«

»

Teo Cabel – versuri

Teo cabelPe urma noimelor, la aniversare!

Poetul ieși la poartă.
Îl strigase o țărancă
Trăgea un vapor, în praful uliții, de toartă.
Abia îl șterse de Atlantic cu paie,
Ca pe un miel, ud, când iese din oaie,
Îl curăță de scoici și de pește
Se minuna poetul, cum ochiul țărăncii,
De bucurie strălucea
Și se freca sănătos pe dește.

Se umplea ochiul poetului de flux,
Doar megalitice se iveau,
Pietre cu suflet de țăran,
Din potop
Strălucind sub stele Castor și Polux.
Bade, zice muierea
Cu obrajul roș și sâni pietroși
Cu mâna în aer,
Torcând timpul din caier,
Ce noimă are vaporul pe muntele ăsta?
Știu că ți-e drag!
Din tinerețe, când scriai povestea
Pe Marea Nordului, fără bătrânețe
Mergând ca Ulise prin lume
Să nu-ți calce moartea pe urme.

Proba logosului, Marie,
Zice bărbosul deșirând
Ghemuri de versuri în gând
Mă urmărește peste tot pe unde-i om
Pe pământ! Hai în curte, să-ți dau o rachie
Ești harnică și inimoasă, mi-ai spus de aseară
Azi ai treabă la coasă,
N-are cine să-ți găteze otava la vite
Bărbatul tău, fierbe-și creierii în deșert, la termite,
Cu viața, în spatele țevii de pușcă,
Ce copii frumoși aveți, și-i subțire
Ca firul de la vipușcă.
Măria scăpă o lacrimă ca un bolovan,
Luă în brațe poetul,
Bău rachia și plecă,
Spre deal, cu pasul greu de viață,
Așa cum merge un muntean.

Teo Cabel 12.08.2012
Dedicată poetului Ion Gheorghe

Lasă un răspuns