«

»

Boris David: poesis

Boris-DavidS-ar zice…

S-ar zice că-s la mine-acasă –
Dar malul meu e la străini –
De locuri scumpe, din bătrâni,
Azi nimănui nu îi mai pasă.

La Ismail, veche cetate,
Ai mei sunt azi minoritari!?
Stăpânii lor, nişte barbari,
I-au transplantat, cu tot, cu sate.

Mai ieri, erau doar simple cete –
Ştefan tot Nistru-l stăpânea –
Şi nici un han nu îndrăznea
Să nu respecte-a sale plete.

Se-mparte-n două, cu tristeţe,
Azi braţul Dunării de Sus-
,,Ai noştri” n-au nimic de spus,
Tratând ,,politic”, cu blândeţe.

Ca să-mi zăresc vatra iubită,
Eu pe la Plaur am trecut –
Am stat şi am privit tăcut,
La mănăstirea părăsită.

Biserica fără de cruce
Stătea pe vechiul mal abrupt –
Ceva în mine-atunci s-a rupt
Şi-am spus, că vremea mea se duce.

De-atunci îmi pun o întrebare:
Diaspora-i acolo, sau aici?!
Oricum răspunzi, poţi să te frigi,
Căci tema n-are rezolvare…

M-am născut…

M-am născut în Ucraina?!
Aşa scrie-n paşaport!
Nu mai pot, nu mai suport,
Vreau să ştiu a cui e vina.

C-au semnat unii tratate –
Molotov şi Ribentrop –
Nu putem azi pune stop,
Nu putem cere dreptate?!

Slujitori de la Externe,
Cum de scrieţi astăzi strâmb?!
Nu puteţi trece un dâmb,
Al relaţiei externe?!

M-am născut în România!
Aşa-a fost şi-aşa va fi!
Cât pământul s-o roti,
Respectaţi-mi obârşia! …

Eram copil…

Eram copil când s-a-ntâmplat –
Fugeau cazaci-n disperare –
Mânând cu ei oameni şi care,
Lăsau cadavre la uscat.

Fiind o vară prea fierbinte,
Praful sudoarea o-nghiţea-
Convinşi că tata nu minţea,
Mânam noi calul înainte.

Pe Nistru podul ne-aştepta –
Să-l trecem pentru-ntâia oară –
Convoi al celor făr’ de ţară,
Înspre Bender se îndrepta.

Când seara-ncet s-a aşternut
Cazaci-au început să tune –
Voiau în cerc să ne adune
Făcând în jurul nostru scut.

Târziu, beţi-morţi, s-au potolit –
Noi nu-ndrăzneam să-nchidem ochii –
Pe margine, ici-colo, plopii,
S-au pus agale pe şoptit.

Şi-am auzit de deportare,
Şi-am înţeles că-i ceva rău –
Şi mulţi spuneau că Dumnezeu,
Nu vrea să ştie de iertare.

Încet căruţa a pornit –
Tata trăgea de hăţuri calul –
Prin ce-a făcut era egalul
Eroului din vechiul mit!

Ce a urmat nu-i de descris –
Veneau românii să salveze –
Şi-au bombardat, ca să blocheze,
Convoiul omului proscris.

Puhoiul nu s-a mai mişcat –
Zăceau femei, copii, copacii –
Alături sângerau cazacii,
Iar noi, ne-am spus, că am scăpat.

Spre Akerman ne-am îndreptat-
Mai corect spus, spre Sărăria-
Dar n-a durat mult bucuria,
Căci pe bunicul l-au luat.

Doar peste ani am mai aflat
Cum se murea în deportare-
Un glonte pentru-o ”evadare”,
Acasă nu l-a mai lăsat.
…………………………………………
Aşa-u scăpat de deportare-
Ucişi de înşişi ai lor fraţi-
Basarabeni neînfricaţi,
Înmormântaţi între hotare…

Bucureşti-11 sept.1995

Lasă un răspuns