«

»

Trepte -Teo Cabel: evenimente din literatura buzoiană 2011-2015

Am adunat la un loc evenimente literare la care a fost prezentă aproape toată suflarea literară buzoiană între anii 2011-2015. Unele articole au fost publicate în presa locală, pe blogul lui Marin Ifrim, „Cartelul Metaforelor”, unele pe blogul meu, unele în alte reviste din țară.
Nu sunt chiar toate evenimentele, cartea ar fi avut cu totul altă dimensiune. Dacă am uitat vreunul nu a fost cu intenție. Despre cele la care nu am participat, nu am fost invitat, nu am scris.
Am stat si am cumpănit ceva timp, să pun sau nu ce a scris Marin Ifrim pe coperta din spate? Nu m-am simțit și nu mă consider victimă. Am făcut ceea ce am considerat. Timpul le așează pe toate. După cum se vede, scriitorii fac parte din același areal. Aici nu am ținut cont de simpații, de animozități. Viața literară este un tot. Am ales până la urmă să pun textul, pe coperta a patra, pentru că prin Marin Ifrim am intrat în atmosfera evenimentelor literare buzoiene, el este cel care a încurajat mulți tineri, i-a lansat și i-a dus până la siguranța de a-și lua singuri zborul. A fost primul care a reacționat la volum dintre cei patru cărora le-am trimis cartea pentru lecturare. Celelalte păreri ale lectorilor sunt în carte: Prefața semnată de prof. dr. Manuela Camelia Sava, Postfața de scriitorul Tudor Cicu și poetul Costel Suditu.

Coperta - Trepte Teo Cabel

Lasă un răspuns