«

»

Dorel Schor – ziceri

O NATURA UMANĂ

  • Noi nu învăţăm Istoria din ziare străine, avem ziarele noastre.
  • Nimeni nu crede despre el că e prost…Tu ce crezi?
  • Mi-a urat să mi se realizeze toate visele. Dar şi coşmarul e un vis.
  • Ce e curat murdar nu poate fi şi limpede.
  • Culoarea roz nu se potriveşte smoalei (Vlad Nicolau).
  • Dacă e cazul, vedem deodată o situaţie pe care ne-am făcut până acum că nu o vedem.
  • E caracteristic naturii umane să fii idiot din când în când,
  • Circul fără pâine, de morţi numai de bine…
  • Am aflat cauza invaziei islamice în Europa: încălzirea globală.
  • O faptă rea se îndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic (Ileana Vulpescu).
  • E obligatoriu ca un demnitar să aibe şi demnitate?
  • Nu am încredere în oamenii murdari cu haine curate.
  • „Mă miră că Brazilia nu a câştigat Cupa Europei…”.
  • Scriitorul valorează cât cea mai bună carte a lui.
  • Cine se însoară a doua oară, nu merită fericirea primului divorţ (Nae Cernăianu).
  • Uneori e bine să pierzi trenul şi să rămâi în staţie.
  • S-au luat măsuri de igienă la cantină, nu se mai vede niciun microb!
  • Intrebare actuală – unde se află Europa?
  • Cu timpul, speranţele se aplatizează…(Andrei Bacalu).
  • Întotdeauna există o minoritate care vorbeşte în numele majorităţii.

Lasă un răspuns