«

»

Mariana Cristescu – „Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!”

Mariana CristescuDespre afacerea veroasă a firmei canadiene Gold Corporation, în tandem cu mahării noştri postecembrişti, la Roşia Montană, scriu de ani de zile, alăturându-mă, cu armele mele profesionale şi de conştiinţă, protestatarilor din întreaga lume. Nimic nu pare să urnească, totuşi, Golemul (care se va dovedi cu picioare de lut!) corupţiei la nivel înalt. Şi totuşi…
Astăzi, în sprijinul tuturor comentariilor mele şi ale altor gazetari responsabili şi oneşti, voi cita, în cele ce urmează, fragmente dintr-un interviu „despre afacerea cu aur a secolului” (mi-a fost transmis, nu eu sunt reporterul) cu domnul col.(r) Gheorghe Oancea, procuror militar.
Ideile şi concluziile ce se desprind din acest material, pe care îl vom publica integral într-unul din numerele noastre viitoare, sunt următoarele:
„Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş; Roşia Montană este afacere de aventurier, nu proiect; Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut, şi a ajuns director la RMGC; Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril; C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources; Au plecat, în Australia, 80 de tone de minereu pentru… expertiză; Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari; Au mărit perimetrul minei de câteva ori; Suspiciune de fraudă bursieră; Afacerea Roşia Montană, în strânsă legătură cu intrarea în NATO; Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni; La Curtea de Arbitraj de la Viena putem să recâştigăm totul; Timiş, prin Tender – ruda sa – a reuşit să deschidă toate uşile instituţiilor statului”.
Aşadar…
„În primul rând, mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară – afirmă procurorul militar Gheorghe Oancea. – Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect (s.n.) – mulţi spun că e proiect, de unde? -, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră a românilor, pe un „pumn de arginţi” dat unor persoane din vremea aceea care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. (…) Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002, în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN, care, în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. (…) Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că, prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor, şi avea în responsabilitate activitatea minieră, acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. (…) Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt, de fapt, rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări… Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa! (…) Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului. (…) Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. (…) Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat, prin 1997 – că aici este problema extraordinară -, se redactează un Proiect de Contract de asociere, între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest), vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule! Deci aceasta era chestiunea în discuţie; reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină, din acţiunile noii societăţi ce urma, atenţie (!), ce urma a fi înfiinţată, 40%, dar nu mai puţin de 20%, iar partea străină, 80%, dar nu mai puţin de 60%. Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care, deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. (…) El (proiectul de contract – n.n.) are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract”. Orice litigiu, scrie în contract – nu poveşti cu New York sau Londra -, se soluţionează de către Curtea de
Arbitraj de la Viena. Punct! Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie, care nu era încă înfiinţată, face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. (…) Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari. (…) Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: „Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor”. (…) Revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. (…) Păi vorbim de reexploatare, sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni – că, de fapt, ăştia sunt jucătorii la bursă -, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia, şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare. Deci, de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul?

Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi, care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine. De ce vă spun treaba asta? Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver, au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere. (…) În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi, atunci, cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? (…)
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. (…) În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar. La bursa de la Vancouver, ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia MontanăGold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vizavi de datele respective, ce trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne. (…) Deci, în timp ce contractul era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001, iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract, în România, era proiect. (…) Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. (…) N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM, să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vizavi de modul de iniţiere şi derulare a cotractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase), printr-o rezoluţie pe nota respectivă, spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva, am rămas perplex! (…)
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt ce va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, 3 milioane de dolari, de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor. (…) Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial: interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic.”
Nu mai este nimic de comentat. Se vede că nu numai prin România Justiţia umblă cu capul spart! Şi, totuşi, Speranţa moare ultima… Noi rămânem pe poziţii!

Lasă un răspuns