«

»

Honorina Nahoi – Personalităţi greceşti ale Romanului

 

   

nahoi

„Elenismul are pe teritoriul României rădăcini adânci. Prezenţa elementului grec, aici, datează din timpul Greciei antice (sec. VIII- VI î.Hr.), atunci când are loc ceea ce în mod tradiţional se numeşte „marea colonizare „. La sfârşitul sec. VII î.Hr. pe coastele actuale ale Pontului Euxin (Marea Negră), ionienii din Milet, înfiinţează colonia Istras (denumită mai târziu Histria). După aproximativ un secol dorienii înfiinţează oraşul Callatis (Mangalia de astăzi). Aceste colonii greceştiau acumulat bogăţii si au prosperat devenind puternice şi strălucitoare centre spirituale, locuitorii lor întreţinând relaţii excelente cu populaţia autohtonă, care le-a apărat de invaziile hunilor şi avarilor.  Prietenia şi legăturile cu totul speciale ale geţilor autohtoni aflaţi în regiunea vecină coloniilor greceşti, pe care istoricul George Brătianu îi numeşte, după denumirile de atunci: „Mexilines” (amestecaţi şi influenţaţi de elenism), se reflectă în solidaritatea lor cu interesele cetăţilor greceşti din vecinătatea lor şi în lupta pentru apărarea acestora.

O relaţie istorică
În Evul Mediu o soartă cruntă îi desparte pe grecii supuşi Imperiului Otoman, de valahi şi moldoveni. Dar religia ortodoxă este liantul ce menţine unite în aspiraţii cele două popoare.
La căderea Constantinopolului sub turci în 1453, clericii şi învăţaţii greci au fost invitaţi în Ţările Române şi aşa cum a spus A. D. XenopoL, odată cu religia ortodoxă se răspândeşte la noi şi cultura greacă, tipărindu-se şi alte cărţi în afară de cele religioase. Nicolae Iorga vorbeşte de un „Bizanţ după Bizanţ” apărut în Ţările Române după căderea Constantinopolului, voievozii extinzând aici tot tipicul Curţii Imperiale, ca autentici continuatori ai monarhilor creştini ai Constantinopolului. Cronicarii greci elogiază rolul domnitorilor români, şi totodată evidenţiază sprijinul acordat intelectualilor şi clericilor. Domnitorul moldovean Vasile Lupu este considerat moştenitorul Împăraţilor Bizanţului, iar domnul muntean Constantin Brâncoveanu era comparat cu Împăratul Constantin cel Mare.
Influenţa grecească în Ţările Române atinge apogeul în timpul domniilor fanariote pe care marele istoric Nicolae Iorga îi numeşte „reformatorii”, cu toate că acest regim (1711- 1821) , a fost forma cea mai opresivă a dominaţiei. Desigur, printre domnii fanarioţi au fost şi oameni care au exploatat fiscalitatea, avizi de bogăţie; dar nu se poate trece cu vederea că în această perioadă se înfăptuiesc o serie de reforme sociale, administrative, judiciare şi fiscale.
Pe de altă parte nici grecii nu pot uita ataşamentul românilor faţă de ei în situaţiile dificile din 1821, 1913, 1932, 1942.
Trebuie să ne amintim de altfel şi de alianţa celor două Case Regale, prin căsătoria Prinţesei Elena a Greciei cu viitorul Rege Carol al-II-lea, părinţii regelui Mihai I.

varduca

Vestigii ale trecerii grecilor prin Roman
La nivel local, legăturile moldovenilor cu grecii sunt tezaurizate în muzee, expoziţii, prezentându-se vestigii ale trecerii grecilor prin Cetatea Romanului.
În cartea lui C-tin. C. Giurăscu – „Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene” găsim referiri la populaţia oraşului în sec. 14 – 15. Romanul ca şi alte cetăţi şi oraşe moldovene a avut o populaţie amestecată. Elementele etnice principale – conform extrasului din cartea lui Nicolae Iorga „Relaţii comerciale cu … Limbergul” , pag. 11, ar fi fost: românii, saşii, ungurii, armenii, grecii.
„Armenii şi grecii, mai bogaţi ca populaţia autohtonă, aveau case şi curţi mai mari şi mai îngrijite, ei fac cu toţii negoţ.”- scrie V. A. Urechia în codex „Codex Baudinus”.
Străinii erau grupaţi în oraşe şi cetăţi după apartenenţa etnică. Pe lângă neguţători (aşa cum reiese din documentele vremii), grecii formau şi o clasă sau mai bine zis o pătură socială mai bogată – cea a proprietarilor de pământuri. Unii dintre ei primind din partea domnitorilor, pentru ajutoarele băneşti pe care le ofereau în câştigarea domniilor – compensaţii privind posesiuni şi dreptul de a face negoţ, fiind scutiţi de taxe.
Unii dintre stăpânii pământurilor locuiau la moşiile lor în reşedinţe ridicate în locuri bine alese în marginea satelor sau în târguri.
În oraşul Roman, grecii au fost şi sunt, deşi puţini, persoane care au contribuit, după puterilor fiecăruia la mersul înainte al cetăţii. Au încercat de-a lungul secolelor să-şi păstreze spiritul viu, să renască tradiţiile, să-şi exprime identitatea culturală, lingvistică şi religioasă.
De-a lungul timpului familii greceşti, prin reprezentanţii lor, au dat oameni de valoare deosebită. Putem vorbi de personalităţi ale urbei ca doctorul Kiriacopol, om de o educaţie aleasă, bun organizator, ajuns primar şi apoi prefect. Găsim ample referiri la activitatea sa de edil al Romanului în ziarele vremii.
Altă personalitate marcantă a Romanului a fost medicul şi consilierul Calfaiani, om de o onestitate desăvârşită. Drept recunoştinţă, în cadrul Muzeului Medicinii existent într-un salon al Spitalului Municipal Roman se găsesc referiri la prestigioasa sa activitate profesională şi edilitară. În ziarele vremii avem referiri la propunerile sale privind diverse probleme cetăţeneşti.
Una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale oraşului este cea a dirijorului Sergiu Celibidache. Muzician complex şi singular, Celibidache, asemenea magilor antici, şi-a transformat spiritul în baghetă, iar bagheta în penel, convertind aerul respirat de o întreagă omenire în maree continuă de perfecţiune. Ceea ce nu se ştie, este că el provine dintr-o a doua căsătorie a tatălui său. Din prima căsătorie a rezultat o fată, Mimi Mana Celibidache, ce se va căsători cu colonelul Varduca.
Alţi membri ai comunităţii ce trebuie amintiţi ar fi cei ai familiilor: Paidas, Cepalis, Cristopol, Efremide, etc, oameni cu un apreciabil potenţial, desfăşurând o diversitate de activităţi benefice oraşului.

Familia Varduca

Dar personalitatea sau mai bine zis personalităţile despre care voi încerca să vă vorbesc mai mult, sunt cele ale familiei Varduca (familie din care fac parte şi despre care cunosc suficiente date interesante şi cred, pline de savoare).
Cronologic vorbind, conform arborelui genealogic, data exactă a venirii în Roman nu o cunoaştem. Ştiu din povestirile şi actele familiei că aceasta se trage din Imperiul Bizantin, de pe malurile râului Vardar, de unde se pare că vine şi numele de Varducas.
Stră-stră bunicii se pare că făceau afaceri, atât în capitala Imperiului Bizantin, respectiv Constantinopole, cât şi în centrul cultural Atena. Familiile Varducas şi Pastelas şi-au reunit averile, respectiv vapoare comerciale la marea Mediterană şi fondurile strânse din negoţul cu cereale şi coloniale acumulate în Imperiul Bizantin. În timpul domniilor fanariote, familia Varducas susţine pe principele Ghica (găsim referire la aceasta în cartea lui Gane – „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe”).
Drept recompensă pentru ajutorul material primit, familia primeşte dreptul a administra domenii întinse de pământ în sudul ţării la Galaţi şi Brăila şi în nord la Iaşi şi ţinutul Romanului; localităţi unde găsim treceri ale acestei familii prin denumiri topografice în zona Bărboşi, Brăila, Tungujei. În arhivele vremii se găsesc referiri la „Moara grecilor Varduc, Podul Varduca, Dealul La Vardunc….”. Cu trecerea timpului, o partea a familiei se stabileşte la Brăila (fam. Benachi – recunoscută pentru mecenatul său, Fam. Pastelas – cu moşie în jurul laşului, iar în ţinutul Romanului, două familii Varduca).
Varduca, negustor de cereale, cherestea şi coloniale, sub oblăduirea Episcopiei Romanului, locuia în clădirea din spatele Seminarului ortodox (se văd urme, respectiv monograma familiei – un C-V – pe clădirea nordică a parcului zoologic). Un al doilea Varduca cu proprietăţi în satele: Băluşeşti, unde au ctitorit Biserica din localitate (înscris aflat în proprietatea Episcopiei Romanului); Stăniţa, Chicirea şi Negri Bacău. Ianis Varduca şi Aglae (Pastelas) stăpâni de pământuri şi nu numai, s-au stabilit în jurul anilor 1835 în Moldova, în Iaşi, unde aveau o elegantă proprietate pe strada Elena Doamna.
Fotografia de familie, prezentă şi în muzeu, reprezintă pe Iancu şi Aglae Varduca cu cei 6 copiii (Eleni, Constantin, Temistocle, Dimitris, Pericle şi Paul). Copiii au fost născuţi şi educaţi în străinătate, dar vacanţele le petreceau în România, la Iaşi sau Roman în casa Goilav – respectiv Jandarmeria Roman, sau la conac).

Această familie avea acţiuni la: Banca Imperiului Otoman, a Regatului Serbiei, la Canalul Panama şi la Crucea Roşie Internaţională. Putem vorbi, la acea dată, de o Europă fără graniţe pe care o puteai străbate fără bani cash, ci doar având garanţia unor acţiuni pe care le răscumpăra orice bancă de pe continent.
Acţiunile în valoare de milioane de franci vorbesc de la sine de averea familiei la acea dată. Deşi aveau capacităţi financiare, erau modeşti, nefăcând risipă, înzestrând bisericile din împrejurimi cu cărţi şi obiecte bisericeşti aduse direct din Grecia, susţineau educaţia în satele în care aveau proprietăţi, plătind dascălii şi preoţii să se ocupe de educaţia copiilor ţăranilor.

Persoanele din fotografia alăturată s-au remarcat în viaţa socială a vremii: Eleni, fata cea mai mare va fi prima femeie ce va participa la alegeri pentru funcţia de primar; Constantin, deşi născut în fostul imperiu va participa la primul război mondial, plătindu-şi singur cheltuielile lui şi ale ordonanţei sale, luptând pentru ţara care îl înfiase; Temistocle moare foarte tânăr şi este înmormântat la Roman, în splendidul monument funerar aflat în apropierea Bisericii Cimitirului; Dimitris îşi face studiile de avocatură la Paris, căsătorindu-se cu fiica ambasadorului Elveţiei la Bucureşti, în cariera sa înscriindu-se importante funcţii la înalta Curte de Casaţie din Bucureşti.

O viaţă demnă de un roman

Pericle, a cărui viaţă este demnă de un roman, face studii militare la Paris, ajungând colonel la o vârstă foarte tânără. Om de o corectitudine şi o bunătate aparte, va avea un destin necruţător. Se îndrăgosteşte de vara sa, Maria Mimica Celibidache (sora dirijorului Sergiu Celibidache), căsătorindu-se cu aceasta, cu dispensă patriarhală, ducând o viaţă de invidiat din punct de vedere moral cât si cetăţenesc, până la începerea celui de Al Doilea Război Mondial. Comandant a şapte regimente de infanterie, bun organizator, strateg strălucit, este luat prizonier de război în Rusia stalinistă, în momentul în care încearcă să-şi încălzească soldaţii din subordine cu lemne provenite din gardul unui colhoz comunist.
Timp de paisprezece ani va sta în gulagul rusesc, suportând umilinţe îngrozitoare, supravieţuind datorită geniului său şi a cunoştinţelor sale de limbi străine. Om de o sensibilitate fizică şi artistică deosebită, avea un caracter puternic ce îl va ajuta să treacă de nenorocirea lagărului rusesc.
Soţia sa, care timp de paisprezece ani îi scrisese în fiecare zi prin intermediul Crucii Roşii Internaţionale, în speranţa că acesta a supravieţuit războiului, nu capitulează. Singură, expropriată, obligată să trăiască într-o cameră fără dependinţe şi fără nici un sprijin material, reuşeşte prin forţe proprii (lecţii de pian şi franceză) să supravieţuiască şi să-şi aştepte soţul. Abia în anul 1954, când toate speranţele se risipiseră, acesta se întoarce din lagăr, distrus fizic (bolnav de plămâni), dar optimist, încercând să o ia de la capăt alături de soţia sa pe care a idolatrizat-o toată viaţă. După eliberarea din gulagul sovietic i se interzice să poarte orice fel de discuţie privind detenţia sa, fiindu-i retras dreptul de către regimul comunist de a purta uniforma armatei române şi afişarea gradelor, în pofida serviciilor aduse pentru ţară. Om pentru care cuvântul dat înseamnă totul, nu va divulga nimic din nenorocirile prizonieratului, spunându-ne că ar face rău familiei dacă s-ar şti prin ce a trecut şi la ce regim a fost supus.
Revine, în fiecare vară până la încetarea din viaţă, la Roman, unde va fi şi el înmormântat alături de soţia şi bunicii săi, în cavoul familiei.
Personalitate cu o educaţie strălucită, cu o bunătate fără margini şi fire deloc cazonă, îşi pune amprenta pe educaţia elină a familiei. Încetează din viaţă în anul 1975 ducând cu el spiritul unei întregi generaţii de oameni adevăraţi pe care regimul ceauşist nu reuşeşte să-i îngenuncheze.
Ultimul, dar nu cel din urmă, copilul Paul, încununează spiritual întreaga familie, studiind artele teatrale. Îl regăsim în fruntea teatrelor din Iaşi, Piatra Neamţ şi Brăila. Sensibil, figură boemă, străbate aproape un secol de istorie, decedând la vârsta de 94 de ani.
Căsătoria sa cu Sereda Smolski Sorbu (fiica dramaturgului Mihail Sorbu şi nepoata romancierului Liviu Rebreanu) încununează prezenţa sa în cercul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde are posibilitatea să cunoască mari nume ale scenei româneşti ca: Aristiţa Romanescu, Lina Ventura, Cella Delavrancea, etc. Este înmormântat de asemenea în cavoul familiei din Roman.
Familia, trecând prin secole, adunând patina timpului, aproape că a dispărut. Averi confiscate, orgolii pierdute, timpul ce trece ireparabil, rămânând din ce în ce mai puţin să ne amintim de istorii frumoase, căror celor din jur li se par poveşti.
Ne topim în timp, rămânând , trist dar adevărat, doar zâmbetele din fotografii…. Dorinţa grecilor romaşcani uniţi în Comunitatea Elenă este să reînvie spiritul elen, să renască tradiţia, să-şi facă auzită identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă.”

1 comment

  1. Dan Varduca

    Multumim Dnei Honorina Nahoi pentru ca nu lasa numele Varduca sa se piarda in neant fara un rand macar.
    Varducii din Bucuresti si cei din Cluj – urmasii lui Dimitris / Dumitru ii sunt recunoscatori.
    Varduca e un nume rar in Romania, asa ca daca auzi numele acesta, fii sigur ca sunt toti rude.

Lasă un răspuns