«

»

Mihai Merticaru – versuri

Mihai MerticaruSonetul Pământului

Pământul, mărgăritar în Univers,
Gazda primitoare a sistemului solar,
Care oferă tuturor viaţă în dar,
Nu se opreşte nicicând din mers.

Între generoşi, unic miliardar,
Pe cât de darnic, pe-atâta de pervers
Nu numai pe faţă, ci şi pe avers;
Acesta este celebrul corolar.

Din lutul lui fiinţe plămădeşte
Dar la sfârşit le cere cumplitul bir,
Nesfiindu-se să-l smulgă orbeşte,

Apelând la coasă ori la cleşte.
Privit de la distanţă, pare-un delir,
De-aproape, se vede un vast cimitir.

SONETUL BĂTRÂNEI DOAMNE

Bătrâna Doamnă păşeşte prin ceaţă,
Calcă pe cadavre nepăsătoare.
Chiar de s-ar scufunda zeci de popoare,
Găseşte atâtea altele în piaţă.

Preferă umbra şi fuge de soare,
Pentru că-i făcută numai din gheaţă,
Adevărul îi cam produce greaţă
Şi are o logică ameţitoare.

Se ştie doar că vine de departe,
Merge spre ţintă şi nu ocoleşte,
Glorie deşartă la mulţi împarte

Şi consemnează asta într-o carte.
Roata istoriei calcă orbeşte,
Pe unii-i saltă, pe alţii-i striveşte.

Lasă un răspuns