«

»

Alex Ştefănescu – Departe, tot mai departe de Eminescu…

Este foarte mare şi nemeritat norocul pe care îl avem de a cunoaşte limba în care a scris Eminescu. Un francez sau un german trebuie să se chinuiască multă vreme ca să înveţe această limbă şi tot nu e sigur că va avea acces la toate subtilităţile poeziei eminesciene. Iar noi, norocoşii, ne batem joc de darul pe care ni l-a făcut soarta şi nu-l citim pe marele poet, iar limba română o vorbim tot mai prost. 

Eminescu a contat cândva foarte mult pentru noi şi dacă nu mai contează nu este pentru că poezia sa s-ar fi demodat, ci pentru că am decăzut noi din punct de vedere cultural şi nu mai suntem la înălţimea ei. Ce răsunet să aibă în conştiinţa unor iubitori de manele o simfonie de Beethoven?

Cândva poezia eminesciană exercita o influenţă imensă asupra românilor. Erau influenţaţi de ea chiar şi cei care nu o citiseră. Îndrăgostiţii se uitau extatic unul la altul sau se ţineau în braţe aşa cum învăţaseră din cărţile lui Eminescu sau aşa cum învăţaseră de la cei care învăţaseră din cărţile poetului..

Când eram copil, în Bucovina, tatăl meu îmi citea nu poveşti, ci versuri de Eminescu, care îmi răscoleau sufletul cu farmecul lor dureros. Apoi, când am învăţat şi eu să citesc, aşteptam să rămân singur acasă, ca să deschid nestânjenit de nimeni cartea cu letrine la începutul fiecărui poem – parcă o văd, era o ediţie de lux dinainte de război – şi să mă las cuprins de frumuseţea nemaiîntâlnitelor combinaţii de cuvinte.

Educaţia sentimentală mi-am făcut-o citindu-l pe Eminescu. Adolescent fiind îmi închipuiam iubita ca pe o fată blondă, palidă (nu bronzată) şi… tăcută, cu care să mă duc în pădure, pentru ca acolo, sub un tei, să adormim amândoi de armonia codrului bătut de gânduri. Pentru mine sărutul cu o fată era un eveniment. Tinerii de azi, când se sărută, nu-şi scot din gură guma de mestecat. După ce se sărută, îşi reiau rumegatul.

Într-o poezie postumă a lui Eminescu este descrisă o scenă plină de graţie. Lângă băiatul care stă pe marginea unui lac apare o fată care se priveşte în apă ca într-o oglindă, pentru ca după câteva secunde, dintr-un capriciu, să strice această imagine cu vârful piciorului. Fata este desculţă. Dar cine mai găseşte azi o fată desculţă? Până şi domnişoarele din filmele pornografice, care practică nuditatea extremă, arătându-i nu numai corpul, ci şi zone din interiorul lui, până şi ele poartă pantofi cu tocuri cui.

adevarul.ro

1 comment

  1. morosanu

    http://youtu.be/o_5LbJpEg_E

Lasă un răspuns