Mihai Merticaru – sonete

SONETUL CONVIETUIRII FERICITE

Împărțim un vis și-o împărăție,
O inimă cu două luminișuri,
Un munte cu abisuri și suișuri
Și-un fermecat izvor cu apă vie.

Ne cățărăm pe-aceleași povârnișuri,
Cât mai departe de viața pustie,
Dragostea ne e marea bogăție,
Cântăm pe-o vioară cu două arcușuri.

Adesea ne-ntâlnim în același gând,
Vrăjiți, rătăcim printr-o melodie,
Ne troienim în iluzii surâzând (mai mult…)

Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)

Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Țuțuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui

Veronica Balaj_coperta selectiv-Areopagus

(mai mult…)

George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?

Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă de timp în care cârmuitorii de toate culorile politice au făcut tot ce le-a stat în putință ca România și cetățenii ei rămași acasă să-și taie de zor craca de sub picioare. Păi cum altfel să-ți explici că o țară înzestrată de Creator cu de toate (fabuloase bogății ale solului și subsolului, climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, binecuvântată așezare geografică pe cursul inferior al Dunării și taman la intersecția drumurilor/intereselor occidentale cu cele orientale, popor de-o providențială răbdare) a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană la toți parametrii care ilustrează nivelul real de trai, cu o datorie externă de circa 100 miliarde euro, un gol populațional de peste patru milioane suflete (am în vedere doar românii expatriați în antinaționala perioadă postdecembristă, nu și milioanele de vieți intrauterine curmate legal de medici), cu o mentalitate complet dată peste cap, un învățământ ce nu precupețește niciun efort politico-financiar pentru ca numărul analfabeților funcționali să sporească an de an, o tot mai precară sănătate a nației (vezi jalnica stare a atâtor spitale și înfricoșătorul număr de farmacii), cu un stat în necontenită disoluție și un viitor tot mai nesigur pentru urmași, nu doar de mântuială pregătiți să preia ștafeta național-europeană, ci și înstrăinați aproape cu totul de autenticele fundamente ale românismului?! (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMAN

Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.
Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți. (mai mult…)

Victor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobani

Guvernul francez își bate joc de ciobanii francezi. Administrația franceză le interzice transhumanța chiar și de pe un munte pe alt munte vecin, sub diferite pretexte și le impune tot felul de norme absurde și restricții, numai ca să îi bage în faliment. Oile franceze sunt duse la ecarisaj, ca să le transforme în conserve pentru pisici și se importă cu avionul oi congelate din Australia și Noua Zeelandă. Probabil că cineva profită din asta. Și cine profită din faptul că sute de ciobani și agricultori francezi ajunși la disperare se sinucid în fiecare an, iar familiile lor sunt expropriate și rămân pe drumuri, cu datorii financiare rămase pe seama urmașilor? Dar numai în Franța se duce o politică dușmănoasă împotriva țăranilor? O fi ura orășenilor față de țărani un fenomen european? De unde vine ura orășenilor noștri față de ciobanul din Miorița? De ce a devenit politic corect să își bată joc toți nătărăii de Miorița, de Eminescu și de toate valorile noastre culturale? Știu birocrații mai bine decât știe ciobanul, de câți câini are el nevoie să se apere de lupi, de urși (mai mult…)

Vavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂ

Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise și speranțe,/ vă vor crede zei păzitori,
și vă vor dărui dragostea lor./ Numai atunci!/ Lăsați fecioarele să-și termine visele!

Conform Dicționarului limbii române libertatea este „posibilitatea de a acționa după propria voință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății.” Libertinajul reprezintă viață în libertate cu un comportament desfrânat, destrăbălat, în afara bunului simț și a legilor morale.
Mulți confundă cele două noțiuni, ne înțelegând că omului, într-adevăr, poate face orice, dar că foarte puțin din tot ceea ce poate face îi este folositor. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia”.
Conștiința și voința sunt cele care aleg și îmbrățișează făcutul de bine sau de rău, iar alegerea trebuie să nu stânjenească pe cei din jur și totodată să fie conformă cu legea morală. Libertatea, precum și moralitatea sunt daruri date de Dumnezeu. Sunt tineri, adolescenți și mulți dintre oamenii maturi care confundă libertatea cu libertinajul, unii din necunoaștere, alții din naivitate cad în plasa (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

BACŞIŞ

  • Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
  • ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
  • Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
  • Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
  • Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
  • „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
  • Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
  • Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
  • Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
  • Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
  • Unele idei strălucesc prin absenţă. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

AVOCADO

  • Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
  • La cât? întreb eu politicos.
  • Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
    Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
  • S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
  • Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
  • Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
    -Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o (mai mult…)

Daniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările

Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
„era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
  • Multi amici, putini prieteni…
  • Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SIMPTOMELE NEVROZEI

  • Ştii la ce concluzie am ajuns? mă întreabă Oiţerman.
  • Ai ajuns la o concluzie? mă mir eu candid.
    Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: „A escrocat un milion”.
  • Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe şi obsesii, întotdeauna a visat să aibe un milion pe care nu i l-a dat nimeni…
  • Ce legătură are?
  • Are. Acum priveşte aici: „Trei accidentaţi grav pe trecere pietoni”. Pot să-ţi relatez conţinutul, pentru că am citit. Un şofer a intrat cu o (mai mult…)

Veronica Balaj: Cosmisian, un autor inedit

Comisian - Mouelle Roucher

Mouelle Roucher,  ,„Dezliterarea”  vol I

Înnoirile în creația literară, continuă. Sunt necesare. Fac parte din însăși ființa scrierii.Nu mă refer în mod special la cunoscutul val nou din literatura franceză a deceniilor trecute .Desigur, ecourile sale s-au diversificat și , firește s-au ampretat cu nota personală a scriitorilor care i-au urmat. Scriitorii tineri , cu talent, au cale liberă de-a se afirma într-o formulă novatoare .Este și cazul tânărului autor Cosmisian , care a semnat acest volum,Mouelle Roucher cu subtitlul Dezliterarea , incitant încă de la prima vedere. Ce va să zică acest termen oarecum inventat ? Este sublinierea conceptului , validat de vremuri și timp că,odată plecată în lume , o carte, își are propriul destin. Independent de creatorul său. La acest fapt se mai adaugă și o concepție proprie autorului Cosmisian, urmare a unei meditații profunde apropos de raportul și influența cuvântului scris asupra lumii. Intenția novatoare este explicitată în capitolul al 14-lea al volumului în atenție, unde autorul precizează: ,,Dezliterarea”este momentul în care cuvintele se desprind de structura lor firească, este un timp, aș zice, când cuvintele desprinse…au libera circulație să creeze o nouă poveste . Așa am putea parafraza concepția autorului. (mai mult…)

Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica Pop

O carte ca o mărturie
Un al doilea volum în ierarhia unui om al scrierii literare nu este nicidecum pe locul doi decât cronologic vorbind. El face parte dintr-o trăire permanentă, ca un flux interior pe care, orice poet și-a asumă ca pe o stare de viață, de existență. Aceste POEME ÎNTOMNATE, Edit. Eurostampa, Timișoara, 2016, sunt de fapt, rodul unor gânduri îndelung cizelate, trăiri transferate în cuvinte, în simboluri care susțin unitatea cărții. Ne-am putea opri la câteva dintre acestea cum ar fi, trecerea timpului și adăugăm ca argument, denumirea primului volum, Timp personal. Timpul se constituie frecvent ca leit-motiv din care se ivesc imagini poematice cu valabilitate general-umană. Autoarea nu este copleșită de teamă, n-o încearcă o angoasă, visele și tăcerile timpului sunt acceptate ca ceva firesc: ,,bucuria visării/stau pe-o câmpie/întinsă/sub un cer/în amiază/meditez/cât de scurtă/e viața /numai/cuvântul durează” (pg. 32)De fapt și titlul duce spre această priveliște dulce-amăruie a vremii în derularea sa implacabilă,ajungând pentru autoare la tărâmul toamnei care în subtext înseamnă rodul . Acumularea. Înțelepciunea, raționala percepție a raportului cu viața care-și are normele sale dincolo de voința personală. Nu ai ca om, ca ființă singulară în felul tău, nu ai altă cale decât să aduni cele care te pot îmbogăți într-o toamnă a vieții ajuns. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

UN FALS REUŞIT

  • Cum se numeşte atunci când ai invitat cinci musafiri şi vin zece ?!
  • Tipul nu dă semne vizibile că înţelege ce citeşte…
  • Luna viitoare mi se eliberează un program de economii. Trăiască libertatea!
  • „O dronă invizibilă a fost observată ieri seara”.
  • Când beţi şampanie, nu uitaţi cu cine aţi băut apă (Al. Pacino).
  • Nu oricărui om îi este frică să se facă de râs.
  • Numai din eşecuri înveţi… Şi dacă n-am avut eşecuri?
  • Dreptatea nu poate fi înfăptuită de către cei nedrepţi. (mai mult…)

Vavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUS

„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham

Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente (mai mult…)

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilor

„Ceea ce impresionează la Constantin Brâncoveanu, dincolo de dimensiunea cultural-artistică și cea religioasă, este durata domniei sale. A fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai Țării Românești, domnind neîntrerupt vreme de peste 25 de ani. De la Basarab I și Mircea cel Bătrân și până la Mica Unire, doar Matei Basarab se apropie de aceast cifră, iar performanța lui Brâncoveanu este cu atât mai apreciabilă cu cât contextul în care a domnit a fost unul extrem de complicat, dominat de incertitudine, într-o perioadă în care, pe plan intern, țara era divizată de conflictele dintre facțiunile boierești, iar la nivelul continentului aveau loc prefaceri de ordin geopolitic de o magnitudine deosebită“ – Ambasador George Cristian MAIOR, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”.
Puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a marcat istoria românilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelungata sa domnie din Ţara Românească, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, corespunde unor importante realizări economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând diplomatice şi informative. (mai mult…)

Dorel Schor – Sfaturi dietetice

  • Nimic nu se compară cu o păcăleală bună… De-a mea!
  • Ar fi foarte grav dacă am fi întotdeauna de acord în toate.
  • Toate prejudecăţile sunt vechi. Nu aveţi ceva nou ?
  • Caracterizare: slugă la toţi stăpânii.
  • Ce e nou poate fi contestat mai uşor (Liviu Lăzărescu).
  • Două dispoziţii de sens contrar se anulează între ele.
  • Există o deosebire intre „nu sunt de acord şi „nu permit”.
  • Nu mai avem ce discuta, suntem de aceaşi părere… (mai mult…)

Vavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – Zenon

Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.
După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.
Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

OAMENI ŞI ANIMALE

Cearta dintre Boris Glazpapier şi dentistul Kleinergrois a început într-o seară, la un pahar de bere, de la un fleac atât de puţin important încât a doua zi aproape nimeni nu-şi mai amintea exact amănuntul. Fapt este că, puţin înfierbântaţi de ceartă, uzaţi de căldura zilei şi cu nervii răsuciţi, cei doi au depăşit motivul iniţial şi şi-au aruncat tot felul de epitete, au ridicat tonul şi, la un moment dat, şi-au complimentat nevestele şi căţeii…
– Javra dumitale latră la patru dimineaţa, a strigat Boris. Ruşine!
– Poate a dumitale, a replicat dentistul. Nu a mea…
– Ha, ha, eu nici nu am câine! În calitate de preşedinte al comitetului de bloc voi propune o taxă specială pentru proprietarii de câini. Cine vrea potaie, să plătească!
Aici e momentul când au intervenit şi alţii. În mai puţin de jumătate de oră s-au format două partide. Unul al posesorilor de patrupede, celălalt al adversarilor juraţi. Proprietarii de animale s-au aşezat sub platforma ştiută a Asociaţiei pentru protecţia animalelor, ceilalţi au apelat la Organizaţia pentru apărarea drepturilor cetăţeanului. Evenimentul a fost comentat la băcănie, la măcelăria lui Ioel Fişelovici, la tutungerie şi la bancă. S-au creat largi curente de opinie şi atitudine.
„Partidul în favoarea oamenilor” a propus boicotarea magazinelor unde se comercializează preparate de genul Ham-ham sau Miau. Ziarul local acordă o atenţie deosebită evenimentului, iar tirajul îi crescu fantastic după ce rubrica „opinia cititorului” (mai mult…)

Daniel Luca: Recuperarea inocenței

kara molnar

În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”). (mai mult…)

Emanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţei

Geografia eidetică a con-textualităţii esenţiale cuprinde opţiunea funciară a lui Noica pentru Platon, Aristotel, Bruno, Descartes, Kant, Goethe, Hegel (mai ales modelul fiinţei I-D-G), dar şi „Rostirea românească”, Eminescu. Le vom identifica pe parcursul unei Constituiri fenomenologice a sensului cugetării nicasiene, astfel:
I. 1. Continentul Platon
Ca şi Vladimir Soloviov1, filosoful român va scrie o „viaţă” a lui Platon, de la care începând putem verifica adevărul metodologiei moderne
(şi postmoderne), conform căruia Con-textualitatea subordonează caracteristic Inter-Textualitatea (Platon, Descartes, Kant, Hegel etc.) şi accentuează intra-textualitatea (Noica – „Limba” – „Rostirea filosofică românească”, „Modelul cultural european”, „Logica synlethică”, „Eminescu”, Spiritul românesc în cumpătul vremii (Cele 6 maladii), „Devenirea întru fiinţă”. În „Continentul – Platon”, Constantin Noica interpretează (face o hermeneutică unică) şi deci, descoperă. Ce „descoperă” şi ce „interpretează”?
1. În ordine succesivă: în primul rând, că „Nu e mai multă puritate într-o viaţă de filosof grec decât era într-o statuie, culori sunt şi într-o parte şi în alta. (mai mult…)

ION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

A apărut a doua ediție a cărții domnului Stan V. Cristea ,,Marin Preda-anii formării intelectuale’’. Trebuie să spunem de la început că materialul cuprins în volum aproape s-a dublat, de asemenea și imaginile din viața scriitorului. Teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede, un încercat al condeiului, nu este la prima tentativă, el a publicat multe volume de istorie literară, versuri, monografii și a realizat câteva antologii literare. Pasiunea lui a rămas tot MARIN PREDA. A umblat după materiale, le-a strâns, le-a clasat, a vizitat Siliștea-Gumești de câteva ori, a stat de vorbă cu rudele și sătenii, cu învățătorii lui, cu autoritățile și a reușit să ne prezinte o adevărată biografie a anilor formării intelectuale ai lui Marin Preda din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971. (mai mult…)

Victor Ravini – Asta nu ți-o poate ierta

— Îl cunoști pe Cutăriță Cutărescu? m-a întrebat la telefon un român din Göteborg, când locuiam acolo. Trebuie să fi auzit de el. Este un mare scriitor.
— Mare scriitor? „Îmi pare bine. La care minister?” am zis eu citându-l pe Cincinat Pavelescu.
— Nu, nu! E un scriitor renumit. Cum să nu știi de el?
— Ba da, îl știu. L-am cam cunoscut acum vreo două decenii, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Dar nu știam că a devenit așa mare între timp. Eram acolo cu fosta soție și cu copilul. Cutărescu la fel, cu soția și copilul. Stăteam în fotoliile de pe balcon, împreună cu soțiile și beam cafea. El spunea bancuri tot timpul. N-am conversat nimic. Eu nu prea cam știu să fac conversație, dar știu să tac. Așa că nu știu mare lucru despre el. Dar de ce mă întrebi?
La Neptun, aveam balcon comun cu Cutărescu, cu Sorin Titel și cu încă o pereche, în vârstă, distinși, respectabili, îmbrăcați la patru ace, el cu părul alb, la costum și cravată, nu în blugi sau oricum, ca noi ăștilalți scriitori. Pe Sorin Titel îl cunoșteam de la Timișoara, (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – versuri

POEZII CU ANTONIME, LA DOSPIT, SĂ CREASCĂ BINE

SE COC PERELE

Se coc perele-n grădină
Înverzesc când e lumină ,
Un zmeu a făcut minunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, afară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

FĂT FRUMOS ŞI FECIOARA CU PĂRUL DE AUR

Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi? (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Răutatea se naşte din prostie, din invidie şi din frustrare.
  • Fiecare duşman îşi are duşmanul său…
  • Pluralul începe de la doi.
  • Dacă îţi pute totul. tot timpul, problema e la nasul tău.
  • Proştii simt nevoia să dea sfaturi, înţelepţii nu .
  • Prestigiul se câştigă în ani de zile, dar se poate pierde într-o clipă.
  • E primit cu pâine şi sare cine are pâinea şi cuţitul.
  • E mai uşor să înjuri când eşti fără cravată.
  • Fiecare scai în pustiu e floare… (mai mult…)

Minodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu Cărpuşor

Plecat dintr-un loc de mare tradiţie istorică şi culturală – municipiul Roman-Neamţ, Ovidiu Cărpuşor, talent înnăscut, muncitor și ambițios, a mers cu încredere și perseverență încă din copilărie pe drumul împlinirii idealului vieții – de a sluji cu toată dăruirea arta. Prin multiplele resurse creatoare, de desenator și colorist, prin intensa pregătire profesională și originalitatea viziunii plastice și cu o biografie artistică deosebită, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, prețuit în țară și străinătate.
Stăpânind cu pricepere modalitățile specifice picturii și graficii, Ovidiu s-a îndreptat spre un limbaj al conciziei, tinzând spre reținerea elementelor sugestive în investigarea și interpretarea sensurilor obiective ale realității. Captivante prin bogăția fondului ideatic și emoțional, prin diversitatea genurilor abordate, creațiile sale sunt mărturia seriozității și a surprinzătoarei sale mobilității.Îndrăgostit de spațiul citadin, artistul realizează adevărate „portrete” de case vechi, monumente istorice și de artă – cetăți și castele, mănăstiri și schituri din burgul transilvan. Executate cu spontaneitate și cu marea forță de expresie a liniei evocatoare, el surprinde frumusețea și farmecul stilurilor arhitecturale, atmosfera și poezia lor autentică, transmițându-ne acel sentiment al permanenței și siguranței. (mai mult…)

Emanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui Noica

Noica este unul dintre puţinii cugetători contemporani care a pus, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluralitatea culturilor Europei (şi ale lumii) şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare. Încă din anul 1938, în eseul Omul contemporan şi viitorul, viitorul filosof conferenţia că „Omul de azi” este: „unul care nu se sinchiseşte de viitor; unul care nu crede în viitor (…) Viitor – nu-i aşa – are omul care visează, care năzuieşte, care vrea. Viitor are viitorul. Omul contemporan e obosit”(1) .
Critic acerb al întregii „literaturi a sfârşitului”, care excelase prin Oswald Spengler şi alţi falşi profeţi ai „sfârşitului de lume”, Noica ne reaminteşte că: „Nu trebuie să credem însă că singur omul contemporan e încercat de un asemenea sentiment al sfârşitului – sfârşit de civilizaţie, sfârşit de epocă sau sfârşit de lume. La contemporani, lucrul ia o formă mai gravă fiindcă e mai rafinată ceva (…) Omul de azi nu are atât sentimentul sfârşitului absolut, cât greutatea începutului, indiferenţă faţă de viitor. Iar dacă are şi sentimentul sfârşitului, adică dacă spune: cu noi se sfârşeşte o anumită civilizaţie sau o anumită perioadă a istoriei, e pentru că nu vrea să aibă răspunderea zilei de mâine, nu iubeşte ziua de mâine. E atât de comod să aştepţi împlinirea vremurilor, ca şi cum n-ai avea nici o răspundere la ceea ce se <<împlineşte>>”(2) . (mai mult…)

Dorel Schor – Ziceri

  • Eşti destul de bogat ca să-ţi permiţi să spui numai adevărul?
  • Fiecare e expert în ceva pentru ceilalţi.
  • Toate frumuseţile sunt trecătoare, dar nu toate trecătoarele sunt frumuseţi…
  • Munţi de cuvinte, pleşuvi de idei.
  • Omul modern nu se poate întoarce la mama Natură. Nu sunt destule locuri de parcare.
  • Nu v-o luăm în nume de rău… Nici nu ştim cum vă cheamă.
  • Cele mai nobile cuvinte pot ieşi din gura cea mai nespălată.
  • In spatele fiecărei feministe se află o femeie care face treburile ei.
  • Problema asta mă depăşeşte: e prea mică pentru mine!
  • Dacă te bagi în tărăţe te mănâncă porcii. Şi dacă nu te bagi, nu te mănâncă porcii?
  • El şi-a scos frunzele de laur, ea şi-a scos frunza de viţă… (roman). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Tremurul plopilor

tudor

Fără de veste-ntr-o seară
Liniştea mi se pierduse,
Dragostea mea de o vară
Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic luceşte
Febra privirilor tale,
Tremurul plopilor mi-este
Albă cămaşă de zale.

Lia Ruse – Ia noastră

IA
Aveam -ie- din vise înalte,
Cu râuri înflorite și,..ce halo,
Când amintirile încep să salte!…
Atâta a rămas într-un tablou.
……………………………….
Cusută-i cu limpezite fire,
Tălmăcind modele fine și rare.
Bunica mi-a povestit cu iubire
Cum încântă cu-atâtea odoare!…
Culoarea-i prinsă-n dorința ideii, (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

JAGUAR

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de (mai mult…)

Domniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi Paris

Autor a peste douăzeci de volume de versuri, Mihai Merticaru îşi continuă peregrinările pe cărările luminoase ale Parnasului literar, editând o nouă carte dedicată sonetului, specia literară care l-a consacrat și l-a impus atenției publice.Titlul volumului „Vis şi abis”, apărut la Editura Muşatinia din Roman, în anul 2018, constituie o frumoasă metaforă, visul reprezentând speranța, calea de acces spre lumi mirifice, aurorale, iar abisul (prăpastia, genunea) sugerând prăbușirea acestor speranțe și iluzii..
Fascinat de frumuseţea „oraşului luminilor”, autorul dedică Parisului un grupaj de paisprezece sonete, unul mai frumos decât altul, pe care le aşază în partea de început a opusului liric, atribuind, în versurile sale, mai multe caracteristici celebrei capitale europene; „… Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori şi de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu o mie de ispite te îmbie...”( „Parisul” I); este „ Cuib de nebunie şi tinereţe”( „Parisul” II ); „Magnet e a metropolei lumină…”(„Parisul” XII).
Jurnalul de călătorie”, în inima Franţei, punctează principalele obiective de care se simte atras oricare turist, odată ajuns în Paris: Turnul Eiffel („Întreaga omenire şi-a dat întâlnire/ La Turnul Eiffel…” („Parisul” I ), vestitele muzee pariziene, străzile purtând numele unor celebre personalităţi istorice sau al unor renumiţi oameni de cultură (pictori, scriitori, maeştri ai diverselor arte), parcurile şi grădinile, ori râul Sena care străbate metropola şi pe care „curg istorii colorate”. E atâta frumuseţe în acest colţ de lume, încât ai dori ca timpul să stea în loc, iar sufletul să se încarce de armonia cosmică, plutitoare în aer, alături de sunetele clopotelor din Catedrala Notre-Dame, sau ale Basilicei Sacre-Coeur. L’Ile de la Cite, Pont-des-Artes, La Place de la Concorde, Le Palais Garnier, Le Moulin Rouge…( „Parisul” VI ) sunt tot atâtea locuri de neuitat, surprinse cu meşteşug artistic de poetul Mihai Merticaru. (mai mult…)

Mirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Anul acesta, la o oră de pregătire pentru bacalaureat, o elevă m-a întrebat: „De ce generației mele nu-i place Eminescu?” M-am abținut să-i răspund imediat. Mi-am amintit subit de recomandările șefilor mei: „Să ne bucurăm că-i mai avem!” „Ar trebui să-mi spui tu de ce nu îți place”. „Nu știu…” Nu e cazul să dăm vina pe nimeni. Căci s-ar putea să fim toți vinovați. În afară de Mihai Eminescu.

Azi, la 130 de ani de la moartea sa, îmi amintesc însă întrebarea. Și tonul ușor obraznic cu care mi-a fost adresată. Oare cum m-am deprins eu să-l prețuiesc pe Eminescu? În biblioteca noastră de la Carani era o carte mai mare decât mine, pusă într-o vitrină. Scria cu litere aurii, de-o șchioapă: EMINESCU – POEZII. Și-acum o văd înaintea ochilor. Din ea am învățat prima poezie: „Somnoroase păsărele”. Am aflat mai întâi ce este lebăda, apoi ce înseamnă feerie și, mai târziu, că, de fapt, Mihai Eminescu îi spune iubitei sale, și nu lebedei: „Fie-ți îngerii aproape!”, „Somnul dulce!”, „Noapte bună!”. Bunicul îmi recita cu patos „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” încă de pe vremea când eu credeam că România e o femeie, probabil iubita lui Mihai Eminescu, căreia poetul îi face numai urări frumoase. Învățătoarea mea ne-a pus, prin clasa a III-a, să memorăm fragmente din „Scrisoarea III”, iar eu le reproduceam (mai mult…)

Mihai Merticaru – soneteGalina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMANVictor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobaniVavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeDaniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zărileTiberiu Tudor – Nisipul Căilor LacteeDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeVeronica Balaj: Cosmisian, un autor ineditVavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica PopRevista AlternanțeDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUSConstantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilorDorel Schor – Sfaturi dieteticeVavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – ZenonDorel Schor – schițeDaniel Luca: Recuperarea inocențeiEmanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţeiION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEAVictor Ravini – Asta nu ți-o poate iertaMelania Rusu Caragioiu – versuriDorel Schor – schițeDorel Schor – ziceriMinodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu CărpuşorEmanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui NoicaDorel Schor – ZiceriTiberiu Tudor – Tremurul plopilorLia Ruse – Ia noastrăDorel Schor – schițeDomniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi ParisMirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Dorel Schor: Idei grozave – ziceri

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schițe

CEARTA

Sâmbătă dimineaţa, nu chiar foarte devreme, am vrut să-i înapoiez lui Menaşe o carte pe care mi-o împrumutase şi în clipa când să apăs pe butonul soneriei m-am oprit ca fulgerat. Din apartament se auzea o ceartă straşnică. Fără să vreau am recepţionat tot. Mai întâi, vocea nervoasă a Rozicăi:
– Sigur că da, numai o proastă ca mine se mărită cu un individ de teapa ta. Dacă nu te luam pe tine, care eşti un mormoloc retrograd, eram acum cu siguranţă soţia lui Menahem Friedman, eram proprietăreasă de boutique şi nu trebuia să mă duc la lucru la şapte dimineaţa cu autobuzul aglomerat…!
– Mare scofală, striga în replică vocea lui Menaşe. Dacă te lua pe tine, Menahem ăsta nu mai ajungea niciodată să aibe milioane albe şi negre. Era el mormolocul retrograd şi eram eu grozavul… Proprietar de una şi de alta ! Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (3)

Întoarcerea acasă

După capitularea Germaniei, pe la începutul lui iulie 1945, o comisie pentru repatrierea foştilor deţinuţi din lagărele germane a hotărât repatrierea copiilor români din satul ceh.
Întoarcerea a durat peste o lună căci liniile ferate erau copleşite de trenuri militare care nu mai pridideau să întoarcă acasă armamentul rămas ori capturat şi combatanţii sleiţi de puteri ai acestui cumplit război.
În gara din Budapesta, în timp ce schimbau trenul, Mihai, fratele cel de aproape cinci ani, scăpă piciorul între şine tocmai când se schimba macazul. Manevra feroviară era destinată unei locomotive care se deplasa în viteză. Cu prezenţa de spirit necaracteristică unui copil de doisprezece ani, Grigore îşi scoate cămaşa şi o vântură disperat înspre monstrul de fier care se apropia ameninţător. Mecanicul observă semnalul şi opreşte la timp. Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Zbuciumul Lunii Februarie 2019

Februarie se zbate-în priviri !
Se face gri din buclele-ncâlcite,
Sub clipe albe gânduri adumbrite
Și-n suflet prea mult dor c-abia respiri!
E-un timp de ger sub cerul adormit.
Cât joc mai e în vreme să nu doară
Când vântul urlă-ntr-un vârtej pe-afară
Și paşi nu sunt pe drumu-acoperit.
Tristă, singuratatea, se simte,
Cu braţe lungi de cretă peste vânt,
Vălătuceşte neaua peste pământ Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (2)

De la Preventoriu, în lagărele naziste

În vara lui 1944, copiii Dominte nu s-au putut evacua odată cu sătenii şi au continuat să convieţuiască cu militarii. Când luptele s-au înteţit în zonă, un ofiţer i-a obligat pe copii să se refugieze şi ei. Şi-au pus câteva blide într-un paner de papură, şi-au luat Joiana de funie – acum, “bucătăria lor de campanie” – şi au plecat spre Verşeni. Au zăbovit acolo vreo săptămână, dormind pe unde apucau, chiar şi pe şant, alături de animalul care-i ţinea în viaţă, apoi s-au îndreptat, obligaţi de autorităţi, spre Roznov (județul Neamț). Exodul a durat zile întregi. Se opreau din loc în loc ca să pască Joiana şi-apoi s-o mulgă. Era atâta suferinţă în jur încât nimeni nu le-a adresat o vorbă în tot acest timp. La Bălăneşti au fost despărţiţi şi repartizaţi pe la familii mai înstărite, ca să fie folosiţi la muncile gospodăriei.
Tatăl, aflat atunci la compania de pază de la Bacău, primeşte veste despre evacuarea copiilor şi obţine o nouă permisie. Îi găseşte slugi pe la casele gospodarilor nemţeni şi află cu sfâşiere de moartea unuia dintre copii. Se-ntoarce la unitate, luând cu el şi Read the rest of this entry »

Galina Martea: Editura „Anamarol„ – „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18, 19, 20

Calitate și competență editorială. Așa se prezintă Editura „Anamarol” din București, administrată de renumita scriitoare Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, academician, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager), care prin talentul original de scriitor și editor constituie integritatea și meritul notabil de nivel național și nu numai. Este o plăcere de a te referi la lucruri ce țin de valoare, atribute esențiale în virtutea cărora se realizează arta editorială în beneficiul comunității române, dar, în același timp, și în beneficiul culturii românești. De această dată editorul și antologatorul Rodica Elena Lupu pune la dispoziția cititorilor un număr impunător de lucrări admirabile și extraordinar de interesante, de o pondere aparte pentru literatura română. Este vorba de antologia de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18-19-20, publicată recent în cadrul Editurii Anamarol. Cu conținuturi onorabile, volumele în cauză oglindesc în sine lumina viabilă care completează și îmbogățește cultura omului, cultura unei societăți ce este mereu în evoluție.
Cu prezența unor scriitori renumiți, dar și mai puțin renumiți, cuprinsul lucrărilor este o bogăție spirituală, o bogăție istorică, o comoară de informații cu analize literare de tot felul despre viața și existența din acest univers. Volumul 18, spre exemplu, se prezintă ca un adevărat tezaur spiritual al culturii românești. Din el fac parte scriitori celebri precum Martha Bibescu, Emil Cioran, Aristide Buhoiu, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Nicolae Dabija, Radu Cârneci, Rodica Elena Lupu. Cât despre Martha Bibescu (născută la 28 ianuarie 1889 – decedată la 28 noiembrie 1973, la Paris), domnia sa a fost o prezență fascinantă în lumea intelectualității universale Read the rest of this entry »

Vavila Popovici: Flamenco – o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei

Ascultă-ți sufletul și dansează pe melodia pe care dorește el să cânte!” – Deborah Blythe

Marți, 19 februarie, am plecat spre orașul Durham din Carolina de Nord, pentru a ajunge la sala de spectacole „Duke Performance” a Centrului Artelor Performante – parte a Universității Duke și a vedea spectacolul intitulat „FARRUQUITO”. Este numele dansatorului Juan Manuel Fernandez Montoya care și-a făcut prima apariție, cu ani în urmă, pe Broadway alături de bunicul său, renumitul El Farruco. În timp ce era încă un adolescent, primul său spectacol – flamenco – îl poziționa ca unul dintre interpreții de elită ai flamenco-ului „puro”. Un tragic accident de mașină i-a întrerupt ascensiunea, dar după o pauză de zece ani, Farruquito s-a întors pe scenă și este cel mai mare dansator de flamenco din noul secol.
Făcând un scurt exercițiu de lingvistică voi aminti două cuvinte, două limbi, două scrieri care par să se confunde, semănând una cu alta, dar având totuși, fiecare, un înțeles propriu, Flamingo și Flamenco. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Pisica neagră

  • Ai sanse mici pentru o functie mare, dar sanse mari pentru o functie mica.
  • Vedem viata in roz, uneori cu picatele.
  • Raul e si el relativ. Si cand e foarte relativ, e relativ bine…
  • Multi critica, dar putini incearca sa schimbe ceva.
  • Inaintea venirii noastre, lumii nu-i lipsea nimic. Dupa plecarea noastra, nu-i va lipsi nimic (Omar Khayam).
  • Apreciem disciplina si constiinciozitatea (mai ales) cand le constatam la altii.
  • Adevarul se afla la mijloc, intre minciuna din stanga si cea din dreapta.
  • De obicei, alegem din ce ni se ofera. Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

La mal

La mal de sălcii şoptitoare
Adoarme seara în pelin,
Asemeni stolurilor rare
Mă duc, puţin câte puţin.

Şi nimeni n-o să-mi ierte anii,
Cei păsuiţi fără folos,
Cenuşa stinselor strădanii
Şi trupul meu neputincios. Read the rest of this entry »

Mere pădureţe – Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică

Despre viaţă, moarte, ţară şi credinţă – acum, pentru totdeauna

Decodarea metaforei din titlul acestei cărţi neobişnuite prin textul şi stilul eclectic propus, „Mere pădureţe. Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică” semnat în coautorat de Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică, ar fi rezonabilă dacă i-am căuta sursa în simbolistica mărului. Ori, mărul, mai întăi şi-ntâi, trimite spre ispita edenică, la “mărul primordial”. Dar “mărul pădureţ”, oare, este analog acestuia? Mărul pădureţ este, după ştiinţa noastră, mărul netratat chimic, crescut după legile naturii neaoşe, având gustul pământului şi al elementelor sale, în combinaţia aceea secretă, care dă fructul. Mărul arhaic, aş zice pastişând vorbe ale lui Ben Todică din cealaltă carte a lor, CĂUTÂND DUPĂ MERE, scrisă, la fel, împreună sub forma dialogului, el, mărul arhaic este măsura adevăratei relaţii om-Natură, om-Dumnezeu, dar în afara ispitei unei cunoaşteri premeditate, ci a unei legături fireşti, rezultat al „funcţionării” naturii înseşi.
Eva este ispita, este nevoia lui Adam de a nu fi singur în de-a latul şi de-a lungul Creaţiei divine, nevoie translată în păcat, “păcatul cunoaşterii”, dar care denaturare s-a accentuat rapid, ego-ul izbucnind din omul adamic – scuzaţi pleonasmul, dar este comis şi asumat doar spre accentuarea personajului – pe parcursul construirii civilizaţiei justificată prin descoperiri şi invenţii, prin inovaţie şi imaginaţie. Creaţie versus Creativitate, iată motorul saltului civilizator, dar şi, simultan, frâna în faţa înţelegerii esenţei divine a Omului ca şi parte integrantă a Naturii, a lui Dumnezeu, practic. Teoretic, practic, fizic, metafizic etc. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schiţă sportivă

Camera de forță

– M-am înscris la un club sportiv. îmi spune Menaşe. De fapt, la fitnes, un fel de cameră de forţă, unde îţi dezvolţi armonios musculatura, postura şi figura. Mă duc aproape în fiecare zi pentru aproximativ o oră.
– Felicitări, spun eu, astăzi ai fost?
– M-am dus, numai că jos, la intrare, mă întâlnesc cu poştaşul şi-mi dă o scrisoare recomandată. Nici nu am citit-o cu toate că era pentru nevastă mea. Dar am urcat din nou ca să las scrisoarea acasă, nu era s-o pastrez în maiou şi chiloţi… Când intru, ţinea unul o conferinţă la radio despre cafea. Ce era să fac? Mi-am făcut o cafea.
– Foarte bine, cafeaua te face mai sprinten.
– De acord, dar nu pot s-o beau fierbinte. Până se răceşte, mă gândesc, am timp să văd ce mai e la internet… Şi ce crezi? Am primit un articol despre virtuţiile grozave ale ardeiului iute. Nici nu bănuieşti cât e de important să consumi ardei iute! Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Psihoterapie

De o vreme Eliahu Iliescu umbla posomorât, încruntat, ocolea oamenii şi lăsa impresia că i s-au înecat toate corăbiile. Azi aşa, mâine la fel, până când, într-o zi l-a oprit dentistul Kleinergrois şi l-a întrebat ce are pe suflet, ce necazuri îl copleşesc, ce probleme îl preocupă. Şi l-a asigurat că prietenii şi vecinii sunt gata să-l ajute dacă stă în puterea lor.
Eliahu a oftat adânc şi i-a mărturisit că nu doarme noaptea şi nu se odihneşte ziua, de asta nu-şi face cum trebuie treburile la serviciu, a rămas în urmă cu lucrările, e stresat şi nervos, s-a certat până şi cu Iuliana, nevastă-sa, nu are răbdare de copii şi-i trec prin cap tot felul de gânduri închise la culoare…
Kleinergrois l-a ascultat foarte atent şi i-a spus să fie liniştit, fiecare trece măcar o dată în viaţă printr-o asemenea situaţie. Poate să fie epuizare nervoasă, poate e din cauza suprasolicitării, din pricini economice, sociale, politice, de adaptare… Nici nu ştii cum se adună, în timp, micile nemulţumiri şi de odată ating masa critică. Şi atunci se crează un cerc vicios, tu mergi supărat, ceilalţi te văd încruntat şi toată lumea e nervoasă şi nemulţumită. Read the rest of this entry »

Gheorghe Pârlea: Copiii Dominte din satul Soci (județul Iași), în lagărele de concentrare naziste (1)

Prolog:
Ceea ce urmează e rezumatul unui capitol din cartea de memorii a regretatului prof. col. (r.) Grigore Dominte „De la Dachau la Erfurt, director la Corecţie şi apoi ofiţer [judiciar] de Miliţie”, Ed. „Irexon”, Bucureşti, 2006. Citindu-i cartea, i-am împărtășit impresiile mele de cititor într-o scrisoare, pe care autorul a inserat-o, ca prefaţă, în ediţia a II-a a cărţii, adresându-mi totodată rugămintea de a-i face cunoscută cartea prin mijloacele care îmi stau la îndemână.
Cunoscându-l personal pe autor şi ştiind că exemplarele cărţii sale nu vor putea acoperi suficient condiţia de mărturisitoare ale dramelor războiului, mă oblig să răspund dorinței sale testamentare și să intermediez ajungerea conținutului cărții (firește, într-o sinteză) la generațiile care nu au cunoscut ororile războiului. Desigur centrul de interes al memoriilor sale e acel capitolului odiseic, legat de experiența autorului și a fraților săi în lagărele naziste, capitol asupra căruia îmi asum demersul meu de aici.
O fac și din convingerea personală că Istoria, o ştiinţă „rece”, bazată pe documente, impune – prin ea însăși – a fi completată cu mărturiile celui care-i oferă substanța: participantul direct la faptul istoric, omul, elementul central al acestei ştiințe umanistice. Read the rest of this entry »

Nicolae Dabija : Grigore Vieru – Tratat pentru umanizarea pustiului

Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 14 ianuarie 2009)

Cu această ocazie Asociația Culturală Regal d’ Art, prin inițiativa și coordonarea președintei, doamna Lili Bobu a editat un nou volum din colecția „O CARTE BIJUTERIE”, care cuprinde citate, aforisme și confesiuni ale poetului, îngemănate sub titlul „TRATAT PENTRU UMANIZAREA PUSTIULUI”.

Creație bibliofilă de excepție

Colecția Asociației Culturale „REGAL d’ART” s-a îmbogățit cu un nou capitol, „Regal de înțelepciune”, inaugurat cu o altă creație bibliofilă de excepție, inițiată și coordonată de dna. Lili Bobu, care îngemănează o selecție de citate, aforisme și confesiuni ale Poetului Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009), cu titlul sugestiv „Tratat pentru umanizarea pustiului”. Volumul constituie un modest dar întru nemurirea universului creator al poetului „cu lira-n lacrimi” și a fost lansat în cadrul Festivalului de la Iași ,,In memoriam Grigore Vieru” (13 februarie 2019). Read the rest of this entry »

Elena Buică : Duhul călătoriilor

La vârsta mai înaintată, călătoriile nu se mai supun tălpilor noastre ca în anii cu mai multă vigoare fizică, dar inima și gândul nu cunosc nicio opreliște. Mii de amintiri mă bântuie și mă poartă pe cărări luminate de bucuria trăirilor pe unde mi-au umblat pașii care aproape că zburau singuri, în alte etape ale vieții. Acum, la anii mai așezați, pare că se cere de la sine ca fragmente din călătoriile mele să se adune ca într-un vad într-o privire retrospectivă.

Călătoriile m-au captivat toată viața pentru că ne oferă șansa de a cunoaște nemijlocit zone ale universului în care trăim și șansa încărcată de fiori de a ajunge acolo unde ne zboară gândul. Am apreciat fiecare călătorie ca pe o nouă experiență, chiar dacă am mai fost în acele locuri. Pasiunea aceasta am transmis-o și familiei fiicei mele, în sânul căreia îmi duc zilele. Au ajuns să facă chiar și câte patru călătorii mari pe an. Pentru că nu mai pot ține ritmul lor, acum ei pleacă adesea fără mine, iar eu, cu inima strânsă, îi privesc cum își iau zborul fără mine și asemenea puiului rănit și rămas în cuibul gol, plâng în mine. Glasul rațiunii mă ajută să mă împac cu ce-mi mai poate oferi viața acum și încep apoi să mă hrănesc cu amintiri și cu noile impresii acumulate de ei. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Minunea din copac

De obicei, cam către seara, familia Iliescu iese la plimbare cu copiii cei mici. Cel mai potrivit loc, ferit de automobile şi de alte pericole, este părculeţul de lângă blocul nostru, cu un mic teren de joacă, cu bănci şi câţiva copaci bătrâni. Pentru copii şi pentru pensionari e grozav. Numai că iată ce s-a întâmplat zilele astea…
Eliahu Iliescu a aruncat o minge cu scopul ca s-o prindă prichindeii, a calculat greşit sau poate a fost o pală de vânt şi mingea a nimerit în frunzişul unui castan.
Şi oricât s-au străduit, nu au reuşit s-o dea jos. Haim Nasgâtaşvili care era pe aproape s-a oferit să-i ajute cu bastonul lui, cu măciulie argintată, pe care îl purta mândru, de bonplezir. L-a aruncat în copac de câteva ori, cu mare precizie, până ce obiectul a rămas înţepenit în frunziş.
Intre timp se întunecase de-a binelea, aşa că au amânat acţiunea de recuperare pentru a doua zi. A doua zi, când s-au întors de la lucru, au constatat nu fără oarecare mirare că şi mingea , şi bastonul cu măciulie dispăruseră.
Chestiunea devenea serioasă aşa că au apelat la preşedintele comitetului de bloc. Boris Israelovici era un tip cu iniţiativă şi săritor la nevoie. El se oferi să aducă o scară şi să controleze personal copacul. La întrebarea dacă e sigur că acesta e copacul cu pricina, primi la început răspunsul că da, apoi cei doi, Iliescu şi Nasgâtaşvili acceptară ideia că nu ar strica să fie controlaţi şi alţi arbori. Drept pentru care lăsară scara în parc, urmând s-o folosească a doua zi. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • M-am autodepăşit de multe ori, dar tot nu am ajuns primul.
  • Strănută ca un cal şi tuşeşte ca un măgar… O fi gripa porcină…
  • Cine vrea să vadă bine realitatea să-şi destupe urechile.
  • Toate dictaturile vorbesc în numele poporului.
  • E de preferat un taburet incomod unui tron instabil.
  • Prostia se ia la întrecere cu orgoliul şi câştigă oricum.
  • Adesea leacul e mai rău decât boala. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – schițe

Progresele medicinii estetice

Acum că am ieşit la pensie, îmi aduc aminte cu mare placere de întâlnirile cu foştii mei colegi de facultate, mai ales că ne revedem cam o dată la zece ani în oraşul în care am obţinut diploma de medic. Surprizele nu lipsesc, ba chiar sunt destule ca să avem ce discuta timp de un deceniu. De pildă Mihalache, care era un student, cum să spun, nu cine ştie ce, a ajuns conferenţiar şi, la următoarea întâlnire, profesor plin. Atât de plin încât după treizeci de ani părea mai lat decât înalt. Sau colegul meu de grupă Sandulache, care cum necum, a ajuns să lucreze într-un oraş din Italia şi şi-a schimbat numele în San Dulaccio.
Dar astea sunt fleacuri faţă de traiectoria ascendentă a lui Grig. Grig ăsta nu a urmărit titluri universitare şi nici localităţi exotice. El a vrut să facă bani. Şi atunci s-a specializat in medicina estetică. Unde şi-a cucerit o clientelă feminină din ce în ce mai mare. Era, într-adevăr un medic de succes. Mi-l amintesc la prima întâlnire, eram cu toţii tineri şi frumoşi, dar el a apărut cu proaspăta sa soţie, o splendoare de femeie. I-am şi spus-o, la care el a replicat: Read the rest of this entry »

Elena Foghel – versuri

M-am risipit în căutări

M-am risipit în căutări
Și în iluzii fără sens,
Am prins imagini din uitări
Punându-le cu grijă-n vers…

Le-am ridicat la rang de stea
Făcând din vis icoană vie
Și chiar credeam că e a mea,
Dorind în pragul meu să fie .

Am pus frumosul pe altar,
I-am dat un nume și un țel,
Am mulțumit de acest har
Cu gândul îndreptat spre EL. Read the rest of this entry »

Veronica Balaj: O carte cât o mie de documente

prof. univ. Sabin Ionel – Hodoni, istorie și cultură
Editura Politehnica, Timișoara, 2018.

20190210_170242

Mi-am intitulat scurta intervenție trimițând un vector cu rol atractiv sper, mizând pe cifra o mie (de documente). De fapt, e corect să spun de la bun început că suma acestora este cu mult mai mare. Volumul, Hodoni, Istorie și Cultură, nu este o carte de pură delectare, deși , are și o asemenea latură, este în esență, o carte de restituire documentar-culturală. Dorința mea ar fi să trezesc interesul nu să-l îndepărtez, știind că astăzi nu se mai citesc ediții foarte groase, iar când e vorba de istorie, mulți ar da înapoi de la un asemenea gest dar, îmi asum riscul să încerc să conving despre măsura valorii cărții. Va să zică, luați cifra 1000, ca pe o figură de stil incompletă. Suma înscrisurilor, a mărturiilor care au stat la baza alcătuirii unui volum de tip academic, și care cuprinde în cele 465 de pagini, (cu tot cu bibliografie), o perioadă istorică lungă, complicată, impresionantă și bulversantă, este greu de încadrat în limita unor numere adunate aritmetic. Așa cum se întâmplă cu marile istorii chiar și ale micilor așezări. Marile istorii ale locului cuprind întotdeauna și întâmplările din perimetrul respectiv care, înlănțuite prin vreme, au dat substanța de viață, specifică unei anume zone. Read the rest of this entry »

Galina MARTEA: Identitatea limbii române în Basarabia, 1991 – prezent

Trecută prin filtrul discriminării, limba română din ținuturile basarabene a fost mereu lipsită de drepturi, a fost dezonorată în limite inumane de diverși curenți ai timpului, în mod aparte, în perioada dominației țariste și a dominației sovietice. O stare de lucruri destul de dureroasă pentru poporul român din Basarabia, o realitate care nu poate fi negată sau uitată, o realitate destul de vie care există și în zilele de astăzi. Dacă după destrămarea imperiului sovietic limba română pe pământul basarabean începe să-și recapete drepturile civile la ea acasă, atunci deplinătatea acestor drepturi nu este de lungă durată, ci doar pentru o dimensiune de timp, ci doar pentru câțiva ani. Așadar, odată cu proclamarea independenței, 27 august 1991, R.Moldova s-a văzut liberă și suverană (cu toate că această independență se asocia cu mult mai bine dacă din acel moment se realiza și reunirea cu patria mamă – România), cu drepturi politice și cetățenești depline, iar limba română s-a încadrat în verticalitatea și personalitatea adecvată, în modul acesta întruchipând identitatea românească, ea fiind legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, s-au pus bazele unui sistem politic și unui sistem lingvistic autorizat care, la rândul lor, au marcat schimbări radicale pentru o nouă existență, pentru o nouă viață în cadrul unor valori corelate cu necesitățile spirituale, morale, culturale ale poporului român basarabean. Read the rest of this entry »

Mihai Merticaru – sonete

Sonetul Inventivității

Fără tine aș bâjbâi într-un pustiu,
Pământul mi-ar părea o colivie,
Iar flacăra ce-aprinde-o poezie
În altă stea ar arde fără s-o știu.

De Domnul mi-ai fost hărăzită mie
Din lungi așteptări și picuri de târziu
Când cerul a devenit mai azuriu
Și s-a făcut lumină-n-mpărăție.

Din privirea-ți cald-am cules izvoare,
Le-am zăgăzuit și le-am topit în vers,
Am inventat nevisată culoare Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Primul venit

  • Cinzeci la sută din populaţie suferă de lipsa vitaminei D. D bani, D linişte, D atenţie, D sănătate, D locuinţă… (variantă).
  • Cel mai orb e cel care se face că nu vede.
  • Nu întotdeauna caracterul merge împreună cu erudiţia.
  • Onoarea e mai importantă decât onorurile (Liviu Antonesei).
  • Când îmbătrâneşti devii pentru unii invizibil.
  • Doamna a spus că are 40 de ani plus. Soţul ei a precizat că e singurul ei plus…
  • Parisul a fost oraşul luminilor. Dar o parte din lumini s-au stins.
  • Cât de jos se coboară unii şi cât de sus se coboară alţii !
  • Frumoase lucruri face omul atunci când nu-i jigodie ( Vlad Nicolau). Read the rest of this entry »

Mãndãşescu Silvia: Poesis… şi rouă de suflet

IARNA

Ninge iar prin vişinii bunicii,
Albul alungă din noi fiorul fricii
Tăcută şi-nfiorată
Se-aşterne haina mult visată…

Pentru o clipă fulgii-or să ne şteargă
Ochii plini de veri şi toamne reci,
Să-i facem bulgări, să-i rotim de-a dura
În oameni de zăpadă pe poteci…

Deci să ne bucurăm că ninge
Când se aşterne neaua peste tot
În vatră focul nu se stinge
Şi nostalgia s-o alung nu pot… Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Nu pot să cred!

Când Îngerul se pregătește de plecare, / îmi pune cuvintele-n palmă, / ne mai având vreme să mi le șoptească, / și-mi spune să le folosesc cum știu. / Fiindcă îngerii au multă treabă / într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / ca o haină întoarsă pe dos. / Privesc cuvintele de el dăruite / – flori din muguri ieșite – / purtând lumini albe-n petale / și sufletu-mi se frământă: / Ce pot face cu darurile sale, / când cuvintele și gesturile de dragoste / ca printr-o vrajă au fost răsturnate – / „Iubirea și credința pe dos și blestemate!” – / iar sufletele oamenilor – pietrificate? Într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / îngerii au multă treabă.” – Din volumul „Îngerul scrie poemul”.

Există o limită a răbdării. Cred că există și rușinea pe care omul o simte în fața neputinței sale de a reacționa față de nesiguranța vieții creată de politicienii vremii. Cred, fiindcă tendința de a se împotrivi, a se răzvrăti la un moment dat, când răbdarea ajunge la limită – există totuși. Parafrazându-l pe Descartes, Camus scria: „Mă revolt, deci sunt”, revolta părându-i-se o normalitate a existenței. Desigur că nu toate răzvrătirile sunt justificate, dar atunci când oamenii și-au atribuit un timp de meditație, de informație, de cântărire a evenimentelor din viața lor, se poate ajunge la a hotărî că „așa nu se mai poate!”, înlocuind formula, tot de ei însușită în unele momente ale vieții, și anume, că „se poate și așa!”. Iaca, nu se poate! Nu se mai poate! Și nu se mai poate fiindcă este viitorul în joc. Read the rest of this entry »

Veronica Micle – versuri

DESTUL

Am plecat făr’ de căinţă
Şi m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta fiinţă,
Ca să uit al tău amor.

Şi, plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.

De-am mers mult pe-acea cărare
Nu mai ştiu de-atâta chin,
Căci, cu dor şi disperare
Îndărăt la tine vin. Read the rest of this entry »

Veronica Balaj – Poezia , o căutare perpetuă

Diana Mihai

După cum se știe, contrariile privind literatura feminină sunt vechi, iar părerile pro sau contra nu fac decât să accentueze existența particularităților acestui suflu care înclină mai mult spre sensibilitate.

Avem în atenție o carte semnată de o tânără jurnalistă, Diana Mihai, care accede și la expresivitatea poetică, având, spre deosebire de alte cazuri, și o bază culturală. Fără cultură și fără lecturi nu prea se pot face urcușuri notabile în arta literară, deși mulți ignoră acest lucru. Volumul intitulat „În căutarea Neînțelesului”, apărut la Editura Victor Babeș, Timișoara, 2017, este prefațat de scriitoarea Anca Octavia Dragomirescu și, întrucât atinge o direcționare foarte actuală, pornim de la sublinierea sa: ”nu e ușor să te afirmi într-o lume experimentată, rafinată (credem că se referă la sensul cultural), pretențioasă, exigentă și totodată grăbită, uneori superficială, pregătită prea des să judece doar aparențele”. Titlul menționat pare să conducă spre o notă metafizică, dar, cum pe lume sunt atât de multe neînțelesuri, vom observa că și percepția senzorială poate fi inclusă în acest palier, de altfel sugerat în varii moduri în marea poezie de-a lungul vremii, vezi, mai aproape de noi, versurile lui Lucian Blaga.

Read the rest of this entry »

Valeria Tamaş – Revărsări de dragoste în poezia Vasilicăi Grigoraş

Copilăria este ca o zi însorită în care ieși sub soarele dimineții să alergi prin iarba plină de rouă. De deasupra se revarsă cântecul ciocârliei, de-a dreapta și de-a stânga ploaie de ciripituri şi sub toată această avalanşă de frumos, tu, copilul, care cu râsul tău dăruieşti bucurie nu doar casei tale, ci întregii lumi.
De aceea cu trecerea anilor ne întoarcem la ea, întâi prin copii, apoi prin nepoți. Clipele frumoase şi fericite nu se uită, mai ales atunci când le poţi trăi, fie de-acum doar cu nostalgie.
“Pui de pasăre măiastră” (Iaşi, PIM, 2018) este titlul cărții Vasilicăi Grigoraş, scrisă pentru nepoţica dânsei, ca să-i amintească peste ani de bunica ei, de dragostea şi de frumuseţea clipelor petrecute împreună. Nepoţeii vin ca primăverile, luminându-ne până şi cuvintele, mereu spuse cu dragoste.
Bucuria acestui dar mult dorit şi aşteptat care este venirea pe lume a Evei o vom regăsi în versurile: „Pe-o rază matinală a lui cuptor / Zvârlugă mică ai venit în zbor. / Familia te-a primit în dar, / Gingaş boboc de mărgăritar, / Pui de pasăre măiastră, / Ce-ai intrat în viaţa noastră”. Este bucuria sinceră la sosirea acestui nou membru al familiei, venit să aducă bucurie pentru mulți ani de-acum încolo, când adunând „nectarul vieții” va deveni pe zi ce trece un copil mai bun şi mai iubitor. Read the rest of this entry »

Cristina Gabriela Covaliu – Insula şi cei doi naufragiaţi

Într-o zi, Iulia şi Dorin, doi copii, colegi de şcoală şi vecini, se hotărăsc sa facă o excursie cu vaporul împreună cu părinţii lor într-o insulă din Grecia. Vremea este superbă, cerul este senin, albastru, iar soarele străluceşte cu putere ca într-un basm minunat. Vaporul arată frumos, este mare precum Titanicul, are motoare puternice şi merge cu o viteză ameţitoare. Drumul până în Grecia e lung şi copiii fac plajă la bordul vasului, într-o piscină.
– Ce zi minunată, şi ce frumos este! spune Iulia fericită.
– Sper să nu naufragiem! spune în glumă prietenul ei, Dorin.
Pe puntea vasului se serveşte masa, dar copiilor nu le trebuie mâncare, ei rămân la piscină în continuare. După mai multe ore petrecute la soare, Iulia vrea să vadă de la coada vaporului urmele lăsate de motoare şi valurile înspumate pe care acesta le lasă, aşa că se apleacă uşurel să privească în jos. În acest timp, vaporul se clatină, soarele intră în nori şi sunt semne de furtună.
– Ţine-te bine, ne clătinăm! Vezi să nu cazi! strigă băiatul. Read the rest of this entry »

Perioada de exil a lui Ion Ionescu de la Brad în Tesalia – Grecia

Ileana Costea – O carte bijuterie

 

Vavila Popovici – La ce ajută filozofia?

Filozofia este medicina sufletului” – Cicero

Filozoful și matematicianul grec Pitagora (580 î. H. – 495 î. H.) numit de contemporani „înțeleptul” le-a spus: „Nu sunt înțelept, ci iubitor de înțelepciune”. Așa, spune povestea, a apărut termenul pentru Filozofie, din cuvintele grecești phil și sophia.
Filozofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman, născută din mitologie, întrucât oamenii s-au raportat la lume mai întâi mitologic și numai apoi filozofic. Dacă miturile apelau la imagini și întâmplări fantastice, filosofia recurgea la judecăți și raționamente.
Strădania omului pentru cunoaștere a fost puternică, fiindcă omul dorea să perceapă lumea din jurul lui. Toate ființele umane, conștient sau inconștient au filozofat, întrucât fiecare om își punea întrebări și conversa cu sine însuși, dorind în primul rând să afle răspunsul la întrebările: cine este el, pentru ce există.
Filosofia a apărut în secolul VII î. e. n. în Orient, iar apoi, în sec.VI î. e. n. a fost prezentă în Europa, în Grecia. Filosofia contemporană este puternic influențată de știință, a fost și continuă legătura strânsă cu alte discipline, se ocupă de viața interioară a omului și de conectarea lui cu mediul exterior. Unii care nu cunosc adevăratul sens al filozofiei, susțin că doar știința este cea care face ca Read the rest of this entry »

Revista Constelatii diamantine, nr. 1 (101) / 2019

Ecaterina Chifu – Pledoarie pentru ca balada „Mioriţa” să intre în patrimoniul UNESCO

Alecu Russo, cel care a descoperit Mioriţa, pe când se afla în cu domiciliul forţat la Soveja, plasează balada între capodoperele lumii, alături de operele poeţilor antici Virgilius şi Ovidiu. Pe lângă aceşti doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet, păstorul câmpiilor şi al munţilor noştri, care a produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume: Mioriţa, scrie Alecu Russo.

Balada Mioriţa este cea mai cristalizată formă a spiritualităţii româneşti cum a scris George Călinescu, aşadar ilustrează cu adevărat sufletul românilor. Pentru forma ei artistică, pentru mesajul ei, pentru emoţiile şi sentimentele pe care le transmite, această baladă este o capodoperă.

Susţinem că este cea mai profundă mărturie de dragoste de care este capabil poporul român: dragoste pentru natură(Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai), pentru spaţiul cosmic, pentru animale, pentru măicuţă, pentru creaţia populară (fluieraş de fag/Mult zice cu drag/Fluieraş de os/Mult zice duios). Read the rest of this entry »

Ion Gănguț – Arta funcționării personajului comic caragialian sau personajul în acțiune

Pentru a ne apropia de mecanismul funcţionării personajului comic caragialian, trebuie să-l urmărim în mişcare, în relaţiile pe care le contractează cu celelelte personaje, fără a conchide, însă, că personajele care stabilesc o reţea mare de relaţii sunt în mod automat complexe. Pentru structurarea tabloului relaţiilor, vom avea în vedere grupul de minim patru componenţi, trioul, cuplul, personajul independent, neîncadrabil într-un grup, precum şi relaţiile de un tip mai special dintre stăpân-servitor sau dintre personajul prezent-personajul absent.
1.Personajul-grup
O definiţie a grupului ne-o oferă Marian Popa: ,,Vom defini grupul ca fiind constituit dintr-o mulţime de personaje între care se exercită o interacţiune mutuală din care rezultă un ansamblu unitar cu o calitate proprie totalităţii” . De la bun început, trebuie remarcat că grupul se caracterizează prin unilateralitatea interesului. În Scrisoarea pierdută, un prim grup este cel din jurul lui Trahanache şi Tipătescu, căruia i se opune grupul lui Caţavencu. Ele s-au constituit urmărind un scop exclusiv politic: fiecare vrea să-şi impună la alegeri propriul candidat. Read the rest of this entry »