«

»

Silvia Măndăşescu: O flacără vie – Larisa Schuster


Așa am cunoscut-o eu pe D-na Dr. Schuster Larisa, care cu modestia-i binecunoscută aproape nu acceptă o astfel de definiție metaforică.

Trecerea anilor a dezvăluit pentru mine și alte valențe ale acestei distinse doamne ce aparținea corpului medical romașcan, în afara neobositei și nesăturatei ei dragoste de muncă, virtuți profesionale pe care eu le apreciam mult la absolvirea facultății.

Eram și eu plămădită de un dascăl de țară și reveneam tânără în orașul natal spre a-i dărui măsura puterilor mele.

Tinerețea ca vârstă a contestației, vitalității și intransigenței specifice înainte de a fi canalizată prin criterii pragmatice, are nevoie de modele.

 

Unul dintre acestea l-a reprezentat și D-na Dr. Schuster prin munca nelimitată, rodnică, încununată de aureola reușitelor. Timbrul plăcut al vocii cu reflexiuni calde, asociat unei priviri vigilente și iscoditoare, dând întotdeauna impresia că-ți citește gândurile au ajutat-o desigur în viață. O simțeam întotdeauna mereu sfătoasă, dar, în același timp, discretă, cu o mare demnitate personală, generând o distincție ce impunea celor din jur. Vorba era reținută, dar cu mult miez, de o expresivitate specifică originilor sale moldovene, încă de când eram în anul al III-lea de secundariat la Clinica de endocrinologie – Iași – având onoarea să o regăsesc, ca tânăr învățăcel pe lângă Dl. Prof. Zbranca, pe sora ei – dna Moțoc Tamara, am aflat că sunt surori legate profesional de medicină. Mi s-a părut atunci ”de poveste” să crești într-o casă cu 3 fete.

Participarea la ședințele de istorie a medicinei, unde toți mergeam cu dorința de-a ne încărca sufletul și mintea cu ceva nou, dar și cu dorința de a dărui, de-a ne face utili, au etalat valențele artistice ale dnei dr. Larisa Schuster. Ne prezenta versuri, creionând pe cei prezenți, dar și interesante itinerare ale călătoriei din cele 4 țări.

La excursia organizată în Delta Dunării de dl. dr. Clocotici Octavian am fost împreună cu familia fratelui meu, ing. Luchian și dr. Luchian Dorina, iar dna dr. era cu iubitul ei soț – ing. Mihai Schuster, și el model de rezonanță și armonie familială.

Erau o apariţie fascinantă, deosebit de agreabilă, de atractivă. La petreceri, ocupând şi umplând cu bucurie ringul de dans reuşeau să capteze ochii tuturor.

Era o plăcere să îi priveşti.

Apoi îi vedeam împreună la ședințele noastre de istorie a medicinei la care dl. ing. aducea muzică pe care dorea să o împărtășească din vasta lui discografie.

Setea de nou și de frumos ne uneau pașii și în sălile Muzeului de Artă, loc de înnobilare sufletească pentru toți cei ce iubesc lumea formelor și culorilor. Când viața i-a fost trunchiată prin pierderea neașteptată a soțului, am simțit-o – ca în tragediile antice grecești – purtându-și profunda durere cu resemnare și demnitate, găsindu-și alinare și refugiu tot în muncă.

Activitatea de la Școala Sanitară „Vasile Alecsandri” o simțeam indirect, prin practica profesională pe care trebuia să o asigur în secția de Endocrinologie și Diabet, dar și direct, când am apelat ca ajutor, pentru studiul în școli al obezității. Se simțea amprenta Dnei Dr. Schuster, atât în demersul actului medical, cât mai ales în atitudinea morală a personalului   ce îl formase față de beneficiarii serviciilor de asistență medicală.

Dar o imagine condensată a vieții și activității dnei dr. Schuster am avut bucuria să o am citindu-i cronica de familie intitulată „Lareta”.

Acolo se reflectau destine, se desăvârșeau aptitudini, se împlineau aspirații. Dorința de-a călători a cuplului Schuster – era dusă acum mai departe  în plan fizic de dna doctor, dar în plan spiritual sunt sigură că-i era și soțul aproape, ca superprotector.

Aceste călătorii i-au permis să cunoască oameni foarte diferiți în timp, în spațiu, în obiceiuri. Asta permite compararea noastră ca națiune, pe de o parte, dar și integrarea și raportarea sa, ca credinţă, pe de altă parte.

Volumul Lareta, volum de confesiune, de identificare și legitimare a atitudinilor în fața evenimentelor vieții, a dezvăluit plenarul șuvoi de apă vie din care s-a nutrit Larisa Mangâru Schuster și pe care-l risipește în jur cu generozitate.

La aniversarea a 80 de ani plini de sevă și vigoare (cred că se poate înscrie în cartea recordurilor ca ani de muncă) putem să aducem recunoștință prin slovă și să urăm cu sinceritate și drag:

LA MULȚI ANI!

purtați frumos, ca un blazon de bucurie a vieții, trăită bogat și împlinit…

 

Lasă un răspuns