«

»

Natalia Rusu – aniversare

Născută la 16 noiembrie 1931, la Tighina, Moldova, profesoară, poetă. S-a refugiat împreună cu familia dincoace de Prut în 1940 şi 1944. A urmat liceul în mai multe oraşe, terminându-l în 1950, la Roman. În 1954 a obţinut diploma facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Profesoară la Liceul Roman-Vodă şi la Liceul nr. 5 din Roman. Vorba de duh, sfatul înţelept şi numeroasele acţiuni cu trupele  teatrale cărora le-a fost spirit şi suflet, i-a atras supranumirea de tinereţe fără bătrâneţe (Colegiul Naţional Roman-Vodă, Trecut şi prezent, autori Valeria Andreiu şi Mihaela Tanovici).

 

Colindiţã

 

„Lerui ler, colind curat,

Cristalin şi legănat,

Pe un plai înstrăinat.

 

Lerui ler, pe drum tăcut,

Prin troianul alb şi mut,

Biet colind de plai pierdut.

 

Te-am păstrat şi te-am iubit,

Zvon de viaţa răstignit,

Pui de cântec prigonit.

 

Vino azi, precum veneai

Şi ne cântă cum cântai

Despre Sfântul Prunc şi Crai.

 

Eu te-aştept, colind cu stea,

Să-ţi reverşi în casa mea

Iarăşi bucuria ta.“

 

Testament

 

„Ce pot să-ţi las când toate-s pe sfârşite?

Iar tot ce-am adunat din amintire,

 -Un univers de doruri ruginite-

Nu-ncape într-un act de moştenire.

 

Şi nici nu cred că-aş vrea să-ţi las ca zestre

Amarul gust al dezrădăcinării;

Tu ai destinul zilelor aceste

Şi nu e drept să fii părtaş durerii.

 

Nu vreau să-ţi fie darul meu povară

Şi nici să-ţi aminteşti de el cu silă;

Ce m-a durut, eu nu vreau să te doară,

Când, harnic, zilele-ţi petreci, copilă.

 

Dar totuşi aş dori să iei aminte

Că dorm strămoşi la porţile tighine

Şi n-au hodină-n ziduri şi morminte

De când îi calcă hoardele străine.

 

Să ţii în suflet  sfântă datoria

De-a strămuta pe Nistru iarăşi vama.

Aş vrea ca însuţi tu să porţi solia!

 

Acesta-i testamentul de la mama”.

(volumul Basarabie, raza mea de soare, Editura Studion, 2002)

 

Cenuşã

 

“Poiana cu flori târzii

Niciodată să n-o ştii;

Poiana cu paltini verzi

Niciodată să n-o vezi.

De-cu-seară până-n zori

Îmi lasă veştede flori

Şi-o desagă de surcele

Să mă încălzesc cu ele,

Să-mi plâng dorul zorilor

Şi cenuşa florilor.

Poiana cu flori târzii

Multe, multe-ar povesti….”

Ghiocel

 

„În colţul umbrit al bătrânului scrin,

Sub pulberi de carii şi colb de pelin,

Zăcea în uitare, tăcut şi-umilit,

În zale de smalţ, un obiect insolit.

Priveşte, ce rece-i acest porţelan,

Răsfrângere-n ghem de fior diafan;

Cotloane de taină, pereţi lunecoşi,

Măiastră-alternanţă de colţi luminoşi

Cu văi unduioase; sublimul poem;

O spumă de roz, de opal şi de crem.

Ai crede că-i piatră suavul ghioc,

Un bulgăre inert fără ţel şi noroc.

O rocă lipsită de viaţă şi har,

O prea inutilă creaţie doar.

Dar placă-ţi urechea pe zâmbetu-i mut

Şi află ce-ascunde în trupul tăcut:

Sunt umbre şi zvonuri, ecouri în el,

(Pe toate le macină vremea la fel)

E zbucium, durere, tristeţe, alean.

(Ca ieri, azi şi mâine, ca-n fiece an)

Ascult răvăşită cum val după val

Îşi urcă talazul, şi-l sparge de mal;

Aud cum alunecă zidul lichid

Şi-n urmă, cu vaiete, porţi se închid…

Lovită de greul vieţii tumult,

Aş vrea, uneori pacea lumii s-ascult,

Nu valuri, nici scrâşnete, geamăt sau plâns,

Ci tihna acestui cuprins necuprins.

Eu ştiu că e numai un gând rătăcit,

Că viaţa se zbuciumă fără sfârşit.

Cohorte de ape mă duc rostogol,

Mă poartă pe unde, mă-aruncă în gol,

Când sus, peste coame de spume, pe val,

Când jos, în afund, sub verzuiul cristal…

Iar sufletul pacea o cere în van,

Asemeni ghiocelului de porţelan”.

 

APRECIERI: „O sensibilă trăire lirică, alături de o mare îndurerare epică, se întâlnesc în acest „Memento“ poetic, semnat de profesoara Natalia Rusu şi purtând un titlu imprecativ: „Basarabie, raza mea de soare“. O raza ce însumează în ea şi căldura unui „ieri“ şi ardenta unui „azi“, ca şi speranţa unui „mâine“. O alăturare subtilă de romantism bucolic şi luciditate contemporană, de vârf de peniţă nostalgic cu revoltă de piaţă deschisă. O baricadă din gânduri şi rime, în spatele căreia autoarea a devenit istorie, iar paloşul amintire. Creaţia Nataliei Rusu îmbracă forma unui „monolog“ amar, în care shakespearicul „a fi“ s-a transformat într-un „a fost“ pictural, focalizat asupra unui loc al începuturilor, în care grădina are dimensiuni de patrie, iar arcuirea cerului s-a restrâns la îngustimea unui drumeag al restriştilor.“                                   Gheorghe A. M. CIOBANU

                                                  

SCRIERI: publică în 2001, culegerea de folclor Plaiuri muşatine, la Editura Nemira Bucureşti şi Basarabie, raza mea de soare la editura Studion, Bacău 2002; Poiana cu flori târzii…, Editura Metanoia, Roman 

1 comment

  1. CarlosAlbertoLaguiló (@carnicerocarlit)

    Eccellente omaggio

Lasă un răspuns