«

»

Greu de ales. Cu Papaiani în suflet!

 

Marin Ifrim

De multe ori m-am tot întrebat care a fost cel mai frumos moment al meu din cei aproape cinci ani în care am fost angajat la Teatrul “George Ciprian”. Încă nu mă pot decide, totul a fost atât de greu şi de miraculous, încât fiecare secundă petrecută printre mari actori români mi se pare că a fost un dar de la Dumnezeu. Niciodată nu voi mai avea ocazia să mă simt aşa de important, eu, un anonim, un scriitor cu câteva zeci de cititori – şi aceia prieteni, vorba criticului Alex Ştefănescu -, precum mă închipuiam în preajma actorilor respectivi. Făceam şi eu parte, în felul meu, ca tehnician, din faima şi gloria lor. Dacă totuşi ar trebui să precizez un moment astral, ceva ca o înălţare la starea de Duh artistic, aş zice că şi acum aud, văd şi ascult, la repetiţiile de odinioară, în sală fiind, fiinţa celui de lângă mine: uriaşul actor Sebastian Papaiani. Stăteam cot la cot, aşezaţi boiereşte în fotolii şi comentând super spectacolul instant oferit de Ştefan Bănică Jr. Papaiani mă trata ca şi cum am fi fost colegi în vreo piesă de teatru. Simţeam această stare a sa, de a lumina sufletele celor din jur, încât, acum, când aud că e grav bolnav, mă rog pentru el ori de câte ori am câte un drum pe lângă cea mai frumoasă biserică a oraşului : “Sfinţii îngeri” ! Văzându-l în câteva filme vechi, recent difuzate de televiziuni, mi-am zis că Sebastian Papaiani rămâne “veşnic şi de-a pururea tânăr”. Parcă actorul aflat acum în grea suferinţă nu ar fi Sebastian Papaiani de acum câteva zeci de ani, ci doar un interpret al rolului său viitor! E greu de crezut cum ne putem ataşa de unii oameni, de răspântiile lor ideatice din viaţa noastră simplă până spre tern.

Sebastian Papaiani

Marin Ifrim

Lasă un răspuns