«

»

Ionuţ Caragea – „În aşteptarea păsării”

 

antologie de poeme, citate şi aforisme, eLiteratura, Bucureşti, 2015

Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în septembrie 2015 antologia „În aşteptarea păsării”, semnată de Ionuţ Caragea. Cartea de 528 de pagini, tipărită în format academic, conţine 319 poezii şi 1000 de citate şi aforisme scrise de autor în intervalul 2006-2015. Coperta a fost realizată de Leo Orman, iar ilustraţia de pe prima copertă reprezintă pictura “Prometeu” de Gustave Moreau (1826-1898). Antologia se poate comanda de la editura eLiteratura (e-mail: office@epublishers.info sau tel: 0722 156 408) sau din librării (Eminescu, Elefant etc.).

Scurtă prezentare a autorului:

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, membru al Elis – Reţeaua românilor remarcabili din lume etc. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. A publicat peste 30 de cărţi, fiind considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe situl oficial al autorului: www.ionutcaragea.ro

Referinţe critice (scurte fragmente de pe coperta a IV-a):

Ionuţ Caragea este autor al câtorva zeci de volume de versuri, aforisme şi proză, membru al nenumărate organizaţii culturale şi un neobosit animator literar, în spaţiul virtual. În mod evident, cu o asemenea activitate, nu mai are nevoie de prezentare. (Ana BLANDIANA)

Ne-am tot obişnuit cu poeţi modeşti, sau cu unii care mimează smerenia în versuri gâtuite, ca pe un exerciţiu de autoflagelare publică. Caragea nu face parte din nici una dintre aceste categorii, scriind cu preţul unei singurătăţi dobândite prin repudiere. (Ştefan BORBÉLY)

Două lucruri m-au atras, de la bun început, la Ionuţ Caragea. Numele lui, ancorat probabil, undeva, departe, într-o nobilă dinastie şi declaraţia sa fulminantă, din fragedă copilărie, vizavi de viitoarea sa profesie: vreau să mă fac Dumnezeu! (Valeriu BUTULESCU)

Şi ca scriitură, într-adevăr, Ionuţ Caragea a ţinut să se diferenţieze atât de vechii textualişti, cât şi de „naturalismul” fiziologic al colegilor de generaţie. (Theodor CODREANU)

Ionuţ Caragea e un poet cu destin, unul din marii blestemaţi la înalta frazare lirică. E un poet proteic, în stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nici nu îndrăznesc. (Daniel CORBU)

Aforismele din această antologie, îmbibate de arome poetice, ludic, filozofie, creştinism şi sentimente situate la cote extreme, au început deja să facă înconjurul lumii. (Constantin FROSIN)

În preajma cugetătorului se simte permanent poetul. Cascadele de metafore colorează şi adâncesc ideea. Peste tot gânduri adânci, îmbrăcate în haine strălucitoare. (Vasile GHICA)

Inegalităţile lui sunt chiar mai interesante privind căutarea de expresie artistică nouă; mai interesante decât o mânuire sigură, la o anume ştachetă lipsită de oscilaţii. (Corneliu LEU)

De aceea am şi tras cu ochiul la el, pentru ”a-i săgeta de invidie inima”, mai ales că a dat o definiţie mai bună decât Tagore lacrimii – testament al unui îndrăgostit. (Nicolae MAREŞ)

El îşi extrage elementele poetice direct din substanţa vieţii, din subteranele fiinţării, de unde şi forţa lor netransfigurată, de o directeţe tăioasă. (Ioan F. POP)

Reîntors acasă, prolificul şi provocatorul Ionuţ Caragea, un literat atipic, dezlănţuit într-o abundentă producţie, vrea să rescrie lumea. (Adrian Dinu RACHIERU)

Nu-i place să bată pasul pe loc. E un călător grăbit în viaţă şi în cultură. Poate să ajungă şi aşa departe, numai să-l ţină energia propriei biografii şi resursele propriului limbaj poetic. (Ion SIMUŢ)

Recontextualizând cu spirit jucăuş şi inventiv formule de limbaj asociate unor situaţii tipice, poetul ne aminteşte adesea de Marin Sorescu, neabandonând nici poza iniţiatului orfic sau tentaţia rostirii aforistice. (Maria-Ana TUPAN)

Aforisme din volumul „În aşteptarea păsării”, ciclul „Sindromul nemuririi”,
editura eLiteratura, Bucureşti, 2015

Oamenii caută în cărţi alinarea durerii care le-a stins glasul şi le-a prefăcut inima în cenuşă.
*
Fructele din pomul cunoaşterii mai au şi viermi. De aceea este mai bine să fii prudent decât să fii lacom.
*
Dumnezeu este arhitectul bolţii mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieţi.
*
Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pânza imaculată a sufletului.
*
Când eram mic voiam să mă fac Dumnezeu, dar nu bănuiam cât de greu este să rămâi Om atunci când eşti singur.
*
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
*
Poezia – crucea de pe linia destinului unde s-a săvârşit o iubire de la care au fugit toţi martorii cu excepţia poetului.
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
*
Fericirea nu este nici albă, nici neagră. Este multicoloră, asemenea curcubeului, şi durează la fel de puţin.
*
Dragostea este o intersecţie cu sens giratoriu. Te-nvârţi în jurul aceleiaşi inimi până rămâi fără lacrimi.
*
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
*
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
*
Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
*
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
*
Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi Fericirea.
*
În viaţă trebuie să fii lucid şi prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal troian. Abia aşteaptă să le primeşti darul ca mai apoi să-ţi intre sub piele şi să devii victima lor.
*
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
*
Viaţa – spitalul în care oamenii ne tratează cu pastile de sictir, în timp ce moartea inventariază suflete.
*
Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.
*
Sângele – singurul şarpe înţelept, căruia îi place căldura sufletească.
*
Suntem captivi într-un spectacol interzis muritorilor, iar umbrele, sufleuri ai neantului, ne şoptesc în continuare rugăciunile.
*
Visele sunt doar nişte monede de schimb aruncate de zei în palmele cerşetorilor mutilaţi de amintiri.
*
Timpul nu-i decât un angajat al nimicniciei care ridică resturile de pe strada speranţelor deşarte şi le depozitează în spaţiul insalubru al morţii.
*
Oamenii – paginile necitite care ajung în biblioteca pământului, fiind devorate de viermii atotştiutori.
*
Crucile – pansamentele de pe faţa pământului.
*
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
*
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
*
Oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul, tăcerea şi tot universul?
*
Sub aripile de ceară ale nostalgiei îmi îngrămădesc amintirile, le păstrez pentru ziua în care sufletul îmi va cerşi ultimul zbor către stele.
*
Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori.
*

Ionut Caragea la 40 de aniPoeme din volumul „În aşteptarea păsării”, editura eLiteratura, Bucureşti, 2015

În aşteptarea păsării

timpul dăruit acestor cuvinte
l-am furat morţii
asemenea lui Prometeu

ca pedeapsă
am fost înlănţuit pe un munte
în mijlocul unei insule

am scris multe poeme
păsării care se hrănea cu trupul meu
până când a devenit milostivă

atunci am rugat-o să mă ia pe aripile sale
să mă ducă aproape de mare
să mai văd o dată valul
cum se apropie de ţărm

Zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei mai sensibili
şi cei mai aroganţi
care este unul şi acelaşi lucru
privit prin ochiul celui ce vede tot
şi înţelege tot

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei ce cred
dar care nu o spun
şi cei ce se opun, chiar dacă şi ei
acceptă curgerea cuvântului precum
lacrima şi picătura de sânge

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin beţia cuvintelor celorlalţi
ca să uiţi cine eşti
de unde vii şi unde trebuie să mergi
şi nici nu te poţi lega de cuvânt
ca de-un pietroi
apoi să te arunci în amontele inimii

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin ecoul cuvântului
şi nici prin tăcere, ţinând pasărea
închisă în colivie
doar zborul cu ochii închişi
pe aerul aripii lipsă
când aerul e sufletul tău, călătorind
între lumile cuvântului

Păsări la cap

uneori dragostea te loveşte ca un bumerang
în moalele capului
exact atunci când speri să prinzi pasărea-n zbor
alteori îţi înfige ghearele-n ochi
şi-ţi ciopârţeşte ficatul
vezi tu
în înaltul cerului sunt doar păsări de pradă
aşa că mai bine stai cu capu-n pământ
şi le priveşti doar umbrele
rotindu-se-n jurul tău
ca într-o horă
a morţii

Îmblânzirea morţii

să vină cineva să îmblânzească moartea
animal şi pasăre de pradă

să fie ţinută în lesă
să poarte botniţă
să fie hrănită la ore fixe
cu fire de păr şi cu unghii
cu tot ceea ce este lipsit
de gustul delicios al decadenţei
să se aşeze şi ea la comanda culcat
fără să mârâie, cu trupul ţeapăn
şi labele încrucişate

să vină cineva să îmblânzească moartea
să-i taie aripile din carne
să o înveţe ce înseamnă pasul
şi cât de greu se învaţă
să ciugulească din palmă firimituri
şi să se urce cu ciocul şi ghearele
până la înălţimea
unei ridicături de umeri…

Epave pe fundul mărilor interioare

te scufunzi în neant
şi ieşi mereu la suprafaţă
cu peştele alunecos
în ciocul lung şi încovoiat

pasăre invizibilă
enigmatic mesager al cuvântului
cine sunt eu
dacă tu încetezi să exişti?

printre vorace
creaturi ale fluviului sânge
îmi caut amintirile
epave pe fundul mărilor
interioare

Mă predau cerului

culcat la pământ
cu braţele-ntinse
mă predau cerului

acolo sus
o pasăre se roteşte-n cercuri largi
desenând infinitul

şi totuşi parcă-mi lipseşte
înveşnicirea unei femei

culcat la pământ
cu braţele-ntinse
să mă predau ochilor ei

Degetele mele pianotează uşor la fereastră

Degetele mele pianotează uşor pe formele ei
Compun simfonia atingerilor
Amprente în opus major
Orice iubire începe
În cheia sol

Vântul bate la fereastră
Trezeşte-te!
Iubirea ta se află la trei ore de zbor
Într-un cuib te aşteaptă
Fii pasăre!

Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Azi oare aerul este mai greu decât sufletul meu?
Curaj! Îmi spune Soarele şi-mi întinde o rază
Curaj! Îmi spun şi eu şi m-arunc zmeu

Ce vreme înşelătoare…
Plouă
Pământul moale
Sufletul greu
Degetele mele pianotează uşor timpul
Şi iarba-ncolţeşte din creştetul meu

Pe retină îşi face cuib
Umbra unei păsări
De pradă

Azi pe fruntea mea
Pianotează Dumnezeu

Omnia precedes tempora…

inima
gâtul subţire
al clepsidrei
de sânge

plămânii
gâtul subţire
al clepsidrei
de aer

ochii
gâtul subţire
al clepsidrei
de vise

sânge învechit
respiraţii îmbâcsite
zboruri în cearceafuri
de noapte

gălbenuş
de soare stricat
în albuşul dimineţilor

ou clocit
de pasărea oarbă
a morţii

Marea singurătate a zborului

adevărata lume este a celor singuri
ştii şi totuşi te pierzi în mulţime
mergi lovindu-i cu umerii
pe toţi ceilalţi
şi nimeni nu-şi ridică
perechea ascunsă de aripi
poate că lumea este toată a ta
a celui rătăcit printre oameni
şi cine să zboare
şi cine ştie calea
spre marea singurătate a zborului?

Pasăre fără cer

priviţi-l cu toţii cum stă cu braţele strânse
ca o pasăre fără cer
ecloziune captivă în oul de lemn
al cui este zborul
pe care trebuia să-l înveţe?

să căutăm răspunsul
prin coridoarele întortocheate ale sângelui
avem fiecare un indiciu
un fir deşirat din cămaşa îngerului

faceţi o plecăciune umbrei
când veţi şti ce e zborul

Lasă un răspuns