Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)

Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Țuțuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui

Veronica Balaj_coperta selectiv-Areopagus

(mai mult…)

George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?

Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă de timp în care cârmuitorii de toate culorile politice au făcut tot ce le-a stat în putință ca România și cetățenii ei rămași acasă să-și taie de zor craca de sub picioare. Păi cum altfel să-ți explici că o țară înzestrată de Creator cu de toate (fabuloase bogății ale solului și subsolului, climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, binecuvântată așezare geografică pe cursul inferior al Dunării și taman la intersecția drumurilor/intereselor occidentale cu cele orientale, popor de-o providențială răbdare) a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană la toți parametrii care ilustrează nivelul real de trai, cu o datorie externă de circa 100 miliarde euro, un gol populațional de peste patru milioane suflete (am în vedere doar românii expatriați în antinaționala perioadă postdecembristă, nu și milioanele de vieți intrauterine curmate legal de medici), cu o mentalitate complet dată peste cap, un învățământ ce nu precupețește niciun efort politico-financiar pentru ca numărul analfabeților funcționali să sporească an de an, o tot mai precară sănătate a nației (vezi jalnica stare a atâtor spitale și înfricoșătorul număr de farmacii), cu un stat în necontenită disoluție și un viitor tot mai nesigur pentru urmași, nu doar de mântuială pregătiți să preia ștafeta național-europeană, ci și înstrăinați aproape cu totul de autenticele fundamente ale românismului?! (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMAN

Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.
Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți. (mai mult…)

Victor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobani

Guvernul francez își bate joc de ciobanii francezi. Administrația franceză le interzice transhumanța chiar și de pe un munte pe alt munte vecin, sub diferite pretexte și le impune tot felul de norme absurde și restricții, numai ca să îi bage în faliment. Oile franceze sunt duse la ecarisaj, ca să le transforme în conserve pentru pisici și se importă cu avionul oi congelate din Australia și Noua Zeelandă. Probabil că cineva profită din asta. Și cine profită din faptul că sute de ciobani și agricultori francezi ajunși la disperare se sinucid în fiecare an, iar familiile lor sunt expropriate și rămân pe drumuri, cu datorii financiare rămase pe seama urmașilor? Dar numai în Franța se duce o politică dușmănoasă împotriva țăranilor? O fi ura orășenilor față de țărani un fenomen european? De unde vine ura orășenilor noștri față de ciobanul din Miorița? De ce a devenit politic corect să își bată joc toți nătărăii de Miorița, de Eminescu și de toate valorile noastre culturale? Știu birocrații mai bine decât știe ciobanul, de câți câini are el nevoie să se apere de lupi, de urși (mai mult…)

Vavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂ

Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise și speranțe,/ vă vor crede zei păzitori,
și vă vor dărui dragostea lor./ Numai atunci!/ Lăsați fecioarele să-și termine visele!

Conform Dicționarului limbii române libertatea este „posibilitatea de a acționa după propria voință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății.” Libertinajul reprezintă viață în libertate cu un comportament desfrânat, destrăbălat, în afara bunului simț și a legilor morale.
Mulți confundă cele două noțiuni, ne înțelegând că omului, într-adevăr, poate face orice, dar că foarte puțin din tot ceea ce poate face îi este folositor. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia”.
Conștiința și voința sunt cele care aleg și îmbrățișează făcutul de bine sau de rău, iar alegerea trebuie să nu stânjenească pe cei din jur și totodată să fie conformă cu legea morală. Libertatea, precum și moralitatea sunt daruri date de Dumnezeu. Sunt tineri, adolescenți și mulți dintre oamenii maturi care confundă libertatea cu libertinajul, unii din necunoaștere, alții din naivitate cad în plasa (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

BACŞIŞ

  • Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
  • ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
  • Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
  • Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
  • Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
  • „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
  • Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
  • Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
  • Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
  • Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
  • Unele idei strălucesc prin absenţă. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

AVOCADO

  • Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
  • La cât? întreb eu politicos.
  • Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
    Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
  • S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
  • Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
  • Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
    -Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o (mai mult…)

Daniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările

Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
„era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
  • Multi amici, putini prieteni…
  • Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SIMPTOMELE NEVROZEI

  • Ştii la ce concluzie am ajuns? mă întreabă Oiţerman.
  • Ai ajuns la o concluzie? mă mir eu candid.
    Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: „A escrocat un milion”.
  • Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe şi obsesii, întotdeauna a visat să aibe un milion pe care nu i l-a dat nimeni…
  • Ce legătură are?
  • Are. Acum priveşte aici: „Trei accidentaţi grav pe trecere pietoni”. Pot să-ţi relatez conţinutul, pentru că am citit. Un şofer a intrat cu o (mai mult…)

Veronica Balaj: Cosmisian, un autor inedit

Comisian - Mouelle Roucher

Mouelle Roucher,  ,„Dezliterarea”  vol I

Înnoirile în creația literară, continuă. Sunt necesare. Fac parte din însăși ființa scrierii.Nu mă refer în mod special la cunoscutul val nou din literatura franceză a deceniilor trecute .Desigur, ecourile sale s-au diversificat și , firește s-au ampretat cu nota personală a scriitorilor care i-au urmat. Scriitorii tineri , cu talent, au cale liberă de-a se afirma într-o formulă novatoare .Este și cazul tânărului autor Cosmisian , care a semnat acest volum,Mouelle Roucher cu subtitlul Dezliterarea , incitant încă de la prima vedere. Ce va să zică acest termen oarecum inventat ? Este sublinierea conceptului , validat de vremuri și timp că,odată plecată în lume , o carte, își are propriul destin. Independent de creatorul său. La acest fapt se mai adaugă și o concepție proprie autorului Cosmisian, urmare a unei meditații profunde apropos de raportul și influența cuvântului scris asupra lumii. Intenția novatoare este explicitată în capitolul al 14-lea al volumului în atenție, unde autorul precizează: ,,Dezliterarea”este momentul în care cuvintele se desprind de structura lor firească, este un timp, aș zice, când cuvintele desprinse…au libera circulație să creeze o nouă poveste . Așa am putea parafraza concepția autorului. (mai mult…)

Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica Pop

O carte ca o mărturie
Un al doilea volum în ierarhia unui om al scrierii literare nu este nicidecum pe locul doi decât cronologic vorbind. El face parte dintr-o trăire permanentă, ca un flux interior pe care, orice poet și-a asumă ca pe o stare de viață, de existență. Aceste POEME ÎNTOMNATE, Edit. Eurostampa, Timișoara, 2016, sunt de fapt, rodul unor gânduri îndelung cizelate, trăiri transferate în cuvinte, în simboluri care susțin unitatea cărții. Ne-am putea opri la câteva dintre acestea cum ar fi, trecerea timpului și adăugăm ca argument, denumirea primului volum, Timp personal. Timpul se constituie frecvent ca leit-motiv din care se ivesc imagini poematice cu valabilitate general-umană. Autoarea nu este copleșită de teamă, n-o încearcă o angoasă, visele și tăcerile timpului sunt acceptate ca ceva firesc: ,,bucuria visării/stau pe-o câmpie/întinsă/sub un cer/în amiază/meditez/cât de scurtă/e viața /numai/cuvântul durează” (pg. 32)De fapt și titlul duce spre această priveliște dulce-amăruie a vremii în derularea sa implacabilă,ajungând pentru autoare la tărâmul toamnei care în subtext înseamnă rodul . Acumularea. Înțelepciunea, raționala percepție a raportului cu viața care-și are normele sale dincolo de voința personală. Nu ai ca om, ca ființă singulară în felul tău, nu ai altă cale decât să aduni cele care te pot îmbogăți într-o toamnă a vieții ajuns. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

UN FALS REUŞIT

  • Cum se numeşte atunci când ai invitat cinci musafiri şi vin zece ?!
  • Tipul nu dă semne vizibile că înţelege ce citeşte…
  • Luna viitoare mi se eliberează un program de economii. Trăiască libertatea!
  • „O dronă invizibilă a fost observată ieri seara”.
  • Când beţi şampanie, nu uitaţi cu cine aţi băut apă (Al. Pacino).
  • Nu oricărui om îi este frică să se facă de râs.
  • Numai din eşecuri înveţi… Şi dacă n-am avut eşecuri?
  • Dreptatea nu poate fi înfăptuită de către cei nedrepţi. (mai mult…)

Vavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUS

„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham

Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente (mai mult…)

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilor

„Ceea ce impresionează la Constantin Brâncoveanu, dincolo de dimensiunea cultural-artistică și cea religioasă, este durata domniei sale. A fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai Țării Românești, domnind neîntrerupt vreme de peste 25 de ani. De la Basarab I și Mircea cel Bătrân și până la Mica Unire, doar Matei Basarab se apropie de aceast cifră, iar performanța lui Brâncoveanu este cu atât mai apreciabilă cu cât contextul în care a domnit a fost unul extrem de complicat, dominat de incertitudine, într-o perioadă în care, pe plan intern, țara era divizată de conflictele dintre facțiunile boierești, iar la nivelul continentului aveau loc prefaceri de ordin geopolitic de o magnitudine deosebită“ – Ambasador George Cristian MAIOR, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”.
Puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a marcat istoria românilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelungata sa domnie din Ţara Românească, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, corespunde unor importante realizări economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând diplomatice şi informative. (mai mult…)

Dorel Schor – Sfaturi dietetice

  • Nimic nu se compară cu o păcăleală bună… De-a mea!
  • Ar fi foarte grav dacă am fi întotdeauna de acord în toate.
  • Toate prejudecăţile sunt vechi. Nu aveţi ceva nou ?
  • Caracterizare: slugă la toţi stăpânii.
  • Ce e nou poate fi contestat mai uşor (Liviu Lăzărescu).
  • Două dispoziţii de sens contrar se anulează între ele.
  • Există o deosebire intre „nu sunt de acord şi „nu permit”.
  • Nu mai avem ce discuta, suntem de aceaşi părere… (mai mult…)

Vavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – Zenon

Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.
După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.
Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

OAMENI ŞI ANIMALE

Cearta dintre Boris Glazpapier şi dentistul Kleinergrois a început într-o seară, la un pahar de bere, de la un fleac atât de puţin important încât a doua zi aproape nimeni nu-şi mai amintea exact amănuntul. Fapt este că, puţin înfierbântaţi de ceartă, uzaţi de căldura zilei şi cu nervii răsuciţi, cei doi au depăşit motivul iniţial şi şi-au aruncat tot felul de epitete, au ridicat tonul şi, la un moment dat, şi-au complimentat nevestele şi căţeii…
– Javra dumitale latră la patru dimineaţa, a strigat Boris. Ruşine!
– Poate a dumitale, a replicat dentistul. Nu a mea…
– Ha, ha, eu nici nu am câine! În calitate de preşedinte al comitetului de bloc voi propune o taxă specială pentru proprietarii de câini. Cine vrea potaie, să plătească!
Aici e momentul când au intervenit şi alţii. În mai puţin de jumătate de oră s-au format două partide. Unul al posesorilor de patrupede, celălalt al adversarilor juraţi. Proprietarii de animale s-au aşezat sub platforma ştiută a Asociaţiei pentru protecţia animalelor, ceilalţi au apelat la Organizaţia pentru apărarea drepturilor cetăţeanului. Evenimentul a fost comentat la băcănie, la măcelăria lui Ioel Fişelovici, la tutungerie şi la bancă. S-au creat largi curente de opinie şi atitudine.
„Partidul în favoarea oamenilor” a propus boicotarea magazinelor unde se comercializează preparate de genul Ham-ham sau Miau. Ziarul local acordă o atenţie deosebită evenimentului, iar tirajul îi crescu fantastic după ce rubrica „opinia cititorului” (mai mult…)

Daniel Luca: Recuperarea inocenței

kara molnar

În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”). (mai mult…)

Emanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţei

Geografia eidetică a con-textualităţii esenţiale cuprinde opţiunea funciară a lui Noica pentru Platon, Aristotel, Bruno, Descartes, Kant, Goethe, Hegel (mai ales modelul fiinţei I-D-G), dar şi „Rostirea românească”, Eminescu. Le vom identifica pe parcursul unei Constituiri fenomenologice a sensului cugetării nicasiene, astfel:
I. 1. Continentul Platon
Ca şi Vladimir Soloviov1, filosoful român va scrie o „viaţă” a lui Platon, de la care începând putem verifica adevărul metodologiei moderne
(şi postmoderne), conform căruia Con-textualitatea subordonează caracteristic Inter-Textualitatea (Platon, Descartes, Kant, Hegel etc.) şi accentuează intra-textualitatea (Noica – „Limba” – „Rostirea filosofică românească”, „Modelul cultural european”, „Logica synlethică”, „Eminescu”, Spiritul românesc în cumpătul vremii (Cele 6 maladii), „Devenirea întru fiinţă”. În „Continentul – Platon”, Constantin Noica interpretează (face o hermeneutică unică) şi deci, descoperă. Ce „descoperă” şi ce „interpretează”?
1. În ordine succesivă: în primul rând, că „Nu e mai multă puritate într-o viaţă de filosof grec decât era într-o statuie, culori sunt şi într-o parte şi în alta. (mai mult…)

ION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

A apărut a doua ediție a cărții domnului Stan V. Cristea ,,Marin Preda-anii formării intelectuale’’. Trebuie să spunem de la început că materialul cuprins în volum aproape s-a dublat, de asemenea și imaginile din viața scriitorului. Teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede, un încercat al condeiului, nu este la prima tentativă, el a publicat multe volume de istorie literară, versuri, monografii și a realizat câteva antologii literare. Pasiunea lui a rămas tot MARIN PREDA. A umblat după materiale, le-a strâns, le-a clasat, a vizitat Siliștea-Gumești de câteva ori, a stat de vorbă cu rudele și sătenii, cu învățătorii lui, cu autoritățile și a reușit să ne prezinte o adevărată biografie a anilor formării intelectuale ai lui Marin Preda din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971. (mai mult…)

Victor Ravini – Asta nu ți-o poate ierta

— Îl cunoști pe Cutăriță Cutărescu? m-a întrebat la telefon un român din Göteborg, când locuiam acolo. Trebuie să fi auzit de el. Este un mare scriitor.
— Mare scriitor? „Îmi pare bine. La care minister?” am zis eu citându-l pe Cincinat Pavelescu.
— Nu, nu! E un scriitor renumit. Cum să nu știi de el?
— Ba da, îl știu. L-am cam cunoscut acum vreo două decenii, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Dar nu știam că a devenit așa mare între timp. Eram acolo cu fosta soție și cu copilul. Cutărescu la fel, cu soția și copilul. Stăteam în fotoliile de pe balcon, împreună cu soțiile și beam cafea. El spunea bancuri tot timpul. N-am conversat nimic. Eu nu prea cam știu să fac conversație, dar știu să tac. Așa că nu știu mare lucru despre el. Dar de ce mă întrebi?
La Neptun, aveam balcon comun cu Cutărescu, cu Sorin Titel și cu încă o pereche, în vârstă, distinși, respectabili, îmbrăcați la patru ace, el cu părul alb, la costum și cravată, nu în blugi sau oricum, ca noi ăștilalți scriitori. Pe Sorin Titel îl cunoșteam de la Timișoara, (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – versuri

POEZII CU ANTONIME, LA DOSPIT, SĂ CREASCĂ BINE

SE COC PERELE

Se coc perele-n grădină
Înverzesc când e lumină ,
Un zmeu a făcut minunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, afară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

FĂT FRUMOS ŞI FECIOARA CU PĂRUL DE AUR

Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi? (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Răutatea se naşte din prostie, din invidie şi din frustrare.
  • Fiecare duşman îşi are duşmanul său…
  • Pluralul începe de la doi.
  • Dacă îţi pute totul. tot timpul, problema e la nasul tău.
  • Proştii simt nevoia să dea sfaturi, înţelepţii nu .
  • Prestigiul se câştigă în ani de zile, dar se poate pierde într-o clipă.
  • E primit cu pâine şi sare cine are pâinea şi cuţitul.
  • E mai uşor să înjuri când eşti fără cravată.
  • Fiecare scai în pustiu e floare… (mai mult…)

Minodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu Cărpuşor

Plecat dintr-un loc de mare tradiţie istorică şi culturală – municipiul Roman-Neamţ, Ovidiu Cărpuşor, talent înnăscut, muncitor și ambițios, a mers cu încredere și perseverență încă din copilărie pe drumul împlinirii idealului vieții – de a sluji cu toată dăruirea arta. Prin multiplele resurse creatoare, de desenator și colorist, prin intensa pregătire profesională și originalitatea viziunii plastice și cu o biografie artistică deosebită, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, prețuit în țară și străinătate.
Stăpânind cu pricepere modalitățile specifice picturii și graficii, Ovidiu s-a îndreptat spre un limbaj al conciziei, tinzând spre reținerea elementelor sugestive în investigarea și interpretarea sensurilor obiective ale realității. Captivante prin bogăția fondului ideatic și emoțional, prin diversitatea genurilor abordate, creațiile sale sunt mărturia seriozității și a surprinzătoarei sale mobilității.Îndrăgostit de spațiul citadin, artistul realizează adevărate „portrete” de case vechi, monumente istorice și de artă – cetăți și castele, mănăstiri și schituri din burgul transilvan. Executate cu spontaneitate și cu marea forță de expresie a liniei evocatoare, el surprinde frumusețea și farmecul stilurilor arhitecturale, atmosfera și poezia lor autentică, transmițându-ne acel sentiment al permanenței și siguranței. (mai mult…)

Emanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui Noica

Noica este unul dintre puţinii cugetători contemporani care a pus, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluralitatea culturilor Europei (şi ale lumii) şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare. Încă din anul 1938, în eseul Omul contemporan şi viitorul, viitorul filosof conferenţia că „Omul de azi” este: „unul care nu se sinchiseşte de viitor; unul care nu crede în viitor (…) Viitor – nu-i aşa – are omul care visează, care năzuieşte, care vrea. Viitor are viitorul. Omul contemporan e obosit”(1) .
Critic acerb al întregii „literaturi a sfârşitului”, care excelase prin Oswald Spengler şi alţi falşi profeţi ai „sfârşitului de lume”, Noica ne reaminteşte că: „Nu trebuie să credem însă că singur omul contemporan e încercat de un asemenea sentiment al sfârşitului – sfârşit de civilizaţie, sfârşit de epocă sau sfârşit de lume. La contemporani, lucrul ia o formă mai gravă fiindcă e mai rafinată ceva (…) Omul de azi nu are atât sentimentul sfârşitului absolut, cât greutatea începutului, indiferenţă faţă de viitor. Iar dacă are şi sentimentul sfârşitului, adică dacă spune: cu noi se sfârşeşte o anumită civilizaţie sau o anumită perioadă a istoriei, e pentru că nu vrea să aibă răspunderea zilei de mâine, nu iubeşte ziua de mâine. E atât de comod să aştepţi împlinirea vremurilor, ca şi cum n-ai avea nici o răspundere la ceea ce se <<împlineşte>>”(2) . (mai mult…)

Dorel Schor – Ziceri

  • Eşti destul de bogat ca să-ţi permiţi să spui numai adevărul?
  • Fiecare e expert în ceva pentru ceilalţi.
  • Toate frumuseţile sunt trecătoare, dar nu toate trecătoarele sunt frumuseţi…
  • Munţi de cuvinte, pleşuvi de idei.
  • Omul modern nu se poate întoarce la mama Natură. Nu sunt destule locuri de parcare.
  • Nu v-o luăm în nume de rău… Nici nu ştim cum vă cheamă.
  • Cele mai nobile cuvinte pot ieşi din gura cea mai nespălată.
  • In spatele fiecărei feministe se află o femeie care face treburile ei.
  • Problema asta mă depăşeşte: e prea mică pentru mine!
  • Dacă te bagi în tărăţe te mănâncă porcii. Şi dacă nu te bagi, nu te mănâncă porcii?
  • El şi-a scos frunzele de laur, ea şi-a scos frunza de viţă… (roman). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Tremurul plopilor

tudor

Fără de veste-ntr-o seară
Liniştea mi se pierduse,
Dragostea mea de o vară
Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic luceşte
Febra privirilor tale,
Tremurul plopilor mi-este
Albă cămaşă de zale.

Lia Ruse – Ia noastră

IA
Aveam -ie- din vise înalte,
Cu râuri înflorite și,..ce halo,
Când amintirile încep să salte!…
Atâta a rămas într-un tablou.
……………………………….
Cusută-i cu limpezite fire,
Tălmăcind modele fine și rare.
Bunica mi-a povestit cu iubire
Cum încântă cu-atâtea odoare!…
Culoarea-i prinsă-n dorința ideii, (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

JAGUAR

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de (mai mult…)

Domniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi Paris

Autor a peste douăzeci de volume de versuri, Mihai Merticaru îşi continuă peregrinările pe cărările luminoase ale Parnasului literar, editând o nouă carte dedicată sonetului, specia literară care l-a consacrat și l-a impus atenției publice.Titlul volumului „Vis şi abis”, apărut la Editura Muşatinia din Roman, în anul 2018, constituie o frumoasă metaforă, visul reprezentând speranța, calea de acces spre lumi mirifice, aurorale, iar abisul (prăpastia, genunea) sugerând prăbușirea acestor speranțe și iluzii..
Fascinat de frumuseţea „oraşului luminilor”, autorul dedică Parisului un grupaj de paisprezece sonete, unul mai frumos decât altul, pe care le aşază în partea de început a opusului liric, atribuind, în versurile sale, mai multe caracteristici celebrei capitale europene; „… Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori şi de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu o mie de ispite te îmbie...”( „Parisul” I); este „ Cuib de nebunie şi tinereţe”( „Parisul” II ); „Magnet e a metropolei lumină…”(„Parisul” XII).
Jurnalul de călătorie”, în inima Franţei, punctează principalele obiective de care se simte atras oricare turist, odată ajuns în Paris: Turnul Eiffel („Întreaga omenire şi-a dat întâlnire/ La Turnul Eiffel…” („Parisul” I ), vestitele muzee pariziene, străzile purtând numele unor celebre personalităţi istorice sau al unor renumiţi oameni de cultură (pictori, scriitori, maeştri ai diverselor arte), parcurile şi grădinile, ori râul Sena care străbate metropola şi pe care „curg istorii colorate”. E atâta frumuseţe în acest colţ de lume, încât ai dori ca timpul să stea în loc, iar sufletul să se încarce de armonia cosmică, plutitoare în aer, alături de sunetele clopotelor din Catedrala Notre-Dame, sau ale Basilicei Sacre-Coeur. L’Ile de la Cite, Pont-des-Artes, La Place de la Concorde, Le Palais Garnier, Le Moulin Rouge…( „Parisul” VI ) sunt tot atâtea locuri de neuitat, surprinse cu meşteşug artistic de poetul Mihai Merticaru. (mai mult…)

Mirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Anul acesta, la o oră de pregătire pentru bacalaureat, o elevă m-a întrebat: „De ce generației mele nu-i place Eminescu?” M-am abținut să-i răspund imediat. Mi-am amintit subit de recomandările șefilor mei: „Să ne bucurăm că-i mai avem!” „Ar trebui să-mi spui tu de ce nu îți place”. „Nu știu…” Nu e cazul să dăm vina pe nimeni. Căci s-ar putea să fim toți vinovați. În afară de Mihai Eminescu.

Azi, la 130 de ani de la moartea sa, îmi amintesc însă întrebarea. Și tonul ușor obraznic cu care mi-a fost adresată. Oare cum m-am deprins eu să-l prețuiesc pe Eminescu? În biblioteca noastră de la Carani era o carte mai mare decât mine, pusă într-o vitrină. Scria cu litere aurii, de-o șchioapă: EMINESCU – POEZII. Și-acum o văd înaintea ochilor. Din ea am învățat prima poezie: „Somnoroase păsărele”. Am aflat mai întâi ce este lebăda, apoi ce înseamnă feerie și, mai târziu, că, de fapt, Mihai Eminescu îi spune iubitei sale, și nu lebedei: „Fie-ți îngerii aproape!”, „Somnul dulce!”, „Noapte bună!”. Bunicul îmi recita cu patos „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” încă de pe vremea când eu credeam că România e o femeie, probabil iubita lui Mihai Eminescu, căreia poetul îi face numai urări frumoase. Învățătoarea mea ne-a pus, prin clasa a III-a, să memorăm fragmente din „Scrisoarea III”, iar eu le reproduceam (mai mult…)

Lia Ruse – Mirajele verii

Mi te aștept, din clipă în clipă, cu dorul aprins
Miraculos de tandră în peisajul verde,
La ora de taină, cu tine,-am cel mai frumos vis!
Fermecătoare vară, din ochi, timpul te pierde…
Mă tot îmbăt, cu tine, din cupe de iubire
În repetate clipe spre amintirea vieții,
Candoare e în mine și printr-o presumțire
Te-am prins venind ușor, în zorii dimineții.
Și ai venit! Te simt un joc de umbre și lumini, (mai mult…)

Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMANVictor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobaniVavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeDaniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zărileTiberiu Tudor – Nisipul Căilor LacteeDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeVeronica Balaj: Cosmisian, un autor ineditVavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica PopRevista AlternanțeDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUSConstantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilorDorel Schor – Sfaturi dieteticeVavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – ZenonDorel Schor – schițeDaniel Luca: Recuperarea inocențeiEmanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţeiION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEAVictor Ravini – Asta nu ți-o poate iertaMelania Rusu Caragioiu – versuriDorel Schor – schițeDorel Schor – ziceriMinodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu CărpuşorEmanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui NoicaDorel Schor – ZiceriTiberiu Tudor – Tremurul plopilorLia Ruse – Ia noastrăDorel Schor – schițeDomniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi ParisMirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…Lia Ruse – Mirajele verii

Vavila Popovici – Vicleniei îi plac întunecimile vieții

Lumea pe care am creat-o e un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea.” – Albert Einstein

Șmecheria este definită ca abilitatea omului șmecher, considerată de către unii a fi sinonimă cu escrocheria, șiretlicul, dibăcia, vicleșugul, înșelătoria, viclenia, frauda, șarlatania, hoția. Este un mod de a ieși din încurcătură, de a face trucuri și viclenii, spre deosebire de inteligență care este străduință, calcul și adevăr – calități ale comportamentului. Șmecherului îi sunt străine bunul simț și modestia. El sfidează și încalcă legi, găsind totodată modalități de încălcare a lor, sau chiar de schimbare.
Specula, corupția, învârteala, ciupeala sunt păcatele tipice, recunoscute ale șmecheriei dâmbovițene, dar nu numai, și țin de esența vieții din zilele noastre. Șmecherul se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase. Învățând șmecheria din familie sau de la prieteni mai în vârstă și mai experimentați, el se maturizează, profită de neatenția și îngăduința celor din jur și dobândește rangul vicleniei. Prefăcătoria îl însoțește pretutindeni. Omul de-acum înrăit, știe să se prefacă, se arată ca om bun, pentru a-i înșela pe ceilalți, a le obține încrederea.
Scriitorul Nicolae Filimon scria la vremea sa că „aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie și vicleșug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop și La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniți în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenție, încât ei știu foarte bine cum se fură cloșca de pe ouă fără ca acesta să cârâie”. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Un clasament

  • Cel care promite că vorbeşte pe scurt, va vorbi „pe lung”.
  • Nu în orice loc poţi să-ţi dai cu părerea.
  • Cred că îngerii nu au sex. Dacă ar avea, ar avea foarte multe probleme…
  • Nu subestimaţi proştii, ei au mult umor involuntar.
  • Politica este mijlocul folosit de cei fără scrupule pentru a domina pe cei fără memorie (Voltaire).
  • Cine nu are noroc, nu are neapărat ghinion.
  • Uneori e vorba de incompetenţă, alteori de prostie… Păi, nu-i acelaş lucru ?
  • „Sunt mai bătrân, mai chel, mai gras dar nu neapărat mai înţelept” (anonim).
  • Un clasament: pescarul amator, politicianul, avocatul, instalatorul… La ce?
  • Poţi păcăli câţiva oameni tot timpul, toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi păcăli toţi oamenii tot timpul (Abraham Lincoln).
  • Un om liber e ca un scaun liber, întotdeauna se găseşte cineva care să se aşeze pe el. Read the rest of this entry »

Ștefan Dumitrescu – Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, un monument al culturii române

Propunem un institut care să-i studieze opera

Ce imprevizibile și cât de generoase pot fi istoria și soarta omului cu unii oameni! Și cum psihologia și nivelul educațional al unui popor pot influența în bine sau în rău destinul marilor creatori! Este o temă gravă de meditat pentru noi, pentru români! Într-un sat din Gorj – cine se aștepta – se năștea un copil, care avea să pască caprele pe dealurile din împrejurimile satului, și căruia îi plăcea să cioplească. Avea peste ani să fie părintele artei moderne, să împartă istoria milenară a artei în două. De la el încoace altfel arată sculptura, artă veche de zeci de mii de ani. Dar dacă despre Brâncuși știe toată lumea – dacă ar fi rămas în țară astăzi ar fi fost un necunoscut – despre un alt mare spirit românesc, care a împărțit și el istoria științei în două, este vorba despre părintele Ciberneticii, medicul Ștefan Odobleja, nu a știut nimeni până cu câțiva ani înainte de a muri. Ba mai mult, a murit sărac, ca orice țăran din Oltenia. Iar astăzi ne îndoim că sunt mulți români care știu cine este Ștefan Odobleja. Concluzia este tristă și dură: nu știm să ne prețuim valorile, ba mai mult, dacă rămân în țară le marginalizăm și le asasinăm. Read the rest of this entry »

Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian: Învierea Domnului ca temei existenţial

Unde îţi este, moarte, boldul?
Unde îţi este, iadule, biruinţa?
Sf. Ioan Gură de Aur (Utrenia Învierii)

Între toţi filosofii existenţialişti, vechi şi noi, Iisus Mântuitorul a fost cel mai important. El vine după antici şi odată cu ei, şi premerge pe moderni. Marile teme existenţialiste: filosofia ca mod de viaţă, libertate şi responsabilitate, autenticitate şi absurd, sens, decizie şi situaţie, pentru a enumera câteva, dezbătute de filosofi moderni celebri precum Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger, Simone de Beauvoir, Sartre, Camus, Dostoevskiş.a., sunt toate succint, practic şi explicit cuprinse în învăţătura Domnului Hristos.
Una dintre învăţăturile fundamentale predicatede Iisus, şi care, vrând, nevrând, mai mult sau mai puţin direct îi va face pe ceilalţi filosofi să graviteze în jurul Mântuitorului, uneori nu în mod deplin conştientizat, este aceea despre Învierea din morţi, învăţătură care schimbă radical înţelegerea despre lume şi viaţă, care cere în mod imperativ un anumit fel de a fi cu aplicaţii şi implicaţii profunde şi decisive atât în viaţa interioară a persoanei, cât şi în viaţa sa exterioară. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Gaura covrigilor

Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tănăr, frumos si nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere..
Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit… Read the rest of this entry »

Nicolae Vălăreanu Sârbu – Poeme

Cu chipul celuilalt

În sufletul cui voi pătrunde
încărcat cu iubire
fără să se opună,
ci lăsând trecerea liberă.

E atât de plăcută locuirea
în camere cu ferestre de gând
unde te poți privi în oglinzi
cu chipul celuilalt.

Respiri împreună deodată
aroma risipită de flori,
arderea noastră e o dungă roșie
pe conturul inimii, Read the rest of this entry »

Cezarina Adamescu – Cronică literară la volumul ,,Poeme Vălărene’’ de Nicolae Vălăreanu (Sârbu)

În ciclul care se intitulează: „Poeme Vălărene” care dă titlul volumului şi e poate, cel mai reuşit, fiind alcătuit din poezii legate de locurile natale, de copilărie, de matricea spirituală. Autorul realizează şi tablouri rustice, idilice, în culori pastelate, scăldate într-o blîndă lumină. „Satul: Pe vale satul / într-o vesnicie rămas / străjuieste râul, / pe coline păduri de stejar. / Drumul serpuieste-n urcus / cu pieptul de piatră dezvelit, / printre case fântâni cu roată / în faţă măgura de calcar, / cu arbusti chirciţi de sete / Întunericul coboară / alunecând peste case, / de pe coama pădurii soarele / priveste ceasul clopotniţei / si pleacă mirat. / Noi ne apropiem / tăcuţi / de locul sfinţit / unde am lăsat copilăria / jucându-se cu timpul”.
Un sat „coborând în genunchi pe deal” a reprezentat întotdeauna un motiv de inspiraţie pentru poeţi, pictori, compozitori. Ei l-au transpus cu mijloacele artistice de care dispuneau, pe răbojul istoriei, înscriindu-l în veşnicie. Toţi autorii au fost seduşi de amintirea locului naşterii şi l-au „înnemurit” astfel, „dincolo de drumul veşniciei”.
Un portret admirabil este făcut de autor Bătrânului, figură luminoasă din sat, o efigie a neamului românesc: „Bătrânul: Urcă pe scara vârstei în solitudine / omul cu gândurile scrise si-n vorbe / cu multe întrebări nepuse / Read the rest of this entry »

Victor Ravini – Dacă ciobanul din Miorița a fost sau nu a fost omorât

De unde vine disprețul unora dintre noi față de ciobanul din Miorița? De ce este ponegrit? Filologul austriac Leo Spitzer, profesor universitar în Germania și în USA, teoretician al literaturii și fondatorul stilisticii moderne, a afirmat că Miorița este „una dintre marile opere clasice ale literaturii universale.” Ce au unii împotriva celei mai frumoase poezii create de strămoșii noștri? Miorița nu poate să le placă celor ce o înțeleg pe dos, celor ce nu văd abstracțiunile exprimate prin cuvinte concrete cu sens metaforic și confundă conținutul poetic sublim din versuri, cu relatarea unui fapt divers de la ziar. Cum de au înțeles greșit? Beneficiază de scuza că au citit-o în grabă și au crezut că textul prezintă vreo acțiune din realitatea concretă. Nu au observat că aparenta narațiune descrie o simțire din suflet și ceva ce se petrece numai în imaginația personajului principal. Au clasificat Miorița ca un text epic, narativ, iar nu ca un text liric. Au simplificat definiția pe care o dădeau rapsozii populari – cântec bătrânesc – un gen literar extrem de complex, specific literaturii române și au crezut că ar fi o baladă despre un fapt întâmplat. Tot din grabă și cu o superficialitate la fel de scuzabilă, mulți nu au remarcat bogăția de idei frumoase și luminoase din Miorița. Nu au remarcat sensul simbolic, metaforic al cuvintelor și nici măcar nu au observat sensul unei simple conjuncții. Să o luăm pe îndelete, bătrânește. Read the rest of this entry »

MĂRTURISIRI ȘI NOTE DE LECTOR ASUPRA CĂRȚII ,,INCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU” A POETEI MARIANA POPA , consemnate de Melania Rusu Caragioiu

DIN SERIALUL ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, capitolul IX

Căutând farmecul poeziei lirice mi-a căzut în mână, ca o ofrandă, cartea de versuri ,,Încătușată în târziu” a poetei Mariana Popa.
A spune mi-a căzut în mână, este o perifrază, eu gândind în sinea mea la acel har care se revarsă mereu asupra noastră, a tuturor. Harul acesta nu se manifestă numai precum o inspirație poetică, ci este ceeace primim în tot ce este esența, existența noastră pe pământ.
Drumul spre acestă carte a fost presărat cu multe și frumoase evenimente la care am participat prin bunăvioința autoarei acestui volum de poezii și a Doamnei Ligya Diaconescu, Directoarea Festivalului Internațional ,, Limba noastră cea română”, Festival care se desfășoară sub patronajul dânsei începând din anul 2013 pe plaiurile românești și în special vâlcene, sub acest titlul, dar care are începuturi mult mai ramificate și mai adânci, cu mult înainte.
Desfășurat pe Plaiuri vâlcene , sau în localități pline de istorie culturală străveche: pe malul Istriei, sau la Sâmbăta de Sus-Mănăstirea Brâncoveanu, sau la Moneasa – leagăn al moților coborând din munții Șiriei, sau la Hurezu- leagăn UNESCO, și în perspectivă la Băile Olănești, unde noutatea și vestigiile împletite în jurul albiei apelor tămăduitoare din vechime, ne vor vorbi de plai, neam și limbă românească. Read the rest of this entry »

Prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu, la o lansare de carte: Hermeneia de Mirela Ioana Dorcescu

Vineri, 5 aprilie 2019, am urcat, direct din viața cotidiană, în Sala de cenaclu a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi a revistei „Orizont”, unde s-a lansat cartea Hermeneia a Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu. La prezidiu, alături de Cornel Ungureanu, stăteau soții Foarță și soții Dorcescu, astfel încât am avut, în fața mea, doi dintre cei mai de seamă poeți ai României.

Într-o ambianță de emoționantă prietenie, s-a vorbit despre cariera și lucrările Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu – de la cercetarea lingvistico-poetică, la roman și eseistică – și despre originala lucrare ce se lansa. Ajuns acasă, m-am retras în una din chiliile locuinței mele și am început să parcurg cele trei cărți, pe care soții Dorcescu mi le-au înmânat când am ajuns, intrând, acum, prin lectura lor, într-o mirifică lume.

Prima carte parcursă a fost, desigur, Hermenia care e închinată, în întreaga ei substanță, Poetului Eugen Dorcescu și împlinitei relații a acestuia cu autoarea. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Idei puține

  • Îţi trimit nişte schiţe umoristice… Citeşte-le numai pe acelea care îţi plac!
  • Ca să ai simţul ridicolului, trebuie mai întâi să ai simţul umorului.
  • Zece la sută din cei întrebaţi au dat răspunsuri greşite. Ceilalţi nu au înţeles întrebarea.
  • Cei cu idei puţine dar cu buzunarele pline o iau înainte…
  • „În sfârşit am răcit şi tuşesc zdravăn. Mă duc la teatru… Cât am aşteptat! (Adrian Grauenfels).
  • De când cu egalitatea între sexe, nu numai ţapul e ispăşitor, ci şi capra.
  • Adesea oamenii se „fac că plouă” deşi le plouă chiar în casă.
  • Până la urmă cine învinge? Adevărul sau Sistemul?
  • Ultima decizie nu e cea mai bună, dar vine după celelalte care au eşuat.
  • Un idiot este un idiot. Doi idioţi sunt doi idioţi. Zece mii de idioţi sunt un partid politic (Franz Kafka). Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schițe

SCUFIŢA ROŞIE
repovestită

Cineva mi-a reproşat că scriu tot felul de poveşti aproape necunoscute, în timp ce chestii absolut celebre, cum ar fi basmul cu Scufiţa Roşie, le las mai la urmă. Ceea ce nu e adevărat. Eu am încercat să fac publică întâmplarea cu fetiţa asta simpatică şi cu lupul, dar am fost mereu întrerupt
de diferite persoane.
– A fost odată o fetiţă care se numea Scufiţa Roşie…, am început eu.
– De ce, mă rog, roşie…? Înţeleg că nu aveai încotro pe vremea comuniştilor, a precizat un domn din Frontul Unităţii Naţionale. Dar acum avem culorile noastre patriotice. Unde sunt tradiţiile noastre milenare? Simbolurile noastre permanente? Nu s-a mai găsit o culoare locală adecvată pentru o fetiţă şi o scufiţă? Propun…
– Bine, am acceptat. Într-o zi, mama fetiţei îi spune: „Ţi-am pregătit un coş cu bunătăţi ca să i-l duci bunicii”…Bunica locuia în partea cealaltă a unei păduri, după un deal, într-o căsuţă mică… Read the rest of this entry »

Dorel Schor: Schiţe umoristice – Ce mai faci?

În fiecare dimineaţă, când mă duc la slujbă, mă întâlnesc la lift cu vecinul meu, Ariel. În loc de salut, mă întreba:
– Ce se mai aude? Ce mai faci?

La intrarea în instituţia la care lucrez, mă întâlnesc zilnic cu Iosef. Aleargă şi sare câte trei trepte deodată, pentru că e mereu în întârziere, dar îmi aruncă şi el un:
– Ce mai faci? Cum merge treaba?

Pentru ca sunt atât de draguţi şi se interesează zilnic ce mai fac, iar eu nici nu apuc să le răspund, m-am hotarât să fiu politicos şi bine educat. Cu alte cuvinte, să-i informez, să le dau răspunsuri corecte la intrebările lor. Ieri dimineaţa m-am întâlnit, ca de obicei, cu Ariel. Am intrat in lift, i-am spus bună dimineaţa, iar el mi-a răspuns „Ce mai faci?”. Atunci l-am prins de un nasture şi i-am relatat amânunţit: Read the rest of this entry »

Texte literare din antologia „Zidul de hârtie”

 

Schit de antracit
De Valentin-Claudiu DOBRE
Aripile libelulei prinse de antracit
zbat să iasă în zbor ateu,
fărâmiţându-se de grabă.
Diamantine, pietroase şi
strânse buze plate o reţin.
Doamne,
n-are să scape singură.
Fii !! (nd) atât de bună,
roagă-te de-o lină
adiere. Read the rest of this entry »

Hermeneia- lansare de carte la Uniunea Scriitorilor din Timișoara

Dorel Schor – schițe

SCRISORI EUROPENE

SCRISOAREA I
Draga si liebe Suzana,
Observi probabil ca ti-am scris „liebe”, ca semn ca m-am si acomodat cu locul si simt ca parca m-am nascut aici, departe de galagia si caldura si agitatia pemanena de la noi. Aici e liniste, muntii sunt formidabili, iarba e verde si deasa, mirosul de brad ma inebuneste, peste tot vad vaci grase, se aud numai clopote de biserica, guten tag, fragi cu smantana, sunca originala, ce sa-ti mai scriu, e o destindere si o pace permanenta si totul e atit de grozav , ca merita un fristic cu chifle si lapte cald un milion de euro sau franci elvetieni. Ca sa nu mai vorbim de curatenie si ordine si disciplina si civilizatie si nivel de trai si respect reciproc, asa ca te sarut cu toata dragostea care o stii tu, Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Capra vecinului

  • M-am autodepăşit de multe ori, dar tot nu am ajuns primul.
  • Strănută ca un cal şi tuşeşte ca un măgar… O fi gripa porcină…
  • Cine vrea să vadă bine realitatea să-şi destupe urechile.
  • Toate dictaturile vorbesc în numele poporului.
  • E de preferat un taburet incomod unui tron instabil.
  • Prostia se ia la întrecere cu orgoliul şi câştigă oricum.
  • Adesea leacul e mai rău decât boala.
  • Dacă nu tuşeşti la concert, cum se va ştii că ai fost la concert? Read the rest of this entry »

Vasile Filip: Iubirea – stare celestă

Din cele 47 de volume – proză, poezie, publicistică, eseuri, jurnal, cugetări – pe care scriitoarea Vavila Popovici le-a publicat până la sfârşitul anului 2018, unele sunt bilingve. Trăind de câţiva ani în America, generozitatea-i deja bine ştiută în ţara de baştină s-a amplificat, cititorul de limbă engleză având astfel şansa de a constata că scriitori demni de apreciat nasc pretutindeni. Chiar şi în limbile care nu se bucură de avantajul circulaţiei internaţionale fără restricţii. Deşi, nu doar în glumă vorbind, cele câteva bune milioane de români răspândiţi pe toate meridianele globului ar putea să impună şi o astfel de deschidere.
„Închin acest pahar iubirii”, carte de versuri în română-engleză, Made in the USA, SC, 21 november 2018 (Translation (english) Teodora Stoica, Vavila Popovici), este închinată, sublim omagiu, acelei stări umane numită simplu, cu un singur cuvânt: iubire. Sau dragoste. O stare pe care nimeni nu a pătruns-o în întreaga ei alcătuire, fiindcă omul – alcătuit din virtuţi şi servituţi – se mulţumeşte adesea, şi se bucură, cu ceea ce i se oferă. El nu mai are nici timp şi nici răbdare – curiozitate măcar – să cerceteze şi să analizeze stările pe care le trăieşte. Superficialitate? Nu! Slăbiciune! Nu sunt original în ceea ce scriu, m-au inspirat chiar versurile poetei Vavila Popovici: „Cine n-a văzut, n-a cunoscut/ fiorul, nebunia clipelor de iubire,/ acela n-a trăit!” Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Despre onestitate și mitocănie

„Orice am încercat să fac în viață, am încercat cu toată inima să fac bine; oricărui lucru căruia m-am dedicat, m-am dedicat complet, având scopuri înalte și, pe scurt, întotdeauna am fost extrem de onest.” – Charles Dickens

Dicționarele definesc onestitatea drept corectitudine, probitate integritate, cinste. Onestitatea decurge în mod firesc, după aplicarea întru totul a regulilor morale, dar mai ales, din înțelegerea și respectarea permanentă a poruncii creștine care spune să îți iubești și să respecți semenii ca pe tine însuți. Omul onest simte că trebuie să fie sincer în primul rând cu el însuși. A fi onest înseamnă a te comporta înțelept, înțelegând că în acest mod vei putea fi liniștit în interiorul tău, și vei avea parte de liniște și din partea celor din afara ta.
Această virtute numită onestitate te obligă să recunoști când ai greșit și să arăți unde ai greșit, de ce ai greșit, ce poți face pentru a îndrepta greșeala, pentru ca ceilalți să te înțeleagă, să poată cântări, sfătui. Cu privire la politicieni, Eminescu spunea: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”. Sunt unii oameni cinstiți care nu au curajul să se confrunte cu propriile lor greșeli, nu au curajul să le recunoască. A fi lucid și corect cu eul propriu, a recunoaște greșelile și superioritatea altuia, a nu fi orgolios și nici invidios, sunt calități care se subsumează onestității. Constantin Brâncuși spunea: „Să fii isteț este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala”. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Instrucțiuni pentru dormit

Îl văd pe Eli Iliescu tras la faţă, obosit şi fără nici un chef.
– Nu am mai dormit ca lumea de vreo săptămână, îmi spune.
– Copiii?, îl întreb.
– Nu, sunt mari acuma.
– Vecinii? Necazuri la servici?
– Nici vorbă. Nu dorm de când aplic instrucţiunile pentru dormit.
Şi pentru că mirarea mi se citeşte pe figură, mă lămureşte. A citit un articol pe internet care te sfătuieşte să dormi numai pe partea stângă. In felul acesta sucurile digestive îşi fac datoria la maximum pentru că şi stomacul e situat pe stânga…
– Asta e adevărat…
– Dar şi inima e pe stânga. Am tot încercat să dorm pe partea asta, mă apasă, simt cum bate inima, am palpitaţii, nu mă simt bine. Şi atunci am trecut pe dreapta. După un timp m-am liniştit, dar un gând nu-mi dă pace: Ce o se întâmple cu sucurile digestive? Şi ce Read the rest of this entry »

Eleonora Schipor – Nicolae Motrescu la 75 de ani

La 22 martie anul curent profesorul, publicistul, activistul Nicolae Motrescu din comuna Crasna ar fi împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani.
I-a fost dat să vină pe lume în ziua de 22 martie a unui an cam greu, 1944. Pe stil vechi sărbătorim în această zi 40 de sfinţi.
Aşa a vrut soarta, probabil, ca tot într-o zi de primăvară să plece subit, neaşteptat, pe alt tărâm. Iată că la 18 martie s-au împlinit deja 11 ani de când nu-l mai avem printre noi. Nu-i mai auzim vocea cu un tembru deosebit, nu-i admirăm statura dreaptă şi ţinuta-i demnă. Profesorul, publicistul, autorul de cărţi, omul şi crăsneanul Nicolaie Motrescu a plecat într-un martie al anului 2008 spre zările albastre. A fost şi a rămas pentru totdeauna fratele mai mic al regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. A fost un bun român, un mare patriot al neamului şi baştinii chiar şi în acele vremuri de restrişte, fapt pentru care a suferit toată viaţa. Alături de regretatul său frate Ştefan Motrescu, fizicianul cu suflet de poet a ţinut făclia românismului aprinsă acolo, în Crasna lor dragă, susţinuţi şi îndemnaţi şi de ceilalţi fraţi şi unica lor soră Maria. Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Prier

Râde iarşi timpul!..Ce troian, ce ger
Era-n furtunile rele, ce zăpezi şi,..vai
Împânzeau aerul într-un zbucium de nai
Și, ningea violent din cer…
Se urcă abur de nea! Cum, toate s-au dus :
Zăpezile, gerul şi-atâtea tăceri,
Tristeţea rămasă peste ziua de ieri
Și-un galben, în nori, la apus…
Astăzi, e prea bine,.. e înalt şi frumos!
Iarnă, ce greu a fost şi, nu vreau să mai ştiu
În golul de afară acum, e destul şi e viu
Respirăm aer sănătos… Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Buburuzele

Pe sub uși, printre ferestre,
Făr’ a prinde eu de veste,
Îmbrăcate-n roșii bluze
Dau năvală buburuze.

Cu rochița lor pătată
Vin grămadă și pe dată
Își fac vânt din aripioare
Să ajungă pân’ la soare.

Nu gândesc și nici n-au teamă
Doar că n-au băgat de seamă.
Când făcut-au aste planuri,
N-au scos sticla de la geamuri! Read the rest of this entry »

Mihai Merticaru – Un intervievat intemperat

O carte cuprinzând un interviu-fluviu de nu mai puțin 250 de pagini a apărut la Editura Rawex Coms, București, 2018, mărturie sinceră și curajoasă a unui poet, gazetar, redactor de cărți, istoric și critic literar, care, neîndoielnic, va răscoli multe spirite.
Judecățile de evaluare transpuse în secvențe cine-verite ne îndreptățesc să afirmăm că poetul Florentin Popescu întruchipează modelul de scriitor-cetățean care își sacrifică liniștea sufletească și prietenia cu mulți confrați pentru a face să triumfe adevărul, binele, dreptatea și alte valori morale, demascând arivismul, degradarea ființei umane, goana după privilegii, agresivitatea veleitarilor, diluviul editorial, infantilizarea publicului de către televiziuni, măcelărirea limbii române, etica de cumetrie, solidarizarea generaționistă, promovarea zgomotoasă a „valorilor” de grup, superlativita de care suferă mulți cronicari literari și multe altele.
Un aspru rechizitoriu se dezlănțuie la adresa poeziei contemporane: „ceea ce publicul (încă) mai numește poezie din ceea ce se publică cu duiumul prin reviste și prin volume numai poezie nu e. Fel de fel de bazaconii, de găselnițe, de împerecheri de cuvinte, de aiureli sunt promovate de autorii lor drept poezie … în care e abordat libidoul, în care se face caz de sexualism, mergându-se până la descrieri în amănunt a diverselor forme de prezentare a organelor sexuale și a altor aberații. În lirica noastră s-au scăpat caii de tot”(pag.50). În sfârșit, iată că a apărut cineva care să ne spună că regele e gol. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schițe

ÎN FIREA LUCRURILOR

Cu Zaharia, care are o tarabă de falafel şi răcoritoare , am rămas în relaţii bune de când am procedat la un schimb de experienţă folositor pentru amândoi: eu am vândut falafel câteva zile, iar el s-a comportat ca un intelectual. De atunci eu cumpăr din când în când o jumătate de porţie, iar el poartă freză cu cărare la mijloc şi a fost ales preşedintele Asociaţiei micilor restauratori. Chiar l-am întrebat zilele trecute:
– La ce vă trebuie o asociaţie? Că doar voi sunteţi, prin specific, foarte individualişti. Tu ai un chioşc cu plăcinte, altul vinde burecas sau tartine cu tuna, altul are o gheretă cu îngheţată… Ori nu aveţi nici o legătură unul cu altul, ori sunteţi la concurenţă şi abia nu aveţi nici o legătură. Explică-mi, te rog!
– O să-ţi explic, a acceptat Zaharia, ştergându-şi cu poala maioului ochelarii de soare. O asociaţie are scopul de a apăra interesele celor asociaţi. Ideia ne-a venit în ultima vreme, de când cu toate grevele şi demonstraţiile… Inţelegi că noi, prin firea lucrurilor, avem nevoie de vad. Nimeni n-o să deschidă o afacere cu covrigi la filarmonică sau un chioşc la o galerie de pictură. Altfel stau lucrurile când e vorba de o piaţă, de un centru comercial, de o şcoală sau de parlamet… Read the rest of this entry »

Gheorghe A.M. Ciobanu: Spuse amvonic, respuse poetic…

IPS Ioachim

Simbolic, alegoric, estetic, e o suită de gânduri, devenite apoi, rânduri. O suită apartenentă unui mitolog, abil ca un duo triadic, slujind și Cerul cu Pământul și Sacrul cu Profanul, aparținând, deopotrivă, la amândouă, ca o ipostază ce desăvârșește Triada. E scribul nostru, mereu ca neo-scrib, nu doar mânuitor de pană, ci de-o gândire cu înțelepciune.
Arhiepiscopul de la Roman și Bacău, Preasfinția Sa Ioachim, ne dăruiește acum un nou volum: „Pelerini prin tărâmul Cuvântului”. Cuvântul care, pentru noi, înseamnă Începutul.
Liturgic Cuvântul, plin de Har, ne este dăruit și ca Geneză și ca Simbol, de la o înălțime, nu doar geometrică, ci semnificând prea Purul Ființării existențiale, transpus în existența noastră de zi cu zi pe Terra. Este Amvonul, un alt simbol arhitectonic după Catapeteasmă și Altar, ce reprezintă un alt fel de bolți, acum interioare, care exprimă, mai complex, Credința. De la această înălțime se răspândesc acele tălmăciri telurice numite și Predici.
Aceste vorbiri sacro umane sunt pentru autorul volumului de față un Vouă liturgic prin care, pe viu, se întețește legătura dintre credincioși prin arta literară, prin poezie…de la Amvon, la unison sacralic. Read the rest of this entry »

Magdalena şi Constantin Mănuță: Antologia unui cenaclu literar – artistic

A ieşit de sub tipar o nouă publicaţie cu privire la istoria apariţiei şi activităţii de la început şi până în prezent a Cenaclului literar – artistic IA’ŞI SCRIE, la Editura StudIS, Iaşi, 2019, sub coordonarea scriitorilor NINA GONŢA şi Constantin ANTON, intitulată ANTOLOGIE, o Cronică a şedinţelor susţinute în perioada anilor 2017-0218.
Lucrarea, o spunem din capul locului nu este o Antologie propriu-zisă, ci o istorie, o oglindă a activităţii derulate pas cu pas în răstimpul ce a trecut de la înfiinţare, vineri 29 septembrie 2017 la orele 17,00, la sediul Filialei „Ion Creangă” a Bibliotecii judeţene „Gh.Asachi”Iaşi.
Este un JURNAL DE CENACLU – „Incursiuni”, care evidenţiază toate şedinţele de până acum, în număr de 18 – un bilanţ de etapă, riguros consemnat şi redactat de scriitorii: Nina Gonţa, Constantin Anton, deosebitul jurnalist scriitor Dan Teodorescu, Lidia Gonţa Grosu, Ana Onică, Ana Opran, Liliana Tirel, sunt doar câţiva dintre mulţii moderatori ce au condus şedinţele cenaclului de-a rândul celor 18 întâlniri.
La pagina 127 vom întâlni o succintă Posfaţă la această carte – jurnal antologic, semnată de scriitorul preşedinte al Cenaclului literar – artistic IA’ŞI SCRIE, Constantin Anton. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Ședința locatarilor

Ieri, cam spre seară a avut loc şedinţa locatarilor din blocul nostru pentru alegerea noului comitet. Noul comitet ales în unanimitate era exact vechiul comitet, de care noi ne-am declarat foarte mulţumiţi, mai ales de preşedintele Boris Israelovici Glazpapier. L-am felicitat călduros şi nu am contenit cu laude la adresa lui, până ce măgulit, Boris a scos o sticlă cu vodcă şi nişte biscuiţi, pe care îi pregătise pentru orice eventualitate.
– Dragi vecini, a spus Boris, vă mulţumesc pentru încredere, dar trebuie să ştiţi că funcţia de preşedinte de bloc este un fleac pentru mine. Unora dintre voi le-am povestit că am fost preşedinte de sindicat la o fabrică de textile cu vreo două mii de muncitoare în trei schimburi. Aveam biroul meu, câţiva subalterni şi era destul să dau un telefon la forurile de conducere şi se rezolva orice problemă. Ăsta eram eu! Read the rest of this entry »

Melania Rusu Caragioiu – Mult iubita mea poetă, Cristina-Marina Murgea

Timpul trece, uitarea se așterne atunci când anii se adună.
Din adâncurile memoriei și al singurului geamantan, am scos aceste file, din atașamentele de față, file, care la vremea lor m-au bucurat nespus
Toate au fost cam astfel:
Locația: Timișoara și București și…
Prietena mea Domnișoara octogenară Profesoara Natalia Lăzărescu, fostă prietenă cu Pierre Benoit , la Istanbul, era o mare amatoare de concursuri și se bucura precum un copil atunci când primea un premiu din străinătate, dânsa având dorința de a se vedea mereu călătorind, ca în tinerețe, dar acuma puterile fizice și materiale nu o mai ajutau.
În plus pentru atât de multă corespondență cu străinătatea ajunsese să bată la ochi. A mai făcut și imprudența să forografieze un peisaj citafdin frumos, în apropierea Sediului securtității din Timișoara și pentru aceasta a fost chemată la un interogatoriu și pusă la ordine. Read the rest of this entry »

Vasile Filip: În vâltoarea vieții

Multă vreme – poate chiar și în timpurile contemporane nouă – în memoria publicului cititor imaginea scriitorului îl înfățișa pe acesta ca pe o ființă eterică, izolată în turnul de fildeș, într-un univers de nepătruns, dincolo de vâltoarea vieții din care, la drept vorbind, își culegea subiectele metamofozate în opere literare. Uneori – în capodopere. Fără îndoială, această viziune nu corespunde decât, poate, pe ici – pe colo cu realitatea. Într-o bună măsură, însă, ea dovedește prețuirea publicului, exprimată și ea într-o manieră artistică, metaforică. Trebuie, deci, luată ca atare, viața… internă – individuală sau de breaslă – oferind și posibilitatea unor considerații mai realiste și mai puțin… lirice.
În cazul scriitoarei Vavila Popovici, chestiunea este cât se poate de lesne de pătruns și se înțeles. Autoarea ni se înfățișează ca un spirit ancorat profund în realitățile pe care le trăiești la modul direct, neocolind, însă, pe cele tangențiale doar, dar care îi dau, și ele, posibilitatea de a se exprima în registre mai cuprinzătoare și mai relevante. Read the rest of this entry »

Gh. A.M. Ciobanu – De la Geneză la Big Bang

Gh a m Ciobanu

Un nou secol, un nou mileniu, un repetat ,,memento” la adresa multor probleme cardinale ale omenirii, dintre care acea a ,,Tăcerii lumii”, ca și cea legată de ,,Sfârşitul” ei rămân, în mod deosebit, ca purtând în ele cea mai mare încărcătură de şoc.
Un ,,şoc al prezentului”, chiar dacă acestea se preocupă de un ,,ab initio” și de un ,,finis” al firii. Un ,,de la A la Z” cosmic, cu atât mai actual cu cât cea mai importantă religie a planetei îşi rotunjeşte, pentru a doua oară, milenara sa certitudine istorică, o religie care, de douăzeci de veacuri, a sanctificat , fără nici o derogare, existenţa unui început, ca şi al unui seism finalic ale lui ,,a fi”. La aceasta se mai adaugă şi modelul segmenţial al gândirii umane, al acestei inteligenţe superioare pentru care, orice din univers, se însumează în segmentul algoritmic AB. Pentru ea şi întregul, ca şi infinitatea sa de componente finite, trebuie să fi avut o ,,geneză” şi urmează a avea, peste o minisecundă sau peste un megacronos, o ,,Apocalipsă”. Să ne oprim acum, ,,primo tempo”, la acel ancestral ,,să fie”, care, la începuturi, s-a întrupat într-un ,,a fost ”. Aproape toate religiile omenirii au pus pe prim plan problema zămislirii lumii, fie din ,,ceva” sau din ,,nimic”, fie spontan sau în momente succesive, fie catastrofic sau olimpianic. Read the rest of this entry »

Trăiți frumos, dar cu discernământ!

Suntem în zilele premergătoare sărbătorii împărătești a Maicii Domnului, Buna Vestire. În întreaga țară se organizează Marșul pentru viață, în cadrul căruia tineri de toate vârstele ies să susțină dreptul la viață recunoscut fiecărei persoane, încă de la concepere. Evenimentul divin în preajma căruia suntem chemați să mărturisim credința noastră în Cel care este Calea, Adevărul și Viața, semnifică anunţul lui Dumnezeu pentru însănătoşirea vieţii. Este Buna Vestire a refacerii şi a preţuirii darului vieţii.
Orice aflare a zămislirii unui prunc este o Bună Vestire. Pentru toţi, această veste să fie o Bună Vestire a tinereţii, să rămână veşnic vie în inimile voastre şi să vă dăruiască din puterea şi vigoarea ei tuturor! Preţuiţi darul vieţii! Preţuiţi unicitatea persoanei! Tuturor Dumnezeu să vă dăruiască Bune Vestiri şi să vă binevestească bucuria care este roada Duhului Sfânt!

ips_binecuvinteaza_zambitor_blue

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Înaintea acestor timpuri confuze pe care le trăim noi astăzi, orice copil născut în această lume era considerat un dar al lui Dumnezeu și o mare binecuvântare pentru familia născătoare de prunci. Astăzi, orice copil venit în lume presupune o provocare, un risc. Chiar dacă așa s-a ajuns să fie considerată naşterea unui copil, Vă îndemn părintește și prietenește să vă asumați acest risc și să fiți încredințați că Dumnezeu, Care este iubire, a pregătit încă din eternitate modul de a asigura existența tuturor până în veșnicie. De aceea, în orice familie creștină, vestea venirii unui copil pe lume, trebuie să apară concomitent cu disponibilitatea părinților a se sacrifica pentru el, deoarece nașterea unui copil este sinonimă cu jertfa. Read the rest of this entry »

Eugen Dorcescu – metafora poetică

Titi Nechita – Niște ciori

Niște ciori, cam bosumflate
Stau pe-o ramură de plop
Și privind de sus, plouate,
Își dau ghionturi, fără scop!

Nu știu care dintre ele
A fost prima la ghiontit,
Dar uitând de toate cele,
Mă întreb: ce-or fi pățit?! Read the rest of this entry »

Galina Martea: Haos postelectoral – între interese și principii

Ar fi greu să-ți imaginezi că societatea basarabeană ar putea exista fără probleme, fără intrigi, fără smecherii din partea clasei dominante. Deci, este imposibil să-ți imaginezi că după scrutinul electoral din 24 februarie al anului curent situația ar putea fi de o altă conjunctură. Dacă să analizăm evenimentele de ultimă oră ce au loc în cadrul societății, cu precădere în cadrul partidelor politice care în baza voturilor acumulate au reuțit să se promoveze în noul legislativ, format în baza procedurii de validare a alegerilor susmenționate de către Curtea Constituțională, atunci vom vedea că starea lucrurilor nu este nici pe aproape în limite onorabile. La ordinea zilei din partea unor forțe politice se regăsește din nou aceeași atitudine de denaturare intenționată a adevărului ce are drept scop înșelarea maselor/ electoratului, iar scopul prioritar este de a domina puterea legislativă, aceasta fiind una dintre cele mai importante puteri ale statului. Interesele unor politicieni din noul Parlament sunt de proporții (cu toate că încă nu s-a ajuns la formarea unei coaliții majoritare pentru ca noul legislativ să funcționeze), iar principiile acestora sunt raportate la niște obiective ce sunt corelate cu aspectele vicierii, aspecte ce nutresc doar soluționarea intereselor personale și, bineînțeles, nu celor publice. Astfel societatea Read the rest of this entry »