«

»

Adina Dumitrescu – Spre ce ne-ndreptăm?

Adina Dumitrescu - LH Privesc horele Terrei, asemănătoare cercurilor concentrice ale căror perimetre sunt nemăsurabile. Rămân extaziată de îndârjirea, vivacitatea conducătorilor acestora, îmbrăcaţi în costumele populare ale naţiilor. Se văluresc în galben, în alb şi siniliu după culorile tenurilor parcurgând distanţe de alb de mesteacăn, albastru de lavandă sau roşu de Munţii Stâncoşi. Trec livezi de măslini şi de meri Jonathan, arboret cu fruct mic de cafea, cu tufe de afin sau cu spini ce înconjoară seve rare păstrate în frunze de cactus. Se aliniază firelor din orezăriile cu „porţile” apelor ridicate, se ţin bine să nu le fugă terenul de sub picioare pe valea Mustangului, se şerpuiesc printre zgârie nori sau se ţin pe mijlocul drept al străzilor numerotate. Trec horele fluvii şi poduri zornăind a istorie sau trec râul ce iese din munte ridicându-se-n vârfuri. Mixajul strigătelor după ajutor, al misselor, tarantelelor, rokurilor de tot felul, al melodiilor păstrate le este mereu prezent în timpane, ca zgomotul de fond al vechiului tren care prinde viteză. Şi n-au cum se opri, şi n-au cum să-şi mai tragă sufletul. Un mereu înainte le acoperă plaja decibelilor ca o fugă, hora seamănă cu trenul ce devine săgeată ca şi ţelul-corn purtat de dansatori în frunte. O competiţie oarbă spre snop şi balotul de iarbă, spre pomul-disproporţie cu fructul ciorchine ce-acoperă frunza şi scoarţa, spre lăstarii struniţi pe pergole, din care picură şi sevă de măr şi de mango, din primăvara asta, până-n cea viitoare. Hore poftesc, hore înghit şi hore nu văd niciodată. Hore urcă pe munţii înălţaţi înspre cornul abundenţei, hore se-afundă în canionul cu firul de apă cu nume nou: astăzi e, mâine nu. Stele Micheline  luminează praznicele săracilor pe mesele nesătuilor. Hore intră în bătălia gurilor de mâncare, hore pierd dansatori de tot felul, de foame, de glonţ comandat sau de guri prea sătule. Din taverne apărute în hore, din grătare ies aburi de cărnuri mixate în chilli, în piri-piri şi în apă de roze. Se joacă horele-n fugă, se ronţăie cât e ziua de lungă din fugă şi creşte un ritm dintr-un zgomot de fond înmulţit din înghiţit de pastile. Sonda de Red-bull energizant se modifică. Minerale, vitamine, steroizi şi hormoni de tot felul prelungesc în ani, media vârstei.  Dansatori animaţi până-n demenţă se pipăie, se freacă, se desprind  grupuri cu aceleaşi preferinţe. Se unesc grupuri. Se desfac unele hore. Şi pluteşte peste poate un aer sintetizat de floare stimulată organic, de drog de alcool şi de drog de canabis, de feromoni şi de piele încinsă, de sex prea uzitat, de simţiri şi dorinţe confuze. Serotonina din vase de sânge alimentează şi sacul din spate, care creşte, se umflă, cere, mereu cerşind tot mai multă. Senzaţiile tari nasc noi lideri. Lideri siliconaţi de ambe sexe fac jocuri caleidoscopice de plăceri. Conchita Wurst băiatul ce se vrea fată te oripilează, acelaşi, altora place. Rise like a Phoenix nu numai ridică, dar exaltation phallic symbol, token female symbol, grupează şi încrucişează. Old young man wishes – bătrânul doreşte tânărul! Tânărul îl doreşte pe tânăr! Minorităţile sexuale cer dreptul la modificarea legilor jocului. Horele rămase încep să pălească lascive, se amestecă, se leagă la ochi să aleagă cu simţuri jumătate trezite, jumătate-n visare. Corpul devine poster, brand, monedă de schimb, cuibar fără pui, mugur fără de miez, credinţă în afara cerului. Şi aproape sunt intraţi, fără să ştie, ei, fost dansatori şi foste hore, într-o nouă eră, era pornografiei. Şi câtă jale, câtă durere şi ce deznădejde răzbate din coruri de îngeri, din inimi înecate-n iubire, din iubirea ce-şi pierde substanţa ceas de ceas, zi de zi, an de an.

   Şi vai de ţara fără de hore, cu feţele bărbaţilor semănând a femeie! Aceea  va fi cu siguranţă prima intrată, în secolul apocaliptic al pornografiei.

Lasă un răspuns