«

»

Gh. A. M. Ciobanu – Casa Hogaş din Roman

„Din nou lăcașul Hogaș, pînă mai ieri numit ca ”Vilă”, iar, de acum, drept ”Casa”, ce a adăpostit pe drumețul, cu pipă și condei, hălăduind ”Prin munții Neamțului”. Ca frate mai mic al Liceului cu nume voievodal, ”Casa” s-a retras mai la o margine, fiind vecină cu o ”răscruce de vînturi”, fapt pentru care și-a strîns arhitectural faldurile ei întortochiate, croite dintr-un același ”material” cu Liceul, el mai larg, mai luminat și mai ”mîndru”. De aceea, vrem să credem că cei doi ”frățiori” stau, aproape de un veac, ”spate la spate”.

Casa.Hogas.din.Roman

La început, ca ”Vilă”, a fost o locuință pentru cîțiva directori ai lui ”Roman-Vodă”, fie drumețul condeier, cu numele de Hogaș, fie un neam ”de-al lor”, un Sielberg, ce-a iubit mai mult penumbra din interior.

O ”Vilă” căreia i-a fost hărăzită și soarta de a-i fi, pentru Calistrat, cea dintîi capelă mortuară. Se spune că, tot înainte de război, aici, în ”iatacul” Hogașilor, ar fi fost găzduită și trecerea, de cîțiva ani, a patriarhului ieșean al ”cheii sol”, universitarul George Pascu.

A urmat, în timp, vîrsta ”muzeistică” a ”Casei”. La început o ctitorire, cînd ”Roman-Vodă” devenise ”Centenar” și cînd ”triumviratul” de atunci – profesorul Nicolae Gr. Stețcu ca princeps, avînd, în sprijin mai modest, pe directorul Gheorghe Mihalcea și subsemnatul. A fost, atunci, o primă ”panglică tăiată”, solemnă și la rang național, cînd, din 1972, „căsuța” Hogaș a devenit ”așezămînt” muzeistic, sacralizat, prin harul de ”ar fi fost odată” al cărturarului Stețcu.

După o scurtă și firească ”recreație istorică”, în timpul căreia valorile, fără pereche, ale Muzeului, au fost ocrotite în ”cetatea” păstrătoare de trecut, a Bibliotecii Liceului, al cărei neegalat străjer – bibliotecara cu ”B”, Cornelia Jora, apartenentă, prin soț, dinastiei de muzicieni ai Jorenilor – a conferit ”Tezaurului” de documente de la ”Vilă” un bineorganizat ”confort unu”.

Cu cîteva zile în urmă, ”arhivele… nesecrete” ale regretatului Stețcu văd din nou ”lumina neonului”. De data aceasta, ”bis”-ul muzeistic al orașului Roman e rectitorit de harul, la fel de minuțios, al Domniței Jora de mai sus, punînd în practică un ”presto” și un ”perfect”, acel ”Pro” oficial al Primăriei mușatine, avîndu-l ca ”prim gospodar” pe Laurențiu Dan Leoreanu. Varianta de anul acesta își mai adaugă și un spațiu religios, prin efortul preotului protopop Țuscanu, precum și unul folcloric, datorat strădaniei muzeografului Butnaru. Și, astfel, ”Casa Hogaș” a devenit, de ultimă oră, un alt ”Complex muzeal”.

Prin acest nou ”Ave” mușatin, orașul nostru își adaugă cel de-al șaselea ”Unicat” muzeistic, alături de suita altora, rămase a fi tot muzee. La rândul lor, cele ”U” pot fi atît în ”aer liber”, cât și ”de interior”.

Primele trei, pentru noi, ar fi Arhitectura totală a orașului, care mai păstrează în ea peste douăzeci de stiluri, de la Cetate, Bizantinism și Romanic, pînă la Art Nouveau, Cubism și Asimetrism. De asemenea, înainte de război, ființa în fața ”Școlii de Arte și Meserii” – azi Liceul 3 – miniatura dinamică a unui prelung orășel gulliverian, electrificat în întregime; după noi, acesta ar fi o anticipare realistă a unui Disneyland de astăzi. Ultimul caz din această grupă, dispărut și el, a fost miniaturizarea tuturor structurilor fizice ale Terrei, de la dune la vulcani în erupție, și de la cascade, la peșteri sinuoase, cu ciudatele lor stalacforme. O planetă întreagă, acum de mici dimensiuni, așezată lîngă ”Roman-Vodă” și făurită, didactic, de către profesoara Elena Ciobanu – Dascălu.

Cele trei ipostaze de ”interior” există toate. Astfel, situl arheologic, de mare profunzime, de la Brad, a fost și el miniaturizat într-o succesiune tectonică verticală, prin strădaniile arheologului doctor Vasile Ursachi. Să mai amintim, apoi, și Muzeul de ”Istoria Medicinii și Farmaciei”, existent și el prin pasiunea de o viață a medicului Epifanie Cozărescu. Și acum, ca un dat muzeistic, redat recent universului ”expo”, Complexul de la ”Casa Hogaș, care, prin competența Corneliei Jora duce mai departe un nou trumf în acest domeniu, ”Muzeul Stețcu”. Va fi așezămîntul cu exponate multiple, care va avea dinamica cea mai mare, alăturîndu-i-se, an de an, de la o generație la alta, și de profesori și de elevi, asemeni ”tectonicii de la Brad” creativitate umană emanată din profunzimi mușatine și deschideri universale de spiritualitate.”

Lasă un răspuns