«

»

Paul Dramu – versuri


Primăvara
            Verde crud
            Pofta cailor de rasă.
                    Albastru săgetat de negre picături.
                   Auriu Fierbinte,
Luminat de vorbe sau cuvinte.
Cărări de curcubeu.
 
Topaz
în plină divizare
Visează alb mirositor.
Sângele în primăvară
Dă culoare
Tarabelor din piaţa mare,
Lalelelor.
 
Miroase-a verde crud
A praf stropit cu lacrimi căzătoare;
Pe malul apei
Şade-va un nud,
Gândind la primăvara viitoare
Ce va veni cu verde crud
Călcat de goalele-i picioare.
 
 

ROŞU

Roşu, trandafirul

Ce cu dragoste ţi-l dăruiesc,

Iar sângele ce-mi curge-n vene

Ar vrea să scape din strânsoare.

Se zbuciumă-ncercând să fiarbă

De fiecare dată când te întâlnesc.

Roşu, obrazul

Pe care încerc să îl sărut

încins de dragostea-ţi nemărginită,

Sau poate încăpăţânat de ea.

Roşu, covorul

Ce mă duce spre inima ta,

încerc să îl urmez, dar încă nu ajung

Căci totul e ROŞU.

 
NEGRU
 
Negru pământul                                    
Ce-l calc lângă tine,
Iar cerul nopţii ascunde
Atâta mister.
Negru, presărat de stele
Misterios sclipitor şi adânc,
La fel ca sufletul tău.
Negru, fumul
Ce învăluie răul îmbrăcându-l ca o haină
Demonstrându-i calitatea.
Negru, gândul
Că te iubesc
Dar fără tine
Totul e NEGRU.
 
 

ALB

Alb, Norul

Ce-mi pătrunde în privire,

Iar fulgerul ce îmi străbate mintea

Caută ceva umbră de dorinţă,

Plouă în idei,

încercând să dizolve speranţa,

Sau poate să-mi spele păcatele.

Alb, drumul

Pe care încerc să-mi croiesc o cale

Nins, acoperind urmele altora,

Sau poate îngheţat pentru a păstra

Amprenta trecerii lor.

Alb, voalul

Ce-ţi acoperă faţa,

încerc să te descopăr, dar încă nu ajung

Căci totul e ALB.

 
PSEUDOGENEZĂ
 
Căzu-se Soarele în mare,
Se înecase-aşa fierbinte
Iar apa începu să ţipe,
Fierbând, valuri aruncând, în noapte Luna
începu să cânte Jelind iubitu-i cu marea logodit,
Iar el aruncă, câte-o rază Iubita-i albă liniştind.
Căzu şi Luna după Soare,
Iar stelele zăceau pe cer plângând.
Urmau şi ele să se-nece
Lăsând veşnică noapte pe Pământ.
 
 

ÎMPRIMĂVĂRARE

Primăvara asta

Aş răsădi ghiocei

Cu miros de iarbă

Bătătorită de călăreţii târzii

Pe cai de marmură, de bronz,

Obosiţi după lungi călătorii.

Cu miros de iarbă

Crescută pe un mormânt

Hrănită cu ideile neîmplinite ale defunctului

Descompus de secole.

Cu miros de sudoare învechită

Cu petale de marmură

Şi frunze de turcoaz,

în ghivece improvizate din cranii pline de idei.

Aş pune-o vacă

Să îi pască, să simt gust de ghiocei,

în laptele ei.

Apoi să mă îmbăt.

Primăvara asta

Aş răsădi ghiocei

Lăsându-i să-nflorească

De dorul meu, de dorul ei,

în primăvara fără porumbei.

 
TE VOI IUBI MEREU
 
Mi-au crescut unghiile.
S-au transformat în gheare.
 
De dor,
Mi-am scos inima din piept
Să o întreb ce are.
 
De furie,
Am aruncat-o în zidul suferinţei.
S-a spart rămânând o pată de sânge.
Am rămas fără ea.
Am încercat să caut pietre
Să le pun în locul ei,
Colţuroase toate,
Potrivite nicăieri.
Am luat o cărămidă purpurie
Ce mi-a propus ea inima sa-mi fíe.
 
De supărare
M-am vindecat
De supărare şi furie,
Dar din dor, din suferinţă
Cu o cărămidă în loc de inimă,
M-am transformat în zid,
Perete de cavou,
Şi-astfel voi fi
Aproape de sicriul tău
Căci te-am iubit,
Te voi iubi mereu.
 
PĂRĂSIND LUMEA
 
De Ieri,
Mormântul mi-a devenit
Casă, cantină, grădină.
Dar de-odată, simt:
Că mi-a rămas sicriul mic;
Că mi-au rămas mici încălţările;
Că hainele au devenit
Ţesute din sârmă de oţel.
De-un ceas
încerc să evadez din lumea asta,
Respirând ţărână
Dorind să păstrez căldura marmoreică
A corpului, găzduit de ieri
în cartierul cimitir.
 
Corpul
Un amalgam de came, acum dură,
O împletitură de oase
Cu amar gust de fiertură.
Va rămâne înecat
în mormântul prismatic,
în porul acesta de piele al Pământului.
 
Sufletul
Va părăsi catedrala gândirii
Şi va călători nestăvilit, apoi Spre maşinăria norilor,
A vântului
Spre tărâmul lui Tau,
Spre viaţa de apoi.
 
 

DACĂ AŞ PUTEA

Dacă aş putea să ating Soarele cu un deget,

L-aş rostogoli până în sufletul tău

Să-ţi încălzească trupul şi privirea

S-au măcar să-ţi spună că te iubesc.

Dacă aş putea să ating Luna cu un deget,

Aş rostogoli-o până în inima ta,

Să strălucească atât de tare

încât să te pot vedea oriunde ai fi în noapte.

Dacă aş putea să ating măcar o stea,

Aş rostogoli-o până la tine,

Să te iubească la fel de bine

Cum pot eu să te iubesc.

Dacă aş putea să te ating măcar o clipă,

Te-aş rostogoli în sufletul meu,

Să simţi cât mă gândesc la tine

Să-ţi spun că te doresc aproape.

Dacă aş putea să nu mai fiu un Zburător,

M-aş rostogoli prin viaţă

Ca un bulgăre de gheaţă

Şi m-aş opri doar după ce m-aş fi topit.

3 comments

  1. liviu dragu

    L-am cunoscut pe domnul profesor Dramu..Este un OM foarte onest si bun!..Acum i-am citit poeziile si ma bucur ca am aceasta posibilitate oferita de revista noastra romascana Melidonium!
    Felicitari si mult succes in continuare!

  2. Dana D

    Bravo, Paul! Faine poeziile! Mi-au placut.

  3. Nic

    Minunate. Desi l-am cunoscut foarte putin, acum vreo 10-11 ani pe acest om, mi-a ramas in minte
    cu ochii sai calzi care, parca priveau direct in suflet…Nu m-am inselat, un om sensibil si profund.

Lasă un răspuns