«

»

Victor Ravini – Mioriţa izvorul nemuririi

cioban-miorita

Ciobanul din Miorița nu a fost omorât. Poemul se încheie cu vorbele lui, după care el revine la oile sale și pleacă cu ele la păscut. Cercetarea anterioară a neglijat conjuncția condițională dacă și faptul că ciobanul pune verbele la condițional-optativ și la conjunctiv (care în Gramatica Academiei sunt categorisite ca moduri prezumtive) iar în unele variante la modul imperativ. Totul este viziunea lui despre o eventualitate, care nu are loc. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara este alter-egoul său. George Călinescu și alții ne-au atras atenția că Miorița este un mit, nu o relatare despre o întâmplare concretă. Însă unii cercetători l-au desconsiderat până și pe Călinescu și au preferat să creadă că poemul descrie o crimă adevărată, mai apropiată de înțelegerea lor. De la înălțimea unor catedre, au tras concluzii pripite, aberante, jignitoare pentru demnitatea de român.

Este de mirare că până și savanți de mare renume nu au văzut că e vorba de o visare poetică cu ochii deschiși. Au crezut că folclorul prezintă un fapt divers, o crimă ca în ziare, și au refuzat să vadă că în Miorița totul este simbol, metaforă și alegorie cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime. Ciobanul nu este un personaj concret, ci un personaj simbolic. El este un reprezentant literar al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou în mitologia precreștină a strămoșilor noștri, în legătură cu un ritual tradițional, sacru. Nu este vorba de o crimă, ci de un ritual ciobănesc de inițiere în tainele naturii și universului. Confundarea mitologiei cu realitatea cotidiană a dus la regretabila răstălmăcire a poemului. Erudiți îngropați în cărți și cu dispreț pentru originea țărănească a culturii noastre strămoșești, au crezut că străbunii noștri erau proști, incapabili de a crea metafore sau alegorii poetice și au citit Miorița cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos în Miorița a fost văzut ca întunecos și tragic. În acest fel ni s-a prezentat o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi peisimist, fatalist, resemnat, laș, așa cum au vrut unii să ne facă să fim, și ne-au băgat pe gât concepția falsă că Miorița ar fi dăunătoare individului și națiunii.

Străbunii noștri nu puteau să fie proști, nu puteau să creeze și să ne lase moștenire nouă, strănepoții lor, un poem dăunător, așa cum s-a ajuns să se creadă. Dăunătoare sunt teoriile unor celebrități prea mari ca să mai respecte vreo metodologie de cercetare adecvată și au înțeles totul cum li s-a părut sau le-a convenit lor. Au pus pe seama ciobanului și a tuturor românilor propriile lor defecte, spaime și frustrări. Doctrina cu care ne-au mințit încă de pe băncile școlii l-a făcut pe Nichita Stănescu să spună că Miorița ar fi școala tristeții noastre naționale. Nu Miorița este școala tristeții noastre naționale, ci școala interpretărilor tenebroase și confuze pe care ni le-au injectat unii dintre cei mai străluciți intelectuali. Cercetători de indiscutabilă respectabilitate au cenzurat pasaje întregi și au propus să eliminăm cele mai frumoase și mai emoționante versuri din Miorița. În ce scop? Au atacat în fel și chip acest poem străbun și au încercat să-l desființeze. Nu putem ști dacă exegezele lor răuvoitoare au fost o strategie premeditată sau inconștientă de a pângări cea mai luminoasă creație a folclorului nostru. Răstălmăcirea Mioriței de către unii cercetători aduce un prejudiciu identității noastre naționale, subminează încrederea în noi înșine și în națiunea noastră, compromite numele și capacitatea de român în proprii noștri ochi și ai altora.

În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere cu implicații juridice, cum au spus unele celebrități. Cuvântul lege apare în sumedenie de variante ale Mioriței din antologia lui Adrian Fochi sau alte antologii și s-a crezut la repezeală că are sens juridic. Dicționarul Limbii Române elaborat de Academie și orice dicționar român-român arată că lege are două sensuri, unul religios, mai vechi și unul juridic, mai nou. În toate textele vechi, ba chiar și la clasicii noștri sau la autori mai recenți, lege are un sens exclusiv religios. În cultura populară, orală, lege este documentat numai cu sens religios și niciodată cu un sens juridic. Deci, cauza și scopul uciderii în Miorița sunt religioase și nicidecum juridice. Analiza mea dovedește că nu este vorba de un sacrificiu uman sângeros, ci de un ritual tradițional sub formă teatrală, un obicei ce se repetă an de an. În trecut, Miorița se cânta numai la zile mari, ca orice alt ritual sacru, iar nu oricând, ca în vremuri mai noi.

Cele mai vechi și mai bine păstrate variante ale Mioriței sunt colinde. Acestea se cântă în cor în ograda fiecărui gospodar, ca să-i ureze trai bun și belșug în noul an. De la o casă la alta, ciobanul din Miorița primește numele bărbatului care e nădejdea familiei și care astfel devine personaj în text. Țăranul respectiv primește rolul eroului mitologic, ce se sacrifică ritual și se unește cu natura divinizată, pentru a o reînvigora cu forța sa și ascultă cu mândrie ceea ce i se cântă lui. Dacă în Miorița ar fi vorba de o ucidere adevărată, ce familie i-ar mai fi primit pe colindători să le ureze moartea bărbatului care e capul familiei?

Nici măcar câinele din Miorița nu este un câine adevărat. Mioara îi spune ciobanului să-și cheme un câne, cel mai bărbătesc și cel mai frățesc. Deci cel mai… dintre mai mulți, așa cum ni se spune de la început, că el are câini mai bărbați. Dacă ar fi fost vorba să-l apere câinele de cei doi ucigași, de ce să-și cheme numai un câine și nu toți câinii? Orice țăran știe că nici cel mai puternic câine nu poate face față când are de luptat cu doi adversari. Nu este vorba să-l apere, e vorba de altceva. O mioară fabuloasă nu poate vorbi de un câine adevărat. Cine a mai pomenit vreo operă literară în care animale fabuloase vorbesc despre animale reale?

Toată acțiunea din Miorița se petrece în peisajul lăuntric, psihologic al ciobanului și este proiectată asupra peisajului exterior, geografic. Autorii anonimi amestecă imagini interne și imagini externe, cu aceeași măiestrie derutantă ca și Petrarca, Dante, Omar Khayyam sau alți celebri autori ai literaturii culte, la care farmecul este că autorul reușește să ne vrăjească cu confuzia dintre realitate și fantezie, încât luăm abstracțiunea comprimată în imaginea mitologică drept adevăr concret. Mioara este o metaforă ce poate simboliza acea parte din sufletul omenesc pe care C. G. Jung o numește Anima, adică partea feminină a sufletului fiecărui om, iar câinele Animus, partea masculină.

Într-o variantă mai veche, ciobanul cere el însuși să fie ucis de trei ori, la răsăritul soarelui, la amiază și la apus. Numai la teatru sau într-un ritual simbolic poate cineva să fie ucis de trei ori. El mai cere să fie îngropat de trei ori la rând, în diferite locuri, tot ca la teatru, și să nu pună pământ peste el, iar el va cânta din fluier pentru oile sale. Cine a mai pomenit să fie careva îngropat de trei ori la rând în aceeași zi? Niciun etnograf n-a mai întâlnit un asemenea obicei. În altă variantă, doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. În alta, cu nouă topoare. Cam multe arme pentru doi ucigași. În Baltagul lui Sadoveanu era suficient un singur baltag, dar acolo era o ucidere adevărată. În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere reală, ci de o punere în scenă. Ciobanul vorbește ca un producător și un regizor al unei reprezentații teatrale cu sensuri simbolice sacre, unde el este și actorul principal, care joacă rolul unui erou mitologic.

Faptul că numărul de 9 topare din Miorița (varianta CXCIII versul 7, pagina 651 din antologia lui Fochi, culeasă în satul Leauț, lângă Brad, în Munții Apuseni) coincide cu numărul de 9 topoare din bronz descoperite lângă Iași de Cezar Cioran în 2015, poate să fie sau să nu fie doar o simplă coincidență, deoarece este o cifră cu valori matematice aparte și e considerată sfântă în cam toate religile. Topoarele „acestea erau așezate în cerc, ca niște raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină” după cum afirmă Daniel Roxin, citând arheoloaga Senica Țurcanu, șefa Muzeului de istorie a Moldovei http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-arheologica-de-exceptie-in-iasi-9-topoare-din-bronz-vechi-de-3-500-de-ani-vide/ Greu de spus dacă aceste 9 topoare rituale găsite în Moldova au o legătură directă cu cele 9 topoare pentru uciderea rituală a ciobanului din susnumita variantă a Mioriței sau este doar o coincidență.

Moartea, îngroparea și nunta cosmică a ciobanului se repetă simbolic, în colinde la început de an, de la o casă la alta, în unele variante la Sf. Ilie și ori de câte ori textul este rostit sau citit, la fel ca atunci când apostolul Pavel spune că el moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu. Multe alte personaje celebre din civilizația altor popoare au efectuat experiențe psihologice de acest fel și sunt bine analizate de știința religiei. La fel și ciobanul folosește aceeași alegorie a morții și a nunții cosmice, binecunoscută în istoria literaturii universale și în fenomenologia religiilor. El moare simbolic pentru a se uni cu divinitatea adorată, zeitatea feminină din ceruri sau care în alte variante apare pe munte împodobită cu simboluri solare și lunare. Este vorba de o hierogamie, adică bineștiuta nuntă a sufletului omului cu o divinitate cerească.

Multe alte argumente din cartea Mioriţa – Izvorul nemuririi arată că poemul nostru național folosește aceleași procedee de tehnică literară și are un conținut de idei sublime comparabile cu cele mai valoroase opere din literatura universală. Miorița merită să fie repusă pe cel mai înalt piedestal al literaturii universale, de unde câțiva din erudiții noștri au trântit-o în noroiul unde au vrut să ne împingă.

„Cartea, un album cu 350 de pagini text şi peste 300 de imagini, este un studiu literar-filosofic ce se adresează publicului larg. Autorul analizează 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei şi, bazându-se pe lucrări ale unor gânditori iluştri în literatură, filosofie, drept, istorie şi istoria religiilor, susţine că Mioriţa este un mit de valoare universală cu vechime milenară.

Autorul, Victor Ravini (Radu Victor Niţu) este născut la Caracal, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea limbă şi literatură română şi germană, a Universităţii din Timişoara. A tipărit patru cărţi, semnând Radu Niţu, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. În 1985 a plecat în Suedia, a absolvit liceul suedez, a urmat Facultatea de Ştiinţa Religiilor la Universitatea din Göteborg şi Management la Scandinavian International University. A publicat trei cărţi în limba suedeză, dintre care ultima, Mioriţa, a fost apoi tradusă de autor în română.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Primind cetăţenia suedeză, şi-a legalizat numele Victor Ravini, format din primele silabe ale numelui său complet.

Cartea se citeşte cu interes, ca o lucrare de investigaţii, pentru că autorul îşi pune întrebări şi răspunde cu argumente, în susţinerea ideilor sale. El doreşte să deschidă o nouă etapă de cercetare privind poemul, combătând ideea că Mioriţa înseamnă povestea unui cioban care acceptă să fie omorât de tovarăşii lui, de unde a rezultat că românii ar fi un popor de laşi trişti, fatalişti.” (Corina Firuţă)

Victor Ravini

Lasă un răspuns