«

»

Istoricul Regimentului 14 Dorobanţi ,,Roman” (1872-1944)

SGrumus-Dorobanţi-Roman

Cuvânt – Înainte
Cartea de faţă aduce în memoria contemporană o pagină de istorie militară românească scrisă de bravii ostaşi romaşcani /aparţinători fostului Regiment de Dorobanţi nr.14 ROMAN.
Ea capacitează interesul celor care au cunoştinţe de istoriografie militară şi ajută la întregirea orizontului de cunoaştere atât de necesar generaţiilor prezente şi viitoare ale neamului românesc, ne îndeamnă să păzim, să păstrăm, şi să strângem valorile ca nu cumva ele să piară definitiv şi astfel trecutul să ne fie mai gol, mai sărac şi viitorul mai incert.
După cum ştim, neamul român şi-a dorit dintotdeauna să trăiască demn, onest şi liber (lipsit) de povara grijilor dictate de pericolul ameninţător asupra existenţei sale în această vatră strămoşească binecuvântată de cel de sus. Din păcate, soarta sa a fost aspră, şi vitregită de liniştea necesară pentru a arăta lumii că este un popor civilizat, capabil să înţeleagă şi să respecte valorile preţuite de celelalte neamuri. Fiii acestui popor nu au dorit să fie victimele nimănui, nici în plan intern şi nici în plan extern, după cum, în egală măsură nu au urmărit şi nu au dorit să facă rău celor din jurul lor.
De aceea, cum bine este evidenţiat şi în această lucrare, ideea călăuzitoare de-a lungul anilor a fost aceea de a trăi liberi pe pământul strămoşesc şi în bună înţelegere cu vecinii noştri, cu toate popoarele. Atitudinea noastră, trăirile noastre ca şi manifestările pe care le-am adoptat şi promovat, au fost puternic influenţate de evoluţia şi derularea relaţiilor intercomunitare, de interesele urmărite de popoarele mari – activate continuu de dorinţa de a domina lumea – interese străine de valorile fundamentale care servesc evoluţiei în parametri normali a civilizaţiei umane.
În aceste condiţii, pentru români, starea de veghe a fost o condiţie a existenţei şi a rezistenţei sale în faţa tuturor încercărilor timpului. în viaţa de zi cu zi, această stare de veghe este benefică pentru toate nivelurile, de la individ la comunitate în întregul ei, însă presupune nişte eforturi suplimentare susţinute, destul de consistente.
Noi, românii, nu am avut posibilitatea să ne alegem circumstanţele vieţii în această zonă în care am fost zămisliţi, zonă în care de secole s-au înfruntat interesele statelor mari. însă am avut un control serios asupra reacţiei noastre la aceste circumstanţe. Este nimerit să subliniem în acest cadru, aşa cum rezultă şi din cuprinsul acestei cărţi, că un pol al existenţei noastre a fost armata.
Îmi este plăcut să aduc în atenţie aprecierile cunoscutului om de cultură, istoric, academician Dinu C. GIURESCU potrivit căruia armata a fost şi este ROMÂNIA. Armata a făcut ca ţara noastră să intre în circuitul diplomatic internaţional, să existe şi să reziste în toate momentele cruciale pe care le-a parcurs, momente pe care le-a urmat şi acest Regiment nr.14 „Roman”, care a săvârşit nenumărate fapte de vitejie pe câmpurile de luptă pentru biruinţa neamului românesc.
Aşa fiind, nu întâmplător, după făurirea statului român modem, prin realizarea Unirii de la 1859 a Moldovei şi Ţării Româneşti, şi înfăptuirea politicii militare promovate după acest eveniment de către noua conducere a acestuia a vizat punerea pe baze modeme a puterii armate a tânărului stat care îşi dorea să fie suveran şi independent.
Adunată cu grijă, bogăţia de informaţii pe care o găsim în cuprinsul lucrării oferă cititorilor un bun prilej de meditaţie în ceea ce priveşte apariţia şi afirmarea factorului militar ca element de tărie al neamului, al păstrării existenţei acestuia în condiţiile în care tăvălugul istoriei ne-a supus tuturor vitregiilor. Autorul, abordează subiectele pe care le tratează într-o manieră sobră şi într-un mod de natură să stârnească interesul unui cerc larg de cititori, din care, fireşte nu vor lipsi cei care poartă cu demnitate haina militară.
După părerea noastră, această carte este binevenită şi se înscrie ca o încercare reuşită a autorului de umplere a unui gol în istoriografia memorialistică militară a garnizoanei Roman. Când rostesc această apreciere, am în atenţie faptul că a prezenta drumul parcurs de o unitate militară – de mărime regiment de dorobanţi (infanterie) – de la înfiinţarea sa în anul 1876 (în baza şi până la îndeplinirea rolului atribuit acestuia în structura armatei române – 1 noiembrie 1944 – când a fost desfiinţat), nu este la îndemâna oricui şi deloc uşor, ţinând seama că acest drum se înscrie într-o perioadă deosebit de frământată a istoriei noastre, cu mari împliniri, dar şi cu dureroase căderi.
Înfiinţarea noului regiment de dorobanţi – Regimentul 14 Dorobanţi „Roman” a dat expresie nivelului pe care l-a atins procesul de modernizare al societăţii româneşti după înfăptuirea actului istoric din 1859, care a cuprins toate domeniile de manifestare ale acesteia, din care nu putea lipsi armata, structurile modeme ale armatei naţionale. Apariţia acestei noi unităţi militare dovedeşte cum nu se poate mai clar că înaintaşii noştri, conducătorii statului au săvârşit acest act după o pregătire corespunzătoare a ţării şi a potenţialului ei material şi uman. Proclamarea independenţei de stat a României, la câteva luni după acest act pregătitor, a impus cu necesitate imperativă câştigarea ei pe câmpul de luptă.
Din materialul documentar pe care autorul ni-1 pune la dispoziţie în cuprinsul lucrării sesizăm cu uşurinţă că în flacăra sacrificiului suprem din toate timpurile săvârşit de ostaşii români pentru supravieţuirea acestui popor „miracol şi enigmă a istoriei”, strălucesc şi faptele de arme ale ostaşilor romaşcani din Regimentul 14 Dorobanţi.
Tratarea monografică, cu marcarea etapelor şi momentelor, de cele mai multe ori decisive, pe care le-a parcurs acest regiment este încadrată organic în evoluţia generală a armatei române şi raportată la măsurile adoptate de statul român şi conducerea armatei acestuia referitoare la organizarea, dotarea cu echipament, armament şi muniţie, şi nu în ultimul rând la ducerea acţiunilor de luptă.
Pentru a-şi atinge scopul propus, autorul a elaborat planul lucrării într-o manieră responsabilă în raport cu mesajul transmis. Cu pasiune şi responsabilitate, autorul a valorificat un volum însemnat din patrimoniul arhivistic al armatei române şi cu acribie a rânduit şi aşezat în pagină extrase din documente oficiale, ordine, rapoarte, mape de lucru, situaţii operative, precum şi numeroase mărturii de natură spirituală şi materială pe care le-a căutat, le-a identificat şi care i-au fost oferite de către deţinătorii acestora. Aceasta face ca toţi, cei ce se îngrijesc de cunoaşterea cât mai profundă a trecutului istoric al garnizoanei Roman, să parcurgă cu uşurinţă acest demers.
Din această perspectivă considerăm că lucrarea este utilă şi ne obligă să o catalogăm ca fiind o contribuţie de certă valoare la întregirea zestrei noastre spirituale, la întregirea cunoştinţelor noastre de istorie militară.
Suntem bucuroşi că investigaţiile făcute de domnul Sorin GRUMUŞ au reuşit să aducă la lumină multe mărturii documentare referitoare la locul şi rolul jucat de ostaşii R.14 Dorobanţi Roman în Războiul pentru cucerirea Independenţei de stat a României (1877-1878), în ce de-al Doilea Război Balcanic (1913) menit să pună capăt unor ingerinţe străine în teritoriul naţional, în Războiul de întregire a Neamului (1916-1918) şi Campania pentru liniştea Europei (1919), şi nu în ultimul rând, în Războiul sfânt de eliberare naţională (1941-1945).
în egală măsură suntem mulţumiţi că autorul a adus la lumină, pentru a nu cădea în umbra uitării, faptele de eroism, de jertfa şi de biruinţă ale ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor aparţinători acestui regiment care a scris atâtea pagini de istorie a neamului. Totodată, cu recunoştinţă luăm act şi de faptul că neamul nostru şi-a cinstit şi îşi cinsteşte eroii, pe toţi cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, înălţând în memoria lor nenumărate columne şi altare de veşnică aducere aminte.
Mesajul cărţii este de a nu lăsa uitarea să se aştearnă peste memoria noastră. O asemenea atitudine este dezonorantă. Iată de ce considerăm că odată cu fiecare amintire istorică pierdută, cu fiecare moment important din viaţa armatei şi a ţării lăsat să fie şters din memoria noastră se pierde o parte din fiinţa noastră românească. Lucrarea elaborată de mai tânărul nostru coleg Sorin GRUMUŞ ne deschide calea spre NEUITARE, pentru a deveni partizani ai NEUITĂRII.
La final de prezentare a mesajului cărţii de faţă, cu îngăduinţa dumneavoastră vă propun să meditaţi şi asupra îndemnului adresat peste veacuri de cronicarul Miron COSTIN (1633-1691) – Mare logofăt al Moldovei care a continuat Letopiseţul lui Grigore URECHE, relatând evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661.
„ Ceteşte cu bună sănătate şi primeşte a noastră osteneală. Căci nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor” .

Col (r) Miluţă Aniculăesei
Preşedinte al subfilialei „Petru IMUŞAT”
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
din Roman

Lasă un răspuns