«

»

Gh. A. M. Ciobanu – Cânt de amurg, cu „lebede în zbor”


GhAM-Ciobanu

„Ne-am contopit cu „Legea atracţiei pămâ­ntene” şi ne îndurerează „Zborurile întrerupte” care, împreună cu prima, se constituie într-un tot cosmic. Dar, de miliarde de ani, Galaxia noastră este în plină expansiune spaţială, într-o continuă evadare în părţi, într-un „zbor” de neoprit, care la noi pe pământ, se desparte, mai devreme sau mai târziu „de vieţuire”, ducând la acea „întrerupere” învăluită, întotdeauna, de lacrimi şi regret. E drama că năzuinţa spre viaţă se alătură „expansiunii universale”, pornită spre zbor prin acele „prime trei minute”. Ca un „făcut” al veacului din urmă, „trei muguri feminini” cu har poetic şi-au desfăcut, cu mult prea devreme, aripile lor înspre infinit, nu mai înainte de a ne fi lăsat miraj de gânduri şi zămisliri poetice: Brânduşa, Mihaela şi Viviana, toate fiind şi fiice ale acestor meleaguri.

Drama fiinţării lor efemere a prilejuit apariţia unui volum de o excepţională bibliofilie – „Zboruri în­trerupte” – realizat la Editura „Muşa­tinia” şi zămislit de alţi doi condeieri ai locului: Emil Bucureşteanu şi Emilia Ţuţuianu-Dospinescu.

Prin toate acestea, realizarea editorială de acum a „Muşatiniei” se constituie a fi o „Carte a Cărţilor”, aflată, bibliografic, la înălţime de „zbor” şi dăruită oamenilor, ca o întruchipare a lui totdeauna. Un opus la geneza căruia semnează cincisprezece iubitori, telurici, de grai tipărit. O carte, care e ca o „Antologie” a „prea spusu­lui” spiritual, fiecare cuvântând despre „sus”, şi-n viziunea sa. Versurile celor apartenenţe lui „Mortua est” simt universul şi existenţa acestuia, mai mult decât le era, la vremea „Zbo­rurilor”, candida lor protoplasmă. Un infinit dual, galactic, fără margini, dar şi profund uman. Cu o spontaneitate mai iute decât viteza luminii şi cu o sensibilitate pură de a cobori în sufletele oamenilor, Triada noastră pre-juvenilă şi post contemporană ne redă relaţii şi corelaţii inedite, existente şi ascunse pentru noi, între complexele meandre ale vieţii, fiecare din ele avându-şi versurile în lungimea sa de undă şi de interpretare. Volumul nostru închide în el formula hermeneutică proprie fiecăreia.

Metamorfoza materiei înspre spiritualitate, spre zbor, pare a fi „legea fundamentală a lumii”  prin Arte şi Big-Bang, prin Poezie şi prin Zbor. Pornind la drum ca telurice, în puţinul lor răgaz de aici au trecut de îndată la interogativ, la viziuni proprii, pe care, harul lor deosebit, le-a zămislit, de îndată, după propria lor personalitate. O imagine de asimptotă, la fel de întrebătoare, o emană şi grafica Brânduşei, aici, ochii personajelor ascunzând în spatele lor, spuse încă, nespuse poetic, tot aşa de meditative, spontane şi de altitudine. Sunt aici orientări cardinale diferite, aşa cum diferite sunt şi cântările lirice din versuri. Un prea-plin, ce „zboară” şi prin tăcerea plasticii.

Trei „zboruri întrerupte”, cântând mereu în conţinut şi oprite dureros, ca dialog cu noi, oamenii.

Impresionează, dar e şi firesc, numărul mare de comentatori, prezenţi în volum. Fiind autor principal de carte, Emil Bucureşteanu le prezintă ca fiinţe umane de excepţie, oprindu-se la amintiri şi considerând volumul de faţă ca pe o „tragică Trilogie”. De câteva ori exclamă şi interogativ, dar mai mult revoltat: „ De ce morflorile. Doamnei”

Universitarul Tudor Ghideanu le comentează şi el pe toate trei „dispărutele”, considerând acest „troppo”, ca pe un: ,sărut prea devreme al veşniciei”. Autorul afirmă că cele „Trei’ nu ar fi ajuns, pe parcurs, genii, ci ele s-au născut ca fiind deja aşa ceva. După ce analizează, estetic, creaţia fiecăreia, profesorul universitar compară acest Trio cu creaţia plastică a pictorului medieval rus Rubliov: ,sfânta Trinitate”.

Poeta Ana Blandiana se opreş­te, esenţializat şi poetic, la Brânduşa, regretând topirea prematură a zăpezii pure a acesteia. E un moment la fel de liric, precum creaţia autoarei, suspi­nând poetic, moartea unei poete. La o aceeaşi Brânduşă zăboveşte şi comen­tatoarea Maria Iovan, realizând un portret sufletesc al dispărutei. Impresi­onează partea secundă, în care se desfăşoară o meditaţie înţeleaptă şi o pătrundere de specialitate în creaţia tinerei noastre poete.

Nefericită, ca pământeancă, Mihaela, este comentată şi filosofic şi liric, de către Lucian Strochi,

subliniind caracterul „total” al poeziei comentate. Se opreşte, mai mult, la nota deosebită pe care o are interogativul, ce domină în poeziile ei, acestea concor­dând sensibil cu azurul şi diafanul vârstei, la care Mihaela s-a însingurat. La o aceeaşi poetă, volumul redă şi cutremurătorul „dialog” dintre autoare şi Mama ei. Un amestec firesc de amărăciune şi interogativ, cel din urmă fiind spus, nu pentru a primi răspuns, ci spre a-şi lua rămas bun de la fiica ei, aflată acum într-un altfel de „zbor”.

Prin ,floare de lotus”, editoarea volumului, Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, comentează multiplu, poezia lui Viviana, apelând la stilul ei metaforic şi conturând viziunea de „zbor”, atât de prezentă la poetă. Şi ea împărtăşeşte ideea sensibilă a similitudinii dintre viaţă şi fum, oprindu-se îndelung la puterea, de meditaţie „calmă”, a poetei.

La Viviana comentează Magdalena Anechitei, prin eseul ei intitulat: „Non omnis moriar”. E o portretizare sensibilă, telurico-umană, ca o „Sixtină” în umbră; a fost o apariţie trecătoare, asemeni unei adieri de vânt.

Un „Zbor neîntrerupt” al volumului rămâne a fi şi impresiona, suita de ilustrări cromatice, de pe copertă şi din interior, datorată lui Iosif Haidu. Sunt surprinse existări „meta”, unele din componentele lor având o dinamică expansivă, altele şi retractivă, în ambele cazuri apelându-se la o geometrie relativistă şi o cromatică multiplă, dar armonioasă. Structuri galactice, aleatorice, la care se simte o tendinţă duală: fie de a se destrăma un arhaic miez ordonat de substanţă, fie de a se reîntoarce la un echilibru staţionar. Dar, la amândouă, forţa care le determină dinamica, pare a fi, nu gravitaţională, ci una exclusiv croma­tică. Un „dincolo”, de care s-au apro­piat şi cele „Trei Zboruri întrerupte”.

Postludiul, meditativ şi el, se opreşte şi la aceste ultime elansări lirice, ca şi la pulverizările în abis ale celor trei „Nimphe”, care au intrat în istorie şi au plecat din ea, cu mult prea devreme, în comparaţie cu generaţia tânără cărora le-au aparţinut.

Un volum de excepţie, realizat la Editura, de excepţie şi ea, „Muşatinia”, redându-ne o constelaţie de gânduri înalte, gravitând în jurul unui univers neştiut şi a unui crud destin uman.”

Lasă un răspuns