«

»

Mariana Gurza- „Acolo unde este inima ta, acolo e şi casa ta!”

 

 Putem spune despre Octavian Curpaş, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reuşit departe de ţară.

 Destinul celor plecaţi, de multe ori complicat de evenimente şi motivaţii necunoscute nouă, lasă amprenta locului. Aşa cum ar spune şi M. Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră.“

 Fiecare dintre cei dezrădăcinaţi au odiseea lor, autorul însuşi declarându-se un Ulise, ce reușește prin inteligenţă şi perseverenţă să-şi atingă scopurile. Aş putea spune că inima lui Octavian Curpaş bate ritmat pe sunet de doină românească în Arizona, unde acesta s-a stabilit, alături de fiinţele cele mai dragi…

 Dar dorul de casă,  locurile copilăriei îl urmăresc inconştient, lăsând prin paginile volumului nostalgia românului pribeag. Nu aş spune „exilat”…

 Dumnezeu este un vecin faţă de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri şi să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soarta inaccesibilă nouă”, afirma Emil Cioran.

 O carte document aş spune, prin aceasta incursiune istorică a diasporei româneşti de la mijlocul secolului trecut. Dorinţa de libertate şi de a-şi împlini visurile i-a determinat pe cei plecaţi să-şi privească viitorul în credinţă şi adevăr, aşa cum spunea şi Mircea Eliade că „a fi liber înseamnă înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi.”

 Fiecare erou al cărţii este desenat pe o hartă planetar-sufletească de către autor cu profesionalism şi o tandreţe remarcabilă. Demnitatea românească străbate fiecare pagină… Să fie dorinţa scriitorului de a ne mai reda din demnitatea ştirbită de vremi?

 ,,De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.” ( Nicolae Steinhardt)

 Această  „foame” o regăsim în volumul lui Octavian Curpaş. O viaţă de căutări, dorinţa de izbândă !

 Personajele sale autentice au prins şi mai multă viaţă prin subtilitatea autorului. Felul în care îl descrie autorul pe Dumitru Sinu este foarte bine ancorat în volum, vorbind de cei  63 de ani de exil. Aceşti ani „înseamnă mult pentru un emigrant: învăţăminte trase din propriile întâmplări de viaţă, evaluarea fiecărui individ cu mare atenţie şi selectarea adevăraţilor prieteni, înseamnă să ştii, să vrei şi să poţi să întinzi o mână de ajutor atunci când cel de lângă tine are nevoie şi asta pentru a putea primi la rândul tău, pentru că niciodată nu ştii ce-ţi aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reuşit să se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a călit şi l-a întărit şi în care a reuşit să se înconjoare de foarte mulţi oameni care şi-au dobândit în faţa sa, statutul de PRIETEN. Dacă ar fi să polemizăm pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona şi a-i evidenţia toate caracteristicile, implicaţiile, avantajele şi uneori, dezavantajele, aşa că las la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră alegerea prototipului uman care să întrunească toate cerinţele pentru a-l ridica la rangul de prieten.“

 Fiecare personaj are povestea sa captivantă, autorul făcând adesea trecerea prin momentele esenţial-umane: naşterea, şcoala, prima dragoste, căsătoria, familia, prietenii, urme adâncite în timp şi spaţiu.

 Cuvintele noastre „reprezintă o introducere la dor”, considera Constantin Noica şi adesea ilustrul gânditor se întreabă dacă nu s-ar putea fundamenta „o filozofie a dorului drept una a românescului.”

 Prin acest dar, făcut nouă, românilor de-acasă şi nu numai, Octavian D. Curpaş ne poartă într-o nouă lume, unde “limba” şi-a găsit locul după cum afirma Heidegger: „Limba este deopotrivă loc de adăpost al Fiinţei şi locaş al esenţei omului”. (“Scrisoare despre umanism”)

 Folosind stilul său remarcabil de jurnalist şi fin psiholog, îmbinând în nuanţe vii destinele prietenilor săi, uneori contopindu-se prin afect, legănat de propriile sale amintiri, nu pot să nu  remarc românismul adâncit ca într-o fântână cu „apă vie”.

 Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii… „Din mii şi mii de vorbe consistă-a noastră lume”…  „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră… Limba şi legile ei dezvoltă cugetarea”. (M. Eminescu)

 Octavian Curpaş prin EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, o nouă viziune socio-psihologică din perspectivă istorică asupra diasporei, poate să fie o carte de referinţă pentru noi toţi.

   „Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Şi fiecare obţine ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibă; ceea ce se obţine prin neprecupeţit sacrificiu, înfrângând lenea, nestăruind asupra scrupulelor. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru rataţi; şi rataţii pe plan social sau duhovnicesc sunt cei care s-au dat bătuţi, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destul de scump.“ Nicolae Steinhardt

 Octavian Curpaş a reuşit! Şi nu este singurul! Încetul cu încetul ne vom recâştiga mândria de român, (hulită azi de unii), prin cei de lângă noi, care ne dau lecţii de românism, de demnitate naţională.

 EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, o carte document ce merită citită…

 


Lasă un răspuns