«

»

Elena Florescu: Arhitectura populară din zona Neamţ

arhitectura populara - Elena florescu

Considerată ca fiind cel mai semnificativ element de cultură populară, arhitectura relevă potenţialul uman şi natural, dintr-un anumit spaţiu şi timp, exprimând gradul de dezvoltare socială şi economică, specificul geografic şi ocupaţional, nivelul tehnologiilor de construcţie şi măiestria meşterilor, dar şi posibilităţile materiale şi spirituale ale beneficiarilor.
Rezultat al interacţiunii unui complex de factori, arhitectura populară reprezintă un nesfârşit proces cumulativ de cunoştinţe şi experienţe, în care soluţiile de rezolvare tehnică au fost neîntrerupt perfecţionate, datorită unei inepuizabile forţe creatoare a meşterilor populari şi a localnicilor.
Arhitectura populară românească, în general, se remarcă prin originalitatea soluţiilor morfologice, structurale şi artistice, dar şi prin unitatea ansamblului de elemente. Particularităţile zonale şi locale din zona Neamţ, realizate sub influenţa diferiţilor factori istorici şi geografici specifici, se înscriu în caracteristicile de bază ale arhitecturii naţionale.
Cu privire la arhitectura zonei Neamţ, am dispus doar de informaţii unilaterale, atenţia cercetătorilor şi a scriitorilor fiind atrasă, mai mult, de mulţimea şi frumuseţea monumentelor istorice, de pe aceste meleaguri, bogate în fapte şi în legende. Numeroasele lucrări de istorie şi istoria artei, de literatură şi turism, au evidenţiat valoarea documentară şi artistică a cetăţilor, a curţilor domneşti şi boiereşti, a mănăstirilor şi schiturilor, răspândite, cu dărnicie, la poalele Munţilor Neamţului. Spre deosebire de acestea, arhitectura populară laică din zona Neamț, a fost mai puţin studiată, remarcându-i-se doar câteva particularităţi estetice.
Lucrarea noastră urmăreşte să acopere această lacună, abordând întregul complex de probleme legat de arhitectura populară a zonei Neamţ, pentru a-i sublinia specificul local şi zonal, cu care a îmbogăţit tezaurul de arhitectură populară românească.
La baza întocmirii acestui studiu a stat o amplă documentară pluridisciplinară şi o sistematică cercetare de teren. Lucrările de arheologie şi istorie ne-au înlesnit prezentarea evolutivă a aspectelor şi aflarea elementelor de continuitate, care au generat filonul tradiţional, păstrat până în zilele noastre.
Documentele de arhivă şi însemnările scriitorilor români şi străini, ne-au furnizat date preţioase despre populaţia şi aşezările ei, despre gospodăria şi locuinţa oamenilor din Neamţ, începând cu secolul al XIV-lea. Pentru conturarea particularităţilor arhitecturii populare nemţene şi integrarea lor în contextul arhitecturii moldoveneşti şi româneşti în general, am consultat atât lucrările de etnografie de cuprindere naţională, cât şi studiile zonale, referitoare la Valea Bistriţei, Bucovina, zonele Roman, Bacău, Iaşi, Botoşani, Trotuş, Vrancea şi altele.
Cele mai interesante informaţii le-am dobândit, însă, din cercetarea directă a realităţii locurilor şi din discuţiile avute cu bătrânii satelor. Aflarea, pe spaţiul restrâns al zonei Neamţ, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a unor serii tipologice de construcţii populare, a creat un impresionant aspect de diversitate şi contrast, caracteristice etapei istorice, de tranziţie de la vechi la nou, constituind totodată un tezaur de mare valoare documentară.
Zona Neamţ s-a dovedit a fi un foarte interesant câmp de cercetare în domeniul arhitecturii populare, deoarece am putut surprinde, încă în realitatea de la sfârşitul secolului al XX-lea, întreaga evoluţie tipologică a celor mai importante forme arhitectonice, datorită păstrării şi folosirii, de către bătrânii satelor nemţene, a elementelor vechi şi a introducerii, de către generaţiile mai tinere, a înnoirilor modeme. Am găsit, în această zonă, valoroase exemplare de căsuţe bătrâneşti şi anexe gospodăreşti de tip arhaic – adevărate izvoare documentare, care aduc ecoul modului de viaţă al străbunilor noştri îndepărtaţi. Fiecare construcţie oferă un bogat cuantum de informaţii: perioada realizării – prin materialele şi tehnicile folosite, dar şi prin forma şi structura aleasă; starea materială a familiei – prin dimensiunile construcţiei şi elementele decorative; înclinaţiile artistice ale proprietarilor, dar mai ales măiestria şi talentul meşterilor – redate în armonia proporţiilor, în distribuirea echilibrată a decorului, în alegerea şi combinarea ornamentelor etc.
Subliniem, în lucrare, particularităţile estetice locale şi zonale, prin care s-a evidenţiat arhitectura populară din Neamţ, folosind o foarte bogată ilustraţie, ca dovezi concludente ale discursului, dar şi ca izvor de inspiraţie pentru împodobirea noilor construcţii, în scopul continuării specificul arhitecturii nemţene.

Lasă un răspuns