Arhiva tag-ul: Olguţa Trifan

Olguța Trifan – Rondel cu suflet

Sunt doar om, nu-s piatră rece, Sufletul mi-l ard pe rug Și privesc cum viața trece Pe pământ, privind spre crug… Obraz în lacrimi petrece, Ce-i greu duc, deloc nu fug… Sunt doar om, nu-s piatră rece, Sufletul mi-l ard pe rug.

Continue reading »

Olguța Trifan – Rondelul adevărului

Misterioasă-i clipa de-ntâlnire, Pe calea vieții, om și Dumnezeu… Primul, viclean, dorind nemărginire, Domnul pe brațe îl purta la greu… Uitase omul de a lui menire, ÎL ignora ori ÎL sfida mereu! Misterioasă-i clipa de-ntâlnire, Pe calea vieții, om și Dumnezeu…

Continue reading »

Olguța Trifan – Rondelul speranței

Cade apusul pe lume şi-aduce Tăcerea şi umbre în joc furibund, Cuvinte şi teamă stau la răscruce De drumuri ce, parcă, se întrepătrund. Doreşte cerul cortina s-arunce Peste dureri ce în lume se-ascund? Cade apusul pe lume şi-aduce Tăcerea şi umbre în joc furibund.

Continue reading »

Olguța Trifan – versuri

Rondelul secretului vieții Când ramura verde codru-ndeseşte Şi vântul pătrunde cu mult mai discret, Viaţa triumfă şi-n lume domneşte, Cântând partitura naturii concret. Pomul dă roade, pe om îl hrăneşte Şi nu va simţi, cândva, vreun regret, Când ramura verde codru-ndeseşte Şi vântul pătrunde cu mult mai discret.

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul binecuvântării

Să te găsesc alături, dimineață, Privind obraz uşor îmbujorat, Din roua dragostei gusta-vom viață, Din cântul inimii ce ne-a legat. Cu taine şi alinturi mă răsfaţă, În dorul toamnei, tu m-ai căutat, Să te găsesc alături, dimineață, Privind obraz uşor îmbujorat.

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul iubirii de toamnă

De dragul tău, azi, îmbrăca-voi strai de rouă, Pe umeri şal, din frunza toamnei blânde, Când vei cuprinde-avid, cu mâinile-amândouă, Trup, doar luna iubirea ne-o ascunde. Zorii s-or arăta-n lumină albă, nouă, Ca fericirea chipuri să inunde… De dragul tău, azi, îmbrăca-voi strai de rouă, Pe umeri şal, din frunza toamnei blânde.

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul clipei de taină

E clipa, Doamne, pentru om O punte-a vieţii înspre moarte Sau frunza ce-a căzut din pom, Bătaia vântului s-o poarte? De-ar fi păzită de un gnom Ori ferecată-n foi de carte, E clipa, Doamne, pentru om, O punte-a vieţii înspre moarte?

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul împăcării

Nu este timp de ceartă și de ură, Nu-i timp să năruim ce au clădit, Apune viaţa, se transformă-n zgură, Uitând să ne-ntrebăm unde-am greşit. Azi doborâm doar cu o lovitură Sudoarea alor noştri, ce-au trudit… Nu este timp de ceartă și de ură, Nu-i timp să năruim ce au clădit…

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul de dorinţă

Îmbracă-mi trupu-n trandafiri Şi pleoapele în stropi de rouă, Când luna-argintată-i nouă, Privindu-mă, să nu te miri! Cu ochii minţii plăsmuiri, Când noaptea-i dată pe din două, Îmbracă-mi trupu-n trandafiri Şi pleoapele în stropi de rouă!

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul gândului bun

Tu, gândul meu să-l iei cu tine, Să te-nsoţească unde mergi, De mergi la pas ori de alergi, Se va-ngriji, să-ţi fie bine. Când oboseşti, cu gând la mine, Vei reuşi fruntea să-ţi ştergi. Tu, gândul meu să-l iei cu tine, Să te-nsoţească unde mergi.

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rondelul lirei

Cântecul lirei, astăzi, a tăcut. O candelă-ntreruptă-n iarnă, Ce pâlpâie firav, cu glasul mut, Dureri ascunse să îşi cearnă. O adiere blândă din trecut Făcu tăcerile s-aştearnă. Cântecul lirei, astăzi, a tăcut, E candelă-ntreruptă-n iarnă.

Continue reading »

Olguţa Trifan – Din poveştile iernii

Poveşti de dragoste au răsărit sub fulgi de nea Şi inimi calde făcut-au cuib sub albul lor, Zăpezi-vitralii, azi, trupuri oglindesc în zbor, În focul cel lumesc topindu-se un el şi-o ea. Zăpezile pe ramuri nasc atâtea-nchipuiri, Ecouri din clepsidră se sting câte puţin, Doar siderale clipe şi fulgi îi mai reţin, Un urdiniş de …

Continue reading »

Olguţa Trifan – in memoriam

Din rădăcina ta, rămas-am rămurea… O, brad frumos, cetină-tristă în amurg, Să rătăcesc sub pleoapa lumii singurea… Pe prundu-ncărunţit, azi, lacrimi-calde-mi curg. Văzduhul – o harfă ce-mi strigă durerea Când zări îngheţate cu privirea parcurg, Din rădăcina ta, rămas-am rămurea… O, brad frumos, cetină-tristă în amurg.

Continue reading »

Olguţa Trifan – poesis

Iartă Iartă-mi tristeţea, haină grea, apăsătoare, ce-mi îmbracă sufletul dominându-mi existenţa! Din care, precum torenţială ploaie, puhoi de lacrimi scrise, curg. Iartă-mă, din nou, că nu pot să mă bucur, atunci când văd durerea

Continue reading »

Olguţa Trifan – Rătăcire

S-au adunat atâţia nori pe a mea frunte, mă contopesc cu vremea în abisul ei, durerea îmi cade pe umeri ca un munte, sori plânşi ce-şi au izvor adânc în ochii grei. În mintea mea şi-n suflet aflu-acum frământul, mă lupt cu mâine şi cu ieri şi încă sper

Continue reading »

Olguţa Trifan – Recurs la fericire

Spune-mi, iubitule! Ce timp trăim cu atâtea ziduri groase între noi? Cât de străini suntem, să nu mai ştim iubirea, astăzi, să împărţim la doi? Nu-i mai simţim aroma în noapte… Pierdut-am, noi, mirabila balanţă? Pierdut-am, noi, talerul cu şoapte … ce ne-ntregeau mereu într-o romanţă.

Continue reading »