Arhiva tag-ul: Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca – versuri

La sortie de labyrinthe Traduction par: Gabriela Tudose Des instants brûlent à la fondation des temples, en ébranlant leurs dalles, on sent la plainte des chaînes. Plus loin du soleil, l’île vierge émergée de la mer ( on y pénètres avec des frissons ).

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Simboluri efemere În această dimineață, ceva s-a pierdut pe drum, vântu-mi șoptește nerăbdător cuvinte solitare, o trecere fugară ce-și poartă pașii într-un timp topit în cerul albastru, o pasăre nedumerită se-agață de-o ramură subțire, ca o mână ce coboară ușor, molatic, pe strunele tăcute.

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Din picături sunt toate Din mişcarea gândurilor apar emoţiile, plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă, răspunsurile te-aşteaptă, iluzii sunt, în urmă foşnesc gânduri, emoţii, stări, ataşamente, în vârtejul lor nu eşti tu, în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu. Dacă a vedea înseamnă a crede, oare, este şi adevărat?

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Reîntregirea Lumina nevăzută străbate culoarele memoriei, cuvintele curg neîncetat, precum ploaia calmă şi caldă din cer în inima pământului. Treptat, muzica se strecoară, deschizi şi pătrunzi prin noi lumi, în toate părţile pare să zbori. Un pas. Un salt de octavă.

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – versuri

Lumină-n veşnicie Suntem călători pe cont propriu, trenul pornit în călătoria descoperirii de sine, adunând toate sunetele împrăştiate, acea uimire a deschiderii ochilor şi provocării simţurilor, abur nediminuat la marginea prăpastiei. La un moment dat, fiecare înoată în propria durere, calcinându-şi mlaştinile, uscându-le la soare, lăsându-le să se-albească de trecut, de prezent,

Continue reading »

Irina Lucia MIHALCA: DINCOLO DE LUNTREA VISULUI (POEME)

CEASORNICARUL TIMPULUI Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea, la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă. Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor, drept plată, ultimele nouă secunde! – (pe masă diverse obiecte împrăştiate străluceau în raza oglinzii) Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii schiţează un mic zâmbet: Hm, …

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Cronicile vii ale Dionului Istoria s-a scris, într-o lumină argintie, în pietre albite de vremuri, prin haos şi zgomot, în file-ngălbenite şi manuscrise din biblioteci, unele arse prin timp, pe vase, pe lespezi, relicve, în inimi şi-n noi, memoria transmisă mai departe, iar pentru cei care au ochi să vadă şi suflet să simtă, istoria …

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Cea mai frumoasă carte Eliberat de tot şi de toate, gândul străbate universul, auzit eşti, totul se imprimă. Pe litere, pe silabe, cu fiecare vers, din filă în filă şi printre rânduri ai s-o citeşti. O carte mereu nouă, nesfârşită! Prin fiecare gând, prin fiecare trăire o cauţi şi-o regăseşti.

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Ca visul din vis… Pe treptele gândului îţi derulezi viaţa de la înălţime, ca pe un peisaj privit de la distanţă, proiectând lumina reflectoarelor. În mişcare e totul. Lumină, întuneric şi culori. Îţi croieşti propriul drum. Laşi cuvintele să se aşeze, elogiu adus necunoscutului. Un strigăt, o chemare printr-un fir de legatură între viaţă şi …

Continue reading »

Irina Lucia Mihalca – versuri

Reamintirea Uneori trupul, prin sarea pământului, fără să vrea, fără să ştie, refuză să te-asculte, se clatină, nu urcă scări, o continuare a nopţii petrecute fără mine. Să nu calci frunzele căzute, acolo vibrează pământul, acolo speranţele nu mor, doar gândurile albite în noua zi! …………………………………………….. În razele luminii neînserate urmăreai sclipirile din ochii mei …

Continue reading »