Arhiva tag-ul: Emilia Amariei

Emilia Amariei: Poesis

Arena cu fluturi Strig în pustie poate că voi dezlâna seceta, stârnind norii… ploi răzlețe udă nisipurile muțeniei mele rătăcit în propria minte caut niște vânzători de zâmbete să facă tumbe prin sufletul meu ca printr-o arenă cu fluturi în aula singurătății se așază niște raze ele așteaptă apa vie a cunoștinței binelui și răului …

Continue reading »

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare… Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme, Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea! Dispărând răpită de furtuni extreme, În prohodul lumii care pătimea… Mi se sparge gândul sub cazmaua rece, Lovituri de brațe îi prind zbaterea, Eu ascunsă-n taina care mă petrece, Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Continue reading »

Emilia Amariei – poesis

Rugi și canoane Oare-i luna-n copaci sau copacii-s în lună? Parcă-s stele pe gard, s-a turtit universul, Iar cuvintele zac. Se mumifică versul. Compresoare strivesc rânduiala străbună. Și-a întors ochii triști îndărăt Creatorul, Îngerii tot mai des bat din aripi… de ducă, Să-l păzească pe om, de păcat, nu apucă, Și stau gata să-și ia …

Continue reading »

Emilia Amariei – poesis

Bat cuie… Bat cuie…cât pe muchii, cât pe lângă, Am unghii violet și răni pe mâini, Și uneori, mă doare partea stângă Cu drept asupra bietei mele pâini, Bat cuie ruginite-n gardul putred Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat, Bat cuie în prezentul tot mai șubred – Cu mersu-mpleticit și-ncovoiat,

Continue reading »