«

»

Mihai Dascălu – Regretul

Ai aparut ca o faclie pura,
O ultima suflare la-indemana.
Tu ma ajuti sa reinvii natura
Acelui dor, ce l-am scapat din mana.

Mihai Dascalu

Cu un suspin imi racoresti destinul,
Pui miere pe blesteme ce-ti faceam.
Iar gura ta alunga tot veninul,
Pe care, de fapt, nu il cunosteam.

La patruzeci de ani distanta,
In alta ipostaza vad eroarea mea fatala.
Eram, spunea Poetul, chip istet de oaie creata,
Ce nu s-a mai trezit din frica hibernala.

Sclipeste-in zare punctul terminus
Al drumului, prea scurt in viata.
Calatorit mai mult pe jos, decat pe sus,
Desi o lume zice ca greselile invata.

Norocu-imi aparuse cu-a ta infatisare,
Pe care am gresit, de-am ignorat.
Astfel, trait-am la intamplare,
Dar nu mi-e nimeni vinovat.

Deloc nu sunt o victima a soartei,
Puteam decide-un pas, nu l-am facut.
Regret acum, cu lacrimi si cu soapte,
Dulceata primului sarut.

(28.08.2016)

Mihai Dascălu,  Chişinău

Lasă un răspuns