«

»

Daniel Corbu – Apocalipsa de fiecare zi

poet, Iaşi

 

Lecţia de abis
Prea tîrziu ai venit fericire
prea tîrziu ai cîntat întomnata mea carne!
Aici unde se-amestecă minciuna cu plînsul amar
şi în orice om un Petru se leapădă
prea tîrziu ai venit fericire
prea tîrziu ai cîntat întomnata
mea carne!
Am putea asculta împreună mezza-voce a lamentaţiei
am putea decripta istorii sigilate
sau vedea cum se vinde schimonosita legendă a
legendei
şi se recondiţionează bandajele istoriei.
Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe.
Poţi privi mîna care scrie şi mîna care cerşeşte lumina
şi aripile de ceară topindu-se-ncet
şi mîna aruncătoare de pietre de ţinut moartea la
doi paşi mai încolo.
Cui să-i pese că am în aşternut o icoană?
După draperii acelaşi teatru cu păcate egale aceeaşi lună subţiată de plopi.
Iar de va apărea Celălalt se va-mpiedica de ferestre.

CLARVIZIUNE OBSCURĂ

într-un oraş obscur într-o clădire

obscură

la etajul cel mai obscur

locuieşte un poet obscur

care scrie versuri obscure şi publică

la edituri obscure cărţi obscure

pentru cititorii cei mai obscuri.

Din cînd în cînd critici obscuri

publică cronici obscure

în reviste obscure din Europa

sau din alte continente

la fel de obscure

pe o planetă obscură

dintr-un obscur sistem solar

aruncat pe o ramură obscură

a unei galaxii obscure dintr-un univers

de o absolută obscuritate.

APOCALIPSA DE FIECARE ZI

Iar tu poţi să-ţi închipui despre moarte orice.

După cum se rosteşte Şcoala din Frankfurt

ne asigură călugărul din Assissi

decadenţii din Köln şambelanul

din Chamonix şi înţeleptul din Tormes

hăulitorii coranului din moscheile orientale

precum şi vînătorul de pelicani din

insula Mare a Brăilei

ai crede că cel mai bun lucru

e libertatea. Pe urmă ai crede că libertatea-i

iar o uşiţă spre paradisul pierdut.

Dar tu de-atîţia ani sapi în tine groapa asta îngustă

Şi nu cunoşti vreun răspuns clar la întrebările limpezi.

(DIN CÎND ÎN CÎND SE DESCHIDE O PÎINE

ŞI PRIN EA BÎIGUIE UMBRA) În rest lumea-i plină de zei tocmiţi cu ora pentru umilinţa noastră

Şi rugăciunea: biată torţă plimbată prin ploaie.

În rest apocalipsa de fiecare zi

Pe cînd adevărata moarte vine enervant de încet.

NOI VEŞTI DESPRE PASĂREA OARBĂ DALI

Motto:
Primiţi-l cum se cuvine pe călătorul străin poate că el poartă semn

Nu mă mai recunoşti poartă a liniştii în zadar paşii mei bat dalele jur împrejur!

Bezna trece de pe o stradă pe alta deopotrivă murdărindu-le

şi iată-mă oprit la jumătatea drumului precum mîna lui Avraam la uciderea fiului.

Unde să mă mai răsfrîng

dacă şi întîmplările trecute mint? Suflete

aruncat în trup ca regele

într-un umbros sarcofag

la ora cînd viermele părăsea mărul putred

al stăpînirii de sine

ţi-am cumpărat încă un CD cu hîrşîit de valuri cu gîndul secret să te scap de ziduri de arlechini mahorcă de creneluri şi de balul de steaguri de făcătura ce-şi trăieşte clipa de glorie.

Nu mă mai primeşti poartă a liniştii!

A plecat şi Lenor cea frumoasă precum grădina Ghetsemani la vreme de rugă s-a risipit şi măreţia găleţilor cu rouă.

Dar astăzi rătăcind prin frigul altor priviri m-am întîlnit cu pasărea oarbă Dali şi iar m-am întrebat: ce fel de pasăre e aceasta cu aripile înlăuntru şi cu mormîntul pe umeri ce fel de pasăre e acest zeu inform păgubitor de limite?

Şi pe cînd cele şase întrebări mi se înghesuiau la lucarne ea mă opri înainte de primul cuvînt şi spuse:

Prea multe întrebări pentru cel singur

Nimeni nu poate corecta şpalturile greşitei tale vieţi

totul e clinic pînă şi risipirea

lungă lista proscrişilor

frumoasă piramida de capete.

CORĂBIILE DIN ACVARIU

Există, cu adevărat există o sintaxă a binelui!

Fericit cel ce se lasă copleşit de mireasma acestei lumi că a lui va fi evanescenţa!

M-ai strigat mamă?

în genunchi cu negrul ăsta al vieţii mele tresărind

şi zornetul unei lumi ornate cu broderii de Neamţ.

M-ai strigat mamă?

Ce drumuri îmi spînzură-n creier

cînd admir corăbiile din acvariu

şi mă-ntreb cui folosesc atîtea guri pline de vorbe

şi de ce, Doamne, desăvîrşirea doar în

darurile tale se-ascunde?

M-ai strigat mamă?

Dacă mă strigi din zarea croşetată de nori înseamnă că vezi

cum vernisez zilnic două mîini de carne ca două sărbători

cum mă amestec cu toţi cei tîrîţi la banchetul

păcatului

şi cum adăpostul celor douăzeci şi patru de practici

divinatorii

sughiţă a pagubă.

Fericit cel ce se lasă copleşit de mireasma

acestei lumi

că a lui va fi evanescenta!

FRATELE IUDA (o viziune)

Ani de-a rîndul am urmărit devenirea dialectică a celui ce-şi chinuie umbra.

Da, e foarte greţos că venim foarte greţos că ne ducem

–   ca pentru mine-am şoptit. Pe urmă

am adormit şi-am visat imensa poartă a Paradisului plină de desene obscene, de-nfăţişări şi înscrisuri greţoase. Apoi am smuls cartea din mina îngerului şi-am ales doar cuvintele care ţin loc de aripi.

Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă.

Iar cînd s-a apropiat cel mirosind a trădare (cîţi din neamul lui Cain chipul nu-i poartă?) am spus:

—   Răscumpără-mă, frate Iuda şi pe cîţi arginţi vei vrea

pe mine mie la nesfîrşit vinde-mă!

CINA DE TAINĂ

De parcă-aş avea destul timp de parcă mereu aş începe

seara îmi vin în memorie întîmplări fără seamăn cu priviri zornăind ca arginţii în urechi îmi sună foşnetul inimii tropăitul Iovilor cutreierînd cartiere.

Aşa începe cina de taină: ucenicii au aşezat tacîmurile de argint au umplut castroane de fulgere în pahare atoatestăpînitor se răsfaţă orizontul Acum orice rugă umileşte asfinţituri orice aureolă se-nclină.

Aşa începe cina de taină

dar poate undeva s-a şi pregătit o cruce

pe măsura palmelor mele.

Nu sunt Iisus nici Napoleon nici măcar Stig Dagerman stau singur la cina de taină şi totuşi cineva mă va vinde.

Puruşa

 Când am scris poema sfârşitului

seară smolită de gînduri

orice disperare îşi cerea dreptul la desăvîrşire rinţul Mîşkin cu care ne-ntîlneam tot mai des lea apocrif.

n înger trecea deasupra noastră şa în rochia-i de nenufar nizînd absenţa.

iu aceasta-i consolarea noastră neagră şi lacomă clipă re munţii ascunşi prin ceruri orbit cu clarvăzătorul Von Dogen cînd domestica absenţă da-n muguri el ştia că începusem să scriu erezii i mă interesează urmele zeilor, ici un bătrîn adevăr nu minte.

Totul ştia.

Nu rîde, visează-nainte!

***

Daniel Corbu s-a născut la 7 aprilie 1953, în Târgu Neamţ. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-franceză, din Bucureşti, promoţia 1983. Participă activ la întrunirile Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. După terminarea facultăţii, este instructor de teatru şi poezie la Casa de cultură din Târgu Neamţ, unde organizează, începând cu anul 1984, Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ. Debutează în România literară (1979), colaborează cu poeme şi eseuri în Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Ateneu, Dacia Literară, Poesis, Convorbiri literare etc. Traduce pentru reviste şi în volume din Cioran, Roland Barthes, Daudet, Mérimée, Paul Valéry, Jabès, Michaux, Elytis, Borges ş.a. Prezent în antologii de poezie din ţară şi străinătate. Este fondator al Casei de Editură Panteon, al revistei literare cu acelaşi nume şi fondatorul Academiei de poezie din Vânătorii de Neamţ. în 2004 fondează la Iaşi revista de experiment literar Feed Back şi organizează, începînd cu 2006, Festivalul Internaţional de Neoavangardă.

Publică volumele de poeme: Intrarea în scenă (Albatros, 1984), Plimbarea prin flăcări (Cartea Românească, 1988), Preludii pentru trompetă şi patru pereţi (Panteon, 1992), Documentele Haosului (Pan­teon, 1993), pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi şi Premiul Poesis pentru cea mai bună carte a anului 1993, Spre fericitul nicăieri (Panteon, 1995), Cântece de amăgit întunericul (Helicon, 1996), Manualul Bunului Singuratic (Panteon, 1997), Duminica fără sfârşit (Axa, 1998), Cartea urmelor (Junimea, 2001), Documentele haosului – antologie de autor (Junimea, 2003), Evanghelia după Corbu şi alte po­eme (Princeps Edit, 2006) – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007), Eonul Marelui Desant, antologie, ediţie critică (Princeps Edit, 2007).

Cărţi de proză: Douăzeci şi una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz (Ed. Cronica, 2001), Urmele lui Dumnezeu şi alte povestiri (Princeps Edit, 2009).

Cărţi de eseuri: Generaţia poetică 80 în cincisprezece portrete critice (Junimea, 2000), Intimitatea publică a poeziei – şapte eseuri despre comportamentul liric (Princeps Edit, 2002), Postmodernismul pe înţelesul tuturor (Princeps Edit, 2003), Generaţia poetică ’80 şi rostirea postmodernă (Princeps Edit, 2006), Neoavangarda românească – vol. I şi vol. II (Princeps Edit, 2008).

Este prezent cu poeme în reviste antologii sau cărţi de autor în Franţa, Germania, Slovacia, China, Serbia, Republica Yemen, Ungaria, Suedia.

Pentru întreaga activitate literară, Preşedinţia României îi conferă, în 2004, Medalia Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

***

Cu ostentaţie şi dureroasă distanţare ironică, poetul face din singurătate un purgatoriu şi din inconformism o etică.

Laurenţiu ULICl

Din milioanele de posibilităţi de a intra în scena micului nostru Parnas literar, Daniel Corbu o alege pe cea a rostirii unei replici insidioase dintr-un manual eclectic, pentru uzul corigenţilor la capitolul imaginaţie: existenţa socială (suverană, despotică, abuzivă) determină conştiinţa poetică (neliniştită, inocentă, vulnerabilă). Ce este poesia, arta, în aceste condiţii? Un „palimpsest în spatele adevărului”. Adevărul unei lumi de „îngeri,’ canalii şi biblioteci”, în care tristeţea este abia „o piaţă de plimbat cîinii”, printre „trandafirii de cîrpă ai veacului”. în această atmosferă nevrotică se desfăşoară o reală bolgie a omului contemporan, prăbuşitîntr-un univers al minciunii, panicii şi spasmelor.

Radu SĂPLĂCAN

Daniel Corbu ştie tot ce s-a petrecut în domeniul poetic în perioada ultimă, fiind ca şi Mircea Cărtărescu şi Florin laru, foarte receptiv la inovaţiile textualiste, dar concomitent nu renunţă la acel filon de liricitate ce întemeiază zona poetică a Moldovei. Aşa cum am şi scris, autorul este un poet adevărat.

Marin MINCU

Lasă un răspuns