Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica Pop

O carte ca o mărturie
Un al doilea volum în ierarhia unui om al scrierii literare nu este nicidecum pe locul doi decât cronologic vorbind. El face parte dintr-o trăire permanentă, ca un flux interior pe care, orice poet și-a asumă ca pe o stare de viață, de existență. Aceste POEME ÎNTOMNATE, Edit. Eurostampa, Timișoara, 2016, sunt de fapt, rodul unor gânduri îndelung cizelate, trăiri transferate în cuvinte, în simboluri care susțin unitatea cărții. Ne-am putea opri la câteva dintre acestea cum ar fi, trecerea timpului și adăugăm ca argument, denumirea primului volum, Timp personal. Timpul se constituie frecvent ca leit-motiv din care se ivesc imagini poematice cu valabilitate general-umană. Autoarea nu este copleșită de teamă, n-o încearcă o angoasă, visele și tăcerile timpului sunt acceptate ca ceva firesc: ,,bucuria visării/stau pe-o câmpie/întinsă/sub un cer/în amiază/meditez/cât de scurtă/e viața /numai/cuvântul durează” (pg. 32)De fapt și titlul duce spre această priveliște dulce-amăruie a vremii în derularea sa implacabilă,ajungând pentru autoare la tărâmul toamnei care în subtext înseamnă rodul . Acumularea. Înțelepciunea, raționala percepție a raportului cu viața care-și are normele sale dincolo de voința personală. Nu ai ca om, ca ființă singulară în felul tău, nu ai altă cale decât să aduni cele care te pot îmbogăți într-o toamnă a vieții ajuns. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

UN FALS REUŞIT

  • Cum se numeşte atunci când ai invitat cinci musafiri şi vin zece ?!
  • Tipul nu dă semne vizibile că înţelege ce citeşte…
  • Luna viitoare mi se eliberează un program de economii. Trăiască libertatea!
  • „O dronă invizibilă a fost observată ieri seara”.
  • Când beţi şampanie, nu uitaţi cu cine aţi băut apă (Al. Pacino).
  • Nu oricărui om îi este frică să se facă de râs.
  • Numai din eşecuri înveţi… Şi dacă n-am avut eşecuri?
  • Dreptatea nu poate fi înfăptuită de către cei nedrepţi. (mai mult…)

Vavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUS

„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham

Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente (mai mult…)

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilor

„Ceea ce impresionează la Constantin Brâncoveanu, dincolo de dimensiunea cultural-artistică și cea religioasă, este durata domniei sale. A fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai Țării Românești, domnind neîntrerupt vreme de peste 25 de ani. De la Basarab I și Mircea cel Bătrân și până la Mica Unire, doar Matei Basarab se apropie de aceast cifră, iar performanța lui Brâncoveanu este cu atât mai apreciabilă cu cât contextul în care a domnit a fost unul extrem de complicat, dominat de incertitudine, într-o perioadă în care, pe plan intern, țara era divizată de conflictele dintre facțiunile boierești, iar la nivelul continentului aveau loc prefaceri de ordin geopolitic de o magnitudine deosebită“ – Ambasador George Cristian MAIOR, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”.
Puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a marcat istoria românilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelungata sa domnie din Ţara Românească, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, corespunde unor importante realizări economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând diplomatice şi informative. (mai mult…)

Dorel Schor – Sfaturi dietetice

  • Nimic nu se compară cu o păcăleală bună… De-a mea!
  • Ar fi foarte grav dacă am fi întotdeauna de acord în toate.
  • Toate prejudecăţile sunt vechi. Nu aveţi ceva nou ?
  • Caracterizare: slugă la toţi stăpânii.
  • Ce e nou poate fi contestat mai uşor (Liviu Lăzărescu).
  • Două dispoziţii de sens contrar se anulează între ele.
  • Există o deosebire intre „nu sunt de acord şi „nu permit”.
  • Nu mai avem ce discuta, suntem de aceaşi părere… (mai mult…)

Vavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – Zenon

Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.
După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.
Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

OAMENI ŞI ANIMALE

Cearta dintre Boris Glazpapier şi dentistul Kleinergrois a început într-o seară, la un pahar de bere, de la un fleac atât de puţin important încât a doua zi aproape nimeni nu-şi mai amintea exact amănuntul. Fapt este că, puţin înfierbântaţi de ceartă, uzaţi de căldura zilei şi cu nervii răsuciţi, cei doi au depăşit motivul iniţial şi şi-au aruncat tot felul de epitete, au ridicat tonul şi, la un moment dat, şi-au complimentat nevestele şi căţeii…
– Javra dumitale latră la patru dimineaţa, a strigat Boris. Ruşine!
– Poate a dumitale, a replicat dentistul. Nu a mea…
– Ha, ha, eu nici nu am câine! În calitate de preşedinte al comitetului de bloc voi propune o taxă specială pentru proprietarii de câini. Cine vrea potaie, să plătească!
Aici e momentul când au intervenit şi alţii. În mai puţin de jumătate de oră s-au format două partide. Unul al posesorilor de patrupede, celălalt al adversarilor juraţi. Proprietarii de animale s-au aşezat sub platforma ştiută a Asociaţiei pentru protecţia animalelor, ceilalţi au apelat la Organizaţia pentru apărarea drepturilor cetăţeanului. Evenimentul a fost comentat la băcănie, la măcelăria lui Ioel Fişelovici, la tutungerie şi la bancă. S-au creat largi curente de opinie şi atitudine.
„Partidul în favoarea oamenilor” a propus boicotarea magazinelor unde se comercializează preparate de genul Ham-ham sau Miau. Ziarul local acordă o atenţie deosebită evenimentului, iar tirajul îi crescu fantastic după ce rubrica „opinia cititorului” (mai mult…)

Daniel Luca: Recuperarea inocenței

kara molnar

În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”). (mai mult…)

Emanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţei

Geografia eidetică a con-textualităţii esenţiale cuprinde opţiunea funciară a lui Noica pentru Platon, Aristotel, Bruno, Descartes, Kant, Goethe, Hegel (mai ales modelul fiinţei I-D-G), dar şi „Rostirea românească”, Eminescu. Le vom identifica pe parcursul unei Constituiri fenomenologice a sensului cugetării nicasiene, astfel:
I. 1. Continentul Platon
Ca şi Vladimir Soloviov1, filosoful român va scrie o „viaţă” a lui Platon, de la care începând putem verifica adevărul metodologiei moderne
(şi postmoderne), conform căruia Con-textualitatea subordonează caracteristic Inter-Textualitatea (Platon, Descartes, Kant, Hegel etc.) şi accentuează intra-textualitatea (Noica – „Limba” – „Rostirea filosofică românească”, „Modelul cultural european”, „Logica synlethică”, „Eminescu”, Spiritul românesc în cumpătul vremii (Cele 6 maladii), „Devenirea întru fiinţă”. În „Continentul – Platon”, Constantin Noica interpretează (face o hermeneutică unică) şi deci, descoperă. Ce „descoperă” şi ce „interpretează”?
1. În ordine succesivă: în primul rând, că „Nu e mai multă puritate într-o viaţă de filosof grec decât era într-o statuie, culori sunt şi într-o parte şi în alta. (mai mult…)

ION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

A apărut a doua ediție a cărții domnului Stan V. Cristea ,,Marin Preda-anii formării intelectuale’’. Trebuie să spunem de la început că materialul cuprins în volum aproape s-a dublat, de asemenea și imaginile din viața scriitorului. Teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede, un încercat al condeiului, nu este la prima tentativă, el a publicat multe volume de istorie literară, versuri, monografii și a realizat câteva antologii literare. Pasiunea lui a rămas tot MARIN PREDA. A umblat după materiale, le-a strâns, le-a clasat, a vizitat Siliștea-Gumești de câteva ori, a stat de vorbă cu rudele și sătenii, cu învățătorii lui, cu autoritățile și a reușit să ne prezinte o adevărată biografie a anilor formării intelectuale ai lui Marin Preda din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971. (mai mult…)

Victor Ravini – Asta nu ți-o poate ierta

— Îl cunoști pe Cutăriță Cutărescu? m-a întrebat la telefon un român din Göteborg, când locuiam acolo. Trebuie să fi auzit de el. Este un mare scriitor.
— Mare scriitor? „Îmi pare bine. La care minister?” am zis eu citându-l pe Cincinat Pavelescu.
— Nu, nu! E un scriitor renumit. Cum să nu știi de el?
— Ba da, îl știu. L-am cam cunoscut acum vreo două decenii, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Dar nu știam că a devenit așa mare între timp. Eram acolo cu fosta soție și cu copilul. Cutărescu la fel, cu soția și copilul. Stăteam în fotoliile de pe balcon, împreună cu soțiile și beam cafea. El spunea bancuri tot timpul. N-am conversat nimic. Eu nu prea cam știu să fac conversație, dar știu să tac. Așa că nu știu mare lucru despre el. Dar de ce mă întrebi?
La Neptun, aveam balcon comun cu Cutărescu, cu Sorin Titel și cu încă o pereche, în vârstă, distinși, respectabili, îmbrăcați la patru ace, el cu părul alb, la costum și cravată, nu în blugi sau oricum, ca noi ăștilalți scriitori. Pe Sorin Titel îl cunoșteam de la Timișoara, (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – versuri

POEZII CU ANTONIME, LA DOSPIT, SĂ CREASCĂ BINE

SE COC PERELE

Se coc perele-n grădină
Înverzesc când e lumină ,
Un zmeu a făcut minunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, afară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

FĂT FRUMOS ŞI FECIOARA CU PĂRUL DE AUR

Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi? (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Răutatea se naşte din prostie, din invidie şi din frustrare.
  • Fiecare duşman îşi are duşmanul său…
  • Pluralul începe de la doi.
  • Dacă îţi pute totul. tot timpul, problema e la nasul tău.
  • Proştii simt nevoia să dea sfaturi, înţelepţii nu .
  • Prestigiul se câştigă în ani de zile, dar se poate pierde într-o clipă.
  • E primit cu pâine şi sare cine are pâinea şi cuţitul.
  • E mai uşor să înjuri când eşti fără cravată.
  • Fiecare scai în pustiu e floare… (mai mult…)

Minodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu Cărpuşor

Plecat dintr-un loc de mare tradiţie istorică şi culturală – municipiul Roman-Neamţ, Ovidiu Cărpuşor, talent înnăscut, muncitor și ambițios, a mers cu încredere și perseverență încă din copilărie pe drumul împlinirii idealului vieții – de a sluji cu toată dăruirea arta. Prin multiplele resurse creatoare, de desenator și colorist, prin intensa pregătire profesională și originalitatea viziunii plastice și cu o biografie artistică deosebită, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, prețuit în țară și străinătate.
Stăpânind cu pricepere modalitățile specifice picturii și graficii, Ovidiu s-a îndreptat spre un limbaj al conciziei, tinzând spre reținerea elementelor sugestive în investigarea și interpretarea sensurilor obiective ale realității. Captivante prin bogăția fondului ideatic și emoțional, prin diversitatea genurilor abordate, creațiile sale sunt mărturia seriozității și a surprinzătoarei sale mobilității.Îndrăgostit de spațiul citadin, artistul realizează adevărate „portrete” de case vechi, monumente istorice și de artă – cetăți și castele, mănăstiri și schituri din burgul transilvan. Executate cu spontaneitate și cu marea forță de expresie a liniei evocatoare, el surprinde frumusețea și farmecul stilurilor arhitecturale, atmosfera și poezia lor autentică, transmițându-ne acel sentiment al permanenței și siguranței. (mai mult…)

Emanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui Noica

Noica este unul dintre puţinii cugetători contemporani care a pus, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluralitatea culturilor Europei (şi ale lumii) şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare. Încă din anul 1938, în eseul Omul contemporan şi viitorul, viitorul filosof conferenţia că „Omul de azi” este: „unul care nu se sinchiseşte de viitor; unul care nu crede în viitor (…) Viitor – nu-i aşa – are omul care visează, care năzuieşte, care vrea. Viitor are viitorul. Omul contemporan e obosit”(1) .
Critic acerb al întregii „literaturi a sfârşitului”, care excelase prin Oswald Spengler şi alţi falşi profeţi ai „sfârşitului de lume”, Noica ne reaminteşte că: „Nu trebuie să credem însă că singur omul contemporan e încercat de un asemenea sentiment al sfârşitului – sfârşit de civilizaţie, sfârşit de epocă sau sfârşit de lume. La contemporani, lucrul ia o formă mai gravă fiindcă e mai rafinată ceva (…) Omul de azi nu are atât sentimentul sfârşitului absolut, cât greutatea începutului, indiferenţă faţă de viitor. Iar dacă are şi sentimentul sfârşitului, adică dacă spune: cu noi se sfârşeşte o anumită civilizaţie sau o anumită perioadă a istoriei, e pentru că nu vrea să aibă răspunderea zilei de mâine, nu iubeşte ziua de mâine. E atât de comod să aştepţi împlinirea vremurilor, ca şi cum n-ai avea nici o răspundere la ceea ce se <<împlineşte>>”(2) . (mai mult…)

Dorel Schor – Ziceri

  • Eşti destul de bogat ca să-ţi permiţi să spui numai adevărul?
  • Fiecare e expert în ceva pentru ceilalţi.
  • Toate frumuseţile sunt trecătoare, dar nu toate trecătoarele sunt frumuseţi…
  • Munţi de cuvinte, pleşuvi de idei.
  • Omul modern nu se poate întoarce la mama Natură. Nu sunt destule locuri de parcare.
  • Nu v-o luăm în nume de rău… Nici nu ştim cum vă cheamă.
  • Cele mai nobile cuvinte pot ieşi din gura cea mai nespălată.
  • In spatele fiecărei feministe se află o femeie care face treburile ei.
  • Problema asta mă depăşeşte: e prea mică pentru mine!
  • Dacă te bagi în tărăţe te mănâncă porcii. Şi dacă nu te bagi, nu te mănâncă porcii?
  • El şi-a scos frunzele de laur, ea şi-a scos frunza de viţă… (roman). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Tremurul plopilor

tudor

Fără de veste-ntr-o seară
Liniştea mi se pierduse,
Dragostea mea de o vară
Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic luceşte
Febra privirilor tale,
Tremurul plopilor mi-este
Albă cămaşă de zale.

Lia Ruse – Ia noastră

IA
Aveam -ie- din vise înalte,
Cu râuri înflorite și,..ce halo,
Când amintirile încep să salte!…
Atâta a rămas într-un tablou.
……………………………….
Cusută-i cu limpezite fire,
Tălmăcind modele fine și rare.
Bunica mi-a povestit cu iubire
Cum încântă cu-atâtea odoare!…
Culoarea-i prinsă-n dorința ideii, (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

JAGUAR

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de (mai mult…)

Domniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi Paris

Autor a peste douăzeci de volume de versuri, Mihai Merticaru îşi continuă peregrinările pe cărările luminoase ale Parnasului literar, editând o nouă carte dedicată sonetului, specia literară care l-a consacrat și l-a impus atenției publice.Titlul volumului „Vis şi abis”, apărut la Editura Muşatinia din Roman, în anul 2018, constituie o frumoasă metaforă, visul reprezentând speranța, calea de acces spre lumi mirifice, aurorale, iar abisul (prăpastia, genunea) sugerând prăbușirea acestor speranțe și iluzii..
Fascinat de frumuseţea „oraşului luminilor”, autorul dedică Parisului un grupaj de paisprezece sonete, unul mai frumos decât altul, pe care le aşază în partea de început a opusului liric, atribuind, în versurile sale, mai multe caracteristici celebrei capitale europene; „… Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori şi de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu o mie de ispite te îmbie...”( „Parisul” I); este „ Cuib de nebunie şi tinereţe”( „Parisul” II ); „Magnet e a metropolei lumină…”(„Parisul” XII).
Jurnalul de călătorie”, în inima Franţei, punctează principalele obiective de care se simte atras oricare turist, odată ajuns în Paris: Turnul Eiffel („Întreaga omenire şi-a dat întâlnire/ La Turnul Eiffel…” („Parisul” I ), vestitele muzee pariziene, străzile purtând numele unor celebre personalităţi istorice sau al unor renumiţi oameni de cultură (pictori, scriitori, maeştri ai diverselor arte), parcurile şi grădinile, ori râul Sena care străbate metropola şi pe care „curg istorii colorate”. E atâta frumuseţe în acest colţ de lume, încât ai dori ca timpul să stea în loc, iar sufletul să se încarce de armonia cosmică, plutitoare în aer, alături de sunetele clopotelor din Catedrala Notre-Dame, sau ale Basilicei Sacre-Coeur. L’Ile de la Cite, Pont-des-Artes, La Place de la Concorde, Le Palais Garnier, Le Moulin Rouge…( „Parisul” VI ) sunt tot atâtea locuri de neuitat, surprinse cu meşteşug artistic de poetul Mihai Merticaru. (mai mult…)

Mirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Anul acesta, la o oră de pregătire pentru bacalaureat, o elevă m-a întrebat: „De ce generației mele nu-i place Eminescu?” M-am abținut să-i răspund imediat. Mi-am amintit subit de recomandările șefilor mei: „Să ne bucurăm că-i mai avem!” „Ar trebui să-mi spui tu de ce nu îți place”. „Nu știu…” Nu e cazul să dăm vina pe nimeni. Căci s-ar putea să fim toți vinovați. În afară de Mihai Eminescu.

Azi, la 130 de ani de la moartea sa, îmi amintesc însă întrebarea. Și tonul ușor obraznic cu care mi-a fost adresată. Oare cum m-am deprins eu să-l prețuiesc pe Eminescu? În biblioteca noastră de la Carani era o carte mai mare decât mine, pusă într-o vitrină. Scria cu litere aurii, de-o șchioapă: EMINESCU – POEZII. Și-acum o văd înaintea ochilor. Din ea am învățat prima poezie: „Somnoroase păsărele”. Am aflat mai întâi ce este lebăda, apoi ce înseamnă feerie și, mai târziu, că, de fapt, Mihai Eminescu îi spune iubitei sale, și nu lebedei: „Fie-ți îngerii aproape!”, „Somnul dulce!”, „Noapte bună!”. Bunicul îmi recita cu patos „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” încă de pe vremea când eu credeam că România e o femeie, probabil iubita lui Mihai Eminescu, căreia poetul îi face numai urări frumoase. Învățătoarea mea ne-a pus, prin clasa a III-a, să memorăm fragmente din „Scrisoarea III”, iar eu le reproduceam (mai mult…)

Lia Ruse – Mirajele verii

Mi te aștept, din clipă în clipă, cu dorul aprins
Miraculos de tandră în peisajul verde,
La ora de taină, cu tine,-am cel mai frumos vis!
Fermecătoare vară, din ochi, timpul te pierde…
Mă tot îmbăt, cu tine, din cupe de iubire
În repetate clipe spre amintirea vieții,
Candoare e în mine și printr-o presumțire
Te-am prins venind ușor, în zorii dimineții.
Și ai venit! Te simt un joc de umbre și lumini, (mai mult…)

Vavila Popovici: Filozofia, Știința, Religia și Politica (III)

Un sistem politic ce nu ține cont de ascensiunea morală a cetățenilor și de practicarea virtuților de către guvernanți este destinat pieirii și scufundă Statul în corupție și înstrăinarea de Dumnezeu.” – Aristotel

S-a spus despre filozofie că este încercarea de a găsi o formă de echilibru a omului cu lumea. Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon, așa cum am spus în eseul anterior, Aristotel, și el unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, a fost cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. Spirit enciclopedic fiind, a întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea s-a ocupat de științele naturale, studiul naturii constituind o tradiție a familiei sale. Despre filozofie spunea că toate celelalte științe sunt mai necesare decât ea, dar nici una nu o întrece în excelență.
S-a născut în anul 384 î. Cr. în orașul Stagira din nordul Greciei, ca fiu al medicului curții macedonene. Rămas orfan, la optsprezece ani pleacă la Atena, unde se alătură ilustrului grup al celor care lucrau și studiau la Academie sub conducerea lui Platon. Devine elevul acestuia, având o natură spirituală realistă, diferită de cea a profesorului său. Acesta avea obiceiul să-l numească „Mânzul”, știindu-se că mânjii își lovesc mamele când ele nu au destul lapte. Rămâne la Atena timp de 20 ani. În anul morții lui Platon a părăsit Atena. Avea 37 ani, era un savant și un cercetător consacrat. A fost profesorul acelui băiat din Macedonia care mai târziu a întemeiat un imperiu și a fost cunoscut în istorie drept Alexandru cel Mare. A murit în anul 322 î. Cr. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

PĂRERI SELECTATE

  • Dumnezeu a umplut lumea cu ce a putut…
  • Tot felul de zvonuri şi bârfe circulă despre noi. Din păcate sunt adevărate.
  • Simpatiile şi antipatiile au geometria variabilă.
  • Destul de puţin? Păi, ori e destul, ori e puţin.
  • Opera mea o datorez femeilor, fără ele nu aş fi cunoscut infernul (Dante Alighieri).
  • De regulă, respectăm la alţii cea ce ne este comun şi nouă.
  • Importanţa oamenilor de stat depinde şi de şezut.
  • Nimeni nu dă mită din plăcere… (mai mult…)

Dorel Schor – schiță

Apropo

În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu pe data de unsprezece când a alunecat pe trepte şi a rămas lat.
Nu era nimeni acolo cu excepţia lui Leopold Gurnişt care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.
Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi o să ia, după nevoie, una sau două tablete. Cu asta s-au încheiat evenimentele din ziua respectivă şi nimeni nu a bănuit ce va urma. Dar chiar a doua zi, în loc să se trezească devreme, să-şi facă la repezeală o cafea cu lapte şi s-o întindă rapid la slujbă, Marcu a zăbovit în pat până după ora nouă, apoi a intrat la pubul Central unde a comandat trei mici şi o bere. A rămas acolo peste o oră, citind ziarul, fără să se grăbească. Noi am crezut că e în concediu medical, dar nu era… (mai mult…)

Vasile Filip: JURNALUL – probă a sincerităţii

În viziunea particulară a oamenilor de litere, Jurnalul este o specie literară prin intermediul căreia autorul se destăinuie fără nici o reținere, auto-portretizându-se în tușele cele mai intime, dezvăluindu-se pe sine prin consemnări şi comentarii neobturate de tentaţia firească a autoprotecţiei. Toate acestea au în vederea evaluarea de ansamblu a chestiunii, care, considerată individual, oferă judecăţilor de valoare şi posibilitatea disocierii, în funcţie de fiecare subiect în parte.
Într-o accepţie mai amplă, dicţionarele reţin o sumedenie de variante ale înţelesului cuvântului jurnal. „Scriere memorialistică în care un autor notează, sub forma unor impresii zilnice, evenimente semnificative legate de biografia sa; jurnal de călătorie; jurnal de bord; jurnal de front; jurnal de actualităţi, transmis prin radio-televiziune sau cinematograf; jurnal – gazetă; jurnal – registru, folosit în mod special în finanţe şi contabilitate” Nu toate dicţionarele, însă, fac trimitere şi către jurnalul ca literatură, şi nu doar de factură istorică. Acestea fiind, în fond, cele mai importante. (mai mult…)

Anatol Covali – versuri

Stea

Eram maturi, dar sufletele noastre

aveau un aer blând, copilăresc,

căci le plăcea, spre zările albastre,

să se avânte într-un zbor firesc.

Şi te iubeam cu-atâta pasiune !

Râdeam când flori din tine culegeam.

Şi de vedeam în ochi tăi, minune, (mai mult…)

Olguța Luncașu Trifan – Rondel împlinirii

Mult îți doriseși să bei euforic
Absintul iubirii, să-l simți lecuind…
Tabloul privit să-ți pară feeric…
Roze pe vârfuri să privești înflorind,

Noi orizonturi, înalte valoric,
Sub gene-n rouă străluciri cucerind.
Mult îți doriseși să bei euforic
Absintul iubirii, să-l simți lecuind… (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

COMPARAŢII

  • Nu se moare direct din prostie, dar riscul există…
  • Toţi vor schimbare, mai puţin cei de la putere.
  • În lipsa vişinelor se poate face vişinată de mere.
  • După un schimb de idei am simţit un mare gol în minte.
  • Nimeni nu e de neînlocuit, dar uneori e nevoie de mai mulţi pentru a înlocui unul singur (Claire Martin).
  • Trebuie să fii rău ca să fii bun.
  • Principala calitate a măgarului este consecvenţa.
  • Ne putem face bine singuri dacă ştim ce ne face rău (int).
  • Femeile uşoare sunt atrase de bărbaţii cu greutate.
  • Cel mai greu lucru de păstrat e echilibrul (Jean Grenier). (mai mult…)

Vavila Popovici – Vizita Papei Francisc în România

Să construiți o patrie mai dreaptă și mai fraternă“ – Papa Francisc

La două decenii distanță de vizita istorică a Papei Ioan Paul II, iată alte trei zile din viața noastră – vineri, sâmbătă și duminică, respectiv 31 mai, 1 și 2 iunie 2019 – în care poporul român a primit vizita unui alt lider mondial care conduce peste un miliard de catolici din lume, răspândiți pe toate continentele – Papa Francisc – un personaj carismatic datorită expresiei sale umane, modest, sincer până a fi considerat rebel de către unii, activ, avid de cunoștințe și stăpânit veșnic de grija acestei lumi, de problemele noi și grele cu care se confruntă planeta. Devotat Bisericii și lui Hristos, prin modul de manifestare dovedește a fi, cu prisosință, un misionar al păcii și al iubirii.
Este primul papă de origine latino-americană, și datorită caracterului său, a adus la Vatican un suflu proaspăt, mai puțin rigid și formal, mai cald și mai apropiat de oamenii de rând. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

URMA ALEGE

  • Tot ce intră trebuie să iasă. Nu prin acelaş loc neapărat…
  • De ce te temi nu scapi… Eu mă tem că o să câştig la loto.
  • „Dacă unul e bou la tinereţe, ce va fi la bătrâneţe? Un bou bătrân!?”
  • Fără zgomote nu ştim să preţuim cum se cuvine liniştea.
  • Fiecare fumează ţigara ce-i convine (Mircea Radu Iacoban).
  • Nu-i ruşine să recunoşti greşeala altora…
  • Cutare e un băiat de aur, un lingou.
  • Una e să ai drepturi egale cu altul, dar alta e să fi la fel de inteligent. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

Literatura bună

Cu toate că Leopold Gurnişt e un om foate simpatic, discuţiile noastre sunt destul de banale şi nu deosebit de cuprinzătoare. Leopold este, de felul lui, o persoană modestă şi taciturnă. De data asta însă ne-a vizitat puţină vreme după ce doamna Gurnişt abia plecase de la noi. Doamna, ca să respectăm adevărul, ne acordase cu largheţe câteva ore bune din timpul ei şi mă întrebam, amuzat dar şi plictisit, dacă va trebui să-mi petrec întreaga zi în compania cuplului, pe… fragmente.
– Tocmai a plecat doamna dumitale! i-am spus politicos, dar rezervat.
– Ştiu, ştiu…, a făcut el discret. De aia am venit.
Mi-am exprimat, mai mult prin gesturi, nedumerirea.
– S-a întâmplat ceva?
– Depinde, a oftat Leopold. O să-ţi explic… (mai mult…)

Nicolae Georgescu: „Omul nou” și interculturalitatea

De la prolifica eseistă basarabeană Galina Martea mai rețin (după cartea În dialog cu creația umană, despre care am scris) volumul „Universul umanității – evoluție și involuție” (publicistică, eseuri, Editura Anamarol, București, 2017), o culegere de studii și articole, majoritatea publicate în reviste literare din stânga dar și din dreapta Prutului, cu toatele răspândite mult pe Internet unde „fanii” autoarei le consultă și comentează de regulă silabic-imagistic („Da”, urmat de un număr oarecare de stele), dar uneori și mai consistent. Autoarea este foarte atentă la fenomenele sociale, culturale și politice din Republica Moldova, dar și din România, analizându-le din două puncte de vedere oarecum fixe: acela al educației și al pedagogiei de grup. Galina Martea este convinsă că lumea se va schimba prin educație – și insistă ca aceasta să se desfășoare în siajul umanismului european.
Delimitările sunt, desigur, importante. În fond, perioadele istorice de dinaintea noastră au avut, mai toate, modele proprii de edificare a omului social. Să ne amintim doar de obsesia omului nou, din perioada interbelică, când opunea lui homo sovieticus construit cu vorba și pistolul de lumea lui Stalin – omul italian de sub semnul fasciilor, ori cel german al lui Hitler; a fost o dispută europeană la (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

Pantofii maestrului

  • Are un bun simţ de observaţie, dar nu se uită unde trebuie.
  • Ei ne invită ca să nu ne supărăm noi şi noi venim ca să nu se supere ei.
  • Nu poţi să-i înţelegi pe cei din stânga dacă nu i-ai înţeles puţin şi pe cei din dreapta.
  • Aud uneori nişte idei de rămân tâmpită. Din fericire, temporar şi reversibil (Beatrice Vaisman).
  • Mulţi ar ucide adevărul, dacă adevărul le omoară interesele…
  • Zeii mor singuri.
  • Nu e greu de intrat în pantofii Maestrului, sunt doar cu câteva numere mai mari.
  • „Nu v-am spus, dar vă repet!”.
  • Banii nu aduc fericirea… Şi ce, lipsa lor o aduce? (Nae Cernăianu). (mai mult…)
Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica PopRevista AlternanțeDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUSConstantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilorDorel Schor – Sfaturi dieteticeVavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – ZenonDorel Schor – schițeDaniel Luca: Recuperarea inocențeiEmanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţeiION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEAVictor Ravini – Asta nu ți-o poate iertaMelania Rusu Caragioiu – versuriDorel Schor – schițeDorel Schor – ziceriMinodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu CărpuşorEmanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui NoicaDorel Schor – ZiceriTiberiu Tudor – Tremurul plopilorLia Ruse – Ia noastrăDorel Schor – schițeDomniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi ParisMirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…Lia Ruse – Mirajele veriiVavila Popovici: Filozofia, Știința, Religia și Politica (III)Dorel Schor – ziceriDorel Schor – schițăVasile Filip: JURNALUL – probă a sincerităţiiAnatol Covali – versuriOlguța Luncașu Trifan – Rondel împliniriiDorel Schor – ziceriVavila Popovici – Vizita Papei Francisc în RomâniaDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeNicolae Georgescu: „Omul nou” și interculturalitateaDorel Schor – ziceri

Vavila Popovici: Doru Popovici – „Ultimul zimbru”

„Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească.” – Ludwig van Beethoven

Fiecare dintre noi este unic, fiecare având trăirile proprii. Mărturisesc că îmi este greu să scriu despre Doru Popovici, numit de către Zeno Vancea „Ultimul Zimbru”, și el semnând o scrisoare și adăugând: „ultimul zimbru, ultimul neo-trubadur al generației lui Nichita Stănescu”.

Doru Popovici a văzut lumina zilei pe acest pământ la 17 februarie 1932 în orașul Reșița județul Caraș-Severin, fiu al chirurgului Ioan Popovici. S-a stins din viață în data de 5 martie 2019.
Studiile muzicale le-a făcut în orașul natal, continuându-le la Timișoara (1942-1944) – vioară, armonie, contrapunct, forme muzicale, pian. Studiile și le-a încheiat la Conservatorul din București (1950-1955), cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Marțian Negrea (contrapunct), Mihail Jora și Mihail Andricu (compoziție), Theodor Rogalski (orchestrație), Nicolae Parocescu (folclor), Zeno Vancea și Adriana Sachelarie (istoria muzicii), Eugenia Ionescu (pian). S-a perfecționat la Darmstadt (1968) – „o Meccă a muzicii de avangardă” – cu Gyӧrgy Lucet, Edhard Karkoschka, Günter Becker, Cristoph Caskel. Read the rest of this entry »

MARIANA PÂȘLEA – HALOUL LECTURII

Am deschis Hermeneia, cel mai proaspăt volum al cunoscutei prozatoare Mirela-Ioana Dorcescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, apărut la Editura Mirton din Timișoara, cu emoție, cu drag, dar și cu convingerea că voi găsi în el, pe lângă eseuri și exegeze de certă valoare, și o parte din sufletul mare și cald al autoarei. Așteptare împlinită!

Cartea este dedicată soțului ei, Poetul Eugen Dorcescu, și este prefațată de Ildikó Gábos-Foarță, care alege un titlu inedit pentru succintul său cuvânt înainte: „77” – adică vârsta pe care o va împlini, în curând, poetul timișorean.

Alcătuită din trei părți distincte – Excelența textului, Haloul textului și Efigii –, cartea este străbătută, de la un capăt la altul, de un fir călăuzitor, printre poeme și autorii acestora, cei pe care autoarea a avut bucuria privilegiului de a-i cunoaște și de a-i prețui în momente-cheie ale vieții, printre personalități și evenimente care i-au influențat destinul. Anume: cultul și slujirea valorii.

Deși folosește termeni și metode specifice cercetării științifice, Mirela-Ioana Dorcescu are priceperea de a-și alcătui opera în așa manieră, încât ea să devină accesibilă cititorului. Un fragment dintr-un poem de referință al lui Eugen Dorcescu, intitulat Moartea tatălui, face intrarea potrivită în lumea Hermeneiei. Este urmat de o Introducere, în care autoarea ne face cunoscut un concept cu Read the rest of this entry »

Melania Rusu Caragioiu: O FOAIE ROMÂNEASCĂ NĂSCUTĂ ÎN CANADA ÎN ANUL CENTENARULUI. ,,UNIREA”

– Note de lector –
Sufletul românului se simte în largul său, pe plaiul său, la el acasă, pe ,,prispa” sa, unde el știutor de carte bisericească, scrisă cu ,, az, buche, vede, glagoli, dobru…”, prin ,,ocheții” groși, legați după ceafă cu sfoară, vrea să afle noutățile din răsufletul domniilor și domnilor celor mari, iubitori de glie.
Dar după sute de ani de la aceste imagini, literele și-au mai schimbat denumirea, foile sunt scrise cu litere latine, iar noutăți sunt cu duiumul.
Noi păstrăm acel idealism al cultului ziarului, care ne aduce caldă noutatea a ce se întâmplă, dar civilizația ne-a pus la îndemână și alte mijloace soficticate de informare, Doar sufletul de român este același, dar știința lui nouă de multe ori a cucerit lumea. Unii zic a fi de douăzeci de ori, ca noi a fi fost primii în descoperiri sau oferirea scânteii unei descoperiri spre folosul lumii întregi.
Dacă ,,foaia” a adus lumina noutății, atunci de multe ori , românul a voit să se convingă singur despre ce mai este prin lume și a plecat să vadă, Este acesta un fel de dor de a trăi în alt mediu, de a lucra în alt mediu și de a se reîntoarce îmbogățit intelectual și bănește la vatra sa, la glia sa milenară. Read the rest of this entry »

Dorel Schor: Pauza de ceai – schiță umoristică

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.
Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbal, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.
Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane, nu ştiu dacă să-i repartiz la fotbal sau la bursă. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: Perfidia Guvernării Post-Comuniste

Nu orice teroare înseamnă dictatură, dar fiecare dictatură înseamnă teroare.” – Vladimir Milak

În martie 2013, publicam în ziare și reviste articolul cu titlul „În ce barcă ne urcăm? Încotro vâslim?” și cu un alt titlu: „A fi în Europa”, publicat ulterior în cartea „Articole și eseuri – vol. III” Motto-ul articolului erau cuvintele lui Emmanuel Kant: „Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală.”
Începeam articolul amintind că anul 2007 a fost anul aderării României la UE și sugerând faptul că Europa se va putea afirma ca o putere internațională doar dacă va fi unită; în ultimii ani ai secolului trecut a fost în permanență un potențial teatru de război; nu a existat o conștiință europeană, întrucât a fost dominată de un naționalism distrugător. Astăzi, Europa întrunește aproape toate condițiile să redevină, cu adevărat, o mare putere economică, militară, culturală, dar pentru asta e nevoie să fie unită și independentă, să scape de mizeria morală, existentă de altfel pe întreaga planetă. Numai astfel se va putea ajunge la fericire, la ordinea superioară „de adevăr, frumos și bun suprem”. Iar dacă Europa nu va putea integra toate aceste țări ale ei, teama o poate cuprinde, odată cu încercările de revenire la un naționalism exagerat, periculos, așa cum am trăit în țara noastră România, în timpul comunismului. Naționalismul, populismul pot crea un viitor sumbru, o izolare și o îndârjire a populației, o renunțare la ceea ce am dobândit cu mari sacrificii – libertatea noastră. Din istoria trecutului ar trebui să învățăm. Read the rest of this entry »

Vasilica Grigoraş –

Împărăţia Cuvântului
Literele nu numai că sunt de genul feminin
dar au o delicateţe intrinsecă,
o candoare zglobie,
un şarm cu totul aparte
şi-l au pe vino-ncoa,
de aceea treptat ne îndrăgostim de ele
şi le iubim întreaga viaţă.

Literele ne sunt mamă, fiică, soţie…,
toate unite sub oblăduirea cuvântului
care ne este Tatăl. Read the rest of this entry »

FESTIVALUL PRIMĂVARA POEȚILOR 2019 ÎN BUCOVINA – 15 ANI – FESTIVAL LE PRINTEMPS DES POĒTES 20 ANS PARIS

Biblioteca Bucovinei și Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și PEN CLUB România, sub egida Centre Nationale pour la Poésie, Ministère de l’Ēducation Nationale et de la Jeunesse, Ministère de la Culture, organizează a 15-a ediție în Bucovina a Festivalului Internațional Francofilofon Le Printemps des Poètes – PRIMĂVARA POEȚILOR.

Festivalul a fost inițiat și este anual organizat de Franța, unde a ajuns la a 20-a ediție.

Formatul și conceptul bucovinean includ evenimente dedicate mai ales educației și culturii majore, derulate până în prezent în orașele Suceava, Fălticeni, Siret și nu numai (de-a lungul timpului, au mai existat parteneriate cu Iași, Brăila, Galați), unde bibliotecile, școlile și centrele culturale devin, în luna martie, scenele unor manifestări ale libertății de expresie la tineri, ale definirii bunului gust, ale construirii aparatului critic și estetic major, ale dialogului intercultural și ale spiritului românesc, francofilofon și deopotrivă universal.

Pentru a 20-a ediție în Franța, anul acesta, actrița, regizoarea și realizatoarea cine-TV Rachida Brakni a fost desemnată Marraine du Festival. Artistul Enki Bilal, unul din cei mai marti vizionari ai epocii, a realizat afișul. Read the rest of this entry »

George Petrovai – La trecutu-ți mare, un prezent minor…(III)

(De la politicienii trecutului la politrucii prezentului)

3.Ferdinand I, regele cu adevărat providențial pentru România

Episodul trecut l-am încheiat cu câteva aprecieri despre caracterul rigid al lui Carol I. Da, a fost un rege mare și atât de preocupat de asigurarea prestigiului monarhiei, mărturisește regina Elisabeta, încât „și în somn el poartă Coroana pe cap”. Cu „rigiditatea dusă la extrem”, ne informează Ioan Scurtu în opul despre monarhia din România, și cu marea lui reticență față de politicienii români, Carol I inspira un respect solemn și glacial, „nu însă și o dragoste umană, atât de necesară totuși unui autentic conducător”.
Iată motivul pentru care Carol I s-a aflat în tragica situație „de a fi mereu izolat, de a nu avea niciun prieten, de a nu putea depăși anumite convenții protocolare”. Nu doar atât, căci moartea Măriucăi, singurul vlăstar al cuplului Carol de Hohenzollern – Elisabeta de Wied, lipsa unui alt copil, ca și deosebirile de temperament dintre cei doi soți auguști, au contribuit din plin la accentuarea însingurării regelui.
Întrucât Carol I nu avea urmași după moartea fetiței (Maria se naște pe 27 august/8 septembrie 1870 și moare de scarlatină pe 28 Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Cine sună la ușă

  • Ia vezi, parcă sună cineva la uşă! spune nevastă-mea. Sună precis!
  • La ora asta? mormâi eu.
    Nu e decât patru după amiaza, dar e singura zi din săptămână când mă pot odihni şi eu niţeluş, când sper să prind un pui de somn. Dar ăsta mi-e norocul…
  • Sună, dragă, tu nu auzi?
  • Cum să nu aud, că ăsta sună, nu se încurcă, pare un tip cu experienţă.
  • Cu experienţă la ce?
  • La sunat, că despre asta vorbim. Nu sesizezi ce tehnică are? Sună până te obligă să-i deschizi. Hai că m-am lămurit cu odihna, mă duc să deschid.
  • Vezi întâi cine este, că n-a spus nimic la interfon. Sună direct la uşă şi asta mi se pare foarte ciudat.
  • De ce să ţi se pară ciudat?
  • Păi cum o fi intrat în bloc?
  • Foarte simplu. Poate era deschisă uşa jos. Sau a intrat în acelaş timp cu un colocatar , sau poate că e chiar un vecin…Du-te şi deschide-i că o să plece.
  • Nu pleacă ăsta, nu te prinzi că nu pleacă? Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Nimic deosebit

În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu pe data de unsprezece când a alunecat pe trepte şi a rămas lat.
Nu era nimeni acolo cu excepţia lui Leopold Gurnişt care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.
Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi o să ia, după nevoie, una sau două tablete. Cu asta s-au încheiat evenimentele din ziua respectivă şi nimeni nu a bănuit ce va urma. Dar chiar a doua zi, în loc să se trezească devreme, să-şi facă la repezeală o cafea cu lapte şi s-o întindă rapid la slujbă, Marcu a zăbovit în pat până după ora nouă, apoi a intrat la pubul Central unde a comandat trei mici şi o bere. A rămas acolo peste o oră, citind ziarul, fără să se grăbească. Noi am crezut că e în concediu medical, dar nu era… Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Fotografii în grup

Toţi cei care călătoresc prin lume fixează cu aparatul fotografic momente şi monumente pentru familie şi eternitate. Cei care fac excursii colective se fotografiază cel puţin în finalul teribilei experienţe, cu grupul. Obicei care, prin repetiţie, s-a cam banalizat. Trebuie să fii prezent la Lourdes, în vestitul orăşel de la poalele Pirineilor, ca să priveşti cutremurat o scenă de neimaginat (în altă parte) prin tragismul şi grotescul ei simultan.
Lourdes, cu cei câteva mii de locuitori ai săi, îşi datorează pâinea şi celebritatea unei adolescente, Bernadette, care în urmă cu peste un secol şi jumătate, aflându-se într-o grotă din împrejurimi, a avut o halucinaţie mistică. O întâlnise personal pe Sfânta Fecioară.
De atunci, în progresie geometrică, sute de mii de pelerini ajung anual în orăşelul de pe malul râului Pau. În credinţa unor vindecări miraculoase, cohorte de nenorociţi îngroaşă punga celor care întreţin şi se întreţin din Industria Speranţei. Preoţi, agenţi de voiaj, hotelieri, fabricanţi şi vânzători de suveniruri religioase, lumânărari, hoţi de buzunare, surori de caritate şi infirmiere, producători de Read the rest of this entry »

Melania Rusu Caragioiu – Penița

Poate, acum câteva ploi de ani,

Când aurul creștea în bolovani,

Uitându-se-ntr-o zi de la fereastră

Văzu Bătrânu’ o pasăre măiastră.

Cum bunul spune adormind copii,

Măiastra plutea lin printre stihii

Ducând prin lume straiul ei de dor:

Încrederea în vis și viitor.

Dar obosind de-atât de mult zburat

Pe-o creangă de-aur, ea s-a așezat

Și ciugulindu-și aripa de sori Read the rest of this entry »

Angela Furtună, din nou la Livre Salon Paris, cu două noi volume

Scriitoarea Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN CLUB România, lansează la Pavilionul României două noi volume (scoase la Editura Vinea), la ediția a 39-a a LIVRE SALON PARIS ( cel mai mare târg internațional de carte din Capitala Franței și din lumea fracofilofonă) : Ultimul Mirador, Editura Vinea, București, 2018 și Le Dernier Mirador, traducerea din românește aparține lui Sorin Barbul, Editura Vinea, București, 2018.

Invitata de onoare a Salonului, în acest an, este Uniunea Europeană.
***
În ultimii ani, Angela Furtună a mai lansat câteva importante cărți inedite ale operei sale literare, la acest târg prestigios, devenit veritabil brand mondial al libertății și al valorii:
– Monica Lovinescu. Est-etica. Vol.1 Geneze , Editura Vinea (volum sub egida Bibliotecii Bucovinei), București, 2012 . Carte distinsă cu Premiul pentru Eseu „Convorbiri Literare”, 2013, Iași.
– Misterele de la Ilisos, Editura Vinea, București, 2015, Volum nominalizat în 2016 la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru anul 2015.
– Primul meu Kaddish – texte salvate din exod, Coperta de Devis Grebu, Ed. Integral, București, 2016. Volum nominalizat în 2017 la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2016. Read the rest of this entry »

Galina Martea – Basarabia la răscruci de drumuri. Unde mai departe?

Basarabia în dificultate, într-o dilemă enormă, într-o condiție socială periculoasă pentru viitorul țării și, nemijlocit, pentru viitorul neamului românesc. Societatea basarabeană la răscruci de drumuri, în condiții discriminatorii și pline de umilință în fața puterii statale. Până la anii de independență poporul a existat multă vreme prin curenții comunismului și servilismului țarist, însă după independență, să zicem așa, mai la concret după anii 1994, s-a instaurat aproape același regim, numai că în culori puțin mai diferite. Să fie aceasta o predestinare pentru poporul român basarabean? S-ar putea spune și așa, însă credem că orice om, orice popor în drumul vieții sale ar putea fi capabil să-și schimbe destinul, dacă logica umană respectă formele raționale ale gândirii, dacă verticalitatea identității personale este autentică și nu deviază în direcții opuse. În caz contrar, totul deviază de la normalitate și totul devine o instabilitate, iar acțiunile omului sunt inconștiente și inacceptabile prin conținutul original al raționamentului uman echilibrat. Deci, s-ar putea spune că rațiunea omului basarabean, dar mai ales rațiunea omului-putere din societatea basarabeană este însoțită și purtată de curenții timpului care sunt foarte schimbători și, la rândul lor, contribuie nespus de negativ în distrugerea și subjugarea Read the rest of this entry »

Dorel Schor – O vizită la spital

Vreau să vă povestesc, printre altele, cum decurge o vizită la spital. Nu-i vorba de vizita medicală propriu zisă, în frunte cu profesorul sau cu şeful secţiei, urmat de ceilalţi medici, surori şi eventual studenţi la medicină… Ci de vizita rudelor şi prietenilor care, în ultimă instanţă nu e mai puţin medicală.
Să presupunem că-i internat Iacov…
În primele zile nu vine nimeni în afară, bineînţeles, de nevastă-sa care mai mult stă la spital decât la ea acasă. Dar apoi, vestea răspândindu-se, apare Filip, care locuieşte într-un oraş din nord. Filip e însoţit de soţia sa şi de două fete de măritat, pe care se străduieşte să le scoată în lume. Acum îşi şterge mereu ceafa transpirată, îi adresează lui Iacov, cel internat, un semireproş („mă faci să vin pe căldura asta”) şi bea un gât din sticla cu oranjadă pe care i-a adus-o celui internat.
Puţin după acea, apare Marcu. Marcu vine din sud şi e frate cu Iacov cel din spital şi cu Filip care locuieşte în nord.
– Ce mai faci? întreabă glacial Marcu care nu poate uita că în urmă cu zece ani, când a făcut o colită, Iacov i-a adus portocale care sunt stict contraindicate la acest diagnostic. Poftim nişte bomboane de ciocolată belgiană! Ştiţi ce greu se găsesc? Marfă căutată… Read the rest of this entry »

Gabriela Lungu: Perspectiva vichiană asupra miturilor

gabriela Lungu

Încă din Renaştere interesul pentru povestirile mitologice şi interpretările lor au făcut ca mitul să devină un instrument util pentru transmiterea de conţinuturi diverse: fiecărei figuri din tradiţia mitologică îi erau asociate, aşa cum se ştie, elemente naturale sau calităţi umane. Abia spre sfârşitul secolului XVII apar primele semnale ale dezvoltării unei forme de reflecţie critică asupra mitului.
Ca şi gânditorii secolului XVII, Vico numeşte miturile favole, dar vorbeşte de favole vere e severe şi consimte elaborarea problemei originii, a semnificaţiei şi interpretării mitului în termeni care, chiar dacă resimt influenţe diverse şi importante, sunt prin multe aspecte indubitabil noi.
Între secolele XVI şi XVII circulau două teorii cu privire la mit, cunoscute antichităţii clasice şi neignorate cu totul în Evul Mediu: teoria mitului ca alegorie a unor adevăruri filosofice (morale, politice, etc) şi teoria mitului ca istorie a unor personaje existente efectiv şi a unor evenimente petrecute.
Vico adoptă o atitudine critică, motivat de acuzaţia îndreptată către Bacon în principal şi Kircher în particular, pe care îi acuză de „trufia învăţaţilor”, adică de faptul că au atribuit anticilor propria lor forma mentis. Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Vrăjitorul mărțișor

Suflul zăpezii abureşte!
Primăvara iar tresare…
Cum soarele ciuguleşte
Spuma iernii-n minutare!
Vine-o dulce sărbătoare
Schimbă şi leagă cu fire
Frageda, firii, suflare
Ce,.. aduce-o presimţire.
Clocotul sângelui e foc,
Albul este puritate,
Împletite-aduc noroc
Cu simboluri fermecate.
Podoaba-i anunţ lucitor:
Nou anotimp străluceşte,
Şi,..vrăjitor?..e-un mărţişor-
Firul vieţii-l îndulceşte.

Claudia Bota – Amprentele dorului

Amprentele dorului

Căderi suave ale razelor neîmblânzite se răspândesc
Și transpun clipele zidite pe retina timpului,
Prin infinitul din noi doi.
Inima pășește pe pietrele amprentate ale dorului.
Trecerea mea leagă dimensiunea frigul hibernal,
Care aduc tăceri lacustre.
În dimineața aceasta mă-ntâmpini la granița iubirii
Deși am depășit spațiul, te găsesc pe calea dorului încercat,
Acolo te privesc în taina inimii.
Lumina ta e o călăuză dreaptă chiar și când drumul l-am uitat
Tu mi-ai încrustat cu litere de aur în potirul sufletului,
Bucuria de a cânta și de a exista.
Te iubesc dorul meu chiar și când respir durerile lumii,
Acolo mă prețuiesc la căldura ierburilor amare
Căci știu că viața e trecătoare. Read the rest of this entry »

Mihai Merticaru – aforisme

Câți oameni și câte izvoare își păstrează limpezimea de cristal până la vărsarea în mare ?

Binele și răul cresc din aceeași tulpină și adesea se confundă.

De la fereastra spitalului din deal, lumea se vede nemaipomenit de frumoasă și de fericită.

Adevărul tranziței este o frumoasă casetă, din care cineva a subtilizat bijuteriile și a umplut-o cu praf de strănutat.

Într-o noapte de catran, o hidrocentrală de pe Bistrița nu poate egala luminozitatea a doi sâni frumoși.

Binele și răul, adevărul și minciuna sunt frați siamezi; operația de separare este foarte dureroasă și rareori reușește.

Dacă sufletele oamenilor s-ar vedea, spectacolul fascinant al străzii ne-ar îngrozi.

Minciuna lălăiește, adevărul tace ca jarul sub spuză.

În capul ignorantului, o metaforă superbă are aceeași relevanță ca un mărgăritar în troaca porcului. Read the rest of this entry »

Gabriela Lungu: Comunicarea şi interacțiunea interpersonală

gabriela Lungu

Résumé

Le texte parte sur le probléme de la communication comme élément essentiel de la vie sociale et relève l’idée selon laquelle la communication interpersonnelle met le mieux en évidence une dimension fondamentale de l’être humain: le besoin d’autriu. Grâce á celle-ci, on peut mieux connaître nos semblables, établir des relations avec les amis, exercer notre influence sur les autres et, par eux, nous connaître mieux. Nous insistons également sur la communication didactique, en mettant l’accent sur le fait que celle-ci se produit dans le but de modéler les personnalités des rècepteurs en conformité avec les finalités du procesus didactique préétablies par des programmes spécifiques pour chaque société à part. Le fonctionnement de la communication se reflèdans le processus de création de comportements stables dans l’avenir, adaptés aux exigences sociales du présent et du futur on dans le changement de certains comportements, conceptions et attitudes antérieurement formés du point de vue éducationnel.
Nous partons de la prémisse selon laquelle, dans la société contemporaine, la communication est devenue un thème central de débat, et la littérature de spécialité compund une grande diversité d’ouvrages qui analysent les situations, les instruments, les techniques de communication en vue de la création de quelques conditions optimales pour une communication authentique et efficace. Depuis la communication suppose le fait de s’exprimer et de se faire entendre, la question suivante apparaît: quelles conditions permettraient à l’individu de s’exprimer en situation interindividuelle dans la manière la plus authentique possible. L’élément essentiel pour assurer la qualété de la communication interpersonnelle est le type de relation entre les personnes en interaction, celui-ci étant le résultat des attitudes de chaque acteur du cadre processus de communication.

Read the rest of this entry »

Eleonora Schipor: Mărțișor

Mărțișor

Cănd dau ghioceii-n floare,
Se prind la piept mărțișoare,
Roșu-alb – două culori,
Două blânde sărbători.
Eu mi-am prins la piept cu dor
Roșu-alb un mărțișor,
Și cu el la inimioră
Simt c-adie-a primăvară.
Luna martie de-acum
Iat-o pornită la drum,
Cu zâmbet și cu soare,
Și roș-albe mărțișoare. Read the rest of this entry »

George Petrovai: La trecutu-ți mare, un prezent minor…(II)

(De la politicienii trecutului la politrucii prezentului)

2.Carol I, regele emblematic al românilor
Spuneam în episodul trecut (dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza) că încă de la începutul anului 1863 s-a reactivat ideea „aducerii unui domn străin”, asta deoarece – ne înștiințează Petre P. Panaitescu – s-a văzut în timpul lui Cuza câtă nevoie era de „prestigiul unei vechi familii domnitoare streine, care să nu fi fost niciodată amestecată în luptele politice de la noi” (lucru văzut și de divanurile ad-hoc din 1857, „când cerură dinastie streină”) și că „În acest scop, I.C. Brătianu și Ion Ghica au plecat în țările occidentale cu misiunea de a sonda terenul pentru un eventual candidat” (Ioan Scurtu).
La propunerea lui Ion Ghica, președintele Consiliului de Miniștri numit de Locotenența Domnească formată din trei complotiști, Parlamentul aclamă ca domn al României pe principele Filip de Flandra, fratele regelui Leopold II al Belgiei, apoi – mai înainte de consultarea alesului – se depune jurământ de credință față de „noul domnitor”, după care (mai exact, abia după care!) se constituie o delegație „care să meargă în Belgia pentru a-i oferi tronul României” (I. Scurtu). Tot Scurtu ne face cunoscute motivele acestei alegeri pripite din partea complotiștilor și a noilor cârmuitori dâmbovițeni: „Belgia avea cea mai avansată Constituție din Europa și o monarhie recunoscută pentru respectul său față de regimul constituțional”. Read the rest of this entry »

Dorel Schor: Idei grozave – ziceri

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schițe

CEARTA

Sâmbătă dimineaţa, nu chiar foarte devreme, am vrut să-i înapoiez lui Menaşe o carte pe care mi-o împrumutase şi în clipa când să apăs pe butonul soneriei m-am oprit ca fulgerat. Din apartament se auzea o ceartă straşnică. Fără să vreau am recepţionat tot. Mai întâi, vocea nervoasă a Rozicăi:
– Sigur că da, numai o proastă ca mine se mărită cu un individ de teapa ta. Dacă nu te luam pe tine, care eşti un mormoloc retrograd, eram acum cu siguranţă soţia lui Menahem Friedman, eram proprietăreasă de boutique şi nu trebuia să mă duc la lucru la şapte dimineaţa cu autobuzul aglomerat…!
– Mare scofală, striga în replică vocea lui Menaşe. Dacă te lua pe tine, Menahem ăsta nu mai ajungea niciodată să aibe milioane albe şi negre. Era el mormolocul retrograd şi eram eu grozavul… Proprietar de una şi de alta ! Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (3)

Întoarcerea acasă

După capitularea Germaniei, pe la începutul lui iulie 1945, o comisie pentru repatrierea foştilor deţinuţi din lagărele germane a hotărât repatrierea copiilor români din satul ceh.
Întoarcerea a durat peste o lună căci liniile ferate erau copleşite de trenuri militare care nu mai pridideau să întoarcă acasă armamentul rămas ori capturat şi combatanţii sleiţi de puteri ai acestui cumplit război.
În gara din Budapesta, în timp ce schimbau trenul, Mihai, fratele cel de aproape cinci ani, scăpă piciorul între şine tocmai când se schimba macazul. Manevra feroviară era destinată unei locomotive care se deplasa în viteză. Cu prezenţa de spirit necaracteristică unui copil de doisprezece ani, Grigore îşi scoate cămaşa şi o vântură disperat înspre monstrul de fier care se apropia ameninţător. Mecanicul observă semnalul şi opreşte la timp. Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Zbuciumul Lunii Februarie 2019

Februarie se zbate-în priviri !
Se face gri din buclele-ncâlcite,
Sub clipe albe gânduri adumbrite
Și-n suflet prea mult dor c-abia respiri!
E-un timp de ger sub cerul adormit.
Cât joc mai e în vreme să nu doară
Când vântul urlă-ntr-un vârtej pe-afară
Și paşi nu sunt pe drumu-acoperit.
Tristă, singuratatea, se simte,
Cu braţe lungi de cretă peste vânt,
Vălătuceşte neaua peste pământ Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (2)

De la Preventoriu, în lagărele naziste

În vara lui 1944, copiii Dominte nu s-au putut evacua odată cu sătenii şi au continuat să convieţuiască cu militarii. Când luptele s-au înteţit în zonă, un ofiţer i-a obligat pe copii să se refugieze şi ei. Şi-au pus câteva blide într-un paner de papură, şi-au luat Joiana de funie – acum, “bucătăria lor de campanie” – şi au plecat spre Verşeni. Au zăbovit acolo vreo săptămână, dormind pe unde apucau, chiar şi pe şant, alături de animalul care-i ţinea în viaţă, apoi s-au îndreptat, obligaţi de autorităţi, spre Roznov (județul Neamț). Exodul a durat zile întregi. Se opreau din loc în loc ca să pască Joiana şi-apoi s-o mulgă. Era atâta suferinţă în jur încât nimeni nu le-a adresat o vorbă în tot acest timp. La Bălăneşti au fost despărţiţi şi repartizaţi pe la familii mai înstărite, ca să fie folosiţi la muncile gospodăriei.
Tatăl, aflat atunci la compania de pază de la Bacău, primeşte veste despre evacuarea copiilor şi obţine o nouă permisie. Îi găseşte slugi pe la casele gospodarilor nemţeni şi află cu sfâşiere de moartea unuia dintre copii. Se-ntoarce la unitate, luând cu el şi Read the rest of this entry »

Galina Martea: Editura „Anamarol„ – „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18, 19, 20

Calitate și competență editorială. Așa se prezintă Editura „Anamarol” din București, administrată de renumita scriitoare Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, academician, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager), care prin talentul original de scriitor și editor constituie integritatea și meritul notabil de nivel național și nu numai. Este o plăcere de a te referi la lucruri ce țin de valoare, atribute esențiale în virtutea cărora se realizează arta editorială în beneficiul comunității române, dar, în același timp, și în beneficiul culturii românești. De această dată editorul și antologatorul Rodica Elena Lupu pune la dispoziția cititorilor un număr impunător de lucrări admirabile și extraordinar de interesante, de o pondere aparte pentru literatura română. Este vorba de antologia de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18-19-20, publicată recent în cadrul Editurii Anamarol. Cu conținuturi onorabile, volumele în cauză oglindesc în sine lumina viabilă care completează și îmbogățește cultura omului, cultura unei societăți ce este mereu în evoluție.
Cu prezența unor scriitori renumiți, dar și mai puțin renumiți, cuprinsul lucrărilor este o bogăție spirituală, o bogăție istorică, o comoară de informații cu analize literare de tot felul despre viața și existența din acest univers. Volumul 18, spre exemplu, se prezintă ca un adevărat tezaur spiritual al culturii românești. Din el fac parte scriitori celebri precum Martha Bibescu, Emil Cioran, Aristide Buhoiu, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Nicolae Dabija, Radu Cârneci, Rodica Elena Lupu. Cât despre Martha Bibescu (născută la 28 ianuarie 1889 – decedată la 28 noiembrie 1973, la Paris), domnia sa a fost o prezență fascinantă în lumea intelectualității universale Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: Flamenco – o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei

Ascultă-ți sufletul și dansează pe melodia pe care dorește el să cânte!” – Deborah Blythe

Marți, 19 februarie, am plecat spre orașul Durham din Carolina de Nord, pentru a ajunge la sala de spectacole „Duke Performance” a Centrului Artelor Performante – parte a Universității Duke și a vedea spectacolul intitulat „FARRUQUITO”. Este numele dansatorului Juan Manuel Fernandez Montoya care și-a făcut prima apariție, cu ani în urmă, pe Broadway alături de bunicul său, renumitul El Farruco. În timp ce era încă un adolescent, primul său spectacol – flamenco – îl poziționa ca unul dintre interpreții de elită ai flamenco-ului „puro”. Un tragic accident de mașină i-a întrerupt ascensiunea, dar după o pauză de zece ani, Farruquito s-a întors pe scenă și este cel mai mare dansator de flamenco din noul secol.
Făcând un scurt exercițiu de lingvistică voi aminti două cuvinte, două limbi, două scrieri care par să se confunde, semănând una cu alta, dar având totuși, fiecare, un înțeles propriu, Flamingo și Flamenco. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Pisica neagră

  • Ai sanse mici pentru o functie mare, dar sanse mari pentru o functie mica.
  • Vedem viata in roz, uneori cu picatele.
  • Raul e si el relativ. Si cand e foarte relativ, e relativ bine…
  • Multi critica, dar putini incearca sa schimbe ceva.
  • Inaintea venirii noastre, lumii nu-i lipsea nimic. Dupa plecarea noastra, nu-i va lipsi nimic (Omar Khayam).
  • Apreciem disciplina si constiinciozitatea (mai ales) cand le constatam la altii.
  • Adevarul se afla la mijloc, intre minciuna din stanga si cea din dreapta.
  • De obicei, alegem din ce ni se ofera. Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

La mal

La mal de sălcii şoptitoare
Adoarme seara în pelin,
Asemeni stolurilor rare
Mă duc, puţin câte puţin.

Şi nimeni n-o să-mi ierte anii,
Cei păsuiţi fără folos,
Cenuşa stinselor strădanii
Şi trupul meu neputincios. Read the rest of this entry »

Mere pădureţe – Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică

Despre viaţă, moarte, ţară şi credinţă – acum, pentru totdeauna

Decodarea metaforei din titlul acestei cărţi neobişnuite prin textul şi stilul eclectic propus, „Mere pădureţe. Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică” semnat în coautorat de Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică, ar fi rezonabilă dacă i-am căuta sursa în simbolistica mărului. Ori, mărul, mai întăi şi-ntâi, trimite spre ispita edenică, la “mărul primordial”. Dar “mărul pădureţ”, oare, este analog acestuia? Mărul pădureţ este, după ştiinţa noastră, mărul netratat chimic, crescut după legile naturii neaoşe, având gustul pământului şi al elementelor sale, în combinaţia aceea secretă, care dă fructul. Mărul arhaic, aş zice pastişând vorbe ale lui Ben Todică din cealaltă carte a lor, CĂUTÂND DUPĂ MERE, scrisă, la fel, împreună sub forma dialogului, el, mărul arhaic este măsura adevăratei relaţii om-Natură, om-Dumnezeu, dar în afara ispitei unei cunoaşteri premeditate, ci a unei legături fireşti, rezultat al „funcţionării” naturii înseşi.
Eva este ispita, este nevoia lui Adam de a nu fi singur în de-a latul şi de-a lungul Creaţiei divine, nevoie translată în păcat, “păcatul cunoaşterii”, dar care denaturare s-a accentuat rapid, ego-ul izbucnind din omul adamic – scuzaţi pleonasmul, dar este comis şi asumat doar spre accentuarea personajului – pe parcursul construirii civilizaţiei justificată prin descoperiri şi invenţii, prin inovaţie şi imaginaţie. Creaţie versus Creativitate, iată motorul saltului civilizator, dar şi, simultan, frâna în faţa înţelegerii esenţei divine a Omului ca şi parte integrantă a Naturii, a lui Dumnezeu, practic. Teoretic, practic, fizic, metafizic etc. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schiţă sportivă

Camera de forță

– M-am înscris la un club sportiv. îmi spune Menaşe. De fapt, la fitnes, un fel de cameră de forţă, unde îţi dezvolţi armonios musculatura, postura şi figura. Mă duc aproape în fiecare zi pentru aproximativ o oră.
– Felicitări, spun eu, astăzi ai fost?
– M-am dus, numai că jos, la intrare, mă întâlnesc cu poştaşul şi-mi dă o scrisoare recomandată. Nici nu am citit-o cu toate că era pentru nevastă mea. Dar am urcat din nou ca să las scrisoarea acasă, nu era s-o pastrez în maiou şi chiloţi… Când intru, ţinea unul o conferinţă la radio despre cafea. Ce era să fac? Mi-am făcut o cafea.
– Foarte bine, cafeaua te face mai sprinten.
– De acord, dar nu pot s-o beau fierbinte. Până se răceşte, mă gândesc, am timp să văd ce mai e la internet… Şi ce crezi? Am primit un articol despre virtuţiile grozave ale ardeiului iute. Nici nu bănuieşti cât e de important să consumi ardei iute! Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Psihoterapie

De o vreme Eliahu Iliescu umbla posomorât, încruntat, ocolea oamenii şi lăsa impresia că i s-au înecat toate corăbiile. Azi aşa, mâine la fel, până când, într-o zi l-a oprit dentistul Kleinergrois şi l-a întrebat ce are pe suflet, ce necazuri îl copleşesc, ce probleme îl preocupă. Şi l-a asigurat că prietenii şi vecinii sunt gata să-l ajute dacă stă în puterea lor.
Eliahu a oftat adânc şi i-a mărturisit că nu doarme noaptea şi nu se odihneşte ziua, de asta nu-şi face cum trebuie treburile la serviciu, a rămas în urmă cu lucrările, e stresat şi nervos, s-a certat până şi cu Iuliana, nevastă-sa, nu are răbdare de copii şi-i trec prin cap tot felul de gânduri închise la culoare…
Kleinergrois l-a ascultat foarte atent şi i-a spus să fie liniştit, fiecare trece măcar o dată în viaţă printr-o asemenea situaţie. Poate să fie epuizare nervoasă, poate e din cauza suprasolicitării, din pricini economice, sociale, politice, de adaptare… Nici nu ştii cum se adună, în timp, micile nemulţumiri şi de odată ating masa critică. Şi atunci se crează un cerc vicios, tu mergi supărat, ceilalţi te văd încruntat şi toată lumea e nervoasă şi nemulţumită. Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (1)

Prolog:
Ceea ce urmează e rezumatul unui capitol din cartea de memorii a regretatului prof. col. (r.) Grigore Dominte „De la Dachau la Erfurt, director la Corecţie şi apoi ofiţer [judiciar] de Miliţie”, Ed. „Irexon”, Bucureşti, 2006. Citindu-i cartea, i-am împărtășit impresiile mele de cititor într-o scrisoare, pe care autorul a inserat-o, ca prefaţă, în ediţia a II-a a cărţii, adresându-mi totodată rugămintea de a-i face cunoscută cartea prin mijloacele care îmi stau la îndemână.
Cunoscându-l personal pe autor şi ştiind că exemplarele cărţii sale nu vor putea acoperi suficient condiţia de mărturisitoare ale dramelor războiului, mă oblig să răspund dorinței sale testamentare și să intermediez ajungerea conținutului cărții (firește, într-o sinteză) la generațiile care nu au cunoscut ororile războiului. Desigur centrul de interes al memoriilor sale e acel capitolului odiseic, legat de experiența autorului și a fraților săi în lagărele naziste, capitol asupra căruia îmi asum demersul meu de aici.
O fac și din convingerea personală că Istoria, o ştiinţă „rece”, bazată pe documente, impune – prin ea însăși – a fi completată cu mărturiile celui care-i oferă substanța: participantul direct la faptul istoric, omul, elementul central al acestei ştiințe umanistice. Read the rest of this entry »