«

»

Mircea Dorin Istrate – biografie

poet, Târgu Mureş, (n.17.04.1945,  Adămuş, jud. Mureş). Studii : Liceul Târnăveni, Fac. Istorie-Geografie; Profesor şi mai apoi director la Şc. Generală Băgaciu, jud. Mureş; Director Muzeul Orăşenesc Târnăveni; Restaurator Muzeul Județean Mureş; Ofiţer superior  Serviciul Român de Informaţii.  Pensionat în anul 2000.

Activitatea sa este remarcabilă. Deşi debutează târziu, culege înalte aprecieri încă de la debutul care va avea loc in anul 2006 în cotidianul mureşan ”Cuvântul liber,,

Din anul 2007 până în anul 2011, începe să-i fie răsplătită activitatea literară cu numeroase diplome şi premii printre care:

Diploma de suflet- Concursul Naţional de Poezie „Dor de Dor,,,Ediţia a II-a,Cluj-Napoca;Premiul III- Secţiunea poezie la Concursul Naţional de Creaţie Literară  „D.Bolintineanu”,Ed.2007.Premiul I Secţiunea poezie, la Concursul Naţional de Poezie „Vara visurilor mele”, ediţia a VI-a,  Editura „Amurg Sentimental” – Bucureşti;

Premiul Bibliotecii Municipale „Petru Maior,,,Reghin- Concursul Naţional de Creaţie Literară „Prima iubire”, ediţia a II-a Reghin, Organizator: Direcţia  Judeţeană Pentru Cultură, Culte şi  Patrimoniu Cultural Naţional Mureş;

Premiul I – Concursul Naţional de Poezie „Dor de Dor”; Organizator:  Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Spiritului Rural şi Revista literară „Dor de Dor”; Premiul -Festivalul Internaţional de poezie „Mihai Eminescu”, ediţia a VIII-a, Sângeorgiu de Pădure; Organizator:  Asociaţiunea transilvană pentru literatură română şi cultura poporului român Astra – Despărţământul „Teodor Muică” – Sângeorgiu de Mureş;

Apariţii editoriale:

– volumule de poezii „Har – Deal”,  Editura Nico, Tg.-Mureş;

                                 -„Urma”,  Editura Nico, Tg.-Mureş;

                                  -„Podul”,  Editura Nico, Tg.-Mureş;

Marele  premiu  pentru  poezie acordat la Concursul  Naţional de Poezie, Proză, Critică, Literatură, Pictură şi Fotografie  Artistică Botoşani – Ipoteşti,  prima ediţie -2011

În manuscris, peste 600 poezii, o parte din acestea au apărut în revistele de cultură: „Dor  de Dor”,  „Sud”, „Ambasador”, „Amurg Sentimental”, „Pietrele   Doamnei”, RP etc.

Revistele maramureşene: „Slova   Creştină”, „Glas  Comun”, „Slova  Copiilor”, Revista „Ecoul”, „Cărticica  de copii”, Cotidianul „Cuvântul  liber” etc.

Pregătite pentru tipar volumele de poezie „Cumpăna”, „Îndulcitele Iubiri”, „Roiul”.

NOAPTE FERMECATĂ

 

Sub frunze de frăguţe, în puf de păpădie

Cuibar îşi are luna pe Coastă-n vârf de deal,

Şi-n liniştea adâncă, pe lunga sa vecie

Ninsori cu praf de stele coboară pe Ardeal.

În nucii singuratici, răriţi de timp, în vie,

Luceferii de noapte se-aprind scânteietori,

Speranţă şi nădejde la cel trudit să-i fie

Când ochii şi-i înalţă spre ceruri rugători.

Acolo e vecia, aicea-i doar o clipă

De viaţă măcinată de timpuri, ca la moară,

La unii-i grea şi lungă, la alţii-i fericită,

Prea multă-i amăgită şi prea puţin uşoară.

Ca apele în susur mereu preumblătoare

Se duc cu ele timpuri pe valuri unduite,

Şi-n mersuri negrăbite, eternic călătoare

Trecut îmi lasă-n urmă şi-un viitor’nainte.

                           ***

Acum în miez de noapte doar vântul se alintă

Şi-n tremur mişcă frunza la plopii rari din deal,

Sub bolţi de nuci şi stele, îmi doarme învrăjită

Suflarea obosită a mândrului Ardeal.

         N-AŢI MAI DAT PE-ACASĂ

N-aţi mai dat pe-acasă voi de-un neam cu mine,

Un  lichiu cu prune buna să vă facă,

Să vedeţi cuibarul unde fost-a bine,

Să gustaţi dulceaţa laptelui de vacă.

Să dormiţi în şură acoperiți cu stele

Pe un pat de iarbă, pernă de mohor,

Să vă ispitească visele rebele

Cu iubiri uitate ce v-au dat fior.

Un  Serai vă facă fluturii de noapte,

Zborul lor în roiuri, dansuri de cadână,

Greierii vă-ncânte ţârâind în şoapte

Şi-un sărut pe gene, somnul să vă pună.

Aerul vă-mbete cu aroma-i tare,

Câmpul, ochiul vostru să vi-l spele-n lacrimi,

Clopotu-n biserici cheme-vă-n altare,

Preotul strunească ale voastre patimi.

Iertăciuni să-mi cereţi de la ţintirime

Unde-şi dorm vecia cei cu nenoroc,

Într-un gând să puneţi vorbele de bine

Şi-n al vostru suflet, faceţi-le loc.

Doar aşa-ndulci-ve-ţi neamul cu iertare

Şi-ţi opri uitarea pusă pe-al vost nume,

Că de-o vreme satul în tăcere moare

Prea scăzând în toate, părăsit de lume.

                      ***

Când lăsa-ve-ţi satul într-o lăcrimare

C-aţi trecut pe-aicea, timpul să vă ştie,

Puneţi la troiţă muc de lumânare

Rugă-iertăciune, pentru veşnicie.

 

CÂND DATU-MI-AI SĂRUTUL

„Stă în taina unui gând

                        O iubire lăcrimând”

Când datu-mi-ai sărutul nălţată pe călcâi

Ai săvârşit cuminte  păcatul cel dintâi

Şi-atunci în foc de iaduri topitu-m-ai în chin

Tu înger fără pată, sămânţă de divin.

Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea

Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,

Făcând din cele clipe un dulce rai ceresc

Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.

Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă

Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă

În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care

Un scrum mă lase-n urmă pe-a  timpului cărare.

Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată

Din inimă pornită, mereu adevărată,

Din sâmburul fiinţei  în toate pătimită,

Cu cela drag  alături doar fie-ţi împlinită.

Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,

Iar din vecia clipei luat-am fiecare

Un bob de timp pe care să-l trecem împreună

Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.

Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral

Să fim aleşii lumii pe coama unui val,

Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire

Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.

NU-MI PĂRĂSIŢI COLUMNA

Ce-mi câștigați de-mi părăsiţi Columna

Voi daci viteji în piatră stând eroi  ,

Din vremi în care prinsu-v-a furtuna

Cei ochi ai lumii-s îndreptaţi spre voi .

Modele-aţi fost la cronica în piatră

Voi neştiuţii mei adevăraţi ,

Prin jertfa voastră sângerată –n vatră

‘Naintea noastră  toţi sunteţi bărbaţi !

De soclul mi-l lăsaţi ca să  vă-ntoarceţi

La traiul vostru aspru , sănătos

Ce-o să-mi găsiți acolo şi ce-o să-mi faceţi,

Că timpu-i rău acum , şi-i mincinos.

Nu mai aveţi cel rege şi cea ţară

Şi nu mai e al vostru sfânt pământ ,

Ca toate-au fost lăsate  să îmi piară

Şi-ţi fi de-acum sărmane  frunze-n vânt .

Mai bine staţi acolo, în văzul lumii

Fiori de bărbăţie  să ne daţi ,

C-atât ne-a mai rămas, să strângem pumnii

Şi să visăm la voi, cei înstelaţi.

 

Lasă un răspuns