Arhiva tag-ul: Mihaela Oancea

Mihaela Oancea – poesis

Zi de ianuarie Pe palierul nostru, un bătrân își ascultă boala cum îi croncăne prin artere; sprijinit pe cadrul metalic, privește nimicul cum umblă în papucii lui de casă, în halatul lui de poplin, prin viața care încet-încet nu-i mai aparține.

Continue reading »

Mihai Doloton – un poet al nihilomelancoliei

Poemele celui de-al doilea volum semnat de Mihai Doloton poartă amprenta lirismului bacovian, lucru certificat încă de la bun început prin titlul Frământări din morminte (apărut la editura Pontos, Chișinău, 2015) și întărit ulterior atât prin imaginarul poetic similar, cât și prin existența unui poem dedicat marelui simbolist – Poetului George Bacovia. Se configurează o …

Continue reading »

Atracția transcendentului sau trăirile sublimate de lumină

Metafora luminii, cu multiplele ei conotații, de la cea a genezei la cunoaștere ori la fărâma de dumnezeire picurată în fiecare dintre noi, a reprezentat mereu un element de care artistul, în general, e atras. În cazul de față, tind să cred că lumina e mai degrabă o formă de cunoaștere, un simbol al nemuririi …

Continue reading »

Mihai Doloton, un poet al nihilomelancoliei

Poemele celui de-al doilea volum semnat de Mihai Doloton poartă amprenta lirismului bacovian, lucru certificat încă de la bun început prin titlul Frământări din morminte (apărut la editura Pontos, Chișinău, 2015) și întărit ulterior atât prin imaginarul poetic similar, cât și prin existența unui poem dedicat marelui simbolist – Poetului George Bacovia. Se configurează o …

Continue reading »

O poetă ca un arbore cu rădăcinile în Cer – Mihaela Oancea

(“Solzii negri ai timpului alb” – Editura “Destine” – București, 2015) Volumul intitulat ,,Solzii negri ai timpului alb” poartă iscălitura poetei Mihaela Oancea și a apărut la București, la Editura „Destine” (2015). O carte în alb și negru de la un capăt până la celălalt, în care predomină albul, deloc întâmplător, spre a ilustra laitmotivul …

Continue reading »

Mihaela Oancea – Stropi de lumină

Noaptea pãşeşte în poante de balerinã. Palidul ieri îşi culcã suspinul în adâncurile fluide, foşninde, îşi arde şovãiala pe rugul aurorei boreale; abisurile nu se mai cascã sfidãtoare, cercetându-l mirate, multiplicându-i-se-n celule; nici clipele, desprinse din ram, nu mai tremurã îmbrãţişate pe banchizele-nsingurate, cãci din cer cad stropi de luminã pe linţoliul ce-şi pierde urma …

Continue reading »

Mihaela Oancea – Amprentare

Clipeşti în acelaşi spaţiu dăltuit parcă pentru noi ori..aşa îl simţim; tresari la foşnetul pădurii ce-şi spune mai departe povestea. Gândeşti la noi? Atunci nu eşti departe! În memoria retinei ne-au rămas o creastă de munte, cerboaice şi brazi,

Continue reading »

Mihaela Oancea – poezie

Autoscopie Amiază. Tăceri de fluturi. Euritmic, lumina loveşte în storurile lăsate. Lunecând de pe trepiedul trecutului, Devine dureroasă ca o arsură. Priveşte! Se strecoară pe volutele gândurilor, Prin pâlnia incertitudinilor mustinde, Netulburată nici de legiunea îngerilor întârziaţi, Nici de hohotul cuvintelor nerostite Şi poartă-n zbor de albatroşi Iubirea-amforă plăpândă. Priveşte-o! Vălurită, iarba cerului i se-agaţă …

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Autoscopie Amiază. Tăceri de fluturi. Euritmic, lumina loveşte în storurile lăsate. Lunecând de pe trepiedul trecutului, Devine dureroasă ca o arsură. Priveşte! Se strecoară pe volutele gândurilor, Prin pâlnia incertitudinilor mustinde, Netulburată nici de legiunea îngerilor întârziaţi, Nici de hohotul cuvintelor nerostite Şi poartă-n zbor de albatroşi Iubirea-amforă plăpândă.

Continue reading »

Mihaela Oancea – poezie

Panta rhei Ca un apostat, urla prin văi adânci, Surprins de-o viitură; Îşi întindea năvalnic braţele Spre cerul ce scăpăra Din copite de foc. Târziu, Din tulnic se rostise O chemare Cu tâlc neînţeles. În auroră, Liniştea stăpânea zarea, Iar Timpul tuşea sec, Ieşind din bivuac. De pe clavicula zorilor, Grijile lui păreau A se …

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Vox clamantis Crepuscul – decor sepulcral. Nimicul cuprinde cu braţe noduroase spaima, revolta, declinul, nevroza şi febra viscerală laolaltă. Din călimară, poeţii pot coagula cu greu stări în silabe. Ca pe maidan, literele, schizofrenice, aleargă pe catalige, purtând pe umeri cuvintele – bufoni trişti. Clovnii lumii părăsite au buzunarele pline de sensuri din care clădesc …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Spre căsuţa cu pridvor Seara, lumina cărarea Roi firav de licurici, Nu-şi pierduseră răbdarea Pe poteci, doi bravi pitici. Se-ntorceau din poieniţa Unde-n zori fură atraşi: Moş Trifoi şi Pufuliţa Botezară toporaşi. Petrecură pe măsură Cu orchestră, lăutari, Chiar la ei în bătătură Cu oaspeţi din cei mai mari.

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Motanul Ioachim (Salvatorul Agripinei) O răţuşcă, Agripina, De-abia cunoscu grădina Şi-o pornise lipa-lipa Să îşi caute mămica. O clipă privi în zare, Rătăci drumul, se pare, Fascinată de un nor Ce plutea ca un planor. Zărind-o făr’ de-ajutor, Ioachim dădu-un ocol, Gândi să se-apropie Lin, ca să n-o sperie.

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Gândul, hoinarul spre stele – Gând beteag, pornit-ai oare În trăsura îngheţată, Peste câmpuri, colo-n zare, Spre o lume colorată? – Voi zori chiar pe ninsoare Spre al basmelor tărâm, De pe-acuma pun prinsoare, Nu-mi va fi uşor pe drum!

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Serată în pădurea piticilor În pădurea cu pitici, Nu departe de aici, Trăia doamna veveriţă Ce proba mândră altiţă Şi-o catrinţă înflorată Aleasă pentru serată. Astfel că în zori de zi Invită toţi bobocii

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Serată în pădurea piticilor În pădurea cu pitici, Nu departe de aici, Trăia doamna veveriţă Ce proba mândră altiţă Şi-o catrinţă înflorată Aleasă pentru serată. Astfel că în zori de zi Invită toţi bobocii La concertul cu fanfară Găzduit în zi de vară De piticii cu târlici, Cu bărbi lungi şi straie mici. Pe scenă …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Motanul Ioachim (Seara, la ţară) Bucătăria de vară Seara-ascunde o comoară: Ioachim face năut, Sarmale-n vase de lut, Fierbe laptele-n ceaun, După obicei străbun, Mămăliga-i aburită, Recent luată de pe plită – Ospăţ din plin meritat De motanul cel bălţat. Peste tot e rânduială, Nu-i treabă de mântuială! Ioachim e chibzuit, Ceva învăţând de mic: …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Moş Martin e de poveste! Toporaşul aromat Dimineaţă a-ntrebat: ,,Cine este cel mai tare Din pădurea asta mare? Vreau şi eu amu a-l şti Să îl pot blagoslovi, Domnul să îl ocrotească În taină împărătească!” Mulţi se crezură în stare

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Aricel – doctor fără voie Colindând ieri prin dumbravã, Aricel gãsi prin iarbã Un inel şi o potcoavã. Iute le-a mai înhãţat, În cãruţ le-a aşezat Şi spre casã s-a-ndreptat. Gândi el în sinea lui: ,,Potcoava o-aşez în cui, Belşugul hambarului, Iar inelu-l dau în dar Fetei unui gospodar, Poate-ajung şi la altar!” Mergea Aricel …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Cocoşul imprudent Cocoşul, cu cizme noi, Mergea ţanţoş prin trifoi, Pe sub nuci cu umbra deasă, Parcă-şi căuta aleasă, Cu vestonul încheiat – Se vedea că-i aranjat! Unde se-ndrepta, nu ştim, Dar acum vă povestim O păţanie de-a sa Şi-om avea ce învăţa! Cum păşea cu-alean, hai-hui, Pe sub ia cerului, Deodat’ văzu în cale, …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Rostul unui papucel Chiar deunăzi, Aurel Îşi pierdu un papucel, Alergând în zori de zi Cot la cot cu fluturii. Necăjită şi cu treabă Mama-l căută prin iarbă, Prin uluci şi pe sub pod, Haina-o murdări de glod. N-avu spor şi-apoi se duse Sus, în pod, şi-aduse fuse Ca să toarcă în pridvor Da’-i strigă …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Măriuca Într-o vizită la ţară, Măriuca cea zglobie Aleargă în zi de vară, Pe toate voind să ştie. Rezemată de-o fâneaţă, Întinde alene-un braţ; Miros crud de izmă-creaţă Duce vântul cu nesaţ.

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Roade cosmice Pe pământ, ploaia te bate pe umăr camaradereşte, apoi toarnă lacomă, răpăind în clipe egale. Atunci hăţurile-s vrăjite şi nu-ţi poţi opri gândul, când încalecă pe armăsarii dorului

Continue reading »

Mihaela Oancea – poezie

Calea spre tine Porţile pământului s-au zăvorât Cu lacrima prinsă-n colţul ochiului – Candid contur de zigurat Ce n-accepta plecarea! Zorii au pus umărul vârstat cu alb Şi-au rostogolit-o de pe un tăpşan. Armonicele acelui devreme, Înrămat azi în amintire, Au defulat în surdină Spre Calea Lactee – Când stelele dispar În caftanul dimineţii, Strâng …

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Calea spre tine Porţile pământului s-au zăvorât Cu lacrima prinsă-n colţul ochiului – Candid contur de zigurat Ce n-accepta plecarea! Zorii au pus umărul vârstat cu alb Şi-au rostogolit-o de pe un tăpşan. Armonicele acelui devreme, Înrămat azi în amintire, Au defulat în surdină Spre Calea Lactee – Când stelele dispar În caftanul dimineţii, Strâng …

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

În număr Înfiorată de talazurile Înălţate din genuni, Închidea pleoapele Încercând să-şi găsească identitatea În intervalul dintre yin şi yang, În durerea celor trei ceasuri de pe Golgota, În preceptele celor patru stâlpi ai destinului, În taina celor cinci cărţi sacre, În mirabilul celor şase zile ale creaţiei, În simbolistica pitagoreicului şapte, În toate cele …

Continue reading »

Mihaela Oancea – poesis

Acolo-n crinolina iasomiei Adorm în pletele bălaie ale florilor de iasomie De câte ori târziul dă târcoale. Acolo mi-am dus frământările, iubirile toate. Acolo respir nemărginirea cu zborul ei liniştit Acolo-i locul meu de rugăciune, Peregrinările-mi pe volutele cordului – Acolo alerg când toate se-nchid, Când gândurile amorţite Nu-şi mai pot mişca mâinile Cu dexteritatea …

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Stăpâna regatului de nea Pe dealuri, în fapt de seară, Norii-au început să cearnă Flori gingaşe, roi de albine – Dalb alai de crinoline. Iepuraşii au ciulit Urechiuşele de-argint, Căci de sus, de pe colină, Cobora mândra regină. Şi venea grăbită-n cale, În straie de sărbătoare – Acuarelă cu sclipici Să-i încânte pe cei mici.

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Iubire, pe creste… Serafică mi-apari în prag Cu buze-nrourate, Păşeşti sfioasă, cu pas larg, Luceferii-şi dau coate. Iar stelele duc flori în plisc Şi freamăt de pădure, Lângă ruine, sus, pe pisc, Se-ascund în coame sure.

Continue reading »

Mihaela Oancea – versuri

Străinul Fredona rătăcirea când l-am găsit în port, naufragiat, la sfârşit de octombrie, retras sub borurile prea largi, pătate de vreme, apăsat de dorul de-ai lui, de vatra strămoşească, de ce-i mai rămăsese din bruma anilor. Soarele scăpăta peste deal, diluat în aşternutul serii; cerul, şi el neînţeles, fumega-n copite de cai… Un sunet de …

Continue reading »