«

»

Dimitrie Grama – poesis

dimitrie-grama

O lume de măşti

E plină strada,
Tot oraşu-i plin
De oameni care poartă mască.
Copiilor, chiar celor
Nou născuţi, cu dragoste
Şi grijă li se pune
Una cîte una
Pe măsură.
Şi mai apoi bătrîni,
Aşa sînt îngropaţi
Mascaţi de nu ştii dacă-s
Morţi ori vii.
Şi undeva, se spune
Că există cîmpuri

Fără soare fară stele
Dar fiecare piatră
Ţine ascuns
Un ochi deschis.

Lângă mine pe prispă cuvintele

Lîngă mine pe prispă au murit
Cuvintele pe care voiam
Să ţi le spun.
Privirea îmi este tulbure
Şi mi-e teama că
Nu te voi recunoaşte.
Mîna menită să-ţi mîngîie obrazul
Tremură cînd o ridic
Să-mi pipăi faţa
Cînd mă asigur că exist.
Să ştii că uneori îţi aud glasul
Deghizat în foşnetul frunzelor în susurul izvorului şi
Mai ales deghizat în tăcere..

Te aştept.
Poate că această după-amiază tîrzie
Ar fi trebuit să o sacrific rugăciunii
Poate că ar fi trebuit, cu ajutorul
Preoţilor, să ard păcate:

Ştii ce frumos ard păcatele?
Ce mireasmă, Doamne,
Ce mireasmă de rai jefuit…!

din vol. Obsesii comune

Lasă un răspuns