«

»

Daniel Corbu: Maşina de inventat idealuri

Daniel CorbuAproape că spusesem toate cuvintele
împuţinându-mă
şi priveam printre gene cum îmi mor
secundele unui alt timp unei alte lumi.

Mi se părea că aud gongul din cer
semn că se-apropie corăbiile cu prieteni
din Ordinul Metaforei
şi mi se părea că Dumnezeu mă priveşte
prin lucarne fierbinţi.
Dar seara a venit un fel de înger
stătea chircit pe singurul fotoliu din camera mea
un înger zgribulit şi tăcut.
Şi pe când cineva îmi făcea semne din sicriul prea strâmt
îngerul palid repeta refrenul acela aulic al
concordiei omeneşti
ce umblă tuturora prin creier la cea mai nepotrivită oră.
I-am spus îngerului:
Tu n-auzi că noapte de noapte cineva sapă
în mine-un mormânt
şi nu auzi neodihna cum îşi desfăşoară corpuştii
pe amorţitele căi ale aşteptării?
Atunci el a scos din sân un ghemotoc
de fire-ncâlcite de toate culorile
„Pentru că nu excelezi în gândirea abstractă
priveşte, aceasta e Spaima!”

I-am spus îngerului cel zgribulit şi abulic:
NU VEZI CUM ATÎRN DE CRUCEA CUVINTELOR
DE PARCĂ-AŞ ATÎRNA DE PĂCATUL PRIMORDIAL?
Toţi iubiţi păsările doar păsările care
mor cântând
dar nu vezi cum zi de zi mă surp
şi deodată
de greutatea unui cuvânt voi muri?

APROAPE CĂ SPUSESEM TOATE CUVINTELE
ÎMPUŢINÎNDU-MĂ
şi priveam printre gene cum îmi mor
secundele unui alt timp unei alte lumi.

Lasă un răspuns