoscuta-i generozitate, în acest prim volum de „Note de jurnal american”, apărut în anul 2017 în U.S.A. Cartea de faţă cuprinde, în cele vreo 300 de pagini, o perioadă de timp scurtă (august 2008 – decembrie 2009), ceea ce înseamnă că autoarea mai are multe de mărturisit până ce va atinge pragul de faţă. Faţa, în dorinţa mea, fiind cât mai mult extinsă în viitor. Dar nu distanţa în timp are cea mai mare importanţă, ci substanţa paginilor. Ca informaţii, trăiri şi reflecţii.
„De ce scriu?” se auto-interoghează Vavila Popovici pe coperta a patra a cărţii. Şi ne lămureşte: „Scriu pentru că sunt încă vie,/ pentru că scrisul este al celor vii…” „De ce jurnal?” – intuieşte o eventuală întrebare, venită din partea cuiva. „Răspunsul este simplu – ne lămureşte în continuare – deoarece am avut din nou prilejul unei călătorii, a unui transfer al sufletului în această existenţă ce mi s-a dăruit (…) Motivaţia am găsit-o chiar în definiţia jurnalului, cea de redare a realităţii (…) Jurnalul este mai liber (…) Cel ce scrie un jurnal găseşte uşor o motivaţie de destăinuire…” Read the rest of this entry »

Sărbători fericite și La mulți ani!

1

 

 

 

Alexandru Spătaru – Vine Bunul Preabun

Asculţi colinde de Crăciun?
Eşti unul dintre descoperitorii drumurilor
de zăpadă dintre galaxii?
E vremea să te întâlneşti cu sania
Bunului Preabun.

Vine din Cer, trimisă de la
Împărăţie, încărcată cu Marea Veste.
Vine-ntr-o sanie trasă de Istorie
cu zurgălăi-colinde şi flori dalbe
culese acum din stele. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate

Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” – Mihai Eminescu

Am urmărit cu interes și emoție transmisiunile televiziunilor române, decența și profesionalismul cu care au relatat ceremonialul grandios al înmormântării Regelui Mihai I. Fericiți cei ce au fost martori oculari la măcar câteva momente din tot acest ceremonial. Un om, un rege a cărui valoare morală nu a fost prețuită îndeajuns, cât timp a fost în viață. Un rege față de care poporul a greșit poate, prin pasivitate, când avea dreptul să nu accepte odiosul regim bolșevic, dar nu avea și puterea de a i se opune. Cei care au încercat, au fost învinși, aspru pedepsiți. Martiriul vieții Regelui s-a pliat pe martiriul poporului nostru. Octavian Paler spunea că „iremediabilă este doar greșeala de a te lăsa strivit” în viață, ceea ce Regele nu a făcut. El a luptat din greu, cu demnitate – virtute care i-a determinat comportamentul, pentru supraviețuire a luptat, iubind în totodată țara în care s-a născut.
Acum, la funeraliile Regelui Mihai I, s-a simțit dragostea, prețuirea poporului față de Rege, față de regalitate, dar și sentimentul unei culpabilități, fiindcă am avut și trădători care au acceptat noul regim, alții care nu au realizat grozăviile ce aveau să se succeadă, alții care au tăcut și au acceptat suferința, umilirea, tortura noului regim instaurat. Read the rest of this entry »

Cecilia Bănică-Pal: Iarnă

IMG_20170809_0002

Iarnă învolburată
Iarnă înfuriată
Iarnă luminată
Iarnă colorată
În alb-gri-argint
Cu solzii sclipind
Auzi croncănind
Corbii triști zburând
Cerul despicând. Read the rest of this entry »

Boris David (Daris Basarab): Cum de am reușit?!…

interviu.

Uite că am reușit, prietene!
După ,,abdicarea lui Mihai I”, adolescenți, trăind sub influența terorii care se instaura atotputernică în viața de toate zilele, fără excepție, în toate domeniile, am început să învățăm să să nu ne manifestăm imprudent, cum ne spuneau cei de acasă. De fapt urmam fără comentarii atitudinea de prudență a dascălilor noștri, și Doamne!, ce dascăli aveam…Nu că ne omoram cu învățătura, dar plecam din clasă cu învățătura servită cu dăruire.
După refugiul din 1944 și o cursă cu urmărire de către o echipă mixtă sovieto-română, după Călărași, Râmnicul Sărat, Beiuș, am poposit în Oradea, unde, neînfricatul episcop Nicolae, ne-a oferit găzduire chiar în Palatul Episcopal. Curios, nu?!, educat în spiritul religiei ortodoxe, eram, totuși, cam greu de supus unor reguli, ca să nu le spun Dogme, și la prima atitudine recalcitrantă la ora de religie, am fost admonestat și invitat să mă prezint cu tata de mână. Vorba ceea, tata era om de-al lor, om al bisericii. Munca de lămurire nu a ținut mult. O singură trimitere la Dumnezeu, la rolul jucat de Cel de Sus în episodul deportării, când o minune ne-a smuls din ghearele însoțitorilor noștri, și, adolescentul recalcitrant s-a potolit, cel puțin aparent. Read the rest of this entry »

Elena Dragu: ALBERT CAMUS sau tragicul ca absolutizare a dramei de idei

q1Raportându-se constant la configuraţia particulară a spiritului nordic, adică la Kierkegaard, Nietzsche (de la care va prelua cultul spiritului grec) şi Heidegger, Albert Camus (1913-1960) pleacă în constituirea viziunii sale sui-generis despre lume de la o antiteză considerată esenţială, despre care vorbise şi Madame de Staël, aceea dintre spaţiul septentrional, ceţos, gotic, iraţional, creştin, ossianic, şi cel sudic, solar, geometric, raţional, luminos, homeric, adică mediteranean. Spiritul francez ar fi tocmai sinteza acestora. Albert Camus validează şi investeşte cu o funcţie majoră factorul geografic în constituirea unei matrici stilistice a rasei. Din această fundamentare s-au născut marile antinomii pe care se întemeiază opera camusiană.
Mai întâi există această lume iar existenţa ei este evidentă. Aceasta ar fi Faţa. Dar există la fel de evident şi moartea, suferinţa şi absurdul, adică Reversul (Faţa şi reversul). Însă, dacă Sartre, de care A. Camus s-a delimitat cu o constantă conştientizare a diferenţelor faţă de existenţialismul filosofic nordic sau sartrian, putea afirma că existenţa precede esenţa, în opera eseistică şi literară a celui de-al doilea apare o încredere fără margini în valoarea umană, în splendoarea etică a faptei omeneşti, „o valoare fixă şi imuabilă, un termen de referinţă care este natura umană, având drept exigenţă fundamentală frumuseţea”. Esenţa vieţii, certitudinea unei evidenţe etice a umanităţii, precede existenţa şi înnobilează faptele care primesc sens. Nu acţiunea conferă sens existenţei, ci aceasta o îndreptăţeşte şi o face posibilă ca sens. Albert Camus este mai întâi de toate un moralist şi abia ulterior un filosof: „Nu sunt un filosof, Nu cred destul în raţiune pentru a crede în sistem. Vreau doar să ştiu cum trebuie să te comporţi. Şi, mai exact, cum trebuie să te comporţi când nu crezi nici în Dumnezeu, nici în raţiune”. Read the rest of this entry »

Elena Cristina Toader: Haiku-uri

2

Norii picură-
Lacrimi de albăstrele,
Pe pajişti crude.
*
Câmpii brumate-
În ochii primăverii,
Mii de ghiocei.
*
Fluturi albaştri-
Îşi răspândesc dragostea,
Printre narcise. Read the rest of this entry »

Petruș Andrei: Frumos e satul meu…

petrus-andrei

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Frumos e satul meu în miezul zilei
Și mai frumos e însă-n miez de noapte
Când se aud misterioase șoapte
Și simți mirosul dulce al zambilei.

Câte un scâncet cumpăna mai scoate,
Cad bani de aur în cutia milei
Și-un zburător în visele copilei
S-o prindă-n brațe stă și se socoate. Read the rest of this entry »

Tudor Ghideanu: De la Marele Orb la Marele Anonim

C_4

Filmul folcloric al mitului poetic, a fost urmărit, în detaliu, de cei mai prestigioși interpreți ai genialei Opere a lui Lucian Blaga – cel mai important meteoric, după Eminescu, al unei indubitabile Cosmogeneze a Geniului. Cu certitudine, pentru Blaga demiurgul din Lancrăm, este potrivit să cităm, în finalul poeticii sale, Amurg de Toamnă, în care poetul se înspăimântă la gândul de a-și „pierde sufletul în tăcerea contopirii lui cu ființa naturii –

O rază
ce vine goană din apus
și-adună aripile și le lasă tremurând
pe-o frunză:
Dar e grea povara – / și frunza cade

O sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
și mai adânc,
Să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
S-ar prăbuși!

Meditația blagiană asupra caducizării Timpului, în În Marea Trecere, în care, fericit, unii interpreți au văzut – ținând seama de coerența maximă a Operei geniale – „o cheie simbolică a întregii viziuni…”. Read the rest of this entry »

Georgeta Blendea Zamfir: Impunerea lumii satului în spaţiul naţional, prin romanul „Cireşul spovedaniei”, de Ioana Stuparu

STUPARI-Ioana-CIRESUL-SPOVEDANIEI-cop1

Ambientarea dintre mine şi Ioana Stuparu se realizează pe coordonatele accesării energiei Kundalini care se înalţă în aura divină. Spovedania este modalitatea autoarei de a comunica sfere lumeşti pe lângă cele creştineşti pe care le face la biserică. Duhul Sfânt îşi lărgeşte energiile în paginile cărţilor Ioanei Stuparu inspirându-i, fluidizându-i comunicarea în scris. Din pagini se degajează molcoma curgere a comunicării pe care scriitoarea o are şi în vorbire cu o voce de o muzicalitate aparte. „Cireşul spovedaniei” ne leagă încă o dată, făcându-mă să mă apropii de carte. În pasiunea încă acerbă pentru Mama Geea care ne dă toate frumuseţile cu flori, arbori, iarbă verde, munţi, fluvii, mare etc. etc, am cumpărat un apartament care avea chiar lângă balcon un cireş care înflorind se vedea în lumina lămpilor ca o imagine din rai, iar vara împreună cu prietenii îi culegeam fructele roşii, delectându-ne.
Ioana Stuparu vine în carte cu o lume a satului pe care o devoalează minunat într-un ton al românului care a adus din ancestralitate marile bogăţii morale. Jocul „Alunelului” în care energia dansului a îmbogăţit trupul şi sufletul neamului nostru este la fel ca Sârba din satul meu Teliu, unde este o Cetate dacică; „tel” este un cuvânt cu o vechime de 3.000 de ani, înainte de Hristos care însemna deal. T s-a transformat în d prin palatalizarea labialelor, şi e s-a diftongat. Astfel tel – s-a transformat în deal. Pe deal este Cetatea dacică din Teliu. Sârba din Teliu este a bărbaţilor dezlănţuiţi într-o energie pe care n-am mai văzut-o niciodată. Read the rest of this entry »

Adrian Botez: Drumul libertăţii (poeme)

BOTEZ-A-DESEN-3

VOIEVOZII NEAMULUI NOSTRU

ei sunt crescuţi din luturi şi ţărână
sunt Voievozii apogeului de mir
făcuţi sunt doar în locul ăsta să rămână
să-i dea lumină – fir de patrafir

ei sunt crescuţi din piatră şi pădure
Voivozi sunt Vulturilor – Epopeii-Munte
înalţă Neamul în Război şi-n Nunte
şi se pogoar’ în Mare – pân’ la hale sure Read the rest of this entry »

Valeriu Marius Ciungan: Vremea luminilor (poeme)

CIUNGAN-V-Marius

GENEZĂ

azi nu am scris, uitasem să mai scriu, o foaie albă, început de carte,
slove-nţelepte, cine mă-nvaţă când apari din întunerec
ce e lumina şi cine noaptea de lumină o desparte

azi nu am scris, în versuri lungi, cum ape-ntinse sunt albastră zarea
şi-un răsărit în flăcări, fundal prin care treci adeseori tăcut
adeseori separă cerul, marea Read the rest of this entry »

Alin RADU – MIRESME (POEME)

RADU Alin

MÂINILE ACESTEA

Mâinile acestea,
Mâinile acestea murdare
Aceste mâini
În care s-au strâns toate gunoaiele lumii;
Mâinile acestea
Cu care am spart toate clepsidrele lumii,
Aşezându-le apoi peste nisipul căzut
Aceste sensuri
Unul spre dreapta şi altul spre rău.
Acestor mâini,
Acestor fluturi,
Cu care am iubit toate femeile lumii; Read the rest of this entry »

Luca Cipolla – versuri

Luca Cipolla

Filo d’erba

Silenzio e quiete,
un esile filo d’erba
calpestato e
inumidito di rugiada
riemerge illuminato da
fioche stelle
per poi abbracciare
l’agata d’infinite cifre ineffabili e
concentriche..
L’aere schiva
d’un solo refolo
pare destar l’attenzione
del sasso che ottunde
l’esile filo d’erba
a suo modo già
piegato dal pathos..
e richiama la lentezza. Read the rest of this entry »