«

»

Dimitrie Grama: poesis


O lume de măşti 

E plină strada,
Tot oraşu-i plin
De oameni care poartă mască.
Copiilor, chiar celor
Nou născuţi, cu dragoste
Şi grijă li se pune
Una câte una
Pe măsură.
Şi mai apoi bătrâni,
Aşa sunt îngropaţi

Mascaţi de nu ştii dacă-s
Morţi ori vii.
Şi undeva, se spune
Că există câmpuri
Fără soare fără stele
Dar fiecare piatră
Ţine ascuns
Un ochi deschis.

Umbra gândului

De mult te uiţi
spre mine
şi nu mă recunoşti.
Fireşte,
ne despart orizonturi
pe care trupul
nu le poate atinge
ne desparte râsul
ne desparte plânsul.

Şi nu mă recunoşti
pentru că eu sunt
doar umbra gândului
care aşteaptă
să fie rostit.

De partea cealaltă

Peretele de care îmi sprijin viaţa
s-a subţiat în dreptul sufletului
şi o mână mi-a trecut
de partea cealaltă
pipăind întunericul.
Avea sânii tari şi gura fierbinte
mai ales la început…
De partea cealaltă am simţit
un alt Dumnezeu.

Pipăia şi el întunericul
printre crăpături am simţit
o grămadă de alte mâini
pipăind întunericul.
Aveau sânii tari şi gurile fierbinţi
mai ales la început…

Mi-au spus: e aici,
e Dumnezeu, e bine.

Mi-am întors mâna şi
am mai pipăit încă o dată peretele
de care obişnuiam să-mi sprijin viaţa.

Avea sânii tari şi gura fierbinte
de partea cealaltă.

Lasă un răspuns