«

»

Veronica Balaj: Solilocvii – Soliloquies

Solilocvii Veronica Balaj

Poeziile Veronicăi Balaj grupate sub titlul de Solilocvii – Soliloquies, dezvăluie o altă latură a personalității sale, pe care eu am cunoscut-o în postura unei regine a comunicării, purtând discursuri în istoria artei, la fel cum Amazoana își poartă bijuteriile: cu grație și grijă pentru interlocutor. Însă de această dată planurile comunicării sunt aranjate altfel, în metafore şi imagini pregnante, fugitive, modelate parcă asemenea artiștilor avangardişti de la Bauhaus, care nu se sfiesc să remodeleze dimensiunea umanului, subliniind cele mai năstrușnice protuberanțe ale spiritului.Pe fundalul schimbărilor istorice din Europa această poezie a botezului cu foc, deschide noi orizonturi liricii românești contemporane, afirmând și remodelând percepția prezentului, de apartenență la un orizont mai larg, Uniunea Europeană.
Însă și mai mult, metaforele create captează atenția cititorului, conducându-l pe variațiuni melodice infinite (poezia fiind văzută ca melodia sufletului), restrângând sau lărgind orizontul, de la infinitezimal până la infinit. Se potrivește bine zicala: The sky is the limit, dar Veronica Balaj trece și de această limită printr-un spirit în care universul își regăsește esența, un spirit explorator și aventuros, liberând orice constrângeri în planul imaginației.
Cartea Solilocvii, adică dialoguri interioare cu propria rațiune, nu își propune să fie o reiterare a cărții cu același nume scrisă de Sfântul Augustin de Hippone (354-430 e.n.).
Ea ne poartă pe un alt drum – cu nuanțe suprarealiste ale unui timp prezent – descriind frânturi ale peisajului sufletesc animat și alimentat de către dimensiunea geografică și culturală în care trăiește autoarea. Armonia credinței cu rațiunea, găsită de Sfântul Augustin, capătă o nouă valență în prezenta carte a dnei. Veronica Balaj prin enunțarea unui spirit modern contemporan, nu lipsit de credință și rațiune (!), însă surprins în mijlocul unor trăiri și trepidații ale timpului prezent.

                                                                                           ***
Veronica Balaj’s poems reunited under the title Soliloquies reveal a new element of her personality that I acknowledged more as a queen of communication, in an open discourse of art history, the same as an Amazonian displaying her jewelleries, with grace and good care for the audience. But in this poetry book the structure of communication is arranged differently, in metaphors and rich images never heard before, fugitive and cutting-edge, modeled somehow similarly to the avantgarde artworks of the artists from Bauhaus (who were re-inventing communication through art), venturing in remodelling the dimension of the human sphere, underlying out-of-ordinary protuberances of the human soul.
On the background of historical changes in Europe, this collection of poems baptised with fire, opens new horizons on the grounds of contemporary Romanian lyricism, remodelling the perception of the present, seen within a larger horizon: the belonging to the European Union.
Furthermore, through metaphores, the reader’s focus dances on melodical variations played to infinity (poetry viewed as the music of the soul), restraining or enlarging the horizon, from the infinitesimal to the infinite. The saying: “The sky is the limit” defines well the fantastical imagination germinating in this poetry book, but Veronica Balaj surpasses this limit, too, using her voice as a poet, a voice in which the Universe finds its essence, making her an explorer, an adventurer, freeing of all constraints the reader’s imagination.
The poetry book Soliloquis , a therme that defines the interiour dialogues with one’s own reason, is not willing to reiterate the book with the same title, written by Saint Augustine de Hippo (354-430 a.d.). It leads us on a path with surreal notes of a present time, describing fragments of a vibrant soul’s landscapes, animated by the geographical and cultural dimension where the author is living. The Harmony of belief and reason, praised by Saint Augustin in his writings, is delivered on a new coordinate in the present book of Veronica Balaj, setting forth the existence of a contemporary spirit, not emtyed of belief and reason (!), but caught in the middle of intense and true tremor of modern existence.

Eva Halus
Montreal

Lasă un răspuns