«

»

Eugen Emeric Chvala: O poetă – În căutarea luminii

Lumina, culoare răsărită-ntr-o noapte de vară din roua ce cade pe fruntea liniştii albe, naşte o floare smulgând poeta din închisoarea de lut a vremii.

Suprema Lumină, în creaţia doamnei Cezarina Adamescu, ne dă uneori răgaz, se ascunde pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, pentru a nu mai vedea ceea ce e rău. Cuvintele răsărite întru slujirea Luminii se înlănţuie în dansul aducător de linişte şi pace în sufletul cititorului, neocolindă însă, atunci când e cazul, realitatea pământeană, ţipând în întuneric, cu strigăt dureros de uman.

Prin simplitatea cuvintelor, a expresiilor alese cu mult respect faţă de tema abordată, creaţia sa nu are vârstă, ajută agheasma la purificare şi flacăra la înălţare.

Ne surprindem de multe ori „EU”-l plecat în căutări. Unde? Ne căutăm destinul? Îl interogăm? Ni-l asumăm sau nu? Ori, pur şi simplu, deschizând ochii sufletului, găsim întuneric, incertitudini, irosire sau revoltă, şi îndemnaţi de cineva, pornim în căutarea Luminii? Într-o permanentă căutare a Luminii, respirând Lumină, dăruindu-ne şi nouă, acum, din propria lumină este şi această candelă arzând timpul duios şi cu smerenie într-o neîntreruptă spovedanie la poarta mântuirii.

Cezarina Adamescu – nume predestinat care prin sensibilitatea sa, conferă culoare florii albe cu lacrima trăirii proprii – cuvântul.
Captivă Luminii „ţâşnită din lirele atâtor sfinţi menestrei”, „fărâmă umilă de tină”, „însufleţită de suflare divină”, Cezarina Adamescu pune temei de foc iubirii. Desfăcându-şi trăirea în „aşchii mărunte” dar înălţătoare, iluminează cu flacăra blândei sale inimi pe toţi acei ce se lasă îmbrăţişaţi de „crugul său ceresc”.

„Descântecul Luminii” – o odă a bucuriei izvorâte din lumină, aduce sens „punţii înguste” dinspre rază şi umbră. Urmând astfel îndemnul poetei, putem urca „treptele sinelui”, strecurându-ne adânc în „sufletul Luminii”, „”Lumina cu miez/ Lumina din Crez/ somându-mă să înviez”.

Atinsă de neumbrita „aripă de herald” a cioplitorului de înalt, poeta arde plămădind din umbre lumina, din lemn amar – troiţă de crini, din raze de soare – icoane.

Prin autograful scrijelat invizibil pe Lumină, Cezarina Adamescu a reuşit să transforme „boabele de rouă” în „cuvinte potrivite”.

Eugen Emeric Chvala

2009

Lasă un răspuns