«

»

Ben Todică: Poeta Irina Lucia Mihalca

ben-todica

Dacă suntem făcuți din atomi, din atom venim, în atom ne întoarcem şi din nou renaştem. Versurile Irinei Lucia Mihalca ne fac să ne simțim aproape, un tot unitar, o atracție, o dorință de unire şi întregire întru Dumnezeu, care e întru totul. A fi sau a nu fi, o pulsație a creatorului. Creatorul pulsează, inspiră prin viață şi moarte, început şi sfârşit.
La început am avut senzația că eu sunt subiectul/destinatarul şi aici e secretul Irinei – ne face pe fiecare să ne simțim la fel, fără discriminare. E atât de clară. Privind comentariile bărbaților, chiar şi a damelor, deduci reacția de atracție. E atât de clară şi sinceră încât o înțelegi ca şi cum ți-ar vorbi un părinte sau frate/sora, soția/soțul sau fiica/fiul. Nici nu se discută simțământul de străin sau dominator.

Versurile te ung la suflet, dar te şi trezesc. Metaforele ei sunt construite din real, sunt tratate serios şi în asta constă secretul multitudinilor de mesaje care mustesc în poezia sa. Un copil o interpretează ca pe un basm, un matur ca pe un punct cotidian, un agricultor ca pe un moment din natură, un îndrăgostit ca pe o declarație reuşită şi, iată poezia care poate fi dezvelită precum ceapa, până în inima ei.
Am senzația că sunt trei muze în Irina, care compun poezia. Toți avem mai multe muze de-a lungul vieții, însă pe măsură ce ne maturizăm, ne despărțim de cele tinere, nu şi Irina. Ea are o experiență de viață intensă, are respect pentru tot ce se mişcă în jur. Se pare că poeta s-a apropiat de toate din credință şi comuniunea cu divinul. În versurile ei, totul e posibil şi explicat cu claritate. Ea te poartă într-o lume bine definită. Îți deschide uşa şi te invită într-un loc total, armonic, vibrant, fără năluciri sau imagini derutante. Nu te plictiseşte, nu te adoarme cu vrăjeli sau talente filozofice, însă te simți bine şi iubit.
Irina ştie ce vrea, unde e ținta şi ți-o arată clar spunându-ți:
Nu te speria! Aceasta e lumea şi raiul eşti tu!

Irina LuciaMihalca

 

Poeta Irina Lucia Mihalca scrie pentru toată lumea. Foloseşte un limbaj activ, simplu şi direct chiar şi atunci când introduce în vers cuvinte dintr-o altă limbă, cuvinte uşoare care ne par familiare. Ele nu irită pentru că sunt des folosite în viața cotidiană. Limbajul pasiv în poezie punctează, limitează, defineşte, dictează şi atunci poezia devine mai greu accesibilă omului nepregătit, îl irită. Azi, marii majorități, nu ne place să fim încadrați.
,,Eu sunt cel ce sunt”, ne dovedeşte prin versul ei că suntem creați după chipul şi asemănarea Lui, şi că ea a rămas credincioasă locului de unde vine, a rămas credincioasă iubirii care a adus-o pe lume şi că cele lumeşti nu o deranjează sau convinge să renunțe la origine, la puritatea cu care a venit pe lume.
Noi suntem aici pentru înălțare, nu pentru seducția celor din jur, suntem aici să creştem în frumos! Suntem egalii florilor şi-ai gâzelor, ai păsărilor, ai vântului, ai stelelor şi ai întregului univers, ne spune Irina.
Fără să vrei înveți să nu mai fii rasist, egoist şi singur în trai, vei vedea dintr-o dată că se ridică soarele şi luminează întreaga lume, vei simți o adiere de vânt, îți mângâie fruntea – este raiul din suflet, cititorule!

Ben Todică, scriitor

Lasă un răspuns