«

»

Larisa Schuster – gânduri


Jocul clepsidrei

 Trecerea implacabilă a timpului deschide petalele florilor vieţii. Când vine vremea, petalele cad uşor şi ritmic după ceasul universului, multiplicându-se miliarde de petale în univers. Ele devin corolă şi aură ocrotitoare. Ca într-un dans extatic zilele, orele, minutele, secundele multiplică, în fractalii sclipitoare  si multicolore, cioburi de oglinzi în care Dumnezeu luminează trecerea omului, de la răsărit spre apus. Unele clipe petală sunt ecou de clopot de denii, altele lasă pe cer  trena de stele a nopţii, altele luminează sufletul-cămară împodobită în care vine Iisus… Nimic nu ar fi fără El, Calea, Adevărul şi Viaţa…

Clipe sau ore sau zile toate poartă culoarea sufletului înfiorat de chemarea luminii. Dar cât de grele par unele, biete scântei rătăcite în labirintul singurătăţii amorfe, ele decantează tristeţi şi clipele lacrimi rămân închise în turnul disperării. Dar clipa femeie, zămisleşte geniul creativitatea, este iniţiere şi taină. Ea deschide porţile viitorului, descătuşează energiile, lasând lumina să-i arate calea. Cu paşi uşori intră în realitate. Simt în mine puterea să dau iubire, frumuseţe şi bucurie oamenilor, să înfloresc clipele, orele, zilele, să celebrez sărbătoarea vieţii.

În zilele de sărbătoare, sărbătoresc singurătatea, o singurătate, care uneori începe să doară şi nici un medicament, cumpărat chiar cu bani grei, nu reuşeşte să-mi aline suferinţa. Mă aşez la masă cu singurătatea în faţă, stau exact pe loc care odinioară stătea tovarăşul meu de viaţă, cel care avea atâtea să povestească… Privesc în gol şi aştept în zadar un semn, un sunet, dar … o linişte apăsătoare care este tulburată de valul de amintiri, amintiri care vor dăinui şi dispărea numai odată cu mine. Suportul meu moral este reprezentat de amintiri, de aici vine şi puterea de a trăi şi a merge mai departe.

Au trecut aproape 11 ani, ce mult este de atunci, câte ore s-au adunat!… Sau parcă a fost ieri? Da, da, cred că a fost ieri, după durerea pe care o port în suflet de când a plecat.

Ce diferit se derulează timpul, timpul din zilele de lucru şi timpul din zilele de sărbătoare! De fapt, timpul curge în mod egal, percepţia este diferită, timpul nu se poate comprima sau dilata… sau poate?!

Şi după atâtea gânduri, încep şi regretele, de ce nu am făcut mai mult pentru cel drag? De ce nu i-am dăruit mai mult timp? De ce am lucrat o normă şi jumătate? De ce am făcut atâtea gărzi, timp în care am lipsit de acasă?

Foarte multe lucruri aveau prioritate şi acum mă întreb, dacă am avut timp să-ţi spun cât te-am iubit?! Experienţa dureroasă pe care am câştigat-o, mă face să vă dau un sfat vouă, celor care formaţi încă un cuplu, să vă bucuraţi că sunteţi împreună, să fiţi îngăduitori şi răbdători unul cu altul, lăsaţi mândria şi orgoliile la o parte şi deschideţi-vă sufletele încrâncenate, pentru ca micile necazuri să nu vă umbrească fericirea de a trăi. Nimic nu este mai valoros decât viaţa şi sănătatea.

Iar voi seniori, care aveţi poteca vieţii din ce în ce mai scurtă, mai îngustă şi mai anevoioasă de parcurs, trăiţi în prezent, cu dorinţa de a vă bucura de viaţă şi să fiţi fericiţi, dimineaţa, când deschideţi ochii, că o nouă zi pătrunde năvalnic în viaţa voastră.

Priviţi cu încredere spre noul an care vine şi cu speranţa că vor mai fi mulţi în faţa noastră, că vom avea fericirea să numărăm secundele, minutele, zilele, anii… La Mulţi Ani!!!

***

POESIS

Ramuri din arborele vieţii

 

Ne leagă, un trunchi comun,
Din seva căruia luat-am fiinţă

Ne leagă fire nevăzute
Din lungul nostru drum
În care ne-am regăsit
Când a fost cu putinţă.

Iar sângele, care niciodată
În apă nu se va preface
Pulsează-n inimi acordate
Aducând în suflet, pace.

De la distante mari
Sau chiar din galaxie
Rămân fixaţi de noi
Pe viaţă, pe vecie.

Doresc, ca într-o zi
Să întregim copacul,
Cu cei ce vom mai fi,
Bogatul şi săracul.
Să ne amintim de toti
Părinţi, unchi şi nepoţi
Că veacu-n care am trecut
Poate fi un început.

 

 

Toamna

 

O toamnă ca toate toamnele
Ploaie, ceaţă, noroi şi vânt
Se culeg de pe câmp roadele
Frunzele cad la pământ

A trecut toamnă după toamnă
Din neguri apuse, iubirea mă cheamă
A încolţit ceva, ce mult aştepta
Sublima şi eterna – dragostea -!

Şi în decorul trist de toamnă
Cu frunze-ngălbenite care mor
Am învățat că viața-nseamnă
Poezie, vise, dor!

Voi ochi, ce inimi mi-aţi tulburat
Pe undea-ţi fost, pe unde aţi umblat?
Steluţe vii ce-mi luminaţi acum
Al vieţii mele drum!

Iubirea voastră doamnă
Va dăinui toamnă după toamnă

 

Iarna

 

Ninge, ninge cu fulgi mari şi grei
Acoperind case, parcuri şi alei
Întroienind drumuri şi poteci
Învăluind totul sub fulgii albi şi reci

Un fulg în goana lui nebună
Pe-o geană mi s-a aşezat
Şi ar fi stat aici o lună
Ca să-1 striveşti c-un sărutat.

O buze dulci, calde si moi
Ce dor îmi e acum de voi!
Ochii-nchid şi-n amintire
Mai sorb din cupa de iubire.

Că e zăpadă, iarnă grea
Ce-i pasă inimii de ea
C-afară-i frig şi viscoleşte
Ce-i pasă celui ce iubeşte?!

înfrunţi distanţe şi zăpezi
Şi lupţi contra naturii
O clipă doar să poţi s-o vezi
S-aduci prinos iubirii.

 

Vara

 

Pe-ntinsul verde covor de iarbă
Printre sălcii şi prin flori
Ochii-mi trişti cătau să vadă
De cu seară până-n zori.
Chipul drag ce nu s-arată
Nici acum şi poate niciodată.
Şi-n dorul tău iubite
Mă las îmbrăţişată-n lan
De firele de iarbă, de flori, de iasomie
Şi fruntea-mi răcoresc în apa ce mă-mbie
Cu unduirea-i lină
Şoptindu-mi, o să vină…

Şi-aştept aşa pierdută în visare
În mută, nesfârşită aşteptare
Şi parcă soarele-a rămas pe loc
Încremenit de hotărârea mea
Şi-a arborat şi el breloc
Şi-o raz-a prefăcuto-n stea.

 

Suzuki

 

A fost cândva o fată
O fată minunată
Fata orientală
Şi sentimentală
Suzuki se numea,
îi dăruisem totul
Inima
Şi dragostea mea.
Prima poveste de iubire
Credeam in fericire
Şi în nemurire.

A fost cândva o fată
Unde-o fi acum?
Fata dragă
Ce a plecat la drum.
S-a reîntors în tara sa
Şi a luat cu dânsa
Inima mea.
O inimă zdrobită de durere
Care şi acum o cere
Cerului şi mării
Şi-n culmea disperării
O caut în stele
Şi în floricele.

Dar, e-n zadar.
Nici o privire
Nu mai primesc în dar
Totu-i amintire.
Şi am rămas
Să înnec în mine
Lacrimi de iubire,
Lacrimi de tristeţe
Şi nefericire.

 
Gânduri
 
Oare, se gândeşte el la mine?
Sau sunt mică, ne-nsemnată
Spre tărâmuri mai senine,
Paşii lui acum se-ndreaptă.
 
Dar, în fiecare noapte
De e nor sau e senin,
O să-ţi cânt iubirea-n şoapte
Şi un vers o să-ţi închin.
 
Şi de-o să priveşti spre mine,
În treacăt şi doar o dată,
Un poem de fericire,
Iţi voi închina pe dată.
 
Dacă de pe bolta rece
Căzătoare stea vei fi,
Uşor clipele vor trece
Şi în veci ne vom iubi.
 
 
Fiul Soarelui
 
Fiul Soarelui, rază de soare
Lumină de foc şi de jar,
Cum pot să-ţi mulţumesc oare?
Ce-ai vrea să-ti dau în dar?
 
O inimă ce te iubeşte
Aşa cum n-a făcut-o niciodată,
Şi gândul care te-nsoţeşte
În drumul tău prin lumea toată.
 
Dar, poate nu te mulţumeşti
Cu-n dar atât de ne-nsemnat
De acea-n drumul tău tu încălzeşti
Mai multe chipuri de-odat.
 
Asta-i chemarea ta, rază de soare
S-aduci căldură şi lumină
Să-mbrăţişezi pe fiecare
Să le faci viața mai senină.
 
Fiul Soarelui, eu numai pe tine te iubesc
Mă scald în raza caldă de lumină,
Şi din speranţe vise împletesc,
Când fericirea mea va fi deplină?
 
Fiica Nordului
 
Fiica Nordului, rece ca gheţarii,
Rece ca noaptea polară,
Ai lăsat să treacă anii,
Fulgi de nea în păr să-ţi cadă.
 
Ascunsă-n apele fiordului,
Ai aşteptat ca într-o bună zi
Să te găsească Fiul Soarelui
Şi să te facă a-1 iubi.
 
Iar gheaţa care te-a învăluit
În ani şi nopţi de iarnă grea
La prima rază s-a topit
Şi Fiica Nordului, iubea!
 
Iubea şi aştepta cu-nfrigurare,
Ziua polară, ziua senină
Şi aştepta cu nerăbdare
Fiul Soarelui să vină.
 
Cu raze calde-o mângâia
Şi o trezea la viaţă
Şi cu dragoste-o privea.
Când ea dormea pe flori de gheaţă.
 
Să te gândeşti la cel ce-ţi este drag
Şi atâta-i de departe,
Pe care-ai vrea să-1 vezi,
În fiecare seară-n prag.
Dar ştii că nu se poate.
 
Ruga fecioarei
 
Nu-mi întinez trupul
Cu poftele carnale
Şi nu aduc iubirii
Prinos de osanale.
 
Voi fi pe totdeauna
Mireasa ta dintâi
Sfântă va fi cununa
Cum alta-n lume nu-i.
 
Te rog Slăvite Doamne
Ascultă ruga mea
Dă-mi albă diademă
Ca cea mai pură stea.

1 comment

  1. dragan elena

    CE FRUMOS!!!..CINSTE CELOR CARE NU TREC SUB TACERE ADEVARATE VALORI!
    LA MULTI ANI DISTINSA DOAMNA!

Lasă un răspuns