«

»

Valerian Chiriac: Sigilii de fum


Sigilii.de_.fum_

Indiscutabil, Valerian Chiriac face parte din acei autori pentru care simțirea poetică își găsește expresie doar în structuri fabuloase, cu deschidere spre galactic și, de aici, invocarea obsesivă în poemele sale a necuprinsului în timp și spațiu: „O, cât aș da să văd nemărginirea…/ și ziua care-a fost ‘nainte de-a mă naște./ O, cât aș da să simt în veci iubirea../ Măcar în prima zi de după moarte...” (O, cât aș da...).

În fața tainelor de dincolo de înțelegere, altfel spus, în fața „corolei de minuni a lumii”, poetul își asumă demersul tragic al descifrării, rămânând deocamdată crucificat pe un semn de întrebare: „Ce-i în adânc, în ceață și-n lumină?/ Interferența dintre ele care-i?/ Din frământări adânci, curate/ Răspundeți întrebării lumi-ntregi…”. Avem aici de-a face cu o poezie a meditațiilor grave, a căutărilor profunde, pătrunzând în însăși esența devenirii și a deslușirii sensului existenței noastre. Autorul se simte atras de „vasta nesfârșire” și de „o veșnicie scrisă pe raza gândirii”, cugetând, așadar, doar în dimensiunile filosofice ale spațiului și timpului infinit. Nu ne mai mirăm când se aude din versurile sale strigătul goetheean „Clipă, oprește-te”, căci cum pot fi oare interpretate astfel versurile care urmează: „Rămâi, timpule, rămâi o clipă/ În imensitatea ta întindere regală/ Rămâi în fulgerul ce cade/ Rămâi în fulgerul din ploi./ Rămâi în ghiocei și-n viorele dalbe/ În cetină și în țărână sub copac/ Rămâi în nimbul care se strecoară-n fag/ Și-n arșița cuptorului bogat de vară”. Poet al meditațiilor, cu înclinații spre o lume abstractă, greu palpabilă, Valerian Chiriac se declară, totuși, fiu al unui spațiu bine determinat, în hotarele Patriei România, descriind cu sensibilitate de pastel „locul natal”: „Loc natal scăldat în rouă/ În belșug și viață nouă,/ Loc natal, străbun și sfânt/ Loc natal, în vers, te cânt.” Va mai reveni asupra acestui subiect, tratat de astă dată într-o manieră modernă, reușind să trezească emoții: „Florile-n roz din nimb tresaltă/ te îmbată freamătul zenitului cochet/ aici am fost, suntem, vom fi în Vatră”. În egală măsură, recursul la istorie, îi inspiră versuri pline de patos și adânc patriotism, cu trimiteri spre sacru:



„Soarele luminează aceleași plaiuri moldave.
Împleti-vom în vecie
Razele tale, Basarabie,
Cu cântecele noastre,
Cântece noi.
Căutăm Hora Unirii…
Prutul e frate cu Milcovul…
Vorbim aceeași limbă, avem aceeași mumă!
Pământ natal jertfit de-aceiași sfinți eroi!
În sufletul iubirii, plătim aceeași vamă, Basarabie!
Întoarce-te la trupul mamei tale, România!
Sfântă Basarabie,
Sfântă Moldavie
Sfântă Românie!
Ștefan cel Mare și Sfânt și Mihai Vodă
Te-au vrut cum trebuie să fii!”
                         (Versuri pentru Sfânta Basarabie)



Cum spuneam, orizontul inspirației poetice a lui Valerian Chiriac este mult mai larg, ceea ce face ca și mijloacele de expresie să fie diversificate, autorul străduindu-se să surprindă cotidianul în epigrame și, deopotrivă, să fixeze general umanul în maxime de tipul: „Dumnezeu îndură cel mai mult, îndură pentru păcatele noastre”; „Legile întocmite de un om au defecte, legile Creatorului sunt perfecte”; „Prea mulți câini mușcă din icoana cea sfântă”; „Virtutea omului este munca”; „Diplomația trebuie să fie arma cea mai bună a unui politician” ș.a.
Toate acestea la un loc și multe altele ne fac să apreciem că ne aflăm în fața unui poet de talent, aflat într-o evoluție a creației literare, așteptând ca timpul să confirme chemarea adevărată a lui Valerian Chiriac spre sferele înalte ale poeziei.

Alexandru Mihăilă – prefaţator carte

Mireasa

Străluceşti prin neguri
Albind cărări, mori şi te naşti
Prin crânguri cu ramuri pletoase
cu ierburi mănoase de azur
ţi-adapi privirea-nsetată cununi de mărgele aduni.

Pătrunzi în eter
te scalzi în ocean
chiar şi munţii-i faci să tresară… mireasă…

O, cât aş da..

Ce- i în adânc, în ceaţă şi-n lumină?
Interferenţa dintre ele care-i?
Din frământări adânci, curate
Răspundeţi întrebării lumi-ntregi…

O, cât aş da să văd nemărginirea…
Şi ziua carea-a fost ‘nainte de-a mă naşte.
O, cât aş da să simt în veci iubirea…
Măcar în prima zi de după moarte…

Libertatea

E libertatea undelor sonore
A clopotelor de la mănăstiri…
E glasul păsărilor în crângul de foioase
Şi-n apa care curge încetişor la vale
E libertatea vântului cu norii care zboară
A şoimului cu aripele întinse către cer
Şi-n scâncetul copilului de cavaler.

E libertatea stropilor de ploaie
Vaca păscând în bătătură
Gongul care bate pe la teatre
E libertatea cuibului făcut de rândunică-n şură
E zumzetul curat şi pur de libelulă
E liliacul ce zboară în amurg
E liberatatea mielului ce zburdă pe medean!
E liberatatea care nu poate să moară!

Mama salcie

Clopotele bat a sărbători
Vaca paşte-n bătătură
Copilul e legănat de maica lui bătrână…
Salcia în luncă cu pletele miresei e stăpână…

Versuri pentru Sfânta Basarabie

Semănăm, recoltăm holde-mpreună
Am clădit temelia străbună
Am pierdut copii în război,
Din durere, am adus bucuria-napoi

Apa curge la fel;
Şi-n vale Şi-n deal
Frunze în codru…
Mierle cântă la fel.
Soarele luminează aceleaşi plaiuri moldave,
împleti-vom în vecie
Razele tale, Basarabie,
Cu cântecele noastre,
Cântece noi.
Cântăm Hora Unirii…
Prutul e frate cu Milcovul…
Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi mumă!
Pământ natal jertfit de-aceiaşi sfinţi eroi!
În sufletul iubirii, plătim aceeaşi vamă,
Basarabie întoarce-te la trupul mamei tale, România!
Sfântă Basarabie,
Sfântă Moldavie
Sfântă Românie!
Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mihai Vodă
Ţe-au vrut cum trebuie să fii!

Tinereţea

Tinereţea-i modestia ce o porţi cu tine,
Şi inima ce îţi surâde pentr-o floare.
E succesul care-ţi revine azi şi mâne
Prin muncă, învăţătură şi purtare.

Lasă un răspuns